Condamnat din cauza unor operaţiuni financiare ilegale
Dimensiune font:
Un bărbat s-a ales cu o pedeapsă din partea magistraţilor ieşeni, după ce a fost acuzat de comiterea unor infracţiuni cu caracter financiar.
Aşadar, judecătorii din cadrul Tribunalului Iaşi au dispus la sfârşitul săptămânii trecute condamnarea lui Sorin M. la pedeapsa rezultantă de doi ani de închisoare, cu suspendare, pentru fapta de a cauza un prejudiciu patrimonial unei persoane prin introducerea, modificarea sau ştergerea de date informatice, prin restricţionarea accesului la aceste date ori prin împiedicarea în orice mod a funcţionării unui sistem informatic, în scopul de a obţine un beneficiu material pentru sine sau pentru altul, efectuarea de operaţiuni financiare în mod fraudulos, accesul, fără drept, la un sistem informatic şi fals în înscrisuri.
„Instanţa admite acţiunea formulată de Banca Comercială Română şi, în consecinţă, obligă inculpatul la plata sumei de 30.147,10 lei şi suma de 62.333,87 lei, sume reprezentând prejudiciu material produs prin comiterea infracţiunilor”, au precizat magistraţii ieşeni.
Decizia nu este definitivă, aceasta putând fi contestată. Procesul bărbatului a început pe data de 10 ianuarie 2018.
Conform procurorilor din cadrul Direcţiei de Investigare a Infracţiunilor de Criminalitate Organizată şi Terorism Iaşi, în urmă cu mai bine de un an, angajatul băncii ar fi luat din banii clienţilor instituţiei.
Anchetatorii au mai menţionat că, în total, prin diverse metode, individul ar fi creat o pagubă totală de 30.147 de lei şi de peste 10.000 de euro. Ciprian NEDELCU
Puncte preluare anunturi "Evenimentul Regional al Moldovei" in Iasi
<
Adauga comentariul tau