Lovitură cruntă pentru biserici! Vor pierde un MUNTE de bani

4f5b713abc060a8c6e

Dimensiune font:

| 14-02-2022 09:45


Veniturile obținute de biserici ar putea fi supuse impozitării de către Ministerul FInanțelor Publice. Opțiunea este luată în considerare de ministrul Adrian Câciu, în proiectul de reformare a sistemului fiscal.


Informația a fost prezentată de ministrul Adrian Câciu care a explicat că în acest moment toate variantele de impozitare sunt în analiză. El a precizat că o astfel de măsură, care are în vedere impunerea de impozite pentru biserici, este asumată prin Programul Național de Redresare și Reziliență (PNRR).

Ministrul Finanțelor susține că impozitarea bisericilor este luată în considerare între sursele de suplimentare a veniturilor la bugetul statului. El a răspuns unei întrebări, legat de posibilitatea impozitării bisericilor, într-un interviu acordat postului de televiziune Antena 3. Adrian Câciu a evitat să dea un răspuns concret, precizând că este un subiect aflat în analiză.

„Nu vreau să comentez în momentul ăsta. Haideți să vedem cu ce analiză să abordăm toate situațiile. Nu dau un răspuns în momentul acesta, pentru că trebuie să ne uităm în primul rând să vedem fiecare sector cum este, în primul rând, statuat de către legi. (…) Nu am spus că exclud, nu am spus nimic. Am spus că ne uităm peste tot, dar nu doar de a găsi taxe, nu de a aduce bani. E vorba de a ne încadra în obiectivul din PNRR și de a face această reformă fiscală, ajustările care sunt necesare, mai ales cu economia informală”, a declarat Adrian Câciu.

Zilele acestea ministrul Finanțelor Publice a mai lansat, pe scena publică, un subiect controversat. Este vorba despre supra-impozitarea persoanelor fizice care dețin mai mult de două proprietăți imobiliare sau două autoturisme.


Măsura a fost contestată de șeful PNL, Florin Cîțu, dar a fost apreiciată de Marcel Ciolacu, președintele PSD. Florin Cîţu a declarat că astfel de propuneri îi amintesc de communism. El a precizat că oamenii care au succes nu trebuie penalizaţi.

„Mi se pare aberantă o astfel de declaraţie – am auzit o maşină, o familie, m-am adus aminte de comunism. Nu ne vom întoarce în comunism atât timp cât Partidul Naţional Liberal este în acest compromis la guvernare”, a declarat Florin Cîțu la TVR.

În schimb, Marcel Ciolacu a apreciat inițiativa ministrului Finanțelor Publice, caracterizând-o drept specific social-democrată.

„Este o abordare social-democrată şi vreau să vă spun că există în toată Europa. La taxarea directă a proprietăţilor, avem cel mai mic coeficient în crearea PIB-ului, mi se pare că 2%, faţă de o medie europeană de 4,6%. Deci este normal, că te uiţi, niciodată cifrele nu mint. Te uiţi la statistici şi vezi unde este domeniul şi zona pe care trebuie să o acoperi, astfel încât să intri în trendul european. Nu putem trăi în Europa cu alte reguli”, a spus Ciolacu. 

Puncte preluare anunturi  "Evenimentul Regional al Moldovei"  in Iasi

<>

Adauga comentariul tau

Nume:

E-mail:

Comentariu:

Security Code
Imagine noua
ULTIMA ORA
BANCUL ZILEI

05:36

PUBLICAȚIE DE VÂNZARE. Subscrisa, Management Reorganizare Lichidare Iaşi S.P.R.L., în calitate de lichidator judiciar al debitoarei IDIS CONSTRUCT S.R.L., cu sediul în Sat Chilișeni, Comuna Udești, nr. 5, Jud. Suceava, C.U.I. 24430897, nr. de înreg. Registrul Comerțului J33/1398/2008, potrivit Sentinței civile nr. 189/2018 din data de 02.04.2018, pronunţată de Tribunalul Suceava, în dosarul nr. 947/86/2018, anunţă scoaterea la vânzare prin licitaţie publică cu strigare, în conformitate cu prevederile Încheierii din 28.03.2023 a Tribunalului Suceava și în conformitate cu dispozițiile Noului Cod de Procedură Civilă, la data de 13.05.2024, ora 13.00, a următoarelor active aflate în proprietatea S.C. Idis Construct S.R.L., respectiv: Nr. activ: Activ 1, Denumire și descriere active: Proprietate Imobiliara - TEREN ARABIL – intravilan cu suprafata de 2.500 mp, identificat cu nr. cad. 30009, inscris in Cartea Funciara nr. 30009 UAT Udesti, situat in sat Chiliseni, comuna Udesti, judet Suceava. Valoare de piață stabilită de evaluator (lei, fără T.V.A.*): 37.400,00 lei. Valoarea de pornire la licitație (lei, fără T.V.A.): 18.700,00 lei. Persoanele care pretind vreun drept asupra bunurilor ce urmează a fi scoase la vânzare au obligaţia, sub sancţiunea decăderii, să facă dovada acestui fapt până la data de 10.05.2024, ora 13.00, la sediul lichidatorului judiciar din mun. Iași, Aleea Nicolina, nr. 82, jud. Iași. Ofertanții sunt obligați să depună până la data de 10.05.2024, ora 13.00, toate documentele menționate în publicația de vânzare/caietul de sarcini, precum și o garanție reprezentând 10% din prețul de pornire la licitație, în contul de lichidare al societății debitoare. Componenţa şi descrierea activelor scoase la vânzare sunt cuprinse în caietele de sarcini, care se pot procura de la sediul lichidatorului judiciar din mun. Iași, Aleea Nicolina, nr. 82, jud. Iași, în fiecare zi de luni până vineri, până la data de 22.06.2023, ora 13.00. Relaţii suplimentare se pot obţine la tel: 0232/243.864, 0751/084.083.
1. Informatii generale privind autoritatea contractanta, in special denumirea, codul de identificare fiscala, adresa, numarul de telefon, fax si/sau adresa de e-mail, persoana de contact: Comuna Tasca, cu sediul in sat Tasca, Str. Lt. Mitru Vasile nr. 11, judetul Neamt, telefon/fax 0233/255.023, e-mail: primaria_tasca@yahoo.com, cod fiscal 2614457. 2. Informatii generale privind obiectul procedurii de licitatie publica, in special descrierea si identificarea bunului care urmeaza sa fie inchiriat: Trup de pasune Neagra I, in suprafata totala de 2,25 ha, compus din numarul cadastral 50644, in suprafata de 1,18 ha, situat in extravilanul comunei Tasca si numarul cadastral 50650, in suprafata de 1,07 ha, situat in intravilanul comunei Tasca, apartine domeniului public al Comunei Tasca, conform caietului de sarcini, H.C.L. Tasca nr. 39/18.04.2024 si O.U.G. nr. 57/03.07.2019. 3. Informatii privind documentatia de atribuire: se regasesc in caietul de sarcini. 3.1.Modalitatea sau modalitatile prin care persoanele interesate pot intra in posesia unui exemplar al documentatiei de atribuire: la cerere, de la sediul Comunei Tasca. 3.2. Denumirea si datele de contact ale serviciului/ compartimentului din cadrul institutiei de la care se poate obtine un exemplar din documentatia de atribuire: Compartimentul Secretariat, din cadrul Comunei Tasca, sat Tasca, Str. Lt. Mitru Vasile nr. 11, judetul Neamt. 3.3. Costul si conditiile de plata pentru obtinerea acestui exemplar, unde este cazul, potrivit prevederilor O.U.G. nr. 57/2019 privind Codul administrativ: 100 Lei, se achita cu numerar la Casieria Comunei Tasca. 3.4. Data-limita pentru solicitarea clarificarilor: 17.05.2024, ora 16.00. 4. Informatii privind ofertele: 4.1. Data-limita de depunere a ofertelor: 27.05.2024, ora 09.00. 4.2. Adresa la care trebuie depuse ofertele: Comuna Tasca, sat Tasca, Str. Lt. Mitru Vasile nr. 11, judetul Neamt. 4.3. Numarul de exemplare in care trebuie depusa fiecare oferta: Oferta se depune intr-un singur exemplar, in doua plicuri sigilate, unul exterior si unul interior. 5. Data si locul la care se va desfasura sedinta publica de deschidere a ofertelor: 27.05/2024, ora 10.00, la sediul Comunei Tasca, sat Tasca, Str. Lt. Mitru Vasile nr. 11, judetul Neamt. 6. Denumirea, adresa, numarul de telefon si/sau adresa de e-mail ale instantei competente in solutionarea litigiilor aparute si termenele pentru sesizarea instantei: Sectia de Contencios -Administrativ a Tribunalului Neamt, Piatra-Neamt, B-dul Decebal nr. 5, judetul Neamt, telefon 0233/212.717, fax 0233/232.363, e-mail: tr-neamt@just.ro. 7. Data transmiterii anuntului de licitatie catre institutiile abilitate, in vederea publicarii: 23.04.2024.
Vrăji, descântece...
02/05/2024 16:08

