Miracolele de la Mănăstirea Hadâmbu

Nu departe de Iași, într-o zonă în care dealurile blânde ale Moldovei își dezvăluie frumusețea, se află o bijuterie ascunsă, Mănăstirea Hadâmbu. Nu este doar un sanctuar religios, ci și un reper de pace și spiritualitate, un loc unde Cerul atinge pământul într-o armonie deplină. În fiecare an, pe 8 septembrie, de ziua Sfintei Marii, credincioșii se adună la hramul mănăstirii.

Lăcașul se dezvăluie oaspeților cu o grație care emoționează. Aici, fiecare piatră păstrează amintiri, fiecare arbore pare a ști povești despre credință și devotament. Când pășești în acest loc, se pare că timpul încetinește, pentru a te lăsa să respiri cu adevărat.

La intrare în mănăstire, ești întâmpinat de biserica impozantă, ce pare să vegheze peste tot. Picturile ei, de o rară frumusețe, sunt adevărate lecții de istorie și artă, spuse nu în cuvinte, ci în culori și forme ce par să îmbrace sufletele vizitatorilor cu o manta a liniștii.

Istoria unui lăcaș greu încercat de vremuri

Mănăstirea Hadâmbu a fost, încă din secolul al XVII-lea, un reper pentru călătorii spirituali și un refugiu pentru cei care căutau împăcarea sufletească. Mărturia trecerii timpului, monumentul istoric îmbină arhitectura religioasă tradițională cu stilul neoclasic, creând un spectacol arhitectonic ce emoționează și fascinează prin măreție și autenticitate.

În mijlocul acestui loc sacru, viața monahală continuă într-un ritm liniștit, ghidat de regulile străvechi ale credinței ortodoxe. Călugărițele își dedică viața rugăciunii și contemplării, învățându-i pe cei care îi vizitează despre importanța liniștii sufletești într-o lume din ce în ce mai zgomotoasă.

Mănăstirea Hadâmbu este una dintre cele mai frumoase mănăstiri din zona Iașilor, iar tezaurul ei cel mai de preț este icoana făcătoare de minuni a Maicii Domnului, la care mii de pelerini îngenunchează și primesc mângâiere și vindecare.

Istoria lăcașului este plină de dureri și de bucurii, cu multă pustiire și moarte, dar având ajutorul necontenit al Maicii lui Dumnezeu. 

Din unele documente domnești aflăm că, în anul 1659, voievodul Gheorghe Ghica (1658-1659) i-a dăruit boierului grec Iani Hadâmbu, fost chelar, un loc „în pădurea Iașilor, la Dealul Mare”, pentru a construi o biserică cu hramul „Nașterii Preacinstitei și Născătoarei de Dumnezeu”. Un apropiat al domniei, boierul avea câteva moșii în județele Iași și Vaslui, numai în Iași având 22 dughene, locuri de case, pivnițe de piatră pe Ulița Mare, case în Târgul vechi de jos . Boierul Iani Hadâmbu a primit această proprietate cu scopul de a reînnoi o veche bisericuță de lemn din secolul al XV-lea, având hramul „Sfântul Ierarh Nicolae”.

Mănăstirea care s-a numit „Hadâmbu”, după numele ctitorului ei, este un complex monastic fortificat, construit în a doua jumătate a secolului al XVII-lea. Biserica și zidurile sunt construite din piatră de carieră sub forma unei fortărețe, datorită acelor vremuri vitrege când năvăleau turcii și tătarii, prădând mănăstirile.

De-a lungul existenței sale, mănăstirea a fost supusă mereu eroziunii timpului și vicisitudinilor istoriei. În jurul anului 1810, schitul Hadâmbu era închinat Mănăstirii Galata, iar apoi pentru 3 ani Sfântului Mormânt de la Ierusalim. Aici au viețuit mai multe generații de călugări greci până în timpul domnitorului Alexandru Ioan Cuza (1859-1866), când a fost dată legea secularizării averilor mănăstirești (1863). În urma acestei legi, monahii greci au fost obligați să părăsească mănăstirea.

Abia în 1937, prin voința starețului Iov Mazilu și cu binecuvântarea patriarhului Miron Cristea, sfântul lăcaș a fost repopulat cu monahi și renovat, cunoscând o scurtă perioadă de înflorire, până în 1960, când frații au fost alungați de autoritățile comuniste și s-au risipit prin satele sărace din împrejurimi, unde lucrau cu ziua.

Icoana Făcătoare de Minuni a Maicii Domnului

Suferința și prigoana cunoscute de acest loc îndepărtat îi fac astăzi atât pe monahi, cât și pe creștinii pelerini, să fie încredințați că minunile petrecute aici nu sunt întâmplătoare. Stăruie în aer și în suflete ceva, ca o durere ascunsă, o istorie de pribegii și bejenii, de suferință îngemănată cu speranță, întru mila Maicii Domnului. 

În 1937-1938, preotul Octavian Zmău din Roman a pictat două icoane ale Maicii Domnului cu Pruncul, pe care le-a închinat, ca danie, Mănastirii Hadâmbu. În perioada celor treizeci de ani de părăsire a Bisericii, odoarele au fost închise într-o ladă, în altar, așteptând ieșirea la lumină.  În 1990, odoarele au fost așezate cu cinste în Biserică, după noua sfințire, iar câțiva ani mai târziu li s-a făcut ferecătură de aur și de argint. 

Icoana a fost donată Schitului din Dealul Mare, cum este cunoscută Mănăstirea Hadâmbu, de ieromonahul Iov Mazilu, egumenul acestui schit. Icoana a fost apoi ferecată în argint de meșterul Ion Contfas din Târgu Neamț. În anul 2003, a izbucnit un incendiu și doar icoana Maicii Domnului a rămas neatinsă. Pe lângă acest odor, mai sunt alte 3 icoane făcătoare de minuni la care se închină zeci de mii de pelerini așa cum se va întâmpla și astăzi, când va avea loc hramul lăcașului. „Vin în fiecare an la icoana Făcătoare de Minuni a Maicii Domnului. Am avut și probleme în relație, și necazuri la muncă, dar toate au trecut cu rugăciuni și smerenie”, a spus Monica Alexandru, o vasluiancă pentru care Mănăstirea Hadânbu este locul ei de regăsire sufletească. Un alt aspect care îi emoționează pe vizitatori este legătura strânsă dintre comunitate și mănăstire. Este un loc unde oamenii se regăsesc pe ei înșiși, înconjurati de frumusețea naturii și de energia pozitivă ce se revarsă din acest sanctuar al credinței.

Foarte emoționant este momentul în care, la sfârșitul unei zile, te poți retrage în grădina mănăstirii pentru a contempla apusul. Cerul, înflăcărat de culorile serii, îți dezvăluie o imagine poetică, aproape picturală. Iar liniștea ce se așterne este întreruptă doar de sunetul clopotului, care încântă cerurile și bate măsura timpului în acest loc al păcii.

Mănăstirea Hadâmbu nu este doar un simbol al credinței și tradiției românești, ci și un loc unde fiecare poate găsi un răgaz de liniște, de reflecție și de reînnoire spirituală. Aici, în inima Moldovei, tradiția și modernitatea conviețuiesc într-o armonie perfectă.

Maura ANGHEL