Mega dosarul DNA privind corupția din CNAS/CASMB pus pe BUTUCI pe fondul unei decizii CCR - Toate interceptările din dosar au fost eliminate de ICCJ

0000   media-147833598102430800

Dimensiune font:

| 26-02-2021 12:40

 Dosarul de mare corupție al capilor Casei Naționale de Asigurări de Sănătate și a Casei de Asigurări de Sănătate a Municipiului București, instrumentat de DNA, a rămas fără interceptări, probele tehnice solide, ce dovedeau faptele acuzate de procurorii anticorupție.

 

 

Mai precis judecătorii ICCJ au stabilit, definitiv, eliminarea tuturor mandatelor tehnice de interceptare, înregistrare și transcriere din acest dosar, pe baza deciziei CCR numărul 22 din 18 ianuarie 2018.Prin respectiva decizie se stabilea eliminarea tuturor probelor din dosarele penale ce au fost obținute cu ajutor Serviciului Român de Informații.

Cu toate acestea Curtea de Apel București, a stabilit la începutul anului 2020 că toate probele DNA sunt valide și că judecata n dosar poate începe pe fond.

Decizia judecătorului de cameră preliminară de la Curtea de Apel București a fost contestată de cei trimiși în judecată de DNA iar dosarul a ajuns pe masa judecătorilor ICCJ.

Decizia ICCJ

„Admite contestațiile formulate de inculpații BROTAC Cornel, S.C. BROTAC MEDICAL CENTER S.R.L., BARBU Iuliana, FĂGĂDARU Mihai Valentin, MOCANU Gabriela Rodica, ROSMENTENIUC Adriana, SARDARE Jeana și PETRESCU Mina Elena și de inculpata – persoană vătămată S.C. GENTILE HOMECARE S.R.L. împotriva încheierii din data de 28 februarie 2020 a Curții de Apel Bucurețti – Secția I-a Penală pronunțată în dosarul nr.5588/2/2018/a1 (2142/2018).

 

Desființează în parte încheierea atacată ți, rejudecând:

Admite excepțiile invocate de inculpații BROTAC Cornel, S.C. BROTAC MEDICAL CENTER S.R.L., BARBU Iuliana, FĂGĂDARU Mihai Valentin, MOCANU Gabriela Rodica, ROSMENTENIUC Adriana, SARDARE Jeana și PETRESCU Mina Elena și de inculpata – persoană vătămată S.C. GENTILE HOMECARE S.R.L..

Constată nulitatea absolută a punerii în executare a măsurilor de supraveghere tehnică încuviințate, după caz, prelungite prin: - Încheierea din 13.08.2014 a Tribunalului București – Secția I-a Penală, pronun?ată în dosarul nr. 27859/3/2014; - Încheierea din 09.09.2014 a Tribunalului București – Secția I-a Penală, pronunțată în dosarul nr. 30461/3/2014; - Încheierea din 07.10.2014 a Tribunalului București – Secția I-a Penală, pronunțată în dosarul nr. 34059/3/2014; - Încheierea din 24.10.2014 a Tribunalului București – Secția I-a Penală, pronunțată în dosarul nr. 36673/3/2014; - Încheierea din 06.11.2014 a Tribunalului București – Secția I-a Penală, pronunțată în dosarul nr. 38544/3/2014; - Încheierea din 04.12.2014 a Tribunalului București – Secția I-a Penală, pronunțată în dosarul nr. 42325/3/2014 ?i efectuate în baza mandatelor de supraveghere tehnică: - nr. 5655/13.08.2014; - nr. 5656/13.08.2014; - nr. 5657/13.08.2014; - nr. 5658/13.08.2014; - nr. 5659/13.08.2014; - nr. 5660/13.08.2014; - nr. 5661/13.08.2014; - nr. 5662/13.08.2014; - nr. 5663/13.08.2014; - nr. 5664/13.08.2014; - nr. 5665/13.08.2014; - nr. 5666/13.08.2014; - nr. 5667/13.08.2014; - nr. 5668/13.08.2014; - nr. 5669/13.08.2014; - nr. 5670/13.08.2014; - nr. 5671/13.08.2014; - nr. 5672/13.08.2014; - nr. 5673/13.08.2014; - nr. 5674/13.08.2014; - nr. 5675/13.08.2014; - nr. 5676/13.08.2014; - nr. 5677/13.08.2014; - nr. 5678/13.08.2014; - nr. 5679/13.08.2014; - nr. 5680/13.08.2014; - nr. 5681/13.08.2014; - nr. 5682/13.08.2014; - nr. 5683/13.08.2014; - nr. 6657/UP/09.09.2014; - nr. 6658/UP/09.09.2014; - nr. 6659/UP/09.09.2014; - nr. 6660/UP/09.09.2014; - nr. 6661/UP/09.09.2014; - nr. 6662/UP/09.09.2014; - nr. 6663/UP/09.09.2014; - nr. 6664/UP/09.09.2014; - nr. 6665/UP/09.09.2014; - nr. 6666/UP/09.09.2014; - nr. 6667/UP/09.09.2014; - nr. 6668/UP/09.09.2014; - nr. 8051/UP/24.10.2014; - nr. 8491/06.11.2014; - nr. 8492/06.11.2014; - nr. 8493/06.11.2014; - nr. 8494/06.11.2014; - nr. 9789/UP/04.12.2014; - nr. 9790/UP/04.12.2014; - nr. 9791/UP/04.12.2014.

