Iaşul se dezvoltă cu bani europeni

2PNRR 1
2PNRR 2
2PNRR 3

Dimensiune font:

| 08-03-2023 23:59

Tramvaie şi autobuze electrice noi, locuinţe pentru tineri, clădiri consolidate şi reabilitate energetic pentru elevii ieşeni dar şi pentru locuitorii oraşului, insule ecologice şi centre de colectare, acestea sunt proiectele pe care municipalitatea le va dezvolta prin intermediul Planului Național de Redresare și Reziliență (PNRR) * vorbim de 140 milioane de euro, fonduri care se adaugă celor accesate prin Programul Operaţional Regional

Valoarea totală a proiectelor realizate de Primăria Municipiului Iași, care vor fi finanțate prin Planul Național de Redresare și Reziliență (PNRR) și care sunt deja aprobate este de circa 690 de milioane de lei, respectiv 139,48 de milioane de euro. Primarul Iaşului spune că banii europeni sunt unica oportunitate pentru o autoritate publică de a dezvolta investiţii de anvergură, pe care, altfel, bugetul local nu le-ar putea suporta. „Fondurile europene obținute prin PNRR sunt o oportunitate extraordinară atât pentru a face noi investiții în modernizarea transportului public, cât și în proiecte de reabilitare termică și eficientizare energetică la unități de învățământ preuniversitar și la blocuri de locuințe, pentru construirea de locuințe pentru tineri, precum și pentru continuarea programului de modernizare a sistemului de colectare separată a deșeurilor. Avem și alte proiecte în curs de evaluare și vă vom ține la curent pe măsură ce acestea sunt aprobate și semnate”, spune edilul-şef.

Cei mai mulţi bani sunt alocaţi pe Componenta 10 - Fondul Local – Transport public. Este vorba de 76,89 milioane euro, bani cu care vor fi achiziţionate 18 tramvaie noi cu lungimea de 22 de metri (42,84 milioane euro) şi  25 de autobuze electrice cu o lungime de 10 metri, inclusiv 25 de stații de încărcare rapidă și opt stații de încărcare lentă (14,45 milioane de euro). Acestora li se adaugă sistemele de avertizare și asistență anti-coliziune pentru 140 de autobuze și 150 de tramvaie (5,7 milioane euro) şi digitalizarea obiectivelor din cadrul proiectului „Modernizare Depou Dacia”, adică 11 proiecte în valoare de 13,9 milioane euro.

36 milioane de euro pentru reabilitatea şcolilor şi a unor blocuri din oraş

Alţi bani provin de pe Componenta 10 - Fondul Local – Locuințe pentru tineri. Cu 14,86 milioane de euro vor fi construirea de locuințe nZEB pentru tinerii aflați în situații de risc. Este vorba de 10 tronsoane de bloc cu 188 de unități locative, care vor beneficia şi de 45 de stații de încărcare electrică.

Din proiectele pregătite de municipalitatea ieşeană nu lipsesc unităţile şcolare. Componenta 5 - Valul Renovării – Unități școlare oferă posibilitatea reabilitării termice a mai multor clădiri, iar valoarea totală a proiectelor care vor fi implementate trece de 26 milioane de euro. Mai precis, sunt 14 şcoli care vor beneficia de reabilitare termică. Este vorba de Colegiul Național „Mihai Eminescu” (Clădire C1 – Corp A, Clădire C6 – Corp C Internat, Clădire C4 – Corp D Laborator, Clădire C5 – Sala de sport): 19.963.639,66 lei, Colegiul Agricol și de Industrie Alimentară „Vasile Adamachi” (Clădire C7 - Internat și Clădire C6 - Cantină): 10.267.925,19 lei, Liceul cu Program Sportiv (Clădire C1 – Școala veche): 3.332.272,12 lei, Școala Gimnazială „Ionel Teodoreanu”: 8.466.234,71 lei, Colegiul Tehnic „Ion C. Ștefănescu” (Corpurile C1, C5, C6 și C8): 33.639.287,71 lei, Școala Gimnazială „Elena Cuza”: 9.561.425,38 lei, Colegiul Tehnologic „Dimitrie Leonida”: 5.870.413,24 lei, Şcoala Gimnazială „George Coşbuc”: 9.016.184,96 lei,  Liceul Tehnologic „Petru Poni”: 5.926.010,47 lei, Școala Gimnazială „Alexandru Vlahuță”: 8.024.817,03 lei, Grădinița cu Program Normal nr. 15 - Corp C1 (din structura Școlii Gimnaziale „Ion Creangă”: 1.907.369,03 lei, Școala Primară „Petru Poni” - Corp C1 (din structura Școlii Gimnaziale „Ion Creangă”): 3.036.325,29 lei, Liceul Tehnologic de Transporturi și de Construcții Iași - Corp C1 Cămin: 8.804.827,86 lei şi Grădinița cu Program Prelungit nr. 15 (din structura Școlii Gimnaziale „Ionel Teodoreanu”: 3.187.930,67 lei.

