Mihai Chirica la slujba de sfințire a Monumentului Eroilor din Primul Război Mondial din Galata! /FOTO VIDEO

chirica  1232

Dimensiune font:

| 12-06-2021 11:05

 

Recepția lucrărilor de reabilitare   și slujba de sfințire a Monumentului Eroilor din Primul Război Mondial din Galata. Pe lângă primarul Mihai Chirica, la eveniment vor participa reprezentanți ai autorităților locale, Armatei etc., iar slujba de sfințire va fi săvârșită de către IPS Teofan, Arhiepiscop al Iașului și Mitropolit al Moldovei și Bucovinei.


Monumentul Eroilor din Primul Război Mondial, construit în perioada 1929 – 1930, se afla într-o stare avansată de degradare. Reabilitarea acestuia a fost aprobată prin Hotărârea Consiliului Local nr. 334 / 2018. Proiectul este inclus în Programul Centenar al Primăriei Municipiului Iași și a beneficiat de o finanțare de 2.000.000 lei de la Ministerul Culturii în cadrul programului național Centenar, diferența fiind suportată de la bugetul local.

 

Prin acest proiect, Primăria Municipiului Iași și-a propus punerea în valoare a monumentului în cadrul construit existent, restaurarea și punerea în siguranță conform legislației în vigoare, integrarea în circuitul turistic și religios prin comemorarea eroilor din Primul Război Mondial. Proiectul a inclus și amenajarea incintei prin recuperarea, refacerea și amplasarea a șase cruci mari și a celor 600 de cruci mici existente la data inaugurării, precum și realizarea de locuri de parcare, a unor alei pietonale, refacerea spațiilor verzi și montarea de mobilier urban.
Monumentul Eroilor din Galata a fost ridicat în cinstea celor căzuți la datorie în Războiul de Întregire a Neamului Românesc. În anul 1928 Mitropolitul Pimen Georgescu, generalul Iacob Zadik, vicepreședintele Societății „Cultul Eroilor”, și primarul Iașului, Osvald Racoviță, au ales locul pe care urma să se construiască mausoleul, anume dealul Galata, unde se afla Centrul Corpului 1 Armată.
Monumentul, proiectat de inginerul Henri Coandă, a fost construit în perioada 1929 – 1930 și este format dintr-un osuar deasupra căruia se înalță un obelisc pe trei niveluri dispuse în retragere. Mausoleul adăpostește osemintele a 6.000 de eroi, care au fost aduse din 15 sate aflate în vecinătatea Iașului în care fuseseră încartiruite pentru refacere unitățile Corpului 1 Armată comandat de Generalul Nicolae Petală.
Interiorul obeliscului a fost pictat de Ioan Bălău și restaurat în anul 1997 de Iulian Albu și Ciprian Stratulat. La 30 noiembrie 1999 monumentul a fost resfințit. 

 

Puncte preluare anunturi  "Evenimentul Regional al Moldovei"  in Iasi

<>

Adauga comentariul tau

Nume:

E-mail:

Comentariu:

Security Code
Imagine noua

ULTIMA ORA
Bancul Zilei

06:06

Bancul Zilei

06:21

BANCUL ZILEI

04:39

VANZARE TEREN SI CONSTRUCTII PIATA NEAMT str. Piata Garii, nr.7, loc. Piatra Neamt, jud. Neamt. Subscrisa BDO BUSINESS RESTRUCTURING S.P.R.L. desemnata in calitate de administrator judiciar al debitoarei PERLA INVEST S.R.L., in reorganizare, prin Incheierea de sedinta nr. 236 din data de 19.04.2016, pronuntata in Dosarul nr. 2699/103/2015/a4, de Tribunalul Neamt – Sectia a II-a Civila, de Contencios Administrativ si Fiscal, organizeaza in datele de 12.10.2022 si 26.10.2022, ora 13:00, la sediul BDO BUSINESS RESTRUCTURING S.P.R.L., din Bucuresti, Str. Invingatorilor nr. 24, Victory Business Center, Et. 4, Sector 3, sedinta de licitatie publica cu strigare pentru vanzarea, in bloc, a proprietatii imobiliare compuse din: -teren intravilan, in suprafata de 1.000 mp, inscris in CF nr.54618 a Mun.Piatra Neamt, avand nr. cadastral 54618; -constructie in suprafata utila de 567,46 mp, inscrisa in CF nr.54618-C1-U1 a Mun. Piatra Neamt, avand nr. cadastral 54618-C1-U1; -constructie in suprafata utila de 1.707,65 mp, inscrisa in CF nr.54618-C1-U2 a Mun. Piatra Neamt, avand nr.cadastral 54618-C1-U2 situate in Mun. Patra Neamt, str. Piata Garii, nr.7, jud. Neamt. Pretul de pornire al sedintei de licitatie 1.379.000 EUR, exclusiv TVA. Detalierea componentei celor blocuri de active poate fi solicitata administratorului judiciar la adresa de e-mail business.restructuring@bdo.ro. Ofertantii care doresc sa participe la licitatie trebuie sa depuna la sediul BDO BUSINESS RESTRUCTURING S.P.R.L., cel tarziu cu o zi lucratoare inaintea sedintei de licitatie publica la care doresc sa participe, personal sau prin curier, ora 17:00, toate documentele specificate in cuprinsul Caietului de sarcini, ce poate fi achizitionat de la sediul BDO BUSINESS RESTRUCTURING S.P.R.L. pentru suma de 1.000 Lei, exclusiv TVA. Plata Caietului de sarcini se va realiza prin transfer bancar in contul unic de insolventa al societatii PERLA INVEST S.R.L., pe baza facturii comunicate de catre administratorul judiciar. Pentru informatii suplimentare va rugam sa ne contactati la numarul 021.319.94.76 sau e-mail business.restructuring@bdo.ro.
Chirica închide lumina. În şcoli!
02/10/2022 08:59

