Moldova, departe și pe calea ferată

Dorian Obreja

Dimensiune font:

| 16-04-2024 17:48

 Dorian OBREJA

De acord, încet-încet, Moldova, în general, și Iașul, în mod particular (specific acest oraș , deoarece a fost și încă mai este, chiar dacă nu în toate și mereu, capitala acestei provincii) încep să fie legate de țară și de lume prin intermediul avioanelor (aeroporturi în municipiul amintit, dar și la Bacău și Suceava), și e taman bine, având în vedere recenta admitere în spațiul Schengen aerian, dar și al autostrăzilor (A7 și A8 vor străbate zona de la nord la sud și de la est la vest, să sperăm că în grafic, adică 2026 și, respectiv, 2030).

Problema e că nu toți locuitorii din provincie își permit „să se dea” cu avionul; ba, mai rău de atâta, fiind vorba de o zonă ce conține cel puțin un pol al sărăciei, sunt mulți oameni care nu dispun nici de autoturisme. Ca urmare, apelează la transportul în comun. Autobuze, tramvaie, maxi-taxiuri – pentru distanțe mici și medii, trenul – pentru distanțe mari. Iar acest din urmă mijloc de transport este, în Moldova, unul cât se poate de nevralgic. Sau care generează nevralgii, cum vreți. Ca să înțelegeți de ce, iată câteva rute, distanțe, timpi de parcurgere și, de aici, viteze medii pe oră: Iași-București (distanța pe calea ferată, 405 km) – aproape 7 ore, viteza medie, 62 km pe oră; Iași-Timișoara (848 km ) – circa 18 ore, viteza medie – 47 km pe oră; Iași-Constanța (485 km) – circa 8 ore, viteza medie 60 km pe oră. Ce spuneți de asemenea „performanțe„, într-un secol al super-vitezei,  când, de la Paris la Berlin (aproape 900 km), un TGV face doar circa 8 ore...

Dintre toate segmentele de cale ferată ce străbat Moldova, probabil că acel mai „păcătos” este cel Iași-Vaslui-Bârlad-Tecuci.  Conform datelor tehnice, cu o lungime totală de doar 164 km, linia este neelectrificată, parțial simplă, parțial dublă, viteza maximă admisă fiind de 120 km pe oră (în realitate, durata călătoriei între Iași și Tecuci este de aproape 4 ore, rezultând o viteză medie de 44 km pe oră (că mai încet probabil nu se poate!).

Îmi vine greu să înțeleg ce motive au fost, dacă nu într-o perioadă mai mare de timp, măcar în ultimele trei decenii, ca acest segment să rămână într-o asemenea stare de înapoiere. Și de neadaptare la realități: acum se trăiește în capitalism, unde timpul – inclusiv cel al călătorilor – înseamnă bani. Și mai greu pricep de ce, și în ziua de azi,  asupra acestei linii – pompos denumită în limbaj ceferist ”magistrala 600” - să planeze parcă un blestem. În urmă cu nu multă vreme, s-au alocat peste 160 milioane lei din PNRR pentru a crește la 120 km pe oră (să te ia amețeala...) viteza pe linia Iași-Tecuci, dar numai în zona Tutova-Munteni, și doar pe un fir al căii ferate! Și mai de curând (mai precis, în noiembrie anul trecut), CFR Infrastructură ne-a dat plăcute bătăi de inimă și speranțe, anunțând că a scos la licitație studiul de fezabilitate necesar electrificării pe magistrala 600.  Numai că procedura a fost anulată; automat, deoarece, ”la data limită de depunere a ofertelor, nici unul dintre ofertanții înscriși nu a criptat oferta financiară/sau nu răspuns la toți factorii de evaluare electronici, după caz”. Prin februarie acest an era termen pentru o nouă licitație, dar n-am mai consemnat niciun ecou. Iată, așadar, cum buturugile mici pot constitui obstacole mari chiar și pe calea ferată!

