INCHIDE
Criza de sânge din spitalele ieşene devine îngrijorătoare
* situaţia persistă de ani buni şi devine acută în perioada vacanţelor, când numărul donatorilor scade considerabil * pentru a face față tuturor solicitărilor ar fi nevoie de 80 de donatori zilnic, însă la Iași donează cel mult 40-45 de persoane * prin urmare, există și situaţii în care se amână operații importante pentru că stocurile nu sunt suficiente * studii recente au demonstrat că donatorii de sânge trăiesc mai mult decât media populaţiei
Medicii ieșeni spun că, zilnic, nevoia de sânge, din toate grupele, este tot mai mare în capitala Moldovei. Cele mai mari consumatoare de sânge sunt unităţile spitaliceşti care au secţii de chirurgie şi care fac operaţii complexe, aşa cum este Spitalul Clinic de Urgenţă „Sfântul Spiridon”, Institutul Regional de Oncologie Iaşi, Spitalul Clinic de Urgență pentru Copii „Sfânta Maria” sau Institutul de Boli Cardiovasculare (IBCV) „Prof. Dr. George I.M. Georgescu” Iași. Situaţia este cu atât mai îngrijorătoare cu cât numărul persoanelor care au nevoie de o intervenţie chirurgicală este în continuă creştere şi de multe ori medicii au fost puşi în situaţia a amâna anumite operaţii pentru că nu aveau suficient sânge. „Având în vedere stocurile reduse de sânge din Centrul Regional de Transfuzii Sanguine Iași și din unitățile spitalicești, facem un apel către populația să conștientizeze importanța donării de sânge și să vină la centru. Stocurile componente sunt mici și mulți pacienți aflați în stare gravă așteaptă să primească transfuzii sanguine. Cele mai multe solicitări vin de la spitalele din Iași unde există secții de chirurgie și nu numai, tocmai de aceea este important ca numărul de donatori să fie mai mare”, a declarat dr. Lavinia Scripcariu, directorul CRTS Iași.
În medie, cam 45 de persoane sunt eligibile pentru a dona sânge, un număr mult prea mic pentru a acoperi necesarul. „Din studiile pe care le-am făcut de-a lungul timpului, pentru a face față tuturor solicitărilor ar fi nevoie de 80 de donatori zilnic. În prezent, aproximativ 45 de persoane donează la Centrul din Iași. Componentele sanguine sunt insuficiente tocmai de aceea facem un apel către populație să vină să doneze dacă sănătatea le permite”, a mai spus dr. Lavinia Scripcariu.
Studii recente au demonstrat că donarea de sânge reduce cu 30% riscurile apariţiei bolilor cardiovasculare, prin scăderea tensiunii arteriale, iar donatorii de sânge trăiesc mai mult decât media populaţiei.
Pentru a putea fi un donator eligibil, persoana trebuie să fie sănătoasă din punct de vedere clinic, să nu aibă o boală cronică sau infecţioasă, să aibă o greutate de minim 58 de kilograme. Cei interesaţi se pot prezenta la Centrul Regional de Transfuzii Sanguine Iaşi de luni până vineri, între orele 7 și 13. Corina ISTRATI
Subiecte asemanatoare
Marșuri în zece localități din România împotriva femicidului
Incendiu de proporții la CET Iași. Flăcări pe 1.000 de metri pătrați
Rețetele uitate ale bunicilor, premiate la Concursul național gastronomic
UAIC intră în prim-planul Europei, cu un proiect care poate influența viitorul extinderii UE
Șapte persoane reținute, cinci mașini de lux, de peste 500.000 de euro, confiscate la Iași
Richard Clayderman, Gheorghe Zamfir și Direcția 5 închid Sărbătorile Iașului. Străzi închise și restricții de trafic
Primele benzinării de pe A7 au fost concesionate, iar carburanții ar putea apărea în containere provizorii
Iașul primește peste 700 de locuri la Rezidențiat. Medicina de familie domină
Inteligența artificială intră în școlile din Iași. Cursuri gratuite în 15 școli
Peste 200.000 de pelerini, la Sfânta Parascheva! Racla a fost retrasă de la baldachin și readusă în Catedrală
Se caută cei mai buni medici din Iași! Nominalizările au început
Peste 1.000 de elevi, pregătiți pentru Cambridge. Iașul conduce
* 1.016 elevi au demonstrat că sunt pregătiti pentru examenele Cambr ...