În temeiul art. 102 alin. 2 – 4 din Codul de procedură penală, exclude din materialul probator toate procesele verbale de consemnare a rezultatelor activităților de supraveghere tehnică mai sus-menționate.

În conformitate cu Decizia nr. 22 din 18 ianuarie 2018 a Curții Constituționale, dispune eliminarea din dosarul cauzei a acestor mijloace de probă și a suporților care conțin rezultatul măsurilor de supraveghere tehnică mai sus-menționate, precum și înlăturarea referirilor la aceste mijloace de probă și înlăturarea redării conținutului acestor mijloace de probă din Rechizitoriul nr. 64/P/2017 din 10 iulie 2018 al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție – DNA.

Copie de pe încheierea motivată se transmite DNA pentru ca, în conformitate cu dispozi?iile art. 345 alin. 3 din Codul de procedură penală, în termen de 5 zile de la comunicare, procurorul să comunice dacă menține dispoziția de trimitere în judecată ori solicită restituirea cauzei. Men?ine celelalte dispoziții ale încheierii atacate”, se arată în minuta deciziei de joi a ICCJ.

Tabloul corupției generalizate din sfera sănătății românești

La finalul lunii august 2017 DNA descindea la 50 locații, dintre care două sunt sedii ale unor instituții publice din București, repsectiv CNAS și CASMB, iar  restul sedii sau puncte de lucru ale unor societăți comerciale sau domicilii ale unor persoane.

O zi mai târziu Direcția anunța și primele rețineri din ceea ce urma să se prezinte a fi un mega dosar de corupție generalizată în sânul CNAS și a CASMB pe tema decontărilor unor servicii.

Procurorii din cadrul Direcției Naționale Anticorupție – Secția de combatere a corupției au dispus punerea în mișcare a acțiunii penale și reținerea pentru 24 de ore a 14 inculpați care, în cursul zilei de 1 septembrie 2017, vor fi prezentați cu propunere de arestare preventivă la Curtea de Apel București

Concret, au fost reținuți următorii inculpați:

1. BURCEA Marian, președinte al Casei Naționale de Asigurări de Sănătate (C.N.A.S), cercetat sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de

 

- constituire a unui grup infracțional organizat

- folosirea influenței, în exercițiul funcției de conducere din cadrul unei persoane juridice fără scop patrimonial, în scopul obținerii de foloase necuvenite

2. MUNTEANU Ovidiu - managerul Direcției Relații Contractuale și, respectiv, din 13 iulie 2017, președintele C.A.S.M.B,cercetat sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de

- constituire a unui grup infracțional organizat,

- abuz în serviciu

- abuz în serviciu, dacă funcționarul a obținut pentru sine ori pentru altul un folos necuvenit penal

3. GEAMBAȘU Ion-Răzvan - director executiv al Casei de Asigurări de Sănătate a municipiului București (C.A.S.M.B.) și manager al Direcției Medic șef a C.A.S.M.B, cercetat sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de

- constituire a unui grup infracțional organizat,

- abuz în serviciu, dacă funcționarul a obținut pentru sine ori pentru altul un folos necuvenit,

- abuz în serviciu,

- folosirea influenței, în exercițiul funcției de conducere din cadrul unei persoane juridice fără scop patrimonial, în scopul obținerii de foloase necuvenite, în formă continuată (8 acte materiale),

4. BARA Lucian-Vasile - președintele C.A.S.M.B. până la 13 iulie 2017, cercetat sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de

- constituire a unui grup infracțional organizat,

- abuz în serviciu

- abuz în serviciu, dacă funcționarul a obținut pentru sine ori pentru altul un folos necuvenit

5. MIHĂESCU Ion-Ovidiu - managerul Direcției Control a C.A.S.M.B, cercetat sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de constituire a unui grup infracțional organizat, abuz în serviciu și abuz în serviciu, dacă funcționarul a obținut pentru sine ori pentru altul un folos necuvenit

6. COSTACHE Alin-Sergiu – șef al Direcției Generale de Monitorizare Antifraudă din C.N.A.S, cercetat sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de

- constituire a unui grup infracțional organizat

- complicitate la săvârșirea infracțiunii de folosire a influenței, în exercițiul funcției de conducere din cadrul unei persoane juridice fără scop patrimonial, în scopul obținerii de foloase necuvenite,

