Lucrarile la linia de tramvai Iasi-Dancu vor incepe pe 20 iulie

00000 ULTIMA-ORA

Dimensiune font:

| 11-07-2020 13:49

 Primarul Mihai Chirica a semnat joi, 9 iulie, contractul de lucrări de construire aferent proiectului cu finanțare europeană „Reabilitarea infrastructurii de tramvai Iași – Dancu”. Lucrările efective vor începe în jur de 20 iulie și vor fi executate în cel mult 28 de luni de asocierea SC Mari Vila Com SRL București – SC Conest SA Iași în cadrul unui contract în valoare de 45.013.688,49 lei, fără TVA (53.566.289,30 lei, cu TVA).

Primăria Municipiului Iași a organizat încă din luna iunie a anului 2019 licitația de lucrări aferente acestui proiect, însă semnarea contractului a devenit posibilă după ce, pe 25 iunie, la București, primarul Mihai Chirica și ministrul Lucrărilor Publice, Dezvoltării și Administrației, Ion Ștefan, au semnat contractul de finanțare europeană.

Proiectul „Reabilitarea infrastructurii de tramvai Iași – Dancu” face parte din lista proiectelor municipalității finanțate prin intermediul Programului Operaţional Regional 2014 – 2020, Axa Prioritară 4 „Sprijinirea dezvoltării urbane durabile”. Valoarea totală a acestuia este de 104.022.631,88 lei, inclusiv TVA (aproximativ 21,66 milioane de euro), iar durata de implementare de 36 de luni (din care 28 de luni durata de execuție a lucrărilor).

În cadrul proiectului „Reabilitarea infrastructurii de tramvai Iași – Dancu” vor fi făcute următoarele lucrări / achiziții:

1. Realizarea elementelor componente necesare funcționării căii de rulare tramvai Iași – Dancu, tronson cuprins între intersecția străzilor Vasile Lupu și Aurel Vlaicu și limita intravilanului Municipiului Iași (în lungime de 2.460 metri cale dublă): infrastructură, suprastructură, rețea fir contact și modernizarea elementelor de siguranță a circulației tramvaielor (semnalistică verticală și orizontală, modernizarea trecerilor de pietoni, crearea de facilități pentru persoanele cu dizabilități)

2. Reabilitarea podului Ciurchi II

3. Construirea a opt stații de transport public pentru tramvaie

4. Reabilitarea trotuarelor pe lungimea liniei de tramvai cu o suprafață de aproximativ 9.350 metri pătrați

5. Reabilitarea zonelor verzi pe o suprafață de 1.775 metri pătrați

6. Achiziționarea a patru tramvaie.

Cele patru tramvaie prevăzute în acest proiect fac parte dintr-un lot de 16 tramvaie pentru care Primăria Municipiului Iași a semnat, pe 11 noiembrie 2019, contractul de furnizare cu compania turcească Bozankaya Otomotiv Mak. Iml. Ith. Ve Ihr. A.Ş. Valoarea totală a achiziției celor 16 tramvaie este de 140.964.270 lei, fără TVA (167.747.481,3 lei, cu TVA), adică circa 35.241.000 euro, respectiv 2.202.566 euro pentru fiecare tramvai.

Licitația pentru achiziția celor 16 tramvaie a fost împărțită în trei loturi, corespunzătoare a trei proiecte cu finanțare europeană care privesc și lucrări de modernizare a liniilor de tramvai, refacere a carosabilului și trotuarelor și construirea de stații. pe mai multe tronsoane: intersecție Bucșinescu – bulevardul Tudor Vladimirescu – intersecție Calea Chișinăului, Cinci Drumuri – strada Pădurii – strada Nicoriță, Piața Podu Roș – intersecție cu bulevardul Primăverii, bulevardul Virgil Săhleanu – intersecție cu bulevardul Metalurgiei – rond Țuțora și Iași – Dancu.

Licitația pentru toate cele trei loturi a fost adjudecată de compania turcească după cum urmează:

• Lotul 1, aferent proiectului „Reabilitarea infrastructurii de tramvai în Municipiul Iași – Reorganizarea circulației pe bulevardul Tudor Vladimirescu” cu o valoare totală de 114,197,308.33 lei (aproximativ 24 de milioane de euro): șapte tramvaie, cu o valoare a achiziției de 61.658.350 lei, fără TVA (73.373.436,5 lei, cu TVA, adică 16.451.443 euro).

• Lotul 2, aferent proiectului „Reabilitarea infrastructurii de tramvai în Municipiul Iași” (3T) cu o valoare totală de 114.359.729,95 lei (aproape 24 milioane de euro): cinci tramvaie, cu o valoare a achiziției de 44.072.920 lei, fără TVA (52.446.774,8 lei, cu TVA, adică 11.018.230 euro).

• Lotul 3, aferent proiectului „Reabilitarea infrastructurii de tramvai Iași – Dancu” cu o valoare totală de 104.022.632 lei (circa 22 milioane de euro): patru tramvaie, cu o valoare a achiziției de 35.233.000 lei, fără TVA (41.927.270 lei, cu TVA, adică 8.808.250 euro).

