Bucovina, promovată de cotidianul El Pais
Dimensiune font:
Mănăstirile și piesajele de poveste din județul Suceava au fost subiectul unui articol publicat de prestigiosul cotidian El Pais. „România este de actualitate. Şi, în plus, se pare că este la modă”, se spune chiar la început despre țara din UE cu cea mai mare creștere economică, dar și marcată de protestele masive anti-corupție din București. Este în pas cu moda datorită cinematografiei din „noul val” și literaturii, România fiind invitată la ultimul târg de carte de la Madrid. Mănăstirile Bucovinei i-au impresionat pe redactorii de la „El Pais”: „Multe au fost fondate de Ştefan cel Mare, în lupta sa împotriva amenințării turcești, în secolul al XV-lea. Legenda spune că, pentru fiecare victorie, Ştefan a dispus construirea unei mănăstiri. Sunt multe și unele în patrimoniul UNESCO. Cele mai impresionante sunt Moldovița, Sucevița sau cea a de la Voroneț. Pentru a ști cum este viața din interior în mănăstiri, poate fi util filmul Dincolo de dealuri (2012), de Cristian Mungiu”, precizează „El Pais” despre Bucovina. Cotidianul îi amintește și pe Cristian Mungiu, Cristi Puiu sau Corneliu Porumboiu, din așa-numitul „nou val” al cinematografiei românești, dar și scriitorii intrați în iteratura universală - Mihai Eminescu, Ion Creangă sau Tristan Tzara.
O mare atenţie au atras și comunele Cârlibaba și Ciocănești, cu celebrele case pictate.
Clara DIMA
Puncte preluare anunturi "Evenimentul Regional al Moldovei" in Iasi
<
Adauga comentariul tau