Medicul ieşean „linșat” în 2021 a câștigat toate procesele cu UMF Iaşi

2constantinescu

Dimensiune font:

| 10-07-2022 23:59

Doctorul ieşean Răzvan Constantinescu spune că cele patru procese câştigate confirmă faptul că nu a fost vorba de o greșeală la adresa unui angajat, ci de o veritabilă campanie dusă împotriva unui salariat care a avut alte opinii decât conducerea universităţii

Medicul și profesorul Răzvan Constantinescu, sancționat de Universitatea de Medicină și Farmacie din Iași, a câștigat și ultimele două procese împotriva conducerii UMF. În total, sunt patru procese pe care medicul ieşean le-a deschis împotriva conducerii UMF Iaşi, instituţie care, în urmă cu un an, a decis să aplice trei sancțiuni disciplinare și o interdicție pe numele lui Răzvan Constantinescu. În opinia celor de la UMF, prima vină a lui Constantinescu a fost aceea că s-a prezentat la examenele din vara lui 2021 fără certificat de vaccinare. Două luni mai târziu, medicului ieşean i-a fost aplicată o altă sancțiune, de data aceasta pe motiv că a denigrat instituția. În iunie 2021, Constantinescu a fost pedepsit din nou pentru că a făcut publice discuţiile purtate cu membrii comisiei de disciplină în fața căreia s-a apărat. La toate acestea s-a mai adăugat și interdicţie administrativă: interacțiunea cu studenții. Avalanșa de sancțiuni a fost, în opinia lui Răzvan Constantinescu, pedeapsa pentru sinceritate. „În săptămâna dinaintea începerii vacanței judecătorești, am câștigat și ultimele două procese împotriva conducerii UMF Iași. În total, în instanța civilă, au fost patru. Patru! Cu alte cuvinte, nu a fost vorba de o greșeală la adresa unui angajat, ci de o veritabilă campanie, dusă cu persuasiune și intensitate, împotriva unui salariat care nu a făcut altă greșeală decât de a-și spune părerea sincer – drept garantat de Charta Universitară. Pe rând, instanțele de judecată (au fost trei completuri diferite, după cum au ajuns, aleatoriu, dosarele să fie distribuite) au anulat trei sancțiuni disciplinare și o aberație administrativă”, a spus acesta.

Urmează dezvăluiri. Incendiare!

Medicul ieşean spune că deciziile justiției vor urma dezvăluit despre ceea ce el numeşte „porcăriile la care s-au dedat Rectorul instituției și cei care, de frică sau din alte lipsuri, au participat la martelarea unui coleg”. Tot Constantinescu oferă şi motivaţia acţiunilor sale viitoare. „Pentru ca așa ceva să nu se mai întâmple. Pentru ca alții, care au pățit lucruri similare (cu ocazia întâmpinărilor din cadrul acestor patru procese, am aflat alte porcării ale conducerii, pe care le voi analiza punct cu punct în perioada următoare), dar nu au avut mijloacele necesare pentru a protesta, să vadă că se poate! Și nimeni, vreodată, ajuns într-o funcție efemeră, să nu se mai trezească latifundiar pe moșia statului! Am timp toată vara să vi-i prezint pe mititei în toată splendoarea. Că doar știau cu cine se pun!”, mai spune doctorul ieşean.

Victoria cunoscutului medicului endocrinolog ieșean a fost posibilă cu ajutorul casei de avocatură Țuca Zbârcea și Asociații, care l-a reprezentant în instanță pro bono. Lucian STATE

Puncte preluare anunturi  "Evenimentul Regional al Moldovei"  in Iasi

<>

Adauga comentariul tau

Nume:

E-mail:

Comentariu:

Security Code
Imagine noua

ULTIMA ORA

1. Informatii generale privind autoritatea contractanta, in special denumirea, codul de identificare fiscala, adresa, numarul de telefon, fax si/sau adresa de e-mail, persoana de contact: Comuna Tasca, cu sediul in sat Tasca, Str. Lt. Mitru Vasile nr. 11, judetul Neamt, telefon/fax 0233/255.023, e-mail: primaria_tasca@yahoo.com, cod fiscal 2614457. 2. Informatii generale privind obiectul procedurii de licitatie publica, in special descrierea si identificarea bunului care urmeaza sa fie inchiriat: Trup de pasune Neagra I, in suprafata totala de 2,25 ha, compus din numarul cadastral 50644, in suprafata de 1,18 ha, situat in extravilanul comunei Tasca si numarul cadastral 50650, in suprafata de 1,07 ha, situat in intravilanul comunei Tasca, apartine domeniului public al Comunei Tasca, conform caietului de sarcini, H.C.L. Tasca nr. 39/18.04.2024 si O.U.G. nr. 57/03.07.2019. 3. Informatii privind documentatia de atribuire: se regasesc in caietul de sarcini. 3.1.Modalitatea sau modalitatile prin care persoanele interesate pot intra in posesia unui exemplar al documentatiei de atribuire: la cerere, de la sediul Comunei Tasca. 3.2. Denumirea si datele de contact ale serviciului/ compartimentului din cadrul institutiei de la care se poate obtine un exemplar din documentatia de atribuire: Compartimentul Secretariat, din cadrul Comunei Tasca, sat Tasca, Str. Lt. Mitru Vasile nr. 11, judetul Neamt. 3.3. Costul si conditiile de plata pentru obtinerea acestui exemplar, unde este cazul, potrivit prevederilor O.U.G. nr. 57/2019 privind Codul administrativ: 100 Lei, se achita cu numerar la Casieria Comunei Tasca. 3.4. Data-limita pentru solicitarea clarificarilor: 17.05.2024, ora 16.00. 4. Informatii privind ofertele: 4.1. Data-limita de depunere a ofertelor: 27.05.2024, ora 09.00. 4.2. Adresa la care trebuie depuse ofertele: Comuna Tasca, sat Tasca, Str. Lt. Mitru Vasile nr. 11, judetul Neamt. 4.3. Numarul de exemplare in care trebuie depusa fiecare oferta: Oferta se depune intr-un singur exemplar, in doua plicuri sigilate, unul exterior si unul interior. 5. Data si locul la care se va desfasura sedinta publica de deschidere a ofertelor: 27.05/2024, ora 10.00, la sediul Comunei Tasca, sat Tasca, Str. Lt. Mitru Vasile nr. 11, judetul Neamt. 6. Denumirea, adresa, numarul de telefon si/sau adresa de e-mail ale instantei competente in solutionarea litigiilor aparute si termenele pentru sesizarea instantei: Sectia de Contencios -Administrativ a Tribunalului Neamt, Piatra-Neamt, B-dul Decebal nr. 5, judetul Neamt, telefon 0233/212.717, fax 0233/232.363, e-mail: tr-neamt@just.ro. 7. Data transmiterii anuntului de licitatie catre institutiile abilitate, in vederea publicarii: 23.04.2024.
Scandal de corupție în Primăria Bacău. Funcționar prins în flagrant când lua o mită de 4.000 de euro
14/05/2024 12:59

Un angajat al Primăriei Bacău, functionar la Direcţia Administrare Baze Sportive, a fost prins in flagrant, sambătă, 11 mai 2024, cand lua o mită de 4.000 de euro. Salariatul a pretins bani de la un cond ...

Motocicletă izbită violent de o fântână, într-un sat din Suceava. Un tânăr a murit și altul a fost grav rănit
14/05/2024 12:46

O persoană a murit, iar alta a fost grav rănită in urma unui grav accident de motocicletă produs pe raza satului Sălăgeni din comuna Dumbrăveni, judetul Suceava. Un accident rutier incheiat tragic a avu ...

Mașină spulberată de tren, în Neamț. Șoferul care a forțat trecerea de cale ferată a scăpat teafăr
14/05/2024 12:19

Un nou accident feroviar s-a petrecut in judeţul Neamţ. Masina unui conducător auto iresponsabil, care nu a fost rănit, a fost surprins pe calea ferată de o garnitură a unui tren de persoane. Pompierii d ...

Sinucidere bizară în Constanța. Un șofer de TIR din Neamț, dat dispărut, s-a aruncat de pe podul de la Agigea
14/05/2024 12:07

Politistii din Constanta au fost chemati să deslusească un caz misterios petrecut marti, 14 mai 2024. Tragedia a avut loc dimineată pe podul de la Agigea, unde un bărbat de 37 de ani, dat dispărut de cătr ...

Literatura de lângă noi. Focus: Ungaria
14/05/2024 09:39

De Noaptea Muzeelor, 18 mai 2024, la Muzeul „Vasile Pogor” – Casa Junimii se va desfăsura editia a treia a proiectului cultural Literatura de langă noi. Focus: Ungaria. Evenimentul va avea ...

Ungaria, despre războiul din Ucraina: O superputere nucleară nu poate fi învinsă. Ceea ce se întâmplă este, practic, ţinerea în funcţiune a unui abator
14/05/2024 09:18

Guvernul maghiar nu doreşte să participe in niciun fel la pregătirea militarilor ucraineni şi la livrarea de arme, dar presiunea asupra Ungariei este uriaşă şi este de aşteptat ca in următoarele săpt ...

Palatul Culturii se pregătește de bal
14/05/2024 09:00

Cea de-a treia editie a Balului Palatului din Iasi va avea loc la finalul acestei luni. Manifestarea, desfăsurată la Palatul Culturii, este organizată de Complexul Muzeal National Moldova Iasi, Opera Nation ...

Proiectele de infrastructură ale Iașului rămân înțepenite
14/05/2024 08:36

* se intrevede posibilitatea ca proiectele Variantei Ocolitoare Podu Iloaiei si Variantei de Ocolire Iasi Sud (Uricani – str. Cicoarei – str. Arh. Berindei – intersectie Soseaua Nicolina) să ...

Profesioniști ai dreptului afacerilor conferențiază la Iași
14/05/2024 08:15

Cu sprijinul Curtii de Arbitraj Comercial de pe langă Camera de Comert si Industrie Iasi, la finalul acestei săptămani va avea loc la Iasi cea de-a doua editie a Conferintei „Dreptul Afacerilor in Dina ...

Tuberculoză vertebrală – boala care i-a furat unui băiețel zâmbetul și libertatea
14/05/2024 07:59

Într-o lume in care medicina modernă, tehnologia si progresul par să fi invins multe boli, viata unui copil de numai 6 anisori este pusă in pericol. Uneori, realitatea este mult mai crudă decat n ...

Aboneaza-te la cele mai noi stiri din Regiunea Moldovei