Pe aceeaşi componentă sunt alocate fonduri pentru blocurile ieşenilor. Vor fi 9,66 milioane de euro cheltuite pentru renovare energetică moderată sau aprofundată a clădirilor rezidențiale multifamiliale. Aici se înscriu blocul S4 din strada Ciurchi nr. 109 A, blocul „Carmen” din bulevardul Independenței nr. 2, blocul Z4 din bulevardul Nicolae Iorga nr. 30, blocul D2 din strada Oancea nr. 34, blocul B3 din bulevardul Ștefan cel Mare nr. 4), precum şi blocurile de locuințe sociale din Bulevardul Tudor Vladimirescu nr. 79A, strada Decebal nr. 1, strada Bularga nr. 14A și strada Canta nr. 60B. Nu în ultimul rând, clădirile rezidențiale multifamiliale din str. I. C. Brătianu nr. 6 și str. Macazului nr. 5 vor avea parte de o renovare integrată, adică de  consolidare seismică și renovare energetică moderată.

Proiecte de mediu şi vizând sănătatea ieşenilor

Ultimele două componente pe care sunt alocate fonduri se referă la Managementul deşeurilor şi Sănătate. Cu 7,66 milioane euro vor fi cumpărate 175 de insule ecologice digitalizate (150 supraterane și 25 subterane) şi vor fi amenajate centre de colectare prin aport voluntar” (trei puncte situate pe Bulevardul Poitiers nr. 10, strada Sofia Nădejde nr. 6A și strada 3 Fântâni nr. 14). În ceea ce priveşte sănătatea, este propusă modernizarea, extinderea prin supraetajare (Corpul C11), echiparea și dotarea Ambulatoriului Spitalului Clinic „Dr. C. I. Parhon”, proiect care va înghiţi 4,1 milioane de euro. Lucian STATE

Puncte preluare anunturi  "Evenimentul Regional al Moldovei"  in Iasi

<>

Adauga comentariul tau

Nume:

E-mail:

Comentariu:

Security Code
Imagine noua

ULTIMA ORA
Bancul Zilei

04:22

1. Informatii generale privind autoritatea contractanta, in special denumirea, codul de identificare fiscala, adresa, numarul de telefon, fax si/sau adresa de e-mail, persoana de contact: Comuna Tasca, cu sediul in sat Tasca, Str. Lt. Mitru Vasile nr. 11, judetul Neamt, telefon/fax 0233/255.023, e-mail: primaria_tasca@yahoo.com, cod fiscal 2614457. 2. Informatii generale privind obiectul procedurii de licitatie publica, in special descrierea si identificarea bunului care urmeaza sa fie inchiriat: Trup de pasune Neagra I, in suprafata totala de 2,25 ha, compus din numarul cadastral 50644, in suprafata de 1,18 ha, situat in extravilanul comunei Tasca si numarul cadastral 50650, in suprafata de 1,07 ha, situat in intravilanul comunei Tasca, apartine domeniului public al Comunei Tasca, conform caietului de sarcini, H.C.L. Tasca nr. 39/18.04.2024 si O.U.G. nr. 57/03.07.2019. 3. Informatii privind documentatia de atribuire: se regasesc in caietul de sarcini. 3.1.Modalitatea sau modalitatile prin care persoanele interesate pot intra in posesia unui exemplar al documentatiei de atribuire: la cerere, de la sediul Comunei Tasca. 3.2. Denumirea si datele de contact ale serviciului/ compartimentului din cadrul institutiei de la care se poate obtine un exemplar din documentatia de atribuire: Compartimentul Secretariat, din cadrul Comunei Tasca, sat Tasca, Str. Lt. Mitru Vasile nr. 11, judetul Neamt. 3.3. Costul si conditiile de plata pentru obtinerea acestui exemplar, unde este cazul, potrivit prevederilor O.U.G. nr. 57/2019 privind Codul administrativ: 100 Lei, se achita cu numerar la Casieria Comunei Tasca. 3.4. Data-limita pentru solicitarea clarificarilor: 17.05.2024, ora 16.00. 4. Informatii privind ofertele: 4.1. Data-limita de depunere a ofertelor: 27.05.2024, ora 09.00. 4.2. Adresa la care trebuie depuse ofertele: Comuna Tasca, sat Tasca, Str. Lt. Mitru Vasile nr. 11, judetul Neamt. 4.3. Numarul de exemplare in care trebuie depusa fiecare oferta: Oferta se depune intr-un singur exemplar, in doua plicuri sigilate, unul exterior si unul interior. 5. Data si locul la care se va desfasura sedinta publica de deschidere a ofertelor: 27.05/2024, ora 10.00, la sediul Comunei Tasca, sat Tasca, Str. Lt. Mitru Vasile nr. 11, judetul Neamt. 6. Denumirea, adresa, numarul de telefon si/sau adresa de e-mail ale instantei competente in solutionarea litigiilor aparute si termenele pentru sesizarea instantei: Sectia de Contencios -Administrativ a Tribunalului Neamt, Piatra-Neamt, B-dul Decebal nr. 5, judetul Neamt, telefon 0233/212.717, fax 0233/232.363, e-mail: tr-neamt@just.ro. 7. Data transmiterii anuntului de licitatie catre institutiile abilitate, in vederea publicarii: 23.04.2024.
S-a finalizat ancheta privind drona din Ucraina prăbușită în Botoşani
18/05/2024 14:23

