Medicii vin cu informații suplimentare despre Draga Olteanu Matei: au anunțat rezultatul pentru testul Covid-19

draga olteanu  3000

Dimensiune font:

| 14-11-2020 18:55

Rezultatul testului pentru COVID-19 al actriţei Draga Olteanu Matei este negativ, a declarat sâmbătă pentru News.ro şefa UPU SMURD Iaşi prof. univ. dr. Diana Cimpoeşu. Artista, în vârstă de 87 de ani, este internată la Spitalul Sfântul Spiridon din Iaşi, după ce a suferit o hemoragie digestivă superioară. Medicul Diana Cimpoeşu a precizat că această hemoragie este destul de probabil să fi fost cauzată de tratamentul cu anticoagulat pe care îl lua actriţa de ceva vreme pentru a trata o afecţiune cardiovasculară, relatează News.ro.

 

„Pacienta a fost adusă în urgenţă de la spitalul Piatra Neamţ cu ambulanţa, în unitatea primiri urgenţe a Spitalului Sfântul Spiridon. A suferit o hemoragie digestivă superioară, cea mai probabilă cauză fiind tratamentul anticoagulant pe care pacienta îl are de mai multă vreme pentru o afecţiune cardiovasculară. Este vorba de o pacientă şi cu afecţiuni cronice, boli cardiovasculare şi endocrine. O pacientă care a fost preluată în urgenţă. S-a început terapia şi investigaţiile diagnostice. Este în anestezie, terapie intensivă, pentru Clinica de Gastroenterologie şi Patologie Iaşi. A fost tratată, sedată, investigată. Este stabilizată în acest moment şi se fac eforturi ca starea ei să devină una stabilă în continuare. La început pacienta a comunicat cu echipa medicală, a dat date despre istoricul medical, despre tratament. Apoi pentru investigaţii, pentru endoscopie, a fost sedată şi este sub terapie intensivă în continuare”, a afirmat Diana Cimpoeşu.



Chestionată care este perioada critică pentru actriţă, medicul a replicat: „Perioada critică, ţinând cont că este vorba despre un pacient vârsnic, cu afecţiuni cardiovasculare, gastrointestinale, continuă să fie şi orele şi zilele următoare”.

„Sunt foarte importante. Acum este sedată, este sub ventilaţie invazivă care necesită sedare şi anestezie generală, pentru confortul pacientului. Ce a fost important este stabilizarea hemodinamică, pentru că un şoc hemoragic dă o modificare hemodinamică extrem de importantă. Este foarte important ca pacientul să beneficieze de tot ce este terapie, oxigen, sânge, intervenţie endoscopică şi toate se fac într-o stare specială, aşa cum sunt aproape toţi pacienţii în terapie intensivă. Pentru toţi pacienţii care ajung în şoc hemoragic este la fel de serioasă intervenţia, nu a fost diferită în cazul acestei paciente”, a completat Cimpoeşu.

Întrebată dacă actriţa ar putea fi operată în perioada următoare, şefa UPU SMURD Iaşi a precizat: „În fiecare oră, minut este monitorizată. Nu s-a pus deocamdată problema unei intervenţii chirurgicale. S-a făcut o intervenţie endoscopică, în cadrul specialităţii de gastroenterologie şi patologie”. 

Puncte preluare anunturi  "Evenimentul Regional al Moldovei"  in Iasi

<>

Adauga comentariul tau

Nume:

E-mail:

Comentariu:

Security Code
Imagine noua

ULTIMA ORA
BANCUL ZILEI

05:26

1. Informatii generale privind autoritatea contractanta, in special denumirea, codul de identificare fiscala, adresa, numarul de telefon, fax si/sau adresa de e-mail, persoana de contact: Comuna Tasca, cu sediul in sat Tasca, Str. Lt. Mitru Vasile nr. 11, judetul Neamt, telefon/fax 0233/255.023, e-mail: primaria_tasca@yahoo.com, cod fiscal 2614457. 2. Informatii generale privind obiectul procedurii de licitatie publica, in special descrierea si identificarea bunului care urmeaza sa fie inchiriat: Trup de pasune Neagra I, in suprafata totala de 2,25 ha, compus din numarul cadastral 50644, in suprafata de 1,18 ha, situat in extravilanul comunei Tasca si numarul cadastral 50650, in suprafata de 1,07 ha, situat in intravilanul comunei Tasca, apartine domeniului public al Comunei Tasca, conform caietului de sarcini, H.C.L. Tasca nr. 39/18.04.2024 si O.U.G. nr. 57/03.07.2019. 3. Informatii privind documentatia de atribuire: se regasesc in caietul de sarcini. 3.1.Modalitatea sau modalitatile prin care persoanele interesate pot intra in posesia unui exemplar al documentatiei de atribuire: la cerere, de la sediul Comunei Tasca. 3.2. Denumirea si datele de contact ale serviciului/ compartimentului din cadrul institutiei de la care se poate obtine un exemplar din documentatia de atribuire: Compartimentul Secretariat, din cadrul Comunei Tasca, sat Tasca, Str. Lt. Mitru Vasile nr. 11, judetul Neamt. 3.3. Costul si conditiile de plata pentru obtinerea acestui exemplar, unde este cazul, potrivit prevederilor O.U.G. nr. 57/2019 privind Codul administrativ: 100 Lei, se achita cu numerar la Casieria Comunei Tasca. 3.4. Data-limita pentru solicitarea clarificarilor: 17.05.2024, ora 16.00. 4. Informatii privind ofertele: 4.1. Data-limita de depunere a ofertelor: 27.05.2024, ora 09.00. 4.2. Adresa la care trebuie depuse ofertele: Comuna Tasca, sat Tasca, Str. Lt. Mitru Vasile nr. 11, judetul Neamt. 4.3. Numarul de exemplare in care trebuie depusa fiecare oferta: Oferta se depune intr-un singur exemplar, in doua plicuri sigilate, unul exterior si unul interior. 5. Data si locul la care se va desfasura sedinta publica de deschidere a ofertelor: 27.05/2024, ora 10.00, la sediul Comunei Tasca, sat Tasca, Str. Lt. Mitru Vasile nr. 11, judetul Neamt. 6. Denumirea, adresa, numarul de telefon si/sau adresa de e-mail ale instantei competente in solutionarea litigiilor aparute si termenele pentru sesizarea instantei: Sectia de Contencios -Administrativ a Tribunalului Neamt, Piatra-Neamt, B-dul Decebal nr. 5, judetul Neamt, telefon 0233/212.717, fax 0233/232.363, e-mail: tr-neamt@just.ro. 7. Data transmiterii anuntului de licitatie catre institutiile abilitate, in vederea publicarii: 23.04.2024.
Explicațiile pentru presiunea mare de la granițele României: Peste 275.000 de oameni au trecut frontierele în 24 de ore
19/05/2024 17:01

