Ceasurile stradale din Iaşi vor deveni amintire!
Dimensiune font:
* acestea nu vor mai fi schimbate, ci înlocuite cu un alt gen de mobilier urban
Prin anii 2009-2010, Primăria Iaşi organiza o licitaţie câştigată de firma arădeană Apel Industries. Pentru suma de 361.000 lei, aceasta a furnizat municipalităţii opt ceasuri publice care, ulterior au fost amplasate în Piaţa Unirii, Parcul Copou, Piaţa Voievozilor, esplanada Oancea, Râpa Galbenă, Podu Roş, la Fundaţie şi în Podul de Piatră. Ieşenii susţin că sunt luni bune de când acestea nu indică ora exactă, având cel mult un rol decorativ. De asemenea, o astfel de părere a fost formulată şi de primarul Mihai Chirica, ceea ce l-a determinat pe edil să anunţe iniţial că, începând de anul viitor, acestea vor fi schimbate. Ulterior, primarul Chirica şi-a reconsiderat poziţia, apreciind că într-o epocă a tehnologiei avansate, acestea nu-şi mai găsesc rostul. „Iniţial, am spus că le vom înlocui. Ulterior, mi-am dat seama că nu are niciun rost să ne mai batem capul cu ele, motiv pentru care vom căuta ca în locul lor să amplasăm un alt gem de mobilier urban, mai atractiv”, a spus acesta. Tudor DAMASCHIN
Puncte preluare anunturi "Evenimentul Regional al Moldovei" in Iasi
<
Adauga comentariul tau