Acuzații grave pentru fiica lui Cristian Minculescu, în dosarul „Scandalul de la Operă”

madalina minculescu
gianina porosnicu

Dimensiune font:

| 18-03-2021 05:49

 
Mădălina Ioana Minculescu a semnat multe contracte fictive, la cererea lui Beatrice Rancea, managerul destituit al Operei Naționale Române Iași * ea se află sub control judiciar, la fel ca și restul grupului infracțional constituit la nivelul ONRI


Audierile în dosarul întocmit în cazul managerului destituit al Operei Naționale Române Iași (ONRI), Beatrice Rancea, merg destul de greu, fiind vorba despre un dosar-mamut, cu 90 de martori. Surse implicate în anchetă susțin că sunt zeci de telefoane și calculatoare indisponibilizate pentru a fi efectuată expertiza tehnică. Audierea unui martor durează în jur de trei-patru ore, multți dintre ei fiind plecați din țară. „Este un dosar-mamut, va fi un proces de durată. Estimez că va dura între cinci și șapte ani. O parte din acuzații nu vor rezista nici măcar anchetei penale din faza de urmărire penală”, a spus cunoscutul avocat ieșean Gianina Vera Poroșnicu, cea care o reprezintă în instanță pe Mădălina Ioana Minculescu, una dintre cele zece persoane puse sub control judiciar. Măsura a fost luată de procurorii DIICOT, într-un dosar de delapidare cu un prejudiciu estimat la 5 milioane de lei. Beatrice Rancea a fost audiată după ce procurorii i-au percheziționat casa și biroul de la Operă. Ulterior, contractul ei de manageriat a fost suspendat de către Ministerul Culturii.
Contracte fictive, încasări personale imense
Reamintim că acuzațiile care planează asupra fostei artiste, care de zece ani conduce instituții prestigioase de cultură - Opera din București, apoi cea din Iași - sunt: delapidare, fals, deturnare de fonduri. Practic, după cum susține DIICOT, gruparea condusă de Beatrice Rancea ar fi plătit servicii și produse fictive, iar banii veniți de la Ministerul Culturii sub formă de subvenție ar fi fost folosiți în interes personal. „Investigația penală a scos în evidență faptul că activitatea infracțională a grupării a acoperit pe de o parte întreaga gamă a achizițiilor, iar pe de altă parte au vizat și cheltuielile cu colaboratorii și chiriile", potrivit DIICOT.
În urmă cu un an, fosta contabilă a Operei din Iași acuza public nereguli în modul în care conducerea cheltuia fondurile instituției. „S-au achiziționat 7-8 televizoare, 25 de aspiratoare, dar noi avem 5 femei de serviciu, s-au achiziționat 28 de calculatoare, noi suntem 10-12 oameni la birouri, 500 de becuri, 500 de neoane”, spunea, în ianuarie 2020, Alice Gogan, fosta contabilă a ONRI. În decembrie 2019, Beatrice Rancea a dispus cheltuirea bugetului alocat ONRI, urmare a rectificării bugetare în cuantum total de 3 milioane de lei. Suma a acoperit, pe de o parte, contractele de colaborare angajate de-a lungul întregului an în afara creditului bugetar aprobat și pe de altă parte a fost folosită la achiziții fără respectarea prevederilor legale privind achizițiile publice (printre care SC Art-Deco Exim SRL, SC Amba Sign SRL, SC Criancez SRL) și pentru care au fost efectuate plăți în proporție de 80 la sută fără ca bunurile să ajungă în gestiunea ONRI până la finele anului și fără semnătura contabilului-șef, ci cu semnătura Elenei Popescu, și ea aflată acum sub control judiciar. În acest fel a fost prejudiciat bugetul alocat ONRI cu suma de cel puțin 2 milioane de lei. Potrivit rechizitoriului, Beatrice Rancea a dispus întocmirea unor contracte de colaborare fictive care ar fi fost prestate anterior sau întocmirea de documente justificative antedatate și implicit falsificarea registrului de intrari-ieșiri al ONRI pentru Opera Nașională Română Iași pentru a crea aparența de legalitate a respectării procedurilor de achiziție, fiind susținută în acest demers de Mădălina Ioana Minculescu, ce a întocmit referate de necesitate care au avut la bază facturile emise de către „parteneri” și nicidecum o necesitate. Mădălina Ioana Minculescu a fost direct implicată în întocmirea unor contracte de chirie fictivă pe numele unor angajați pentru a acoperi cheltuielile personale pentru locuința managerului Beatrice Rancea și pentru mai multe alte locuințe, printre care și a ei, pagiba adusă Operei fiind de 120.488 lei. Tot ea a fost implicată și în încheierea de contracte de colaborare cu valoare supraevaluată sau contracte de colaborare fictive penru a acoperi cheltuieli personale sau ale membrilor grupului infracțional, prejudiciul fiind de 71.805lei. Contractele au fost semnate de Beatrice Rancea. Mădălina Ioana Minculescu, în calitate de producător general al spectacolului Bal Mascat, a pus în aplicare dispozițiile cerute de Beatrice Rancea cu privire la achiziții de decoruri fără a respecta procedurile legale, contractele fiind direcționate către firme din București. În acest caz, paguba a fost de 746.296 lei. În cazul ei, s-a dispus măsura de control judiciar pentru 60 de zile. Mădălina Ioana Minculescu este fiica vitregă a artistului Cristian Minculescu. A locuit în Canada și în Germania, a lucrat la Guvern și cunoaște opt limbi străine.
Clara DIMA  

