DESCINDERI în Iași și București: 25 de traficanți de HEROINĂ au fost SĂLTAȚI de DIICOT

diicot 138700

Dimensiune font:

| 25-06-2020 16:15

Descinderi de amploare ale procurorilor DIICOT, la traficanți de heroină. Procurorii DIICOT Iaşi au destructurat, în urma unor percheziţii făcute în Bucureşti şi Iaşi, o grupare care se ocupa cu traficul de heroină, 25 de persoane urmând a fi audiate în acest caz.

Procurori DIICOT Iaşi, împreună cu poliţişti, au făcut, joi, 21 de percheziţii în municipiile Bucureşti şi Iaşi, pentru destructurarea unei grupări specializate în trafic de droguri de mare risc.


 

Anchetatorii afirmă că, din aprilie 2018, mai multe persoane din municipiul Iaşi s-au aprovizionat cu heroină din cartierul Ferentari din Bucureşti, droguri pe care mai apoi le transportau în municipiul Iaşi şi le deţineau atât în vederea consumului propriu, cât şi în vederea comercializării către “o clientelă tot mai vastă de consumatori“.

O parte dintre persoanele identificate de către organele judiciare, din municipiul Iaşi, au fost prinse în flagrant, reţinute, arestate preventiv şi chiar condamnate definitiv.

“De la începutul lunii ianuarie 2019, din ce în ce mai mulţi tineri din judeţul Iaşi s-au deplasat periodic în cartierul Ferentari, municipiul Bucureşti, la intervale relativ scurte de timp, de ordinul a trei-patru zile sau săptămânal, pentru a-şi procura acest tip de drog – heroină, de la un număr de trei suspecţi. În ceea ce priveşte dealerii de heroină din cartierul Ferentari, municipiul Bucureşti, unul dintre suspecţi era cel care superviza activitatea infracţională a surorilor sale, cât şi a altor persoane implicate alături de acestea în activităţile de trafic de heroină. Pe lângă surorile acestuia, au mai fost identificate şi alte persoane implicate la rândul lor în activităţile infracţionale de trafic de droguri de mare risc - heroină, cu diferite sarcini în cadrul cercului de persoane din anturajul liderului grupării“, se arată într-un comunicat al DIICOT.

La sfârşitul lunii martie 2019, liderul grupării şi concubina sa au plecat din România în Marea Britanie, întrerupându-şi activitatea de trafic de droguri de mare risc – heroină.

Principalul motiv pentru care acesta a luat hotărârea de a părăsi teritoriul României a fost datoriile pe care acesta la avea faţă de anumite persoane, sume de bani care ar fi fost împrumutate cu camătă. După plecarea acestuia, persoanele din anturajul său şi-au restrâns activitatea infracţională de trafic de droguri de mare risc, însă nu au încetat-o complet.

După revenirea în ţară, liderul grupării şi-a reluat activitatea infracţională de trafic de droguri de mare risc şi a recrutat alte noi persoane.

În iulie 2019, el a constituit o nouă grupare infracţională, din care făceau parte în principal membri ai familiei sale, fiind însă acceptate şi alte persoane care aveau permis de conducere şi efectuau servicii de taximetrie.

Totodată, anchetatorii au identificat un alt suspect, în municipiul Iaşi, care a constituit un nucleu pe piaţa traficului de droguri şi care se aproviziona cu aceste substanţe de la Bucureşti.

“Cu privire la modul de operare a suspectului în procurarea heroinei a rezultat faptul că se deplasează cu trenul în municipiul Bucureşti, însoţit de alte persoane de sex feminin, iar după ce procură heroina, aceasta este disimulată de către persoanele de sex feminin în vagin, revenind tot cu trenul înapoi către municipiul Iaşi.