Peste 275.000 de oameni si circa 86.000 de masini au trecut frontiera Romaniei in ultimele 24 de ore, anuntă duminică Politia de Frontieră. Punctele de trecere a frontierei sunt mai aglomerate deoarece dumin ...

Elicopterul în care s-ar afla președintele Iranului s-ar fi prăbușit
19/05/2024 16:53

Un elicopter in care s-ar fi aflat presedintele Iranului, Ebrahim Raisi, ar fi fost implicat intr-un accident aviatic. Acesta călătorea intr-un convoi de 3 elicoptere, unul dintre ele s-ar fi prăbusit, dar n ...

Colonelul Talpan, declarații de noaptea minții: și-a făcut de râs superiorii și a dat o veste bulversantă
19/05/2024 15:56

Pe vremuri, se stia că disciplina e o conditie de bază in cadrul Armatei. Iar ierarhiile se respectă cu sfintenie. In ultimii ani insă, in ceea ce priveste Armata Romană cel putin, aparitia personajului Fl ...

Armata României se „dezintegrează”. Val de plecări din Ministerul Apărării Naționale din cauza salariilor mici
19/05/2024 15:36

Tinerii care sunt ingineri in Armata Romaniei, dar si cei care au alte functii, aleg să-si dea demisia, ca urmare a salariilor mici. Studentii de la cele 4 facultăti ale Academiei Tehnice Militare din Bucures ...

Ciclonul care a distrus Europa ajunge în România! Meteorologii anunță ploi abundente, grindină și vânt puternic
19/05/2024 10:53

În Europa, in ultimele zile, un ciclon a făcut ravagii, cea mai afectată tară fiind Italia. Meteorologii avertizează că ciclonul se intreaptă spre tara noastră si, chiar dacă nu va lovi cu aceeasi ...

Atenție! Reguli stricte în mai multe cafenele din România în weekend
19/05/2024 06:54

Mai multe cafenele din Bucuresti si din Cluj au inceput să le interzică clientilor folosirea laptopului in timpul weekend-ului. Motivul principal ar fi că uneori oamenii sunt atat de focusati pe muncă, inca ...

Trendul bizar care a luat amploare în liceele din România! Elevii se identifică drept animale şi vin îmbrăcaţi ca vulpi şi papagali: 'Urcă în patru labe'
19/05/2024 06:46

Trendul care a uimit Romania! Elevii "furry" au ajuns să sperie profesorii. Fenomenul inspirat de pe reţelele de socializare ii transformă pe copii in diverse animale. Se imbracă şi se comportă ca nişte ...

Inundaţii în Germania, Belgia, Franţa şi Olanda în urma ploilor abundente
18/05/2024 22:19

Mai multe regiuni din Germania, Belgia, Franţa şi Olanda au fost afectate sambătă de inundaţii in urma intemperiilor, iar pagubele se anunţă deja ‘considerabile’ in unele locuri, relatează A ...

Prima ipoteză după naufragiul de la Sf. Gheorghe: 'Cel mai probabil a fost o coliziune cu o altă navă' / Cum s-au salvat cei opt marinari
18/05/2024 20:34

Liderul Sindicatului Liber al Navigatorilor, Adrian Mihălcioiu, a afirmat că cel mai probabil nava scufundată in zona Sfantu Gheorghe s-ar fi lovit de o altă navă şi a explicat că, in general, un vapor s ...

Sute de trenuri şi gări, verificate de poliţiştii de la Transporturi, la nivel naţional / Au fost date amenzi de peste 70.000 de lei
18/05/2024 19:16

Sute de trenuri au fost verificate de poliţiştii de la Transporturi, la nivel naţional, iar in urma neregulilor constatate au fost date amenzi in valoare de peste 70.000 de lei, transmite News.ro. Repreze ...

Aboneaza-te la cele mai noi stiri din Regiunea Moldovei