Administratorii de blocuri răspund în faţa proprietarilor!

default

Dimensiune font:

| 14-02-2015 05:30

Trimestrial, aceştia trebuie să ofere proprietarilor, în scris, informaţii referitoare la situaţia plăţilor facturilor, a conturilor bancare, a dobânzilor aferente conturilor deschise, a plăţilor salariale, a restanţelor la facturi şi a lucrărilor angajate de asociaţie

O propunere legislativă despre care se vorbea încă de anul trecut a fost avizată în această săptămână de Camera Deputaţilor, for decizional. Este vorba de un proiect de lege pentru completarea art. 36 din Legea nr.230/2007 privind înfiinţarea, organizarea şi funcţionarea asociaţiilor de proprietar, votată de un număr de 286 de deputaţi dintr-un total de 287 parlamentari prezenţi la şedinţă. Astfel, de acum înainte, administratorii de blocuri vor fi obligaţi să îi informeze trimestrial pe proprietarii locuinţelor despre situaţia facturilor, conturilor bancare, salariilor şi lucrărilor angajate, măsuri văzute ca o soluţie de evitare a cazurilor în care banii sunt cheltuiţi fraudulos. „Măsura este binevenită. Noi oricum răspundeam tuturor adreselor, solicitărilor sau întrebărilor venite din partea proprietarilor aşa încât nu consider că, de acum înainte, vom avea o obligaţie în plus”, spune Ciprian Chiriţa, directorul Termo Service, societate care administrează peste 20.000 de apartamente din oraş.
O mai mare transparenţă
În proiect se propune ca administratorii să fie obligaţi să aducă la cunoştinţă, trimestrial, proprietarilor din cadrul asociaţiei de care răspund, printr-o formulă aleasă de către proprietari (e-mail sau în scris), a situaţiei financiare, respectiv situaţia plăţilor facturilor, a conturilor bancare, a dobânzilor aferente conturilor deschise, a plăţilor salariale, a restanţelor la facturi şi a lucrărilor angajate din punct de vedere financiar sub semnătura administratorului, a preşedintelui şi a cenzorului. Argumentul invocat pentru această obligaţie este ca administratorii să dea dovadă „de o mai mare corectitudine”, iar proprietarii să afle situaţia exactă a cheltuielilor asociaţiei. Ca motiv sunt amintite „miile de acţiuni în instanţă” ce au ca obiect recuperarea prejudiciilor aduse de către administratorii de blocuri, care au folosit banii locatarilor în interes personal, aceştia fiind obligaţi să achite de mai multe ori sumele aferente pentru întreţinerea locuinţelor sau suportând consecinţele în cazul în care furnizorii de utilităţi nu şi-au încasat facturile, existând situaţii în care a fost oprită fumizarea apei potabile sau chiar a energiei termice pe perioada sezonului de iarnă.
O completare binevenită
Obligaţia de a face o informare trimestrială a locatarilor nu apărea, până acum, în Legea 230. În art. 36 se arată că administratorul, persoană fizică sau juridică, are, în principal, următoarele atribuţii: a) prestarea serviciilor în mod profesional; b) gestionarea bunurilor materiale şi a fondurilor băneşti; c) efectuarea formalităţilor necesare în angajarea contractelor cu furnizorii de servicii pentru exploatarea şi întreţinerea clădirii, derularea şi urmărirea realizării acestor contracte; d) asigurarea cunoaşterii şi respectării regulilor cu privire la proprietatea comună; e) gestionarea modului de îndeplinire a obligaţiilor cetăţeneşti ce revin proprietarilor în raport cu autorităţile publice. Dan CONSTANTINESCU

* * *
Conform legislaţiei de dinainte de februarie 2015 (proiectul votat de deputaţi trebuie promulgat şi publicat în Monitorul Oficial) proprietarii au dreptul să primească explicaţii cu privire la calculul cotei de contribuţie, la cheltuielile asociaţiei de proprietari şi, eventual, să o conteste la preşedintele asociaţiei de proprietari, în termen de zece zile de la afişarea listei de plata. La rândul său, preşedintele asociaţiei de proprietari este obligat să răspundă la contestaţie în termen de şapte zile. În realitate, în Iaşi, puţini fac aşa ceva. De fapt, majoritatea preşedinţilor de asociaţii nici măcar nu catadicsesc să răspundă la solicitările locatarilor.