În afară de aceştia, în urma cercetărilor efectuate în cauză a rezultat faptul că un alt important dealer de heroină de pe raza judeţului Iaşi se deplasează în mod frecvent în cartierul Ferentari, municipiul Bucureşti, pentru a se aproviziona cu asemenea substanţe. Acesta este cunoscut de mai mulţi ani de zile cu preocupări în sfera traficului şi consumului ilicit de heroină, fiind în trecut cercetat şi în cadrul altor cauze penale având ca obiect săvârşirea acestui gen de fapte“, mai afirmă procurorii DIICOT Iaşi.

La sediul DIICOT – Serviciul Teritorial Iaşi urmează să fie aduse, în vederea audierii, 25 de persoane. 

Puncte preluare anunturi  "Evenimentul Regional al Moldovei"  in Iasi

<>

Adauga comentariul tau

Nume:

E-mail:

Comentariu:

Security Code
Imagine noua
ULTIMA ORA

1. Informatii generale privind autoritatea contractanta, in special denumirea, codul de identificare fiscala, adresa, numarul de telefon, fax si/sau adresa de e-mail, persoana de contact: Comuna Tasca, cu sediul in sat Tasca, Str. Lt. Mitru Vasile nr. 11, judetul Neamt, telefon/fax 0233/255.023, e-mail: primaria_tasca@yahoo.com, cod fiscal 2614457. 2. Informatii generale privind obiectul procedurii de licitatie publica, in special descrierea si identificarea bunului care urmeaza sa fie inchiriat: Trup de pasune Neagra I, in suprafata totala de 2,25 ha, compus din numarul cadastral 50644, in suprafata de 1,18 ha, situat in extravilanul comunei Tasca si numarul cadastral 50650, in suprafata de 1,07 ha, situat in intravilanul comunei Tasca, apartine domeniului public al Comunei Tasca, conform caietului de sarcini, H.C.L. Tasca nr. 39/18.04.2024 si O.U.G. nr. 57/03.07.2019. 3. Informatii privind documentatia de atribuire: se regasesc in caietul de sarcini. 3.1.Modalitatea sau modalitatile prin care persoanele interesate pot intra in posesia unui exemplar al documentatiei de atribuire: la cerere, de la sediul Comunei Tasca. 3.2. Denumirea si datele de contact ale serviciului/ compartimentului din cadrul institutiei de la care se poate obtine un exemplar din documentatia de atribuire: Compartimentul Secretariat, din cadrul Comunei Tasca, sat Tasca, Str. Lt. Mitru Vasile nr. 11, judetul Neamt. 3.3. Costul si conditiile de plata pentru obtinerea acestui exemplar, unde este cazul, potrivit prevederilor O.U.G. nr. 57/2019 privind Codul administrativ: 100 Lei, se achita cu numerar la Casieria Comunei Tasca. 3.4. Data-limita pentru solicitarea clarificarilor: 17.05.2024, ora 16.00. 4. Informatii privind ofertele: 4.1. Data-limita de depunere a ofertelor: 27.05.2024, ora 09.00. 4.2. Adresa la care trebuie depuse ofertele: Comuna Tasca, sat Tasca, Str. Lt. Mitru Vasile nr. 11, judetul Neamt. 4.3. Numarul de exemplare in care trebuie depusa fiecare oferta: Oferta se depune intr-un singur exemplar, in doua plicuri sigilate, unul exterior si unul interior. 5. Data si locul la care se va desfasura sedinta publica de deschidere a ofertelor: 27.05/2024, ora 10.00, la sediul Comunei Tasca, sat Tasca, Str. Lt. Mitru Vasile nr. 11, judetul Neamt. 6. Denumirea, adresa, numarul de telefon si/sau adresa de e-mail ale instantei competente in solutionarea litigiilor aparute si termenele pentru sesizarea instantei: Sectia de Contencios -Administrativ a Tribunalului Neamt, Piatra-Neamt, B-dul Decebal nr. 5, judetul Neamt, telefon 0233/212.717, fax 0233/232.363, e-mail: tr-neamt@just.ro. 7. Data transmiterii anuntului de licitatie catre institutiile abilitate, in vederea publicarii: 23.04.2024.
Tragedie înainte de cununie. Ionela și George, cei doi motocicliști morți în accidentul de lângă Iași, urmau să se căsătorească
20/05/2024 20:01

Ionela si George, cei doi tineri din judetul Galati, care si-au pierdut viata in groaznicul accident rutier produs duminică, 19 mai 2024, pe drumul ce leagă Iasiul de Vaslui, trebuiau să se căsătorească i ...