Acest din urmă lot fusese atribuit cu clauză suspensivă, cele patru tramvaie urmând a fi livrate în funcție de semnarea contractului de finanțare pentru proiectul „Reabilitarea infrastructurii de tramvai Iași – Dancu”. Astfel, odată cu semnarea contractului de finanțare europeană, primarul Mihai Chirica a semnat și contractul pentru furnizarea celor patru tramvaie incluse în proiect.

Puncte preluare anunturi  "Evenimentul Regional al Moldovei"  in Iasi

<>

Adauga comentariul tau

Nume:

E-mail:

Comentariu:

Security Code
Imagine noua
ULTIMA ORA
BANCUL ZILEI

05:30

PUBLICAȚIE DE VÂNZARE. Subscrisa, Management Reorganizare Lichidare Iaşi S.P.R.L., în calitate de lichidator judiciar al debitoarei IDIS CONSTRUCT S.R.L., cu sediul în Sat Chilișeni, Comuna Udești, nr. 5, Jud. Suceava, C.U.I. 24430897, nr. de înreg. Registrul Comerțului J33/1398/2008, potrivit Sentinței civile nr. 189/2018 din data de 02.04.2018, pronunţată de Tribunalul Suceava, în dosarul nr. 947/86/2018, anunţă scoaterea la vânzare prin licitaţie publică cu strigare, în conformitate cu prevederile Încheierii din 28.03.2023 a Tribunalului Suceava și în conformitate cu dispozițiile Noului Cod de Procedură Civilă, la data de 13.05.2024, ora 13.00, a următoarelor active aflate în proprietatea S.C. Idis Construct S.R.L., respectiv: Nr. activ: Activ 1, Denumire și descriere active: Proprietate Imobiliara - TEREN ARABIL – intravilan cu suprafata de 2.500 mp, identificat cu nr. cad. 30009, inscris in Cartea Funciara nr. 30009 UAT Udesti, situat in sat Chiliseni, comuna Udesti, judet Suceava. Valoare de piață stabilită de evaluator (lei, fără T.V.A.*): 37.400,00 lei. Valoarea de pornire la licitație (lei, fără T.V.A.): 18.700,00 lei. Persoanele care pretind vreun drept asupra bunurilor ce urmează a fi scoase la vânzare au obligaţia, sub sancţiunea decăderii, să facă dovada acestui fapt până la data de 10.05.2024, ora 13.00, la sediul lichidatorului judiciar din mun. Iași, Aleea Nicolina, nr. 82, jud. Iași. Ofertanții sunt obligați să depună până la data de 10.05.2024, ora 13.00, toate documentele menționate în publicația de vânzare/caietul de sarcini, precum și o garanție reprezentând 10% din prețul de pornire la licitație, în contul de lichidare al societății debitoare. Componenţa şi descrierea activelor scoase la vânzare sunt cuprinse în caietele de sarcini, care se pot procura de la sediul lichidatorului judiciar din mun. Iași, Aleea Nicolina, nr. 82, jud. Iași, în fiecare zi de luni până vineri, până la data de 22.06.2023, ora 13.00. Relaţii suplimentare se pot obţine la tel: 0232/243.864, 0751/084.083.
1. Informatii generale privind autoritatea contractanta, in special denumirea, codul de identificare fiscala, adresa, numarul de telefon, fax si/sau adresa de e-mail, persoana de contact: Comuna Tasca, cu sediul in sat Tasca, Str. Lt. Mitru Vasile nr. 11, judetul Neamt, telefon/fax 0233/255.023, e-mail: primaria_tasca@yahoo.com, cod fiscal 2614457. 2. Informatii generale privind obiectul procedurii de licitatie publica, in special descrierea si identificarea bunului care urmeaza sa fie inchiriat: Trup de pasune Neagra I, in suprafata totala de 2,25 ha, compus din numarul cadastral 50644, in suprafata de 1,18 ha, situat in extravilanul comunei Tasca si numarul cadastral 50650, in suprafata de 1,07 ha, situat in intravilanul comunei Tasca, apartine domeniului public al Comunei Tasca, conform caietului de sarcini, H.C.L. Tasca nr. 39/18.04.2024 si O.U.G. nr. 57/03.07.2019. 3. Informatii privind documentatia de atribuire: se regasesc in caietul de sarcini. 3.1.Modalitatea sau modalitatile prin care persoanele interesate pot intra in posesia unui exemplar al documentatiei de atribuire: la cerere, de la sediul Comunei Tasca. 3.2. Denumirea si datele de contact ale serviciului/ compartimentului din cadrul institutiei de la care se poate obtine un exemplar din documentatia de atribuire: Compartimentul Secretariat, din cadrul Comunei Tasca, sat Tasca, Str. Lt. Mitru Vasile nr. 11, judetul Neamt. 3.3. Costul si conditiile de plata pentru obtinerea acestui exemplar, unde este cazul, potrivit prevederilor O.U.G. nr. 57/2019 privind Codul administrativ: 100 Lei, se achita cu numerar la Casieria Comunei Tasca. 3.4. Data-limita pentru solicitarea clarificarilor: 17.05.2024, ora 16.00. 4. Informatii privind ofertele: 4.1. Data-limita de depunere a ofertelor: 27.05.2024, ora 09.00. 4.2. Adresa la care trebuie depuse ofertele: Comuna Tasca, sat Tasca, Str. Lt. Mitru Vasile nr. 11, judetul Neamt. 4.3. Numarul de exemplare in care trebuie depusa fiecare oferta: Oferta se depune intr-un singur exemplar, in doua plicuri sigilate, unul exterior si unul interior. 5. Data si locul la care se va desfasura sedinta publica de deschidere a ofertelor: 27.05/2024, ora 10.00, la sediul Comunei Tasca, sat Tasca, Str. Lt. Mitru Vasile nr. 11, judetul Neamt. 6. Denumirea, adresa, numarul de telefon si/sau adresa de e-mail ale instantei competente in solutionarea litigiilor aparute si termenele pentru sesizarea instantei: Sectia de Contencios -Administrativ a Tribunalului Neamt, Piatra-Neamt, B-dul Decebal nr. 5, judetul Neamt, telefon 0233/212.717, fax 0233/232.363, e-mail: tr-neamt@just.ro. 7. Data transmiterii anuntului de licitatie catre institutiile abilitate, in vederea publicarii: 23.04.2024.
Învierea, sărbătoarea luminii
03/05/2024 10:32

