Criminalul de la Onești și soția sa vor sta 42 de ani după gratii!

1crimaBC2

Dimensiune font:

| 10-10-2022 06:54

 Inculpații au fost condamnați la o pedeapsă totală de 55 de ani și patru luni de închisoare, din care, după contopirea pedepselor, vor efectua 30 de ani criminalul și 12 ani soția sa * instanța a dispus și prelevarea de probe biologice de la inculpații Moroşan Gheorghe și Moroşan Aurelia, în vederea determinării profilului genetic al acestora * cei doi soți au de plătit urmașilor victimelor daune uriașe!

 

După 16 termene de judecată și o trei pronunțări amânate, criminalul din Onești și soția sa și-au primit, vineri, pedepsele.

Așadar, Moroșan Gheorghe a fost condamnat la pedeapsa de 30 (treizeci) de ani închisoare pentru săvârşirea infracţiunii de omor calificat, la pedeapsa de 10 (zece) ani închisoare pentru săvârşirea infracţiunii de lipsire de libertate în mod ilegal și la pedeapsa de 2 (doi) ani închisoare pentru săvârşirea infracţiunii de tulburarea ordinii şi linştii publice. Instanța a dispus contopirea pedepselor aplicate inculpatului Moroșan Gheorghe, aplicând pedeapsa cea mai grea, de 30 ani închisoare, la care a adăugat sporul obligatoriu de 1/3 din totalul celorlalte pedepse, respectiv 7 ani și 4 luni închisoare, având de executat pedeapsa principală rezultantă de 37 (treizeci și șapte) ani și 4 (patru) luni închisoare și pedeapsa complementară a interzicerii unor drepturi civile (dreptul de a fi ales în autorităţi sau funcţii publice, dreptul de a ocupa o funcţie care implică exerciţiul autorităţii de stat) pe durata a 5 (cinci) ani.În temeiul art. 60 Cod penal, reduce pedeapsa aplicata inculpatului Moroșan Gheorghe la maximul general al pedepsei închisorii prevazut de lege, respectiv 30 de ani de închisoare, se arată în sentița dictată vineri de Tribunalul Bacău.

Din această pedeapsă i se va deduce perioada în care a fost arestat preventiv, din martie 2021 la zi.

Aurelea a primit două pedepse de câte 9 ani, dar va sta după grati 12 ani!

Tribunalul Bacău a dispus și vondamnarea inculpatei Moroșan Aurelia, soția criminalului, la două pedepse de câte 9 (nouă) ani închisoare pentru săvârşirea infracţiunilor de complicitate la lipsire de libertate în mod ilegal. În final, Tribunalul Bacău a dispus contopirea pedepselor aplicate inculpatei Moroșan Aurelia, aplică pedeapsa cea mai grea de 9 ani închisoare la care adaugă sporul obligatoriu de 1/3 din totalul celorlalte pedepse, respectiv 3 ani închisoare, inculpata având de executat în final pedeapsa principală rezultantă de 12 (doisprezece) ani închisoare și pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor (...) pe durata a 5 (cinci) ani, se arată în sentița dictată vineri.

La fel ca în cazul soțului, acesteia i se va deduce din pedeapsă perioada în care a fost reținută și arestată preventiv, din martie 2021 la zi.

Fiul uneia dintre victime va primi bani, lunar, până la 26 de ani

Tribunalul Bacău a admis în parte și acțiunea civilă şi l-a obligat pe inculpatul Moroșan Gheorghe „la plata sumei de de 200.000 euro (echivalentul în lei la data plății) cu titlu de daune morale, către fiecare din părțile civile Pătatu Adrian, Pătatu Aurel, Pătatu Samica, Pătatu Sorina Agatha, Iştoan Irina, Iştoan Patrick, Iştoan Claudia, la plata sumei de 10.000 lei cu titlu de daune materiale, precum și a sumei de 200.000 euro (echivalentul în lei la data plății) cu titlu de daune morale, ambele către partea civilă Pătatu Cristina Luminiţa, la plata sumei de 10.000 lei cu titlu de daune materiale, precum și a sumei de 200.000 euro (echivalentul în lei la data plății) cu titlu de daune morale, ambele către partea civilă Iştoan Paul, la plata sumei de 200.000 euro (echivalentul în lei la data plății) cu titlu de daune morale, precum și la plata unei prestații lunare în cuantum de 2.000 de lei până la împlinirea vârstei de 26 de ani. în măsura în care va studia până atunci sau până la finalizarea studiilor, cu titlu de daune materiale, ambele către partea civilă Pătatu Tudor George”, se mai arată în sentința Tribunalului Bacău.

