Fermierii întârzie să-şi depună cererile pentru subvenţii
Dimensiune font:
* până acum au fost depuse puţin peste 22.000 cereri de plată pe când anul trecut s-au depus peste 30.000 de cereri * de pe 16 mai se vor aplica penalităţi de 1% pentru fiecare zi de întârziere, iar după 10 iunie nu mai sunt admise la calcul nici un fel de cereri
Cu toate că termenul limită de depunere a cererilor de sprijin pe suprafaţă fără penalizări pentru anul 2013 este data de 15 mai, până acum, doar puţin peste 22.000 cereri de plată, corespunzătoare unei suprafeţe de doar 164.000 ha au fost depuse. Ulterior datei de 15 mai se vor aplica penalităţi de 1% pentru fiecare zi de întârziere, iar după 10 iunie nu mai sunt admise la calcul nici un fel de cereri. Anul trecut, la nivelul judeţului Vaslui, au fost depuse 30.380 cereri de subvenţii aferente programului SAPS 2012, pentru o suprafaţă de 256 mii ha teren agricol.
Astfel, potrivit Agenţiei de Plăţi şi Intervenţie pentru Agricultură doar două treimi din numărul total de fermieri vasluieni au depus cererile de ajutor financiar aferent anului 2013; asta cu toate că, pentru a veni în întâmpinarea fermierilor, APIA Vaslui a avut program inclusiv sâmbăta, sau între 1 Mai şi Paşte. Cei din conducerea Agenţiei fac apel la toţi fermierii să respecte ora şi data la care au fost invitaţi, pentru a evita aglomerările şi a da posibilitatea consilierilor APIA să acorde sprijinul necesar completării directe a cererilor. O parte din fermieri au completat cererile de subvenţie la bibliotecile din comună care sunt informatizate.
Simona Pop
Acum ne poți urmări și pe FACEBOOK
Puncte preluare anunturi "Evenimentul Regional al Moldovei" in Iasi
<
Adauga comentariul tau