Ieşeancă înşelată de falşi investitori în... cercetare medicală
Dimensiune font:
O femeie de 67 de ani din Iaşi a trimis 6.000 de euro într-un cont al unui necunoscut, crezând că acea persoană va investi în cercetare medicală, în Iaşi. Femeia, fost medic, a fost abordată pe o reţea de socializare. Unul dintre cei care au înşelat-o este nigerian, locuieşte în Bucureşti şi este acum sub control judiciar.
Au convins-o că vor să investească sume imense de bani în cercetare medicală şi au determinat-o să trimită în conturile lor 6.000 de euro. Mai multe persoane necunoscute au abordat-o pe femeia de 67 de ani din Iaşi pe contul de socializare, explicându-i că sunt străini care au la dispoziţie sume foarte mari pe care îşi doresc să le investească în cercetare. Fiind medic ieşit la pensie, femeia a crezut povestea lor. Doar că aceştia i-au spus că banii sunt blocaţi în conturi şi că au nevoie de sume mult mai mici pentru a-i debloca. „Din investigaţiile efectuate până în prezent, s-a constatat faptul că, începând cu luna mai 2018, prin intermediul unei reţele de socializare, o femeie de 67 de ani ar fi intrat în contact cu persoane necunoscute, care în discuţiile purtate s-ar fi prezentat sub diferite identităţi şi profesii nereale şi ar fi indus-o în eroare în scopul de a le remite bani. Astfel, în luna octombrie 2018, femeia ar fi virat 6.000 de euro în contul unui bărbat, de 32 de ani”, a anunţat IPJ Iaşi, printr-un comunicat de presă.
Unul dintre cei care au înselat-o este un cetăţean din Niger, stabilit la Bucureşti. Acesta a fost ridicat de poliţistii ieşeni şi adus la Iaşi, la audieri. În urma unei reţineri de 24 de ore, bărbatul a fost plasat sub control judiciar pentru o perioadă de 60 de zile, iar cercetările