Se pare că denumirea de Paşte a fost folosită de primii creştini la inceputul comemorării anuale a Cinei celei de taină care avea loc in seara zilei de 13 Nissan sau in Joia de dinaintea Duminicii Î ...

Legumele și fructele din piețele ieșene, verificate la nitrați
03/05/2024 10:27

În paralel cu actiunea de verificare a produselor specifice Sărbătorilor Pascale de către membrii comisiei mixte constituită prin Ordin al prefectului, in această perioadă, in pietele agroalimentare ...

La Iași, șase din zece șomeri sunt bărbați
03/05/2024 10:15

Numărul şomerilor inregistraţi oficial in judetul Iasi a crescut in luna februarie 2024 comparativ cu aceeasi lună a anului trecut, arată datele făcute publice de conducerea Directiei Judetene de Statisit ...

Istoria și disciplinele Socio-umane aduc premii la Iași
03/05/2024 10:00

Elevii ieşeni au venit acasă cu premii binemeritate, atat de la Olimpiada Natională de Stiinte Socio-Umane, organizată la Baia Mare in judetul Maramures, cat si de la Olimpiada Natională de Istorie, organi ...

Barometrul crizei: de 1 mai, „privaţii” nu şi-au mai luat liber
03/05/2024 09:24

 Atat datele prezentate de către Guvern, cat şi statisticile puse la dispoziţie de către INS nu dau motive de ingrijorare romanilor. Nu suntem in criză, viitorul se prefigurează unul roz, se incearc ...

Primarul Iașului, mesaj de încurajare pentru maestrul Florin Piersic
03/05/2024 09:00

În preajma Sfintelor Sărbători ale Pastelui, primarul Mihai Chirica i-a transmis un mesaj de incurajare maestrului Florin Piersic, aflat in aceste clipe pe patul de spital după interventia chirurgical ...

Un copil din Bacău, prins conducând autoturismul pe DN 12A
03/05/2024 08:45

Politistii Sectiei 7 Politie Rurală Brusturoasa au depistat, pe 1 mai, in flagrant delict, un tanăr de 15 ani, din localitate, in timp ce conducea un autoturism pe DN 12A, fără a detine permis de conducere ...

  Mijloacele de transport în comun vor circula până la ora două, în noaptea de Înviere!
03/05/2024 08:45

Circulatia mijloacelor de transport in comun din municipiul Iasi va fi prelungită pană la ora două in noaptea de Înviere, anuntă Compania de Transport Public (CTP). „Dorim să vă bucurati de S ...

Centru de recuperare de tip ambulatoriu destinat persoanelor cu afecțiuni neuromotorii
03/05/2024 08:30

Directia Generală de Asistentă Socială si Protectia Copilului (DGASPC) a depus spre finantare către Guvernul Romaniei un proiect in valoare de 3.376.214,68 lei fără TVA privind infiintarea unui centru de ...

Numărul salariaților din județul Iași, în creștere
03/05/2024 08:22

Efectivul de salariati din judetul Iasi la data de 1 martie 2024 a fost de 195.146 de persoane, in crestere cu 3.352 de persoane (+1,7%) fată de luna corespunzătoare din anul 2023 si in crestere cu 665 de per ...

Aboneaza-te la cele mai noi stiri din Regiunea Moldovei