Ministerului Apărării Naţionale (MApN) a anunţat, joi, că un aparat de zbor fără pilot a fost găsit, in februarie, in judeţul Botoşani. Acesta era de provenienţă civilă şi nu avea armament şi nic ...

Primar din Suceava, internat în spital cu arsuri grave, în urma exploziei unui cazan de țuică
18/05/2024 13:50

Primarul din orasul sucevean Frasin, Marinel Bălan, si incă o persoană au ajuns la spital cu arsuri după explozia unei instalatii artizanale de tuică. Incidentul s-a petrecut miercuri, 15 mai 2024, in gosp ...

Mafia detergenților. Polițiștii au confiscat o cantitate uriașă de produse contrafăcute la Suceava
18/05/2024 13:43

Poliţiştii suceveni au ridicat, in urma unor controale, peste o tonă de detergent de vase şi detergent de rufe care poartă denumirile unor branduri premium şi despre care există suspiciunea că ar fi con ...

Casnica din România care și-a depus actele de pensionare, deși nu a lucrat o zi în viața ei. Cum s-a tranșat situația
18/05/2024 13:36

O femeie din Suceava a incercat să obtină pensionarea pentru limită de varstă cu o adeverintă falsă, din care reiesea că a muncit 13 ani ca muncitor necalificat. Functionarii casei de pensii au făcut ve ...

A fost semnat contractul pentru noul Spital Județean de Urgență. Finanțarea este asigurată prin PNRR
18/05/2024 13:11

Ministrul Sănătăţii, Alexandru Rafila, şi preşedintele Consiliului Judeţean Neamţ, Ion Asaftei, au semnat, vineri, in prezenţa prim-ministrului Marcel Ciolacu, contractul pentru construirea noului Spit ...

Spitalul de Urgență Suceava. Purtătorul de cuvânt al instituției se angajează la SAJ
18/05/2024 00:24

Demisii in lant ale medicilor de la Spitalul Clinic Judetean de Urgentă ”Sf. Ioan cel Nou” din Suceava. Un alt medic urgentist a părăsit unitatea medicală. Este vorba despre Dan Teodorovici, cel care a ...

Rusia pune România pe lista țărilor care oferă armament Ucrainei. Despre sistemul Patriot încă nu se spune nimic
18/05/2024 00:13

Rusia a plasat Romania pe un fel de “listă neagră”, aceea a tărilor care furnizează sprijin militar Ucrainei, indicand precis si ce fel de arme a primit Ucraina din partea membrilor NATO, cu toate că n ...

Tot mai mulți traficanți de droguri au căzut în plasa procurorilor DIICOT
18/05/2024 00:10

Procurorii Directiei de Investigare a Infractiunilor de Criminalitate Organizată si Terorism (DIICOT) – Biroul Teritorial Neamt au dispus, ieri, retinerea a patru inculpati. Ei sunt cercetati pentru săvarsi ...

FC Botoșani - CS Mioveni 1-0. Aldair a dat lovitura în prelungiri! Moldovenii, avantaj minim pentru retur
17/05/2024 22:37

FC Botosani a invins-o pe CS Mioveni, scor 1-0, intr-un meci care a putut fi văzut la Digi Sport 1, in turul barajului de mentinere/promovare in SuperLiga. FC Botosani - CS Mioveni 1-0. Aldair a făcut difere ...

Câte arme precum cea cu care a fost împușcat premierul slovac sunt într-un mare oraș din România
17/05/2024 22:07

 Atentatul recent din Slovacia, in care un bărbat l-ar fi impuscat pe premier cu o armă cu bile, a pus pe ganduri autoritătile din Romania. În judetul Iasi există in prezent la populatie, inregis ...

Aboneaza-te la cele mai noi stiri din Regiunea Moldovei