Puncte preluare anunturi  "Evenimentul Regional al Moldovei"  in Iasi

<>

Adauga comentariul tau

Nume:

E-mail:

Comentariu:

Security Code
Imagine noua
ULTIMA ORA
Bancul Zilei

04:22

1. Informatii generale privind autoritatea contractanta, in special denumirea, codul de identificare fiscala, adresa, numarul de telefon, fax si/sau adresa de e-mail, persoana de contact: Comuna Grumazesti, sat Grumazesti, comuna Grumazesti, Str. Principala nr. 1, judetul Neamt, telefon 0233.786.059, fax 0233.786.364, e-mail: primariagrumazestineamt@yahoo.com, cod fiscal 2614198. 2. Informatii generale privind obiectul procedurii de licitatie publica, in special descrierea si identificarea bunului care urmeaza sa fie inchiriat: Teren identificat cu sola 31, parcela 712 al comunei Grumazesti, in suprafata de 235 mp, teren curti constructii, situat in intravilan sat Topolita, comuna Grumazesti, F.N., judetul Neamt, apartinand domeniului privat al Comunei Grumazesti, conform H.C.L. Grumazesti nr. 63/30.05.2024 si O.U.G. nr. 57/03.07.2019. 3. Informatii privind documentatia de atribuire: se regasesc in caietul de sarcini. 3.1. Modalitatea sau modalitatile prin care persoanele interesate pot intra in posesia unui exemplar al documentatiei de atribuire: prin cerere scrisa, transmisa prin mijloace electronice sau depusa in format fizic inregistrata la Comuna Grumazesti -Registratura. 3.2. Denumirea si datele de contact ale serviciului/ compartimentului din cadrul institutiei de la care se poate obtine un exemplar din documentatia de atribuire: Comuna Grumazesti -Registratura, sat Grumazesti, str. Principala nr. 30, comuna Grumazesti, judetul Neamt. 3.3. Costul si conditiile de plata pentru obtinerea acestui exemplar, unde este cazul, potrivit prevederilor O.U.G. nr. 57/2019 privind Codul administrativ: Gratuit. 3.4. Data-limita pentru solicitarea clarificarilor: 19.06.2024, ora 10.00. 4. Informatii privind ofertele: 4.1. Data-limita de depunere a ofertelor: 28.06.2024, ora 14.00. 4.2. Adresa la care trebuie depuse ofertele: Comuna Grumazesti -Registratura, sat Grumazesti, comuna Grumazesti, Str. Principala nr. 30, judetul Neamt, cod postal 617235. 4.3. Numarul de exemplare in care trebuie depusa fiecare oferta: 1 exemplar original, in doua plicuri sigilate, unul exterior si unul interior. 5. Data si locul la care se va desfasura sedinta publica de deschidere a ofertelor: 01.07.2024, ora 09.00, Comuna Grumazesti, sat Grumazesti, comuna Grumazesti, Str. Principala nr. 30, judetul Neamt, cod postal 617235. 6. Denumirea, adresa, numarul de telefon si/sau adresa de e-mail ale instantei competente in solutionarea litigiilor aparute si termenele pentru sesizarea instantei: Tribunalul Neamt, Piatra-Neamt, Bd. Decebal nr. 5, judetul Neamt, cod postal 610012, telefon 0233.212.717, fax 0233.232.363, e-mail: tr-neamt@just.ro. 7. Data transmiterii anuntului de licitatie catre institutiile abilitate, in vederea publicarii: 06.06.2024.
1. Informatii generale privind autoritatea contractanta, in special denumirea, codul de identificare fiscala, adresa, numarul de telefon, fax si/sau adresa de e-mail, persoana de contact: Comuna Grumazesti, sat Grumazesti, comuna Grumazesti, Str. Principala nr. 1, judetul Neamt, telefon 0233.786.059, fax 0233.786.364, e-mail: primariagrumazestineamt@yahoo.com, cod fiscal 2614198. 2. Informatii generale privind obiectul procedurii de licitatie publica, in special descrierea si identificarea bunului care urmeaza sa fie inchiriat: Teren identificat cu sola 31, parcela 712 al comunei Grumazesti, in suprafata de 152 mp, teren curti constructii, situat in sat Topolita, comuna Grumazesti, F.N., judetul Neamt, apartinand domeniului privat al Comunei Grumazesti, conform H.C.L. Grumazesti nr. 63/30.05.2024 si O.U.G. nr. 57/03.07.2019. 3. Informatii privind documentatia de atribuire: se regasesc in caietul de sarcini. 3.1. Modalitatea sau modalitatile prin care persoanele interesate pot intra in posesia unui exemplar al documentatiei de atribuire: prin cerere scrisa, transmisa prin mijloace electronice sau depusa in format fizic inregistrata la Comuna Grumazesti -Registratura. 3.2. Denumirea si datele de contact ale serviciului/ compartimentului din cadrul institutiei de la care se poate obtine un exemplar din documentatia de atribuire: Comuna Grumazesti -Registratura, sat Grumazesti, comuna Grumazesti, Str. Principala nr. 30, judetul Neamt. 