Mesaj scris în 1939 și găsit într-o sticlă zidită în pereții unei școli din Bistrița: „Transmitem acelora care vor ruina aceste ziduri”

24_11zon
24-1_11zon

Dimensiune font:

| 04-09-2023 11:34

Un mesaj scris acum 84 de ani, pus într-o sticlă și zidit în zid a fost descoperit în ruinele școlii din cartierul năsăudean Lușca. Jurnalistul Radu Sîrbu, de la cotidianul local Mesager24, a scos scris despre textul mesajului, unul anume lăsat în pereții școlii pentru generațiile viitoare.

„O capsulă a timpului, cu un document vechi de aproape un secol, a fost găsită în zidurile dărâmate ale școlii din Lușca! Școala din Lușca, un cartier al orașului Năsăud, a ajuns o ruină… Un localnic a găsit între zidurile dărăpănate o sticlă în care era un document semnat pe data de 9 mai 1939 de oficialitățile comunei Lușca de atunci”, a relatat Radu Sărbu.

„Pentru cetitori

S-au făcut aceste litere pentru cetitori, cu ocazia edificării Școalei primare din comuna Lușca, jud. Năsăud, în anul 1939, luna Mai.

Școala s-a făcut sub conducerea domnului învățător Pop Anton, de 28 de ani, născut în comuna Romuli, jud. Năsăud, și domiciliat ca învățătoriu în comuna Lușca.

În acest an a funcționat ca preot onor. Ioan Vălean, ca primar Ioan Pop, care și-au dat tot concursul pentru edificarea școalei.

Primăvara acestui an a fost săcetoasă și tulbure din cauza frământărilor externe ocupând Germania, sub conducerea lui Hitler, Ceho-Slovacia și vrând să ocupe și parte din Polonia.

România este cuprinsă în prezent între hotarele de la Nistru pân la Tisa și din Hotin până la Marea Neagră sub domnia regelui Carol al II-lea și prim-ministru Armand Călinescu.

Transmitem acelora care vor ruina aceste ziduri ca să le facă mai mari urările noastre de bine și să păstreze numele nostru care, cu muncă grea, a ridicat aceste ziduri într-o comună cu 120 de fumuri și 600 de suflete.

Pentru cei ce vor urma, Lușca la 9 mai 1939.

Semnat, Pop Anton – învățător, Ioan Vălean – preot, indescifrabil – notar”, e textul de pe hârtia din sticlă.

Documentul va fi donat Muzeului Grăniceresc din Năsăud. Acesta consemnează cine sunt ctitorii școlii din Lușca, ilustrând și vremurile tulburi de la începutul Celui De-al Doilea Război Mondial. Tot aici se precizează că în 1939, în Lușca existau 120 de gospodării și 600 de locuitori.

Puncte preluare anunturi  "Evenimentul Regional al Moldovei"  in Iasi

<>

Adauga comentariul tau

Nume:

E-mail:

Comentariu:

Security Code
Imagine noua

ULTIMA ORA

1. Informatii generale privind autoritatea contractanta, in special denumirea, codul de identificare fiscala, adresa, numarul de telefon, fax si/sau adresa de e-mail, persoana de contact: Comuna Tasca, cu sediul in sat Tasca, Str. Lt. Mitru Vasile nr. 11, judetul Neamt, telefon/fax 0233/255.023, e-mail: primaria_tasca@yahoo.com, cod fiscal 2614457. 2. Informatii generale privind obiectul procedurii de licitatie publica, in special descrierea si identificarea bunului care urmeaza sa fie inchiriat: Trup de pasune Neagra I, in suprafata totala de 2,25 ha, compus din numarul cadastral 50644, in suprafata de 1,18 ha, situat in extravilanul comunei Tasca si numarul cadastral 50650, in suprafata de 1,07 ha, situat in intravilanul comunei Tasca, apartine domeniului public al Comunei Tasca, conform caietului de sarcini, H.C.L. Tasca nr. 39/18.04.2024 si O.U.G. nr. 57/03.07.2019. 3. Informatii privind documentatia de atribuire: se regasesc in caietul de sarcini. 3.1.Modalitatea sau modalitatile prin care persoanele interesate pot intra in posesia unui exemplar al documentatiei de atribuire: la cerere, de la sediul Comunei Tasca. 3.2. Denumirea si datele de contact ale serviciului/ compartimentului din cadrul institutiei de la care se poate obtine un exemplar din documentatia de atribuire: Compartimentul Secretariat, din cadrul Comunei Tasca, sat Tasca, Str. Lt. Mitru Vasile nr. 11, judetul Neamt. 3.3. Costul si conditiile de plata pentru obtinerea acestui exemplar, unde este cazul, potrivit prevederilor O.U.G. nr. 57/2019 privind Codul administrativ: 100 Lei, se achita cu numerar la Casieria Comunei Tasca. 3.4. Data-limita pentru solicitarea clarificarilor: 17.05.2024, ora 16.00. 4. Informatii privind ofertele: 4.1. Data-limita de depunere a ofertelor: 27.05.2024, ora 09.00. 4.2. Adresa la care trebuie depuse ofertele: Comuna Tasca, sat Tasca, Str. Lt. Mitru Vasile nr. 11, judetul Neamt. 4.3. Numarul de exemplare in care trebuie depusa fiecare oferta: Oferta se depune intr-un singur exemplar, in doua plicuri sigilate, unul exterior si unul interior. 5. Data si locul la care se va desfasura sedinta publica de deschidere a ofertelor: 27.05/2024, ora 10.00, la sediul Comunei Tasca, sat Tasca, Str. Lt. Mitru Vasile nr. 11, judetul Neamt. 6. Denumirea, adresa, numarul de telefon si/sau adresa de e-mail ale instantei competente in solutionarea litigiilor aparute si termenele pentru sesizarea instantei: Sectia de Contencios -Administrativ a Tribunalului Neamt, Piatra-Neamt, B-dul Decebal nr. 5, judetul Neamt, telefon 0233/212.717, fax 0233/232.363, e-mail: tr-neamt@just.ro. 7. Data transmiterii anuntului de licitatie catre institutiile abilitate, in vederea publicarii: 23.04.2024.
Scopul odios urmărit de Comintern: pierderea de către România a Transilvaniei, Bucovinei, Basarabiei și Dobrogei
15/05/2024 11:51