Marșuri în zece localități din România împotriva femicidului
* sapte femei ucise in judetul Iasi, trei in Neamt si alte trei in Bac ...
Incendiu de proporții la CET Iași. Flăcări pe 1.000 de metri pătrați
* interventie de amploare pe Calea Chisinăului, după ce un transform ...
Rețetele uitate ale bunicilor, premiate la Concursul național gastronomic
* de la chipărusi indesati si tocănită de gogonele pană la zacuscÄ ...
O nouă oportunitate pentru tinerii NEET care vor să înceapă un drum diferit
Tinerii din Romania care au sub 30 de ani, nu sunt la scoală, nu urme ...
Ce schimbări apar în facturile la energie și cine ar putea beneficia de noile măsuri
Ajutorul "direct in factură" promis de Guvern pentru milioa ...
Indexarea pensiilor din 2027 aduce o schimbare pe care mulți nu o așteptau
Florin Manole spune că pensiile vor fi indexate in 2027, insă procen ...
Pensii și schimbări care pot schimba viața multor români din 2027
Programul de guvernare propus de premierul desemnat Luca Niculescu pen ...
Bancul Zilei
La notar
— Vreau să-mi dezmostenesc copiii!
— Aveti ...
Taina zilei în care Prorocul Oseea cheamă la pocăință și alte povești uimitoare din calendarul ortodox
Calendarul ortodox din 17 octombrie ii pomeneste pe Sfantul Proroc Ose ...
Horoscopul zilei de sâmbătă, 17 octombrie 2026
Sambătă, 17 octombrie 2026, vine cu o energie a schimbării, a clari ...
Concurs național de identificare și atestare a produselor tradiționale, la USV Iași
Concurs national de identificare si atestare a produselor traditionale ...
APIA începe plata avansurilor către fermieri. Ajutoarele pentru secetă și crescătorii de animale vin până la finalul anului
Vesti importante pentru agricultorii din Romania! Agentia de Plăti si ...
UAIC intră în prim-planul Europei, cu un proiect care poate influența viitorul extinderii UE
Performantă de top pentru Universitatea „Alexandru Ioan Cuza&rd ...
Șapte persoane reținute, cinci mașini de lux, de peste 500.000 de euro, confiscate la Iași
O operatiune de amploare a politistilor si procurorilor ieseni s-a sol ...
Richard Clayderman, Gheorghe Zamfir și Direcția 5 închid Sărbătorile Iașului. Străzi închise și restricții de trafic
Sărbătorile Iasului se incheie cu un spectacol de amploare, in Piata ...
Puerto Plata, Republica Dominicană: plaje, climă și ce poți vizita – ghid pentru o primă vacanță
Puerto Plata, Republica Dominicană: plaje, climă si ce poti vizita & ...
Direcția Silvică Iași: „Afirmațiile ministrului Mediului Apelor și Pădurilor sunt nereale şi dovedesc rea-credinţă”
Directia Silvică Iasi: „Afirmatiile ministrului Mediului Apelor ...
iPhone Duo pentru gaming: ce aduce camera de vapori și ce jocuri profită de ecranul lat
iPhone Duo pentru gaming: ce aduce camera de vapori si ce jocuri profi ...
Chitanțele care pot schimba modul în care plătești la bloc
Proprietarii de apartamente pot primi documente separate pentru sumele ...