Fosta purtătoarea de cuvânt a IPJ Vaslui a dat de bucluc
Dimensiune font:
Agenţia Naţională de Integritate a constatat o diferenţă de peste 147.000 de lei între averea dobândită şi cea declarată a Loredana David şi a soţului ei, Eduard Vasile David * în dosar a fost efectuată şi o expertiză extrajudiciară
Într-un comunicat remis ieri, Agenţia Naţională de Integritate arată că a constatat existenţa unei diferenţe nejustificate în cuantum de 147.322,3 lei, între averea dobândită şi veniturile realizate în perioada exercitării funcţiei publice de către Loredana David, agent principal de poliţie în cadrul Inspectoratului de Poliţie Judeţean (IPJ) Vaslui şi fostă purtătoare de cuvânt a instituţiei, împreună cu soţul său, Eduard David Vasile, agent şef în cadrul IPJ Vaslui.
„Având în vedere cele de mai sus, Agenţia Naţională de Integritate a sesizat Comisia de cercetare a averilor din cadrul Curţii de Apel Iaşi, în vederea începerii acţiunii de control cu privire la modificările patrimoniale intervenite şi veniturile realizate în perioada exercitării funcţiei de către Loredana David şi Eduard Vasile David. Persoanele evaluate au fost informate despre declanşarea procedurii de evaluare, drepturile de care beneficiază (de a fi asistat sau reprezentat de un avocat şi de a prezenta date sau informaţii pe care le consideră necesare, personal ori prin transmiterea unui punct de vedere scris), precum şi despre existenţa diferenţelor semnificative. Persoanele evaluate au depus la dosarul de evaluare un punct de vedere, în exercitarea dreptului la apărare. În dosarul cauzei a fost efectuată şi o expertiză extrajudiciară, în conformitate cu prevederile art. 16 din Legea nr. 176/2010”, se arată în comunicatul ANI. Agenţia Naţională de Integritate îşi exercită atribuţiile cu respectarea principiilor legalităţii, confidenţialităţii, imparţialităţii, independenţei operaţionale, celerităţii, bunei administrări, precum şi al dreptului la apărare. Ovidiu IANCU
Puncte preluare anunturi "Evenimentul Regional al Moldovei" in Iasi
<
Adauga comentariul tau