„Copiii au dreptul la familie”
Dimensiune font:
* proiect de ajutorare pentru 180 copii din 76 de familii din judeţul Bacău
Evaluării programelor încheiate sau aflate în curs de desfăşurare, din domeniul protecţiei sociale, propuse de Fundaţia SERA România, s-au aflat în centrul întâlnirii de lucru de la sediul Consiliului Judeţean Bacău la care au participat Philippe Leveque, directorul general al Asociaţiei CARE Franţa, Frederique Kaba, Dominique Ayrault, Thierry Hergault şi Helene Gomes, reprezentanţi ai Fundaţiei Abbe Pierre, reprezentanţi ai Fundaţiei SERA şi ai Direcţiei Generale de Asistenţă Socială şi Protecţia Copilului. Au fost prezentate proiectele implementate în parteneriat de cele două instituţii, cu rezultate relevante pentru comunităţile judeţului. Astfel, în 2018, aproximativ 180 copii din 76 de familii au beneficiat, în cadrul proiectului „Copiii au dreptul la familie”, realizat împreună cu Fundaţia „Hope and Homes for Children”, de un pachet de servicii care a implicat consiliere, sprijin material, educaţie, facilitarea accesului la servicii medicale, educare pentru îngrijirea copilului şi igienizarea spaţiului de locuit. „Priorităţile proiectelor noastre înseamnă apropierea de cetăţean şi de comunitate şi integrarea socio-profesională a tinerilor care părăsesc sistemul de protecţie socială”, a subliniat Sorin Braşoveanu, preşedintele Consiliului Judeţean Bacău. Proiectele dezvoltate de Fundaţia Sera în parteneriat cu DGASPC Bacău au un caracter inovativ pentru că abordează prevenţia şi integrarea într-o manieră unitară şi se adresează atât adulţilor şi copiilor. Ideile de proiecte dezvoltate împreună cu Fundaţia SERA au fost promovate în cadrul grupurilor de lucru organizate la nivel naţional şi unele dintre ele s-au materializat în iniţiative legislative. Astfel s-a realizat multiplicarea şi diseminarea rezultatelor pozitive şi a exemplelor de bună practică la nivel naţional. Un alt proiect care, chiar dacă la început a fost privit cu reticenţă, pe măsura derulării s-a bucurat de un real succes atrăgând din ce în ce mai mulţi beneficiari este „Prevenirea sarcinii nedorite şi reducerea numărului de copii abandonaţi”. Florin CRĂCIUN
Puncte preluare anunturi "Evenimentul Regional al Moldovei" in Iasi
<
Adauga comentariul tau