În rest, instanța a respins, ca neîntemeiate, pretențiile părților civile.

A fost instituit sechestru asigurator pe toate bunurile inculpaților, care au de achitat și cheltuielile judiciare, în valoare de peste 13.500 lei.

 

Totoată, instanța a dispus prelevarea de probe biologice de la inculpații Moroşan Gheorghe și Moroşan Aurelea, în vederea determinării profilului genetic al acestora. Probele biologice recoltate vor fi utilizate pentru obţinerea şi stocarea în Sistemul Naţional de Date Genetice Judiciare a profilului genetic al acestora.

 

Sentința nu este definitivă, putând fi atacată cu apel în termen de 10 zile de la comunicare.

Crima s-a produs pe 1 martie 2021

La data de 1 martie 2021, aflând că în fostul său apartament se efectuau lucrări de renovare, Gheroghe Moroșan a luat hotărârea împreună cu inculpata Moroşan Aurelea de a se deplasa în această locaţie şi de a lipsi de libertate în mod ilegal persoanele pe care urma să le găsească în interior, pentru ca ulterior să solicite prezenţa la faţa locului a organelor de poliţie, a presei şi a persoanelor pe care cei doi soţi le considerau implicate în pierderea apartamentului şi de a condiţiona eliberarea persoanelor de îndeplinirea solicitărilor lor, sens în care, în jurul orei 11:40, având asupra sa un cuţit, spray-uri iritant lacrimogene, dar şi coliere de plastic autoblocante (bride), puse la dispoziţia sa chiar de către inculpata Moroşan Aurelea, a pătruns pe uşa neasigurată în apartamentul ce i-a aparţinut, ocazie cu care, sub ameninţarea folosirii cuţitului, le-a legat celor două victime – P. D. şi I. S. – mâinile la spate cu câte un colier de plastic, a încuiat uşa cu cheile găsite în yală şi a blocat-o cu o scară metalică, lipsindu-i astfel de libertate în mod ilegal pe cei doi angajaţi ai SC Chimcomplex SA până la ora 17, timp în care a refuzat să îi elibereze, inculpatul având în permanenţă sprijinul inculpatei Moroşan Aurelea.

La ora 17:00, după mai bine de 5 ore în care i-a lipsit de libertate în mod ilegal pe I. S. şi P. D., timp în care a ameninţat continuu că îi va ucide pe cei doi dacă nu îi sunt îndeplinite solicitările, ca urmare a unui gest de apărare realizat de victima P.D, care 1-a lovit pe inculpat cu piciorul în zona membrelor inferioare, în timp ce se aflau în continuare în balconul apartamentului, s-a întors brusc spre P. D. şi i-a lovit cu acel cuţit avut asupra sa în zona corpului, continuând să îi aplice mai multe lovituri de cuţit în diferite zone în timp ce victima era căzută la podea în sufrageria apartamentului, după care inculpatul a mers în camera în care se refugiase victima I. S. şi cu aceeaşi brutalitate şi lipsă de empatie i-a aplicat şi acestuia multiple lovituri de cuţit, cauzându-le victimelor leziuni ce au condus la deces, au menționat procurorii băcăuani.

Daniel BACIU

 

 

Puncte preluare anunturi  "Evenimentul Regional al Moldovei"  in Iasi

<>

Adauga comentariul tau

Nume:

E-mail:

Comentariu:

Security Code
Imagine noua
ULTIMA ORA
BANCUL ZILEI

05:06

BANCUL ZILEI

04:53

PUBLICAȚIE DE VÂNZARE. Subscrisa, Management Reorganizare Lichidare Iaşi S.P.R.L., în calitate de lichidator judiciar al debitoarei IDIS CONSTRUCT S.R.L., cu sediul în Sat Chilișeni, Comuna Udești, nr. 5, Jud. Suceava, C.U.I. 24430897, nr. de înreg. Registrul Comerțului J33/1398/2008, potrivit Sentinței civile nr. 189/2018 din data de 02.04.2018, pronunţată de Tribunalul Suceava, în dosarul nr. 947/86/2018, anunţă scoaterea la vânzare prin licitaţie publică cu strigare, în conformitate cu prevederile Încheierii din 28.03.2023 a Tribunalului Suceava și în conformitate cu dispozițiile Noului Cod de Procedură Civilă, la data de 13.05.2024, ora 13.00, a următoarelor active aflate în proprietatea S.C. Idis Construct S.R.L., respectiv: Nr. activ: Activ 1, Denumire și descriere active: Proprietate Imobiliara - TEREN ARABIL – intravilan cu suprafata de 2.500 mp, identificat cu nr. cad. 30009, inscris in Cartea Funciara nr. 30009 UAT Udesti, situat in sat Chiliseni, comuna Udesti, judet Suceava. Valoare de piață stabilită de evaluator (lei, fără T.V.A.*): 37.400,00 lei. Valoarea de pornire la licitație (lei, fără T.V.A.): 18.700,00 lei. Persoanele care pretind vreun drept asupra bunurilor ce urmează a fi scoase la vânzare au obligaţia, sub sancţiunea decăderii, să facă dovada acestui fapt până la data de 10.05.2024, ora 13.00, la sediul lichidatorului judiciar din mun. Iași, Aleea Nicolina, nr. 82, jud. Iași. Ofertanții sunt obligați să depună până la data de 10.05.2024, ora 13.00, toate documentele menționate în publicația de vânzare/caietul de sarcini, precum și o garanție reprezentând 10% din prețul de pornire la licitație, în contul de lichidare al societății debitoare. Componenţa şi descrierea activelor scoase la vânzare sunt cuprinse în caietele de sarcini, care se pot procura de la sediul lichidatorului judiciar din mun. Iași, Aleea Nicolina, nr. 82, jud. Iași, în fiecare zi de luni până vineri, până la data de 22.06.2023, ora 13.00. Relaţii suplimentare se pot obţine la tel: 0232/243.864, 0751/084.083.
1. Informatii generale privind autoritatea contractanta, in special denumirea, codul de identificare fiscala, adresa, numarul de telefon, fax si/sau adresa de e-mail, persoana de contact: Comuna Tasca, cu sediul in sat Tasca, Str. Lt. Mitru Vasile nr. 11, judetul Neamt, telefon/fax 0233/255.023, e-mail: primaria_tasca@yahoo.com, cod fiscal 2614457. 2. Informatii generale privind obiectul procedurii de licitatie publica, in special descrierea si identificarea bunului care urmeaza sa fie inchiriat: Trup de pasune Neagra I, in suprafata totala de 2,25 ha, compus din numarul cadastral 50644, in suprafata de 1,18 ha, situat in extravilanul comunei Tasca si numarul cadastral 50650, in suprafata de 1,07 ha, situat in intravilanul comunei Tasca, apartine domeniului public al Comunei Tasca, conform caietului de sarcini, H.C.L. Tasca nr. 39/18.04.2024 si O.U.G. nr. 57/03.07.2019. 3. Informatii privind documentatia de atribuire: se regasesc in caietul de sarcini. 3.1.Modalitatea sau modalitatile prin care persoanele interesate pot intra in posesia unui exemplar al documentatiei de atribuire: la cerere, de la sediul Comunei Tasca. 3.2. Denumirea si datele de contact ale serviciului/ compartimentului din cadrul institutiei de la care se poate obtine un exemplar din documentatia de atribuire: Compartimentul Secretariat, din cadrul Comunei Tasca, sat Tasca, Str. Lt. Mitru Vasile nr. 11, judetul Neamt. 3.3. Costul si conditiile de plata pentru obtinerea acestui exemplar, unde este cazul, potrivit prevederilor O.U.G. nr. 57/2019 privind Codul administrativ: 100 Lei, se achita cu numerar la Casieria Comunei Tasca. 3.4. Data-limita pentru solicitarea clarificarilor: 17.05.2024, ora 16.00. 4. Informatii privind ofertele: 4.1. Data-limita de depunere a ofertelor: 27.05.2024, ora 09.00. 4.2. Adresa la care trebuie depuse ofertele: Comuna Tasca, sat Tasca, Str. Lt. Mitru Vasile nr. 11, judetul Neamt. 4.3. Numarul de exemplare in care trebuie depusa fiecare oferta: Oferta se depune intr-un singur exemplar, in doua plicuri sigilate, unul exterior si unul interior. 5. Data si locul la care se va desfasura sedinta publica de deschidere a ofertelor: 27.05/2024, ora 10.00, la sediul Comunei Tasca, sat Tasca, Str. Lt. Mitru Vasile nr. 11, judetul Neamt. 6. Denumirea, adresa, numarul de telefon si/sau adresa de e-mail ale instantei competente in solutionarea litigiilor aparute si termenele pentru sesizarea instantei: Sectia de Contencios -Administrativ a Tribunalului Neamt, Piatra-Neamt, B-dul Decebal nr. 5, judetul Neamt, telefon 0233/212.717, fax 0233/232.363, e-mail: tr-neamt@just.ro. 7. Data transmiterii anuntului de licitatie catre institutiile abilitate, in vederea publicarii: 23.04.2024.
 Conferințe la Ateneu
27/04/2024 07:46