În esenţă, noaptea de Înviere reprezintă momentul de triumf al forţelor binelui asupra stihiilor intunericului. Pentru aceasta, jertfa rituală este simbolizată de sacrificarea mielului de Paş ...

Răstignirea din Vinerea Mare. O lecție eternă de iubire și sacrificiu
02/05/2024 13:43

În lumina puternică a lumanărilor, in timp ce clopotele bat solemn, credinciosii se adună in biserici pentru a marca Vinerea Mare, un moment de solemnitate si introspectie in calendarul crestin. Î ...

Patriarhul Daniel – mesaj de Înviere: Sfintele Paşti reprezintă sărbătoarea iertării, a păcii şi a bucuriei
02/05/2024 12:29

Patriarhul Bisericii Ortodoxe Romane, Daniel, a transmis, miercuri, un mesaj de Sfintele Paşti, in care afirmă că Învierea Domnului este sărbătoarea iubirii smerite şi milostive a lui Hristos cel ce ...

Cina cea de taină. O lecție de iubire și comuniune în agitația vieții moderne
02/05/2024 06:58

Într-o lume in care agitatia cotidiană ne consumă, iar timpul petrecut alături de cei dragi pare din ce in ce mai rar si mai pretios, amintirea Cinei de taină, moment foarte important in Săptămana M ...

HOROSCOPUL ZILEI
02/05/2024 05:02

BERBEC Accentul zilei revine segmentului amoros. Atat in relatia cu persoana iubită cat si in relatia cu copiii se intrezăresc schimbări plăcute, mai mult sau mai putin. TAUR Situatia ta financiară este ...

Patriarhul Daniel – mesaj de Înviere: Sfintele Paşti reprezintă sărbătoarea iertării, a păcii şi a bucuriei
01/05/2024 19:59

Patriarhul Bisericii Ortodoxe Romane, Daniel, a transmis, miercuri, un mesaj de Sfintele Paşti, in care afirmă că Învierea Domnului este sărbătoarea iubirii smerite şi milostive a lui Hristos cel ce ...

Lumină și umbră în Miercurea Patimilor. Despre trădare, onestitate și reconciliere
01/05/2024 07:17

În ziua cand istoria se intoarce in sine si umanitatea priveste cu ingrijorare spre destine incrucisate, Miercurea din Săptămana Mare, ne aduce in fată o poveste veche de veacuri, dar cu semnificatii a ...

 HOROSCOPUL ZILEI
01/05/2024 05:00

 BERBEC Aveti un comportament radical, sunteti extrem de pretentios, dar si foarte optimist, mai ales in ceea ce priveste propriile forte. Pierdeti timp si bani din cauza pozitiilor dv.   TAUR Tre ...

  Focul şi apa în ritualuri pascale
30/04/2024 14:12

  Bucovina a conservat asemenea elemente inedite şi pitoreşti. La Vatra Moldoviţei flăcăii işi pregăteau din timp „săcăluşuri“, nişte dispozitive ce utilizau praful de puşcă, pent ...

Orgonii, călătoria către armonie și energie vitală
29/04/2024 15:05

În căutarea unor remedii si practici alternative pentru a imbunătăti sănătatea si bunăstarea noastră, oamenii au explorat o gamă largă de tehnologii si concepte. Printre acestea se numără si or ...

Aboneaza-te la cele mai noi stiri din Regiunea Moldovei