Anunț important care îi privește pe șoferii ieșeni!
Dimensiune font:
procurorii ieșeni au precizat ieri că, de la mijlocul lunii viitoare, vor interveni câteva schimbări * aceste modificări fac referire la primirea și soluționarea cererilor de prelungire a dreptului de a conduce
Reprezentanții Parchetului de pe lângă Judecătorie au făcut ieri un anunț care îi privește pe șoferii ieșeni.
Astfel, potrivit procurorilor, începând de pe data de 15 aprilie 2019, primirea și soluționarea cererilor de prelungire a dreptului de a conduce se va desfășura în condiții modificate.
„Cererile, însoțite de actele necesare (copie dovadă cu drept de conducere sau copia ultimei ordonanțe de prelungire, copia actului de identitate) vor fi depuse fie prin intermediul Poștei Române la adresa Parchetului, fie prin fax ori e-mail, fie direct la sediul instituției, în timpul programului de audiență, ce are loc în fiecare zi de marți, între orele 08.30 și 12.30”, a precizat ieri Monica Palaghia, prim-procurorul Parchetului de pe lângă Judecătoria Iași.
Atenție la data expedierii!
Reprezentanții Parchetului au mai menționat faptul că ordonanțele de admitere / respingere a cererilor de prelungire a dreptului de a conduce sau soluțiile emise în cauzele în care sunt formulate se eliberează în fiecare zi de joi, în intervalele orare 08.30 – 10.30 și 13.30 – 15.30.
„Acestea pot fi expediate, la cerere, pe fax sau e-mail, dacă se precizează în mod clar acest lucru în cererea de eliberare, cu indicarea datelor necesare”, a adăugat prim-procurorul Parchetului de pe lângă Judecătoria Iași.
Conform reprezentanților instituției, persoanele care vor formula aceste cereri vor avea în vedere să se încadreze în perioada în care au drept de circulație, de la momentul trimiterii cererii, până la momentul ridicării soluției, în caz contrar existând posibilitatea sesizării comiterii unei noi infracțiuni, de conducere pe drumurile publice a unui autovehicul fără permis.
„Parchetul de pe lângă Judecătoria Iași comunică, imediat de la emitere, un exemplar al ordonanțelor prin care procurorul dispune cu privire la cererea de prelungire a dreptului de a conduce și Serviciului Rutier din cadrul IPJ Iași, pentru efectuarea mențiunilor necesare în evidențele proprii”, a încheiat prim-procurorul Parchetului de pe lângă Judecătoria Iași. Ciprian NEDELCU
Puncte preluare anunturi "Evenimentul Regional al Moldovei" in Iasi
<
Adauga comentariul tau