Puncte preluare anunturi  "Evenimentul Regional al Moldovei"  in Iasi

<>

Adauga comentariul tau

Nume:

E-mail:

Comentariu:

Security Code
Imagine noua

ULTIMA ORA

Tribunalul Iaşi, prin administratorul judiciar desemnat în dosarul nr. 10051/99/2017 (596/2017), în conformitate cu prevederile Legii nr. 85/2014, privind procedurile de prevenire a insolvenţei şi de insolvenţă, precum şi a Codului de procedură civilă, anunţă scoaterea la vânzare prin licitaţie publică cu strigare a bunurilor imobile din patrimoniul debitoarei S.C. „POWER LAND L.T.D.” S.R.L. Iaşi, cu sediul în municipiul Iaşi, str. Canta nr. 38, bl. 531, sc. B, parter, ap. 1, judeţul Iaşi, după cum urmează: Nr. crt. DENUMIRE ACTIV ADRESA Componenţa Valoare - lei - 1. Construcţii agricole în suprafaţă de 4.519 m.p., terenul extravilan în suprafaţă de 7.160 m.p. înscris în Cartea funciară a comunei Slatina la nr. 34208 este proprietatea persoanelor fizice Ştefan Gavril şi Ştefan Aglaia, teren care figurează cu un drept de comodat în favoarea S.C. Pawer Land L.T.D. S.R.L. Iaşi pe o perioadă de 20 de ani din data de 01.01.2006 localitatea Slatina, comuna Slatina, judeţul Suceava - C1 – Grajd vaci + grajd muls; - C2 – Bucătărie furajeră + depozit furaje; - C3 – Platformă dejecţii; - C4 – Siloz de suprafaţă + bazin purin; - C5 – Fosă (septică); - C6 – Preş dezinfecţie (cabină poartă); - C7 – Puţ (forat); - C8 – Drumuri şi platforme. 62.088,25 16.155,30 3.817,45 18.396,35 514,15 4.165,00 428,40 28.581,00 Total * * 134.145,90 Preţul de pornire al licitaţiei pentru bunurile scoase la vânzare sunt cele de mai sus. Vânzarea se va efectua conform hotărârilor adunării creditorilor din data de 02.12.2021. Vânzarea prin licitaţie publică va avea loc la data de 07.01.2022, ora 1000 şi se vor organiza 6 şedinţe la un interval de 7 zile, respectiv la data de 14.01.2022, 21.01.2022, 28.01.2022, 04.02.2022, 11.02.2022, la sediul administratorului judiciar. Până la data şi ora licitaţiei, ofertanţii vor depune la sediul administratorului judiciar dovada achitării taxei de participare de 10% din preţul de pornire al licitaţiei pentru fiecare bun imobil, a garanţiei de participare la licitaţie de 30% din preţul de pornire al licitaţiei, a caietului de sarcini, cât şi documentele de înfiinţare şi împuternicirea dată persoanei fizice de către persoana juridică pentru participare la licitaţie, iar pentru persoanele fizice buletinul de identitate. Preţul caietului de sarcini este 1.000 lei şi este obligatoriu pentru participanţii la licitaţie. Neplata bunurilor la termenul stabilit prin procesul-verbal de licitaţie, duce la pierderea garanţiei de participare la licitaţie, cât şi a celorlalte sume achitate în contul bunurilor, iar bunurile vor fi scoase din nou la vânzare în contul adjudecatarului. Toţi cei care pretind vreun drept asupra bunurilor scoase la vânzare, au obligaţia să anunţe administratorul judiciar înainte de data stabilită pentru vânzare. Informaţii suplimentare se pot obţine la sediul administratorului judiciar din Huşi, str. 1 Decembrie, nr. 32, localitatea Huşi, judeţul Vaslui sau la telefoanele 0335/566.035 şi 0727/850.575. Administrator judiciar, Estconsult I.P.U.R.L. Huşi
Subscrisa EUROBUSINESS LRJ S.P.R.L., cu sediul în Iaşi, Str. Zorilor, nr. 11, Jud. Iaşi, în calitate de lichidator judiciar al AYA SPORTS S.R.L., desemnat prin Sentinţa Comercială nr. 585/25.05.2010 de Tribunalul Iaşi – Sectia a II - a Civilă - Faliment în dosarul nr. 1970/99/2009 (nr. format vechi 96/2009), în conformitate cu prevederile Legii nr. 85/2006, privind procedura insolvenţei, coroborat cu prevederile CPC si hotărârea Adunării creditorilor din 17.06.2021, organizează în ziua de 16.12.2021,ora 11:00, licitaţie publică competitivă cu strigare, pentru valorificarea următorului bun imobil: Denumire activ: Preț de pornire a licitației (EUR, fără TVA) Proprietate rezidențială, tip “casă de locuit cu regim de înălțime P+1E+M, cu teren aferent”, situată în Sat Răsboieni, Com. Țibănești, Jud. Iași, compusă din: 8.298,00 Teren intravilan categoria de folosință curți