În contextul cresterii preturilor utilitătilor si al resurselor financiare limitate, primarul Mihai Chirica a transmis o adresă directorilor unitătilor de invătămant din municipiul Iasi prin care atr ...

 O bătaie de... 120.000 lei
02/10/2022 08:45

  Magistraţii de la Judecătoria Iaşi s-au pronunţat, alaltăieri, in legătură cu o solicitare cel puţin ciudată. Petentul, Cosmin R. din Balc, comuna Miroslava, a incasat o bătaie temeinică de l ...

Hub de promovare a sănătăţii mintale, la Socola
02/10/2022 07:34

 La Socola a devenit operaţional un hub de promovare a sănătăţii mintale. Este primul astfel de hub din ţară. Lansarea a avut loc cu prilejul "Zilelor Institutului de Psihiatrie Socola". ...

Mii de pelerini sunt așteptați la Iași la pelerinajul religios de la moaștele Sfintei Cuvioase Parascheva. De când începe evenimentul religios
01/10/2022 20:13

Racla cu Moaştele Sfintei Cuvioasei Parascheva va sta timp de o săptămană in baldachinul amenajat in curtea Catedralei Mitropolitane din Iaşi, sfintele moaşte urmand să fie scoase din catedrală sambăt ...

Ziua Porților Deschise la Biblioteca Centrală Universitară „Mihai Eminescu”
01/10/2022 09:46

Sambătă, 1 octombrie, Biblioteca Centrală Universitară „Mihai Eminescu” Iasi organizează, la sediul său central, „Ziua Portilor Deschise”, in intervalul orar 10.00 – 14.00. ...

 Cele mai importante nume ale neurochirugiei din ţară şi străinătate, la Iași
01/10/2022 08:45

  Iaşul a devenit polul comunităţii medicale care atrage la discuţii cei mai importanţi neurochirurgi ai lumii se află. Timp de patru zile la Iaşi, cele mai importante nume ale neurochirugiei din ...

Bătaie generală la un renumit colegiu tehnic din Copou
30/09/2022 16:32

Elevi de la mai multe clase de la Colegiul Tehnic " Gheorghe Asachi" Iasi s-au incăierat intre ei. Bătaia a avut loc in pauza mare, in curtea unităţii şcolare. Pentru a-i calma pe elevi, profesor ...

Începe Festivalul de Teatru pentru Tineri - MISTER BANANA
30/09/2022 14:47

Sambătă, 1 octombrie, ora 11 (sala mare, Teatrul Luceafărul), duminică, 2 octombrie, ora 10.45 (esplanada Teatrului Luceafărul) MISTER BANANA Pierrick St-Pierre Company, Canada/Germania/India   Om ...

Un ieşean cere celui care l-a bătut daune de 120.000 lei
30/09/2022 08:15

Magistraţii de la Judecătoria Iaşi s-au pronunţat, alaltăieri, in legătură cu o solicitare cel puţin ciudată. Petentul, Cosmin R. din Balc, comuna Miroslava, a incasat o bătaie temeinică de la consă ...

Ieşenii pot solicita ajutoare de încălzire
30/09/2022 07:59

Începand cu data de 1 octombrie 2021, Primăria Municipiului Iasi, prin Directia de Asistentă Socială (DAS), primeste solicitări pentru acordarea ajutoarelor pentru incălzirea locuintei si a stimulent ...

Aboneaza-te la cele mai noi stiri din Regiunea Moldovei