7-9. MOCANU Gabriela-Rodica, PETRESCU Mina-Elena, SARDARE Jeana funcționare în cadrul C.A.S.M.B, cercetate pentru

- complicitate la infracțiunea de înșelăciune, în formă continuată (354 acte materiale)

- constituire a unui grup infracțional organizat,

- fals informatic, în formă continuată

- permitere a accesului unor persoane neautorizate la informații nedestinate publicității, în formă continuată (354 acte materiale),

10. CIOBANU Nicolae-Sergiu, cercetat sub aspectul săvârșirii infracțiunii de

- trafic de influență, în formă continuată (3 acte materiale)

- instigare la infracțiunea de folosire a influenței, în exercițiul funcției de conducere din cadrul unei persoane juridice fără scop patrimonial, în scopul obținerii de foloase necuvenite,

11. GEAMBAȘU Irina-Adelina - asociat și administrator al unei societăți comerciale, cercetat pentru

- instigare la infracțiunea de folosire a influenței, în exercițiul funcției de conducere din cadrul unei persoane juridice fără scop patrimonial, în scopul obținerii de foloase necuvenite, în formă continuată (8 acte materiale),

12. MISCHIE Răzvan-Mihai - reprezentant legal al unei societăți prestatoare de servicii medicale, cercetat sub aspectul săvârșirii infracțiunii de înșelăciune, în formă continuată (18 acte materiale),

13. COSTICĂ Maria - reprezentant legal al unei societăți prestatoare de servicii medicale, cercetată sub aspectul săvârșirii infracțiunii de înșelăciune, în formă continuată (17 acte materiale),

14. MANTA Cristina - avocat în Baroul București, pentru complicitate la infracțiunea de înșelăciune, în formă continuată (18 acte materiale),

În ordonanța procurorilor se arată că, în cauză, există date și probe că, prin activitățile infracționale desfășurate de inculpați, activități pentru care s-a dispus reținerea, bugetul CASMB a fost păgubit cu 13.189.553,76 lei (aproximativ 3 milioane euro).

Concret, în perioada ianuarie 2016 – august 2017, a fost constituit un grup infracțional organizat prin care, sume de bani în valoare totală de 13.189.553,76 lei din fondurile Casei de Asigurări de Sănătate a Municipiului București (CSAMB) au fost fraudate prin decontarea nelegală a unor servicii de îngrijiri medicale la domiciliu fictive, inclusiv pe baza unor dosare medicale întocmite în fals, cu implicarea unor funcționari din cadrul CSAMB, sub protecția unor persoane din conducerea instituției, dar și din conducerea Casei Naționale de Asigurări de Sănătate (CNAS).

În multe situații, dosarele medicale cu pacienți fictivi au avut prioritate la decontare și aprobare, în timp ce solicitările pacienților asigurați care, în mod real, ar fi avut dreptul să beneficieze de servicii medicale la domiciliu, erau refuzate.

Pentru evitarea depistării fraudelor se întocmeau, în fals, raportări lunare de servicii medicale necesare decontărilor, iar în paralel erau introduse și șterse date din sistemul informatic unic integrat al C.N.A.S prin accesarea fără drept a acestuia, astfel încât în sistem să apară că serviciile medicale au fost efectuate în realitate.

Arestări pe bandă rulantă

Două luni mai târziu, în 6 noiembrie 2017 DNA reținea al doilea val mare de persoane inculpate în acest mega dosar.

Astfel, procurorii au dispus reținerea pentru 24 de ore a următorilor:

 

BĂRBĂLĂU FLORINA-JENI, la data faptelor reprezentant legal al societăților comerciale S.C. Home Med Expert S.R.L. și S.C. Lara Med Serv S.R.L., sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de:

- constituire a unui grup infracțional organizat,

- înșelăciune, în formă continuată (12 acte materiale),

CIOCÂLTEU VIOLETA-LOREDANA, la data faptelor administrator al societăților comerciale S.C. Frontida S.R.L. și, respectiv, S.C. Home Medical Concept S.R.L., sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de:

- constituire a unui grup infracțional organizat,

- înșelăciune, în formă continuată (27 acte materiale),

DURNAC ANIȘOARA, la data faptelor administrator al societăților comerciale S.C. Frontida S.R.L. și, respectiv, S.C. Home Medical Concept S.R.L.,sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de:

- constituire a unui grup infracțional organizat,

- complicitate la înșelăciune în formă continuată (27 acte materiale),

CONSTANTINESCU CRINA-ELENA, MICULESCU ADELA-GABRIELA, la data faptelor administratori ai S.C. Micon Life S.R.L., sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de:

- constituire a unui grup infracțional organizat,

- înșelăciune, în formă continuată (18 acte materiale),

MICULESCU SILE, la data faptelor administrator al S.C. Micon Life S.R.L., sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de:

- constituire a unui grup infracțional organizat,

- complicitate la înșelăciune, în formă continuată (18 acte materiale),

GLĂVAN LEONTIN-MILUȚĂ, la data faptelor reprezentant legal al S.C. Salvitae S.R.L., cercetat sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de:

- înșelăciune, în formă continuată (18 acte materiale),

- constituire a unui grup infracțional organizat,

GLĂVAN ELENA, la data faptelor asociat în cadrul S.C. Salvitae S.R.L., sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de:

- constituire a unui grup infracțional organizat,

- complicitate la înșelăciune, în formă continuată (18 acte materiale),

VULPE EUGENIU, la data faptelor administrator în fapt al S.C. Claritas Servicii Medicale S.R.L., sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de:

- constituire a unui grup infracțional organizat,

- complicitate la înșelăciune, în formă continuată (18 acte materiale),

CARACULACU ADRIANA-GEORGETA la data faptelor avocat în Baroul București, sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de:

- constituire a unui grup infracțional organizat,

- complicitate înșelăciune, în formă continuată (18 acte materiale),

NICU NICOLETA, la data faptelor administrator al reprezentant legal al S.C. Lara Med Serv S.R.L. sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de:

- constituire a unui grup infracțional organizat,

- înșelăciune, în formă continuată (9 acte materiale),

RUDEANU BUJOR, la data faptelor reprezentant legal al S.C. P.U.S.A. – MEDICAL CARE S.R.L., sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de:

- constituire a unui grup infracțional organizat,

- complicitate la infracțiunea de înșelăciune, în formă continuată (15 acte materiale),

AL ALOUL ADNAN, medic, sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de:

- constituire a unui grup infracțional organizat,

- complicitate la infracțiunea de înșelăciune, în formă continuată (18 acte materiale),

GHEORGHE IULIANA, la data faptelor administrator al unui azil de bătrâni, cercetată sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de:

- constituire a unui grup infracțional organizat,

- complicitate la infracțiunea înșelăciune, în formă continuată (18 acte materiale),

ISPAS MARIJANA, la data faptelor reprezentant legal al S.C. Beta Medical Service S.R.L., sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de:

- înșelăciune, în formă continuată (18 acte materiale),

- constituire a unui grup infracțional organizat,

ROSMENTENIUC ADRIANA la data faptelor reprezentant legal al S.C. Home Medical Assistance S.R.L, sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de:

- constituire a unui grup infracțional organizat,

- înșelăciune, în formă continuată (18 acte materiale).

În referatul procurorilor de propunere a arestării preventive se arată că inculpații anterior menționați, în cursul anchetei penale, au încercat să influențeze martorii în cauză și să contrafacă mijloace de probă constând în înscrisuri, atât în mod direct, cât și prin determinarea altor persoane să adopte astfel de comportamente.

Același referat arată că există date și probe potrivit cărora, începând din anul 2016, reprezentanții unor firme furnizoare de servicii medicale fără activitate reală ori legală, aflate în relație contractuală cu C.A.S.M.B., au aderat la grupul infracțional constituit din funcționari și conducători ai C.A.S.M.B. .

Începând cu luna martie 2017, gruparea infracțională a fost sprijinită și de președintele C.N.A.S., BURCEA Marian.

Grupul infracțional a fost constituit astfel ca, prin comiterea unor infracțiuni (înșelăciune, fals intelectual, fals în înscrisuri sub semnătură privată, uz de fals, fals informatic, abuz în serviciu), Fondul național unic al asigurărilor sociale de sănătate (F.N.U.A.S.S.) să fie fraudat prin decontarea nelegală a unor servicii de îngrijiri medicale la domiciliu fictive, iar banii din acest fond să nu fie folosiți pentru îngrijirea medicală la domiciliu a asiguraților care aveau nevoie reală de aceste servicii, în mod gratuit.

În plus, inculpații participanți la grupul infracțional au construit, în mod repetat, proceduri netransparente și extrem de complicate ca măsură de precauție împotriva oricărei încercări de devoalare a modului nelegal de cheltuire a Fondului național al asigurărilor sociale de sănătate, iar conducătorii instituției, deși au avut cunoștință de activitățile infracționale, nu au dispus măsuri pentru verificarea, tragerea la răspundere și sancționarea celor care au acționat în scopul fraudării banilor de la C.A.S.M.B. .

În concret, în perioada 2016 - 2017, inculpații reprezentanți ai furnizorilor autorizați de servicii medicale, au indus în eroare C.A.S.M.B. prin aceea că au prezentat ca fiind adevărate unele situații nereale (raportări false în ceea ce privește conținutul serviciilor medicale prestate, asiguratul care a primit îngrijirile, data, ora și persoana care a efectuat serviciul medical), ceea ce a condus la efectuarea de plăți necuvenite pentru servicii care nu au fost prestate. Astfel, au fost încasate de firmele inculpaților anterior menționați sume necuvenite cuprinse între 151.098 lei și 3.041.650 lei.