Cum arde la buzunare lipsa colectării selective în România. De vină este toată lumea, iar penalitățile sunt uriașe
20/05/2024 19:36

Indiferenta si slaba gestionare a deseurilor costă scump. Romania este repetentă la colectarea selectivă a deseurilor, din perspectiva normelor europene, mai ales in mediul rural. Neindeplinirea cerintelor U ...

Vești bune pentru utilizatorii transportului în comun din Iași. Investițiile vizează și persoanele nevăzătoare
20/05/2024 18:08

Iesenii primesc vesti bune din partea Companiei de Transport Public. In curand, va fi implementat un proiect important care vizează toate statiile de asteptare din oras. Astfel, compania intentionează să ad ...

O angajată de la Parchetul Vaslui a vrut să se sinucidă la birou. Pe numele ei a fost deschis dosar penal
20/05/2024 17:30

Poliţiştii au deschis un dosar de cercetare penală pentru vătămare corporală din culpă şi distrugere prin incendiere in cazul angajatei de la Parchetul Vaslui despre care se crede că ar fi incendiat ni ...

Un ieșean beat i-a lăsat mască pe polițiști după ce s-a răsturnat cu mașina la podul unde s-a blocat Ciolacu: A dat vina pe stafia soacrei!
20/05/2024 17:18

Un iesean beat i-a lăsat mască pe politisti după ce s-a răsturnat cu masina! Urcat la volan nitel băut, bărbatul a pierdut controlul masinii si s-a răsturnat. P0litistii ajunsi la fata locului au tratat ...

Percheziţii într-un dosar de furt calificat - Suspecţi, doi minori şi doi adulţi
20/05/2024 16:31

Un adult din Coţofăneşti a fost arestat preventiv iar un minor a fost pus sub control judiciar, in urma unor percheziţii in cadrul unui dosar penal privind infracţiunea de furt calificat, a informat, luni, ...

Primul spectacol imersiv Van Gogh la Iași, din 13 iunie, la Palas Campus
20/05/2024 15:01

 Iasi, 20 mai 2024 - Primul spectacol imersiv Van Gogh la Iasi, din 13 iunie, la Palas Campus Spectacolul imersiv „Van Gogh” va fi adus in premieră la Iasi, pe 13 iunie, in cadrul MINA P ...

Un primar PSD din Vaslui a fost săltat de Poliție: A încercat să dea șpagă unor polițiști să își scape nevasta de amendă!
20/05/2024 14:49

Un fost primar al comunei Pogana şi actual candidat PSD la fotoliul de edil-şef a fost reţinut de poliţişti după ce ar fi incercat să mituiască doi poliţişti. Potrivit unui comunicat de presă remis d ...

Povestea ceasului din Turnul Palatului Culturii Iași
20/05/2024 13:49

  De aproape un veac, ceasul din turnul Palatului Culturii din Iasi anuntă ora exactă in acorduri muzicale. Orologiul care măsoară trecerea timpulu a fost construit pe principiul carillonului, ap ...

  Opera Iași, două opere celebre în această săptămână
20/05/2024 13:06

Opera Natională Romană din Iasi oferă iubitorilor de operă posibilitatea de a urmări două titluri celebre in această săptămană. Maine, de la ora 18:30, in Sala Mare, este programat spectacolul &bdq ...

Aboneaza-te la cele mai noi stiri din Regiunea Moldovei