Cominternul, organizatia internatională comunistă fondată in 1919 de Lenin, care avea ca scop lupta pentru răsturnarea burgheziei mondiale si pentru formarea unei republici sovietice internationale, a fost ...

Preotul Constantin Necula: „În locul fabricii Tractorul s-a construit un mall. Adică din producători am devenit consumatori”
14/05/2024 09:11

Preotul Constantin Necula consideră că Romania duce lipsă in prezent de meseriaşi şi totodată că este necesară o restartare a profesionalizării acestora. Prezent la Alba Iulia la cea de-a 15-a ediţie ...

Mihai Trăistariu, reacție după ce cântărețul NEMO a câștigat Eurovision. „Dacă ești șters, n-ai nicio treabă”
13/05/2024 22:24

Elvetia a castigat Eurovision 2024, cu al său artist Nemo, care a cantat o piesă despre călătoria sa de descoperire non-binară. „Dacă esti sters si cuminte, n-ai nicio treabă cu Eurovisionul”, a come ...

Câți „soți” celebri a avut Tatiana Iekel, prima nevastă a lui Florin Piersic? 7 ani de la moartea marii actrițe
13/05/2024 16:26

  Cati „soti” celebri a avut Tatiana Iekel, prima nevastă a lui Florin Piersic? 7 ani de la moartea marii actrite Destinul Tatianei Iekel s-a derulat in umbra căsniciei cu Florin Piersic, e ...

Misterul locului în care a fost pictată „Mona Lisa” a fost rezolvat
13/05/2024 12:35

Peisajul din tabloul „Gioconda” de Leonardo da Vinci a starnit dezbateri nesfarşite, unii istorici de artă sugerand că priveliştea a fost imaginară şi idealizată, iar alţii susţinand că ex ...

Victor Rebengiuc vrea să mai renunțela unele roluri
13/05/2024 12:22

Victor Rebengiuc nu vrea să renunte la teatru. "Pe scenă mă simt cel mai bine. Eu nu prezint niciun fel de interes ca persoană privată, in viaţa mea de om obişnuit. Nu am nimic deosebit, nimic spec ...

Starea de sănătate a actorului Florin Piersic se ameliorează
13/05/2024 12:19

Starea generală de sănătate a actorului Florin Piersic se ameliorează uşor, a anunţat luni Spitalul Foişor, unde acesta este internat de săptămana trecută. "Evaluarea domnului Florin Piersic, re ...

Cristian Tudor Popescu: „Mihai Eminescu s-a născut în Moldova, dar nu este de origine de-acolo”
13/05/2024 08:08

Scriitorul şi jurnalistul Cristian Tudor Popescu a afirmat, in cadrul unei conferinţe despre Mihai Eminescu pe care a susţinut-o, sambătă seara, la Targul de cArte Alba Transilvana, că poetul nu este, aş ...

VIDEO Nemo a câştigat Eurovision 2024 pentru Elveția cu piesa „The Code”
12/05/2024 10:04

 Editia 2024 a Eurovision a fost castigată de artistul Nemo, din Elvetia, cu „The Code", un cantec foarte personal despre a fi non-binar, fiind un premiu care incheie o competiţie marcată de ...

 VIDEO Încordare maximă la Eurovision 2024 / Marea finală a concursului a început/ Toti interpretii
12/05/2024 09:33

 Mii de oameni protestează sambătă la Malmo impotriva participării Israelului la Eurovision Song Contest, precum si impotriva războiului din Gaza umbrind finala concursului, relatează Reuters. Sliman ...

Aboneaza-te la cele mai noi stiri din Regiunea Moldovei