Prin contribuția infracțională a trei funcționare din cadrul C.A.S.M.B. (Mocanu Gabriela-Rodica, Petrescu Mina-Elena și Sardare Jeana, cercetate în stare de arest preventiv), datele nereale, pe baza cărora reprezentanții firmelor au făcut raportările false, au fost înregistrate, șterse și reînregistrate în Sistemul Informatic Unic Integrat (S.I.U.I.), astfel încât serviciile medicale fictive să poată fi validate în S.I.U.I.

În concret, reprezentanți ai furnizorilor autorizați de servicii medicale, interesați în decontarea unor servicii medicale fictive sau nevalidate în Sistemul Informatic Unic Integrat (S.I.U.I.) au fost cooptați în schema infracțională de inculpatele Mocanu Gabriela-Rodica, Petrescu Mina-Elena și Sardare Jeana, funcționare în cadrul C.A.S.M.B.

Identificarea furnizorilor care aveau interesul să deconteze nelegal servicii medicale a fost simplă, întrucât inculpatele aveau ca atribuții de serviciu verificarea dosarelor depuse de persoanele asigurate, pentru aprobarea îngrijirilor medicale la domiciliu, precum și verificarea documentelor depuse de furnizori (firmele furnizoare de servicii medicale) în vederea decontării serviciilor medicale prestate.

În măsura în care constatau că actele depuse de firme nu corespundeau standardelor legale (recomandări medicale incomplete, raportări în fals de îngrijiri medicale la domiciliu în perioada în care asiguratul era internat sau decedat, raportarea în fals a unor servicii medicale la domiciliul asiguratului de către asistenți medicali care figurau în același timp cu activitate medicală în clinici, cabinete medicale etc.), inculpatele îi abordau pe furnizori și îi „învățau” să facă modificările necesare pentru a evita sancțiunile legale, pentru a obține decizii favorabile de decontare a îngrijirilor medicale la domiciliu și chiar pentru a întocmi fictiv raportări de servicii medicale, cu privire la pacienți care nu au primit îngrijiri ori cu privire la asistenți medicali care nu au prestat serviciile raportate.

De menționat că, deși teoretic aprobarea îngrijirilor medicale la domiciliu presupune doar depunerea dosarului propriu de către asigurat sau de către împuternicitul său legal, fără implicarea firmelor, în realitate, firmele sunt cele care inițiază relația cu asigurații, le acordă consiliere pentru întocmirea dosarului care trebuie depus la C.A.S.M.B. și, în multe cazuri, plătesc un avocat comun care depune documentele în calitate de împuternicit legal.

Cele trei funcționate de la C.A.S.M.B. dădeau asigurări că dosarele depuse de către firmele agreate vor fi și aprobate. În acest sens, recomandările medicale erau înlocuite cu altele completate într-o modalitate indicată de inculpate, indicațiile fiind menite să garanteze că numai acele cereri vor fi aprobate, în defavoarea altora.

Un alt tip de ajutor acordat de inculpate reprezentanților firmelor agreate a vizat furnizarea de informații din bazele de date la care aveau acces (în S.I.U.I. sunt înregistrate toate informațiile medicale privind asiguratul sau medicii aflați în relație contractuală cu casele de sănătate, inclusiv consultații, recomandări medicale, medicamente prescrise, servicii medicale prestate de spitale, clinici, furnizori, serviciile prin apelul unic de urgență 112 etc.).

Aceste informații erau necesare pentru ca raportările false să nu fie depistate, mai exact pentru ca pacientul raportat în fals cu îngrijiri medicale la domiciliu să nu fie decedat, internat în spital ori preluat de ambulanță ori asistentul medical să nu aibă suprapunere de program cu activitatea medicală raportată în cadrul unei unități sanitare sau să nu acumuleze un număr de ore de muncă imposibil de prestat sau peste numărul de ore prevăzut în contractul de muncă și în contractul încheiat cu C.A.S.M.B.

Deși procedura C.A.S.M.B. prevede că listele cu programul de lucru al asistenților medicali din luna precedentă (denumite grafice) trebuie raportate la C.A.S.M.B. până în data de 10 a lunii curente, se poate observa că furnizorii agreați, aflați în conivență infracțională cu funcționarele C.A.S.M.B., obișnuiau să conceapă fraudulos aceste raportări și după o lună față de momentul în care serviciile medicale erau pretins prestate și chiar după data de facturare (decontul trebuie întocmit până în data de 20 a lunii următoare celei în care a fost prestat serviciul).