Puncte preluare anunturi  "Evenimentul Regional al Moldovei"  in Iasi

<>

Adauga comentariul tau

Nume:

E-mail:

Comentariu:

Security Code
Imagine noua
ULTIMA ORA

1. Informatii generale privind autoritatea contractanta, in special denumirea, codul de identificare fiscala, adresa, numarul de telefon, fax si/sau adresa de e-mail, persoana de contact: Comuna Tasca, cu sediul in sat Tasca, Str. Lt. Mitru Vasile nr. 11, judetul Neamt, telefon/fax 0233/255.023, e-mail: primaria_tasca@yahoo.com, cod fiscal 2614457. 2. Informatii generale privind obiectul procedurii de licitatie publica, in special descrierea si identificarea bunului care urmeaza sa fie inchiriat: Trup de pasune Neagra I, in suprafata totala de 2,25 ha, compus din numarul cadastral 50644, in suprafata de 1,18 ha, situat in extravilanul comunei Tasca si numarul cadastral 50650, in suprafata de 1,07 ha, situat in intravilanul comunei Tasca, apartine domeniului public al Comunei Tasca, conform caietului de sarcini, H.C.L. Tasca nr. 39/18.04.2024 si O.U.G. nr. 57/03.07.2019. 3. Informatii privind documentatia de atribuire: se regasesc in caietul de sarcini. 3.1.Modalitatea sau modalitatile prin care persoanele interesate pot intra in posesia unui exemplar al documentatiei de atribuire: la cerere, de la sediul Comunei Tasca. 3.2. Denumirea si datele de contact ale serviciului/ compartimentului din cadrul institutiei de la care se poate obtine un exemplar din documentatia de atribuire: Compartimentul Secretariat, din cadrul Comunei Tasca, sat Tasca, Str. Lt. Mitru Vasile nr. 11, judetul Neamt. 3.3. Costul si conditiile de plata pentru obtinerea acestui exemplar, unde este cazul, potrivit prevederilor O.U.G. nr. 57/2019 privind Codul administrativ: 100 Lei, se achita cu numerar la Casieria Comunei Tasca. 3.4. Data-limita pentru solicitarea clarificarilor: 17.05.2024, ora 16.00. 4. Informatii privind ofertele: 4.1. Data-limita de depunere a ofertelor: 27.05.2024, ora 09.00. 4.2. Adresa la care trebuie depuse ofertele: Comuna Tasca, sat Tasca, Str. Lt. Mitru Vasile nr. 11, judetul Neamt. 4.3. Numarul de exemplare in care trebuie depusa fiecare oferta: Oferta se depune intr-un singur exemplar, in doua plicuri sigilate, unul exterior si unul interior. 5. Data si locul la care se va desfasura sedinta publica de deschidere a ofertelor: 27.05/2024, ora 10.00, la sediul Comunei Tasca, sat Tasca, Str. Lt. Mitru Vasile nr. 11, judetul Neamt. 6. Denumirea, adresa, numarul de telefon si/sau adresa de e-mail ale instantei competente in solutionarea litigiilor aparute si termenele pentru sesizarea instantei: Sectia de Contencios -Administrativ a Tribunalului Neamt, Piatra-Neamt, B-dul Decebal nr. 5, judetul Neamt, telefon 0233/212.717, fax 0233/232.363, e-mail: tr-neamt@just.ro. 7. Data transmiterii anuntului de licitatie catre institutiile abilitate, in vederea publicarii: 23.04.2024.
1. Informatii generale privind autoritatea contractanta, in special denumirea, codul de identificare fiscala, adresa, numarul de telefon, fax si/sau adresa de e-mail, persoana de contact: Comuna Nicolae Balcescu, cu sediul in sat Nicolae Balcescu, comuna Nicolae Balcescu, Str. Eroilor nr. 380, judetul Bacau, telefon 0234.214.071, fax 0234.214.016, e-mail: registratura@primaria-nicolae-balcescu.ro, cod fiscal 4353234. 2. Informatii generale privind obiectul procedurii de licitatie publica, in special descrierea si identificarea bunului care urmeaza sa fie inchiriat: -spatiu cu suprafata de 10,95 mp, in vederea desfasurarii activitatii cabinet de oftalmologie si optica medicala, situat in imobilul Dispensar Uman din satul Nicolae Balcescu, Str. Eroilor nr. 8, avand nr. cadastral 61861, CF 61861, apartinand domeniului public al Comunei Nicolae Balcescu, conform caietului de sarcini, H.C.L. Nicolae Balcescu nr. 31/11.03.2024 si temeiului legal O.U.G. nr. 57/03.07.2019. 3. Informatii privind documentatia de atribuire: se regasesc in caietul de sarcini. 3.1. Modalitatea sau modalitatile prin care persoanele interesate pot intra in posesia unui exemplar al documentatiei de atribuire: La cerere, de la sediul institutiei, Compartiment Relatii cu Publicul si Arhiva. 3.2. Denumirea si datele de contact ale serviciului/ compartimentului din cadrul institutiei de la care se poate obtine un exemplar din documentatia de atribuire: Compartimentul Relatii cu Publicul si Arhiva din cadrul Comunei Nicolae Balcescu, sat Nicolae Balcescu, comuna Nicolae Balcescu, Str.Eroilor nr.380, judetul Bacau. 3.3.Costul si conditiile de plata pentru obtinerea acestui exemplar, unde este cazul, potrivit prevederilor O.U.G.nr.57/2019 privind Codul administrativ: 30 Lei/exemplar, se achita numerar sau prin OP la Compartimentul Impozite si Taxe din cadrul Comunei Nicolae Balcescu. 3.4. Data-limita pentru solicitarea clarificarilor: 06.06.2024, ora 13.00. 4. Informatii privind ofertele: 4.1.Data-limita de depunere a ofertelor: 14.06.2024, ora 13.00. 4.2. Adresa la care trebuie depuse ofertele: Comuna Nicolae Balcescu, sat Nicolae Balcescu, comuna Nicolae Balcescu, Str. Eroilor nr. 380, judetul Bacau, Compartiment Relatii cu Publicul si Arhiva. 4.3. Numarul de exemplare in care trebuie depusa fiecare oferta: Se depun intr-un singur exemplar, in doua plicuri sigilate. 5. Data si locul la care se va desfasura sedinta publica de deschidere a ofertelor: 17.06.2024, ora 10.00, Comuna Nicolae Balcescu, sat Nicolae Balcescu, comuna Nicolae Balcescu, Str. Eroilor nr. 380, judetul Bacau. 6. Denumirea, adresa, numarul de telefon si/sau adresa de e-mail ale instantei competente in solutionarea litigiilor aparute si termenele pentru sesizarea instantei: Sectia a II-a civila si de contencios administrativ si fiscal a Tribunalului Bacau, municipiul Bacau, Str. Stefan cel Mare nr. 4, judetul Bacau, telefon 0234.514.419, fax 0234.525.211, e-mail: tr-bacau-reg2@just.ro. 7. Data transmiterii anuntului de licitatie catre institutiile abilitate, in vederea publicarii: 16.05.2024.
Pacient la un pas de moarte din cauza unui șarpe
21/05/2024 18:38

La Spitalul Municipal Roman a fost adus un tanăr de 22 de ani, după ce a fost muscat de un sarpe. Lipsa serului antiviperin a impus transferul pacientului la Spitalul Judetean de Urgentă Bacău. „Medi ...

Spectacol electrizant de dans, la Palatul Culturii din Iași, în cadrul Romanian Creative Week
21/05/2024 17:22

Petrecere la Palat: spectacol electrizant de dans, cu ropote de aplauze, la Palatul Culturii din Iasi. Expozitiile de artă si fashion imbogătesc atmosfera la Romanian Creative Week Petrecere la Palat: specta ...

Crimă urmată de sinucidere într-un sat din Vaslui. Dascălul din localitate a descoperit totul
21/05/2024 15:55

Crimă urmată de sinucidere intr-un sat din Vaslui. Dascălul din localitate a descoperit totul. Ce s-a intamplat de fapt si cum a fost descoperită oroarea? Crimă urmată de sinucidere la Vaslui Posibilă ...

A doua zi de grevă la Agenţia pentru Protecţia Mediului
21/05/2024 14:42

Angajaţii Agenţiei pentru Protecţia Mediului (APM) Vaslui au intrerupt activitatea, marţi, pentru a doua zi consecutiv, cu scopul de a atrage atenţia cu privire la necesitatea obţinerii egalizării salari ...

Un angajat al Inspectoratului de Stat în Construcţii a fost reţinut de procurorii Parchetului de pe lângă Tribunalul Iaşi pentru luare de mită
21/05/2024 13:35

Un angajat al Inspectoratului de Stat in Construcţii (ISC) a fost reţinut de procurorii Parchetului de pe langă Tribunalul Iaşi pentru luare de mită, intr-un dosar instrumentat de impreună cu ofiţerii de ...

Angajat al Inspectoratului de Stat în Construcţii Iaşi, cercetat pentru luare de mită - Ar fi cerut şase sisteme de aer condiţionat cu module Wi-Fi
21/05/2024 13:04

Un angajat al Inspectoratului de Stat in Construcţii Iaşi este cercetat pentru luare de mită. Ar fi cerut şase sisteme de aer condiţionat cu module Wi-Fi pentru a semna documentaţia necesară pentru recep ...

Detalii șocante în cazul tentativei de suicid a grefierei de la Vaslui. Ce a împins-o la acest gest
21/05/2024 10:47

Apar detalii socante in cazul grefierei din Vaslui care a incercat să isi pună capăt zilelor. Femeia ar fi dat foc mai multor dosare in biroul in care lucra, iar apoi a incercat să se spanzure. Potrivit an ...

Medvedev, furibund împotriva lui Zelenski: 'Ar trebui judecat sau lichidat!' / 'E o țintă legitimă pentru noi'
21/05/2024 10:37

Vicepresedintele Consiliului de Securitate al Federatiei Ruse, Dmitri Medvedev, a avut o nouă iesire surprinzătoare, foarte dură impotriva presedintelui ucrainean Volodimir Zelenski, despre care spune că ar ...

Viitorul sună bine pentru tinerii din Moldova!
21/05/2024 08:39

Gura Humorului a găzduit in week-end unul dintre cele mai complexe si dinamice evenimente dedicate tinerilor din zona Moldovei, Tabăra RYLA Med+ Moldova — Rotary Youth Leadership Awards. Evenimentul, or ...

Consilierii locali, la ultima şedinţă!
21/05/2024 08:11

Unanimitate pentru toate proiectele * consilierii locali s-au intrunit luni, 20 mai, in ultima şedinţă ordinară din acest manadat, pe a cărei ordine de zi s-au aflat 26 de proiecte de hotărare * in mai p ...

Aboneaza-te la cele mai noi stiri din Regiunea Moldovei