Cel mai nou proiect al Ateneului National din Iasi, intitulat Conferinte la Ateneu, incepe din 12 Mai 2024, de la ora 18.00, la Sala Unirii. Prima conferintă, cu titlul Noi si ceilalti – natiune, Europa, ...

Suferința unui copil de 6 anișori: de la un accident banal, la confruntarea cu un inamic necruțător
27/04/2024 07:45

Un accident banal a dezvăluit o boală cruntă pentru un copil de numai 3 anisori. Matias a căzut de pe scări in timp ce se juca impreună cu alti copii si s-a ales cu un ochi vanăt. Părintii s-au alarmat ...

Festival de vin cu primul concurs de brânzeturi din România
27/04/2024 07:32

Se apropie luna mai si Iasul se pregăteste să vibreze la multe evenimente cărora le dă valoare si care ii aduc consacrare, unul fiind festivalul „Vin la Cultură”. De la degustări delicioase la ...

Liceul cu Program Sportiv va fi reabilitat termic
27/04/2024 07:30

Corpul C1 al Liceului cu Program Sportiv (LPS) din Iasi va fi reabilitat termic cu fonduri din Planul National de Redresare si Rezilientă (PNRR) in cadrul unui proiect initiat de Primărie. Valoarea totală a ...

  Pelerinaje de Florii în Arhiepiscopia Iaşilor
27/04/2024 07:17

Sambătă, 27 aprilie 2024, in ajunul marii sărbători a Intrării Domnului in Ierusalim, Arhiepiscopia Iaşilor va organiza Pelerinajul de Florii, atat la Iaşi, cat şi in alte protopopiate de pe cuprinsul ...

Ieșenii, invitați în week-end la „Piața metropolitană”
27/04/2024 07:10

În acest week-end, iesenii sunt invitati in Piata „Dacia”, la prima editie a „Pietei metropolitane”, eveniment organizat de Asociatia de Dezvoltare Intercomunitară „Zona Met ...

Carnea de miel, la 35 lei/kg în piețele ieșene
27/04/2024 06:59

* dacă producătorii solicitau, initial, 50 de lei pe kilogram, acestia au scăzut rapid pretul, in lipsa cererii * a doua zi, carnea se vindea deja cu 40 de lei pe kilogram, iar in prezent, in Piata Alexandru ...

„Croitorașul cel Viteaz
27/04/2024 06:29

 Un nou titlu va imbogăti repertoriul permanent al Teatrului Luceafărul Iasi incepand din această săptămană: Croitorasul cel Viteaz. „Scenariul realizat de Constantin Brehnescu după povestea F ...

Pescării închise de autorități, în Iași
26/04/2024 15:27

Mizerie ascunsă sub ghiveci, gresie spartă si pătată de cateva zile…sunt doar cateva dintre problemele găsite de inspectorii de la Directia Sanitară Veterinară din Iasi veniti in control in pescă ...

CJ Iași sprijină financiar realizarea rețelelor de gaz în 52 de comune
26/04/2024 13:26

Consiliul Judetean a repartizat către primăriile din judet peste 20 de milioane de lei din fondul total pe care il are la dispozitie in urma aplicării cotei de 6% la impozitul pe venit estimat a fi incasat l ...

Aboneaza-te la cele mai noi stiri din Regiunea Moldovei