Înregistrarea „graficelor” în S.I.U.I. este indispensabilă pentru validarea raportărilor în S.I.U.I. referitoare la serviciile medicale prestate, întrucât pe baza serviciilor raportate și validate se calculează sumele de bani ce urmează a fi decontate furnizorilor.

Aproape șaizeci de inculpați și 30 de firme dați pe mâna judecătorilor

 

Direcției Naționale Anticorupție – Secția pentru combaterea corupției au dispus trimiterea în judecată a 90 inculpați (între care persoane din conducerea Casei Naționale de Asigurări de Sănătate, Casei Naționale de Asigurări de Sănătate a municipiului București și funcționari din aceste instituții), dar și firme de îngrijiri medicale, în legătură cu desfășurarea de activități ilicite prin care sume de bani în valoare de peste 20 milioane lei (4,5 milioane euro) din fondurile Casei de Asigurări de Sănătate a Municipiului București (C.S.A.M.B.) au fost fraudate prin decontarea nelegală a unor servicii de îngrijiri medicale la domiciliu fictive.

Astfel au fost trimiși în judecată următorii:

în stare de arest preventiv

1. GHEORGHE IULIANA, la data faptelor administrator al unor aziluri de bătrâni, pentru săvârșirea infracțiunilor de:

- constituire a unui grup infracțional organizat,

- influențare a declarațiilor,

- complicitate la săvârșirea infracțiunii de înșelăciune, în formă continuată (16 acte materiale),

în stare de arest la domiciliu

2. GHEORGHE MARIAN, pentru săvârșirea infracțiunii de influențare a declarațiilor,

sub control judiciar

3. BURCEA MARIAN, la data faptelor președinte al Casei Naționale de Asigurări de Sănătate (C.N.A.S), sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de:

- constituire a unui grup infracțional organizat,

- folosirea influenței, în exercițiul funcției de conducere din cadrul unei persoane juridice fără scop patrimonial, în scopul obținerii de foloase necuvenite,

- abuz în serviciu, dacă funcționarul a obținut pentru sine ori pentru altul un folos necuvenit,

4. COSTACHE ALIN-SERGIU, la data faptelor șef al Direcției Generale de Monitorizare Antifraudă din C.N.A.S, sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de

- constituire a unui grup infracțional organizat,

- complicitate la săvârșirea infracțiunii de folosire a influenței, în exercițiul funcției de conducere din cadrul unei persoane juridice fără scop patrimonial, în scopul obținerii de foloase necuvenite,

- complicitate la abuz în serviciu, dacă funcționarul a obținut pentru sine ori pentru altul un folos necuvenit,

5. BARA LUCIAN-VASILE, președintele C.A.S.M.B. până la 13 iulie 2017, sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de:

- constituire a unui grup infracțional organizat,

- două infracțiuni de abuz în serviciu, dacă funcționarul a obținut pentru sine ori pentru altul un folos necuvenit,

6. MUNTEANU OVIDIU, la data faptelor managerul Direcției Relații Contractuale și, respectiv, din 13 iulie 2017, președintele C.A.S.M.B, sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de:

- constituire a unui grup infracțional organizat,

- abuz în serviciu, dacă funcționarul a obținut pentru sine ori pentru altul un folos necuvenit penal,

- complicitate la abuz în serviciu, dacă funcționarul a obținut pentru sine ori pentru altul un folos necuvenit penal,

7. GEAMBAȘU ION-RĂZVAN, la data faptelor director executiv al Casei de Asigurări de Sănătate a municipiului București (C.A.S.M.B.) și manager al Direcției Medic șef a C.A.S.M.B, cercetat sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de:

Vanzare teren IASI - 75.899 mp

PUBLICAŢIE DE VÂNZARE PRIN NEGOCIERE DIRECTĂ din averea debitoarei S.C. PHOENIX TREND S.R.L. Proprietatea imobiliară amplasată în locaţia din sat Lunca Cetăţuii, comuna Ciurea, jud. Iaşi având suprafaţa terenului de 75899 mp (7,5899 hectare) şi un număr de 16 clădiri, având preţul de vanzare de 3.281.300 euro. Informații suplimentare tel. 0771103209, -  lucicalcc@gmail.com 

Vanzare Teren IASI - 56.438 mp

PUBLICAŢIE DE VÂNZARE PRIN NEGOCIERE DIRECTĂ din averea debitoarei S.C. PHOENIX TREND S.R.L. Proprietatea imobiliară amplasată în municipiul Iaşi, str. Aurel Vlaicu nr.87, jud. Iaşi având suprafaţa terenului de 56.438 mp (5,6438 hectare) şi un număr de 19 clădiri cu absolut toate utilitatile, având preţul de vanzare 8.402.420 euro. Pentru terenul de 56438 mp este aprobat un PUZ pentru locuinte colective. Informații suplimentare tel. 0771103209, e-mail -  lucicalcc@gmail.com 

anunturi-->

Puncte preluare anunturi  "Evenimentul Regional al Moldovei"  in Iasi

<>

Adauga comentariul tau

Nume:

E-mail:

Comentariu:

Security Code
Imagine noua
ULTIMA ORA
BANCUL ZILEI

04:53

PUBLICAȚIE DE VÂNZARE. Subscrisa, Management Reorganizare Lichidare Iaşi S.P.R.L., în calitate de lichidator judiciar al debitoarei IDIS CONSTRUCT S.R.L., cu sediul în Sat Chilișeni, Comuna Udești, nr. 5, Jud. Suceava, C.U.I. 24430897, nr. de înreg. Registrul Comerțului J33/1398/2008, potrivit Sentinței civile nr. 189/2018 din data de 02.04.2018, pronunţată de Tribunalul Suceava, în dosarul nr. 947/86/2018, anunţă scoaterea la vânzare prin licitaţie publică cu strigare, în conformitate cu prevederile Încheierii din 28.03.2023 a Tribunalului Suceava și în conformitate cu dispozițiile Noului Cod de Procedură Civilă, la data de 13.05.2024, ora 13.00, a următoarelor active aflate în proprietatea S.C. Idis Construct S.R.L., respectiv: Nr. activ: Activ 1, Denumire și descriere active: Proprietate Imobiliara - TEREN ARABIL – intravilan cu suprafata de 2.500 mp, identificat cu nr. cad. 30009, inscris in Cartea Funciara nr. 30009 UAT Udesti, situat in sat Chiliseni, comuna Udesti, judet Suceava. Valoare de piață stabilită de evaluator (lei, fără T.V.A.*): 37.400,00 lei. Valoarea de pornire la licitație (lei, fără T.V.A.): 18.700,00 lei. Persoanele care pretind vreun drept asupra bunurilor ce urmează a fi scoase la vânzare au obligaţia, sub sancţiunea decăderii, să facă dovada acestui fapt până la data de 10.05.2024, ora 13.00, la sediul lichidatorului judiciar din mun. Iași, Aleea Nicolina, nr. 82, jud. Iași. Ofertanții sunt obligați să depună până la data de 10.05.2024, ora 13.00, toate documentele menționate în publicația de vânzare/caietul de sarcini, precum și o garanție reprezentând 10% din prețul de pornire la licitație, în contul de lichidare al societății debitoare. Componenţa şi descrierea activelor scoase la vânzare sunt cuprinse în caietele de sarcini, care se pot procura de la sediul lichidatorului judiciar din mun. Iași, Aleea Nicolina, nr. 82, jud. Iași, în fiecare zi de luni până vineri, până la data de 22.06.2023, ora 13.00. Relaţii suplimentare se pot obţine la tel: 0232/243.864, 0751/084.083.
1. Informatii generale privind autoritatea contractanta, in special denumirea, codul de identificare fiscala, adresa, numarul de telefon, fax si/sau adresa de e-mail, persoana de contact: Comuna Tasca, cu sediul in sat Tasca, Str. Lt. Mitru Vasile nr. 11, judetul Neamt, telefon/fax 0233/255.023, e-mail: primaria_tasca@yahoo.com, cod fiscal 2614457. 2. Informatii generale privind obiectul procedurii de licitatie publica, in special descrierea si identificarea bunului care urmeaza sa fie inchiriat: Trup de pasune Neagra I, in suprafata totala de 2,25 ha, compus din numarul cadastral 50644, in suprafata de 1,18 ha, situat in extravilanul comunei Tasca si numarul cadastral 50650, in suprafata de 1,07 ha, situat in intravilanul comunei Tasca, apartine domeniului public al Comunei Tasca, conform caietului de sarcini, H.C.L. Tasca nr. 39/18.04.2024 si O.U.G. nr. 57/03.07.2019. 3. Informatii privind documentatia de atribuire: se regasesc in caietul de sarcini. 3.1.Modalitatea sau modalitatile prin care persoanele interesate pot intra in posesia unui exemplar al documentatiei de atribuire: la cerere, de la sediul Comunei Tasca. 3.2. Denumirea si datele de contact ale serviciului/ compartimentului din cadrul institutiei de la care se poate obtine un exemplar din documentatia de atribuire: Compartimentul Secretariat, din cadrul Comunei Tasca, sat Tasca, Str. Lt. Mitru Vasile nr. 11, judetul Neamt. 3.3. Costul si conditiile de plata pentru obtinerea acestui exemplar, unde este cazul, potrivit prevederilor O.U.G. nr. 57/2019 privind Codul administrativ: 100 Lei, se achita cu numerar la Casieria Comunei Tasca. 3.4. Data-limita pentru solicitarea clarificarilor: 17.05.2024, ora 16.00. 4. Informatii privind ofertele: 4.1. Data-limita de depunere a ofertelor: 27.05.2024, ora 09.00. 4.2. Adresa la care trebuie depuse ofertele: Comuna Tasca, sat Tasca, Str. Lt. Mitru Vasile nr. 11, judetul Neamt. 4.3. Numarul de exemplare in care trebuie depusa fiecare oferta: Oferta se depune intr-un singur exemplar, in doua plicuri sigilate, unul exterior si unul interior. 5. Data si locul la care se va desfasura sedinta publica de deschidere a ofertelor: 27.05/2024, ora 10.00, la sediul Comunei Tasca, sat Tasca, Str. Lt. Mitru Vasile nr. 11, judetul Neamt. 6. Denumirea, adresa, numarul de telefon si/sau adresa de e-mail ale instantei competente in solutionarea litigiilor aparute si termenele pentru sesizarea instantei: Sectia de Contencios -Administrativ a Tribunalului Neamt, Piatra-Neamt, B-dul Decebal nr. 5, judetul Neamt, telefon 0233/212.717, fax 0233/232.363, e-mail: tr-neamt@just.ro. 7. Data transmiterii anuntului de licitatie catre institutiile abilitate, in vederea publicarii: 23.04.2024.
SUA au aprovizionat Ucraina cu rachete cu rază lungă de acțiune, în secret
26/04/2024 10:39