construcții, în suprafață de 962,26 mp, nr. cad. 392, CF nr. 237/UAT Țibănești 1.100,00 Corp clădire C1 cu destinație casă de locuit, în stare de degradare, P+1E+M, nr. cad. 392 - C1, CF nr. 237/ UAT Țibănești,Sc = 258,18 mp; Scd = 516,36 mp;Su parter = 170,48 mp;Su etaj = 172,84 mp;Su mansardă = 66,78 mp și Su totală = 410,1 mp 7.198,00 Prețurile nu includ TVA.Urmează a fi făcută aplicabilitatea dispozițiilor art. 292, (alin. 2), lit. F, din Codul Fiscal, în măsura aplicabilității. Persoanele care pretind vreun drept asupra activului ce urmează a fi scos la vânzare,au obligaţia, sub sancţiunea decăderii, să facă dovada acestui fapt până la data de 15.12.2021, ora 16:00, la sediul lichidatorului judiciar.În conformitate cu prevederile art. 53, din Legea nr. 85/2006, bunurile înstrăinate de administratorul judiciar sau lichidator, în exerciţiul atribuţiilor sale, sunt dobândite libere de orice sarcini, precum ipoteci, garanţii reale mobiliare sau drepturi de retenţie, de orice fel, ori măsuri asiguratorii.Modalitatea de valorificare a activului este licitaţie publică, cu strigare, competitivă, conform hotărârilor adoptate în Adunarea Creditorilor din data de 17.06.2021. Pasul de licitaţie stabilit este de 5% din preţul de pornire al licitaţiei.Înscrierea la licitaţie se face cel târziu cu o zi lucrătoare, ora 16:00, înainte de data fixată pentru începerea licitaţiei prin depunerea tuturor documentelor prevăzute în Regulamentul de organizare al licitaţiei.Garanţia de participare la licitaţie este în valoare de 5% din preţul de pornire a licitaţiei, sumă ce va fi depusă în contul de lichidare al debitoarei,nr.:RO64BUCU1032235342764RON,deschis la Alpha Bank.În cazul câştigării licitaţiei garanţia se constituie avans, iar în caz contrar se va restitui licitantului. Vizitarea şi prezentarea activului se poate face în conformitate cu prevederile legale în vigoare, cu acceptul lichidatorului judiciar. Lichidatorul judiciar va permite accesul ofertanţilor care vor achiziţiona caietul de sarcini, doar în prezenţa unui reprezentant al acestuia şi la solicitarea scrisă prealabilă însoţită de o programare în acest sens. Reprezentanţii lichidatorului vor furniza toate informaţiile suplimentare disponibile către cei care au achiziţionat caietul de sarcini. Vizualizarea bunului imobil reprezintă o condiție obligatorie pentru participarea la licitații.În caz de neadjudecare, licitația se va amâna la un alt termen, pentru care se vor îndeplini din nou formalitățile de publicitate prevăzute de art. 838 Cod de procedura civilă. În cazul în care nu este oferit nici preţul la care imobilul a fost evaluat, vânzarea se va amâna la un alt termen, de cel mult 30 de zile, pentru care se va face o nouă publicaţie, în condiţiile art. 838. La acest termen, licitaţia va începe de la preţul de 50% din preţul de pornire al primei licitaţii. Dacă nu se obţine preţul de începere a licitaţiei şi există cel puţin 2 licitatori, la acelaşi termen, bunul va fi vândut la cel mai mare preţ oferit, dar nu mai puţin de 30% din preţul de pornire al primei licitaţii. Vânzarea se va putea face chiar dacă se prezintă o singură persoană care oferă preţul de la care începe licitaţia.Detaliile privind documentaţia necesară în vederea participării la licitaţia publică şi modul de organizare a licitaţiei, precum şi descrierea bunului imobil supus procedurii de valorificare sunt expuse în Caietul de Sarcini care include Regulamentul de vânzare şi de organizare a licitaţiei şi care poate fi achiziţionat on–line, de la lichidatorul judiciar. Potenţialii ofertanţi au obligaţia achiziţionării caietului de sarcini, aceasta fiind condiţie obligatorie privind participarea la licitaţie. Preţul caietul de sarcini este de 595,00 lei, TVA inclus, plătibili în contul lichidatorului judiciar,nr:RO93BUCU1031215949892RON, deschis la Alpha Bank Iaşi.Informaţii suplimentare se pot obţine pe:www.lrj.ro, 0733.683.701, 0733.683.702, mail: vanzari@lrj.ro, anabella.padurariu@lrj.ro, office.is@lrj.ro.
Condamnat la dezintoxicare, după ce şi-a bătut nevasta şi copiii
10/08/2021 14:14