3.3. Costul si conditiile de plata pentru obtinerea acestui exemplar, unde este cazul, potrivit prevederilor O.U.G. nr. 57/2019 privind Codul administrativ: Gratuit. 3.4.Data-limita pentru solicitarea clarificarilor: 19.06.2024, ora 10.00. 4. Informatii privind ofertele: 4.1. Data-limita de depunere a ofertelor: 28.06.2024, ora 14.00. 4.2. Adresa la care trebuie depuse ofertele: Comuna Grumazesti -Registratura, sat Grumazesti, comuna Grumazesti, Str. Principala nr. 30, judetul Neamt, cod postal 617235. 4.3. Numarul de exemplare in care trebuie depusa fiecare oferta: 1 exemplar original, in doua plicuri sigilate, unul exterior si unul interior. 5. Data si locul la care se va desfasura sedinta publica de deschidere a ofertelor: 01.07.2024, ora 11.00, Comuna Grumazesti, sat Grumazesti, comuna Grumazesti, Str. Principala nr. 30, judetul Neamt, cod postal 617235. 6. Denumirea, adresa, numarul de telefon si/sau adresa de e-mail ale instantei competente in solutionarea litigiilor aparute si termenele pentru sesizarea instantei: Tribunalul Neamt, Piatra-Neamt, Bd. Decebal nr. 5, judetul Neamt, cod postal 610012, telefon 0233.212.717, fax 0233.232.363, e-mail: tr-neamt@just.ro. 7. Data transmiterii anuntului de licitatie catre institutiile abilitate, in vederea publicarii: 06.06.2024.
1. Informatii generale privind concedentul, in special denumirea, codul de identificare fiscala, adresa, numarul de telefon, fax si/sau adresa de e-mail, persoana de contact: Orasul Negresti, cu sediul in orasul Negresti, Str. N. Balcescu nr. 1, judetul Vaslui, telefon/fax 0235/457.679, e-mail: inforpnegresti@gmail.com, cod fiscal 13407333. 2. Informatii generale privind obiectul concesiunii, in special descrierea si identificarea bunului care urmeaza sa fie concesionat: Teren intravilan in suprafata de 35 mp, situat in orasul Negresti, Str. Decebal nr. 5, ce apartine domeniului public al Orasului Negresti, judetul Vaslui, identificat prin Cartea Funciara Nr. 73695 Negresti, Nr. Cadastral 73695, conform H.C.L. Orasul Negresti nr. 49/28.05.2024 si temeiul legal O.U.G. nr. 57/03.07.2019 privind Codul Administrativ, pentru realizarea unei constructii provizorii in vederea desfasurarii de activitati conexe serviciilor medicale referitoare la sanatatea umana. 3. Informatii privind documentatia de atribuire: se regasesc in caietul de sarcini. 3.1. Modalitatea sau modalitatile prin care persoanele interesate pot intra in posesia unui exemplar al documentatiei de atribuire: la cerere, la sediul institutiei, Serviciul Juridic. 3.2. Denumirea si adresa serviciului/ compartimentului din cadrul concedentului, de la care se poate obtine un exemplar din documentatia de atribuire: Serviciul Juridic, din cadrul Orasului Negresti, Negresti, Str. N. Balcescu nr. 1, judetul Vaslui. 3.3. Costul si conditiile de plata pentru obtinerea acestui exemplar, unde este cazul: 50 Lei/exemplar, se achita cu numerar la Casieria Serviciului Impozite si Taxe Locale din cadrul Orasului Negresti. 3.4. Data-limita pentru solicitarea clarificarilor: 12.06.2024, ora 14.00. 4. Informatii privind ofertele: 4.1. Data-limita de depunere a ofertelor: 20.06.2024, ora 14.00. 4.2. Adresa la care trebuie depuse ofertele: Compartimentul Registratura, Orasul Negresti, Negresti, Str. N. Balcescu nr. 1, judetul Vaslui. 4.3. Numarul de exemplare in care trebuie depusa fiecare oferta: se depune intr-un singur exemplar, in doua plicuri sigilate, unul exterior si unul interior. 5. Data si locul la care se va desfasura sedinta publica de deschidere a ofertelor: 21.06.2024, ora 11.00, Orasul Negresti, Negresti, Sala Mare, parter, Str. N. Balcescu nr. 1, judetul Vaslui. 6. Denumirea, adresa, numarul de telefon, fax si/sau adresa de e-mail ale instantei competente in solutionarea litigiilor aparute si termenele pentru sesizarea instantei: Sectia de Contencios Administrativ a Tribunalului Vaslui, Vaslui, Str. Stefan cel Mare nr. 54, judetul Vaslui, telefon/fax 0235/311.582, e-mail: tr-vaslui@just.ro. 7. Data transmiterii anuntului de licitatie catre institutiile abilitate, in vederea publicarii: 29.05.2024.
Prezidențiabili. Unii - lamentabili
18/06/2024 13:25

 Dorian OBREJA Mai intai, o necesară introducere teoretică. Prezidentiabil poate fi substantiv sau adjectiv. Acelasi termen poate fi catalogat drept ambiguu, referindu-se atat la dorinta de a fi candida ...

Postelectoral: între blestem și bâlci
16/06/2024 21:50

 Dorian OBREJA Realitatea nr.1: desi a trecut o săptămană de la desfăsurarea alegerilor (comasate) locale si europarlamentare, autoritătile competente nu au prezentat incă rezultatele finale. Potriv ...

Alegeri cu final anticipat și urmări previzibile
12/06/2024 22:28

 Dorian OBREJA Cu o asemenea clasă politică, dar, mai ales, cu asa campanie electorală „lesinată”, oricine putea deveni un Nostradamus contemporan, profetind, cu mult timp inainte, rezulta ...

Un summit de pierdut vremea
11/06/2024 22:28

 Dorian OBREJA La aproape doi ani si jumătate de la inceputul invadării tării din nordul Romaniei de către forte armate rusesti (sau a operatiunii militare speciale, cum o denumeste Kremlinul), bilant ...

Cornel Nistorescu:Sfîntul Pricopie de la SNSPA
05/06/2024 21:47

In ciuda faptului că a ocupat si ocupă tot felul de functii si a făcut tot felul de studii de pe urma cărora s-a ales cu tot felul de diplome, chimistul Remus Pricopie arată mai degrabă ca o umbră pe o a ...

Câștigătorii localelor la Iași
03/06/2024 21:06

 Dorian OBREJA Există cel putin două elemente care facilitează demersul unei prognoze vizand rezultatul alegerilor locale la Iasi cu o cat mai mică marjă de eroare. Cel dintai este unul de natură o ...

Câștigătorii europarlamentarelor și localelor
02/06/2024 21:22

 Dorian OBREJA Ultimele 5-6 luni au insemnat, printre altele, o perioadă electorală mult deosebită fată de cele din anii anteriori, avand, la randul ei, două sub-perioade foarte diferite: o precampan ...

Pușcărie, așa și așa; dar recuperarea prejudiciilor?
27/05/2024 18:57

 Dorian OBREJA În ultimele trei decenii, s-au inregistrat nenumărate cazuri de infractiuni de răsunet, numeroase dintre ele avand autori in ”lumea bună” ce are drept membri constituen ...

O campanie adormitoare
26/05/2024 22:39

 Dorian OBREJA În urmă cu aproape o lună, comiteam un editorial cu titlul „O campanie respingătoare”. Mai bine mai tarziu decat niciodată, revin acum cu o erată: prima parte a titlu ...

Secolul XXI, mai mult al violenței, nu inteligenței!
21/05/2024 07:42

 Dorian OBREJA Indubitabil, secolul actual, din care am parcurs deja un sfert, perioadă in care populatia a crescut intr-un ritm ametitor, de la 6 la 8 miliarde, poate fi apreciat prin prisma progreselor ...

Aboneaza-te la cele mai noi stiri din Regiunea Moldovei