70625012_490152401818296_3970616592781279232_n

Dimensiune font:

700 de ameninţări, unele cu moartea, unei fete de 13 ani. Au continuat şi după sesizarea poliţiei

| 27-01-2020 14:26

 Doi copii cu vârste de 13 și 15 ani sunt cercetați de polițiștii din Galați, după ce au trimis peste 700 de mesaje de amenințare, unele chiar cu moartea, unei fete de 13 ani. Unul dintre ei este coleg de școală al fetei, iar celălalt este elev la un liceu din oraș.

 După o anchetă care a durat câteva săptămâni, anchetatorii au aflat că amenințările, unele cu moartea, au fost făcute de un coleg de școală al fetei și de un prieten al său, elev la un liceu din Galați.

După ce au fost identificați, cei doi au fost audiați și acum sunt cercetați pentru amenințare. Agresorii au 13 ani și 15 ani, iar pentru descoperirea lor au fost făcute numeroase percheziții informatice, interceptări și audieri.

Polițiștii au deschis o anchetă după ce au aflat că o fată de 13 ani din județul Galați a primit peste 700 de mesaje de amenințare. SMS-urile au fost trimise prin intermediul unei aplicații, realizată de o firmă din Germania, cu ajutorul căreia identitatea expeditorului rămâne secretă. Mesajele i-au îngrozit pe părinții fetei care s-au adresat poliției.

„Știu că ești singură în casă, jur că vin după tine”, scrie într-un mesaj, în timp ce în altul, agresorul încearcă să o convingă pe fată să nu anunțe Poliția. „Dacă vine poliția, jur că te omor, jur pe copiii mei că te omor.” Chiar și după ce polițiștii au început ancheta, amenințările au continuat: „Vreau o noapte cu tine pentru că-mi place de tine și știu că a venit Poliția la tine dar nu o să recunosc niciodată că eu am fost. Știu că nu vii în seara asta și dacă vii cu altcineva, așa că nu ne mai vedem, dar tot o să te omor. Mesajul ăsta a fost cel mai sincer mesaj care l-am scris vreodată”, informează Digi24

Amenințările au început în preajma Crăciunului și au fost trimise până la începutul lunii ianuarie.

Adauga comentariul tau

Nume:

E-mail:

Comentariu:

Security Code
Imagine noua
ULTIMA ORA

ANUNT LICITAȚIE ÎNCHIRIERE PRIMĂRIA MUNICIPIULUI ONEȘTI reorganizează licitație publică deschisă cu oferta în plic închis. 1) Informații privind locatorul: MUNICIPIUL ONEȘTI, reprezentat legal prin PRIMAR –Ing. Nicole Gnatiuc, cu sediul în B-dul Oituz, nr. 17, municipiul Onești, județul Bacău, Cod poștal 601032, Telefon: 0234/324.243, Fax: 0234/313.911, e-Mail: primarie@onesti.ro, www.onesti.ro având cont de virament nr. RO29TREZ06221A300530XXXX, deschis la Trezoreria Onești; 2) Informații privind obiectul închirierii: Informații privind obiectul închirierii conform HCL nr. 200/14.11.2019, anexa nr. 1: Nr. Crt.; Adresă amplasament; Suprafaţă mp; Preţ lei/mp/lună; Durata; Destinaţia. 1. B-dul Oituz nr. 12, 4,00 mp, 10,00 lei, 10, Amplasare totem; 2. Calea Bacăului (parte dreaptă a DN Oneşti -Bacău), 4,90 mp, 2,50 lei, 10, Amplasare panou publicitar; 3. Calea Bacăului (partea stângă a DN Oneşti -Bacău), 4,90 mp, 2,50 lei, 10, Amplasare panou publicitar; 3) Informații suplimentare si Documentația de atribuire pot fi obținute: -în format tipărit la Serviciul Patrimoniu și Pază din cadrul Primăriei Municipiului Onești, etaj VII, cam. 703, în urma achitării contravalorii de 20 lei/exemplar (în numerar la casierie sau în contul RO33TREZ0612118025XXXXX –CUI 4353250 beneficiar Municipiul Oneşti) -data limită pentru solicitarea clarificărilor: 17.02.2020, ora 16.00; 4) Informații privind ofertele: -Data limită de depunere a ofertelor: 25 februarie 2020, ora 12.00. -Ofertele se vor depune într-un număr de 1 (unu) exemplare la adresa: B-dul Oituz nr.17, municipiul Onești, județul Bacău, Cod poștal 601032; -Data licitaţiei: 26 februarie 2020, ora 12.00; 5) Locul desfăşurării şedinţei de licitaţie: la parterul Primăriei Municipiului Oneşti, la sala mică de şedinţe; 6) Denumirea, adresa, numărul de telefon, telefax și/sau adresa de e-mail a instanței competente în soluționarea litigiilor apărute și termenele pentru sesizarea instanței: Tribunalul Bacău; Adresa: Bacău, Str. Ştefan cel Mare nr. 4 cod 600356, tel: 0234514419, fax 023452521; email: tr-bacau-reg2@just.ro; 7) Data transmiterii anunţului de licitaţie către instituţiile abilitate, în vederea publicării: 04.02.2020..
S.C. Remat S.A., cu sediul în mun. Iaşi, str. Aurel Vlaicu, nr. 88, jud. Iaşi, O.R.C. J22/286/1991, C.U.I. RO1977144, prin lichidator judiciar Management Reorganizare Lichidare Iaşi S.P.R.L., potrivit Hotărârii nr. 1230/12.07.2016, pronunţată de Tribunalul Iaşi, Secția a II-a Civilă-Faliment, în dosarul nr. 9134/99/2014, anunţă scoaterea la vânzare prin licitaţie publică cu strigare, în data de 14.02.2020, ora 13.00, la sediul lichidatorului judiciar din mun. Iaşi, Aleea Nicolina, nr. 82, a următoarelor active: Nr. activ Descrierea comercială a activelor - Valoare de evaluare (lei, fără T.V.A.) - Valoare de pornire (lei, fără T.V.A.). Activ 7 Teren intravilan construit în mun. Dej, str. Bistriţei, nr. 44, pe sensul către Cuzdrioara, jud. Cluj (zona industrială, la ieşire spre Bistriţa Năsăud, înainte de S.C. Someşul S.A.), St teren-7.149 m.p., curţi-construcţii, St construită-1.659,16 m.p., regim de înălţime: P+1parţial, împrejmuit, betonat (100%), învecinat cu S.C. Somtrans S.A., S.C. Samus Mex S.A., S.C. Com-Beton S.A., deschidere la stradă aprox. 53 m.l.; Identif. imobil: nr. cds. 837/2/1 în C.F. nr. 18837/N a localităţii Dej (nr. cds. nou 53437 al C.F. 53437/mun. Dej); - 2.732.400,00 lei; - 683.100,00 lei. Activ 16 PROPRIETATE IMOBILIARĂ, compusă din teren în suprafață totală de 3.914 m.p. și construcții în suprafață totală de 1.117 m.p., situată în oraş Mărăşeşti, str. Doinei, nr. 2, jud. Vrancea, la 6km de nodul rutier Tișița. Este alcătuită din: - Imobil situat în oraşul Mărăşeşti, str. Doinei, nr. 2, T25, P1735, jud. Vrancea, Imobilul a fost dobândit prin Contractul de vânzare-cumpărare autentificat sub nr. 1111/22.03.2001 de B.N.P. Tanase Rodica. - Împrejmuire depozit Mărăşeşti (degradat, nr. inv. 2088), platformă betonată 1.040 m.p. (degradat, nr. inv. 2092); Proprietatea are deschidere frontală la str. Doinei și este pretabilă pentru activități industriale având în vedere și caracterul zonei în care este amplasat imobilul. - 437.600,00 lei; - 80.000,00 lei. Activ 46 Construcție metalică demontată în mun. Iași, Șos. Iași – Tomești, nr. 6, jud. Iași. - 46.000,00 lei; - 7.000,00 lei. Persoanele care pretind vreun drept asupra bunurilor ce urmează a fi scoase la vânzare au obligaţia, sub sancţiunea decăderii, să facă dovada acestui fapt până la data de 13.02.2020, ora 13.00, la sediul lichidatorului judiciar din mun. Iaşi, Aleea Nicolina, jud. Iaşi. Bunurile se vând libere de sarcini. Componenţa şi descrierea activelor scoase la vânzare, precum şi condiţiile de participare (inclusiv condiţia prezentării dovezii de depunere a garanţiei de participare în valoare de 10% din valoarea de pornire a licitaţiei), sunt cuprinse în caietele de sarcini, care se pot procura de la sediul lichidatorului judiciar din mun. Iaşi, Aleea Nicolina, nr. 82, jud. Iaşi, în fiecare zi de luni până vineri, orele 09.00 – 16.00, până pe data de 13.02.2020, ora 13.00, în baza unei cereri prealabile (24 de ore). Relaţii suplimentare se pot obţine la e-mail vanzari@insolventa.ro, fax: 0232/212231, tel. 0232/243864, 0755132473..
Accident grav în județul Iasi. O persoană încarcerată după ce a intrat cu mașina într-un copac
22/02/2020 21:20

Un tanar in varsta de 27 de ani a intrat cu un autoturism marca BMW intr un copac. Pe fondul vitezei si a consumului de alcool barbatul a fost la un pas de moarte. A fost nevoie de interventia unuo echipaj de d ...

Paşi importanţi pentru Autostrada Braşov-Bacău
22/02/2020 10:35

    Procesul de achiziţie pentru Studiul de fezabilitate a autostrăzii Braşov-Bacău este in faza finală, iar luna aceasta este posibil să se incheie contractul pentru realizarea acestuia, a an ...

Primăria Piatra Neamţ vrea să salveze Cinematograful „Mon Amour”
22/02/2020 10:28

  La Piatra Neamţ au inceput discuţiile privind preluarea de către administraţia locală a Cinematografului „Mon Amour”. RADEF, regia natională care detine cinematograful, este intr-o sit ...

Un tânăr mort de beat a avariat trei autoturisme, în Alexandru!
22/02/2020 09:39

În această dimineată, la ora 04,55, un apel la numărul unic 112 anunta producerea unui accident rutier in Iasi, soldat cu pagube materiale. Un tanăr, in varstă de 28 de ani, din municipiul Iasi, in ...

Percheziţii la contrabandişti din Botoşani
22/02/2020 09:34

    Poliţiştii Serviciului de Investigare a Criminalităţii Economice, cu sprijinul celor din cadrul Poliţiei municipiului Dorohoi şi Secţiei Rurale nr. 4 Dorohoi, au pus in executare şase ma ...

„Oraşul cu fete sărace”, o nouă premieră la Teatrul Naţional
22/02/2020 08:37

      La Teatrul Naţional Iaşi va avea loc astăzi un eveniment de excepţie, sub inconfundabila semnătură a regizorului Radu Afrim: premiera spectacolului „Oraşul cu fete sărace&r ...

Gheţuri pe apele Bucovinei
22/02/2020 08:32

    Sistemul de Gospodărire a Apelor Suceava a transmis, ieri, către Institutia Prefectului o informare cu privire la rezultatele monitorizării aglomerărilor de gheturi pe raurile din zona de mu ...

Bacăul şi Botoşaniul, primii în clasamentul îmbolnăvirilor cu TBC
22/02/2020 08:29

      În sala mare a Prefecturii Bacău a fost prezentat ieri cel mai amplu program, din ultimii 30 de ani, de depistare precoce a tuberculozei, derulat de Ministerul Sănătătii in int ...

Aproape 4,5 milioane de lei pentru Roata Panoramică a Sucevei
22/02/2020 08:27

    Consiliul Local Suceava urmează să adopte in sedinta de săptămana viitoare indicatorii tehnico-economici pentru achizitia unei roti panoramice care va fi montată pe platoul Cetătii de Scau ...

O treime din bugetul Vasluiului, alocat copiilor sărmani
22/02/2020 08:26

      În judeţul Vaslui, numărul persoanelor din categorii vulnerabile se menţine foarte mare. O dovadă in acest sens o constituie faptul că Direcţia Generală de Asistenţă Socia ...