Calendar ortodox, 5 septembrie. Sfântul Zaharia
Dimensiune font:
Pe 5 septembrie îl pomenim pe Sfântul Proroc Zaharia, tatăl Sfântului Ioan Botezătorul. Acesta a fost preot, pe vremea când împăratului Cezar August domnea, la Templul din Ierusalim. Tot în acea vreme, în Țara Sfântă domnea și Irod cel Mare, care se spune că a fost un ucigaș de prunci.
Conform Scripturii, se spune că în perioada în care Sfântul Proroc Zaharia slujea la Templul din Ierusalim, acestuia i s-a arătat îngerul Gavriil, chiar în sfântul altar.
Acesta a fost cel care i-a adus vestea legată de soția sa, Elisabeta, cu privire la faptul că urmează să aducă pe lume un fiu, rezultat al rugăciunilor sale.
Cu toate acestea, Sfântul Proroc Zaharia nu a crezut în cuvintele îngerului Gavriil, din cauza faptului că atât el, cât și soția sa erau mai înaintați în vârstă. Din această cauză, Sfântul Proroc Zaharia rămâne mut până în momentul în care îi va scrie, după naștere, numele fiului său pe o tăbliță.
Sfântul Proroc Zaharia este trecut în rândul prorocilor, datorită prorocirii care este menționată în Evanghelia de la Luca 1, 67-69, acolo unde a vorbit despre viața și activitatea Sfântului Ioan Botezătorul: „Iar tu, pruncule, prooroc al Celui Preaînalt te vei chema, că vei merge înaintea feței Domnului, ca să gătești căile Lui, să dai poporului Său cunoștință mântuirii întru iertarea păcatelor lor, prin milostivirea milei Dumnezeului nostru, cu care ne-a cercetat pe noi Răsăritul cel de Sus, ca să lumineze pe cei care sed în întuneric și în umbra morții și să îndrepte picioarele noastre pe calea păcii.“.
Conform tradiției, în momentul în care domnitorul Irod cel Mare a poruncit ca fiecare prunc în parte, care se afla în Betleem, să fie uciși, Elisabeta s-a ascuns cu Sfântului Ioan Botezătorul într-o peșteră. Cu toate acestea, domnitorul era conștient de nașterea neașteptată a acestuia, motiv pentru care le-a poruncit soldaților să-l caute și să-l omoare, acesta crezând că Sfântului Ioan Botezătorul ar putea fi de fapt, Mesia.
Din cauza faptului că soldații nu au reușit să-l găsească pe Sfântul Ioan Botezătorul, domnitorul a poruncit ca Sfântul Proroc Zaharia, tatăl acestuia, să fie ucis prin înjunghiere, în locul fiului său. Se spune chiar că Sfântul Proroc Zaharia ar fi fost ucis în fața altarului, iar moaștele sale regăsindu-se în Ierusalim, mai exact la Yad-Avshalom.
De menționat este faptul că Elisabeta s-a stins din viață la patruzeci de zile după uciderea soțului său. Astfel, Sfântul Ioan Botezătorul a rămas singur, fiind hrănit de înger și păzit de Dumnezeu.
Puncte preluare anunturi "Evenimentul Regional al Moldovei" in Iasi
<
Adauga comentariul tau