Statele Unite furnizează in secret Ucrainei, de cateva săptămani, rachete de croazieră cu rază lungă de actiune, pe care Kievul le-a folosit deja de două ori pentru a lovi tinte rusesti in spatele liniil ...

Evghenia Guţul, guvernatoarea Găgăuziei, a fost trimisă în judecată
26/04/2024 10:07

Procuratura Anticorupţie din Republica Moldova a anunţat miercuri că a finalizat urmărirea penală şi a trimis-o in judecată pe Evghenia Guţul, guvernatoarea Găgăuziei. Ea este acuzată că ar fi acce ...

Un asistent al eurodeputatului de extremă dreapta Maximilian Krah a fost plasat în arest pentru spionaj în favoarea Chinei
24/04/2024 12:29

Un asistent al eurodeputatului de extremă dreapta Maximilian Krah a fost plasat in arest pentru spionaj in favoarea Chinei, a anunţat miercuri Biroul procurorului public federal de la Karlsruhe (Parchetul ger ...

CEDO condamnă România pentru revenirea asupra unor sentințe istorice legate de Holocaust
24/04/2024 07:42

Curtea Europeană a Drepturilor Omului (CEDO) a condamnat marţi Romania pentru revenirea asupra unor condamnări istorice pentru crime legate de Holocaust, in urma rejudecării şi achitării in anii 1990 a do ...

Se schimbă legea pentru românii care nu locuiesc la adresa din buletin: Anunțul făcut de MAI
23/04/2024 20:12

Ministrul Afacerilor Interne, Cătălin Predoiu, a anuntat implementarea unei noi legi pentru a reglementa situatia romanilor care nu locuiesc la adresa mentionată in buletin. Această lege aduce schimbări se ...

Începe procesul lui Donald Trump cu actrița porno Stormy Daniels: Va fi cel mai senzațional din istorie
22/04/2024 12:17

Procesul istoric de la New York al lui Donald Trump - primul fost preşedinte SUA judecat penal - intră de luni in făgaşul propriu-zis, după ce săptămana trecută au fost aleşi juraţii care vor trebui s ...

Angajați de la căile ferate, prinși beți la serviciu. Un paznic de barieră avea o alcoolemie de 1,39 mg/l
21/04/2024 12:25

 În primele trei luni ale anului 2024, politistii de la transporturi au depistat 10 cazuri in care angajati de la căile ferate cu atributii in siguranta circulatiei feroviare erau sub influenta bău ...

BREAKING - SUA aprobă 61 de miliarde de dolari către Ucraina: vor primi și activele înghetațe ale Rusiei
20/04/2024 21:26

Camera Reprezentantilor din SUA a aprobat un proiect de lege care permite transferul activelor rusesti inghetate către Ucraina. După luni de negocieri, Ucraina ar putea primi aproape 60,8 miliarde de dolari i ...

Un strănepot îndepărtat al lui Napoleon I, Joachim Murat, va candida la alegerile europene
19/04/2024 15:41

Un strănepot indepărtat al lui Napoleon I, Joachim Murat, va candida la alegerile europene pe o listă suveranistă din Franta, a anunţat el vineri intr-un comunicat de presă pentru AFP, preluată de Agerpr ...

Lovitură de Teatru de Ziua Z: Macron îl invită pe Putin în Franța
17/04/2024 10:50

Rusia va fi invitată să participe la ceremoniile dedicate celei de-a 80-a aniversări a Debarcării Aliatilor in Normandia din 6 iunie 1944. O invitatie oficială urmează să fie transmisă curand prin amba ...

Aboneaza-te la cele mai noi stiri din Regiunea Moldovei