* Ionel a venit treaz la proces şi a recunoscut din prima toate acuzaţiile * ca circumstanţe, a menţionat că face aşa ceva doar la beţie, că in rest e un tip rezonabil, familist şi muncitor * sentinţa ...

Cereri trăsnite în justiţia ieşeană
10/08/2021 10:45

Una din cele mai trăsnite cereri de chemare in judecată inregistrate anul ăsta la Iaşi a fost cea din data de 19 decembrie, prin care reclamanta Maria C. a solicitat instanţei să-l oblige pe Sorin M. la r ...

 Super concert și focuri de artificii în noaptea de Revelion
31/12/2019 15:29

  Cu ocazia trecerii in Noul An Primăria Municipiului Iasi va oferi din nou iesenilor traditionalul concert si focuri de artificii. Din păcate, programul anuntat initial al concertului a suferit o modi ...

FOTO - întâietatea la pețitul fetelor din Ruginoasa, tranșată de jandarmi!
31/12/2019 14:50

 Bătălia de la Ruginoasa, binecunoscuta incăierare de la sfarsit de an dintre deleni si văleni nu a mai avut loc! Cetele de urători, la fel ca in ultimii ani, au iesit pe ulite de la răsărit, doar c ...

Iaşul va avea un spital competitiv cu orice mare spital din lume
31/12/2019 14:22

Construcţia Spitalului Regional Iaşi va fi demarată mai repede decat ne-am fi aşteptat. Contractul de finanţare a fost semnat cu o zi inainte de incheierea anului 2019. „Am semnat, astăzi, contractu ...

Doar 949 ieşeni mai încasează indemnizaţie de şomaj
31/12/2019 14:20

* Iaşul inregistrează 8.242 şomeri, din care 3.723 sunt femei * dintre aceştia, doar 949 mai incasează indemnizaţie de şomaj, restul beneficiind doar de servicii de ocupare gratuite Conform ultimelor da ...

AJOFM Iaşi găseşte, lunar, de lucru pentru aproape 1.000 de oameni
31/12/2019 00:17

* principalii beneficiari sunt şomerii cu varste de peste 45 de ani, 3.221 dintre aceştia reuşind să-şi facă un rost in acest an * 2.711 sunt tineri intre 35 şi 45 de ani, 2.767 au intre 25 şi 35 de ani ...

„2020 ar putea fi anul creşterii gradului de integrare pe piaţa muncii a persoanelor cu dizabilităţi”
31/12/2019 00:08

DA-IS Club (supranumit şi Club de Dezvoltare a Autonomiei şi facilitare a Integrării Sociale) este un proiect de suflet al Asociaţiei Nevăzătorilor din Romania, Filiala Judeţeană Iaşi, promovat de Oana ...

Sănătatea ieşenilor a devenit, în sfârşit, o prioritate
31/12/2019 00:03

La nivelul judeţului Iaşi au fost implementate, in acest an, mai multe programe de screeing prin care a fost evaluată starea de sănătate a populaţiei. Printre ele se numără afecţiunile canceroase, cele ...

Aboneaza-te la cele mai noi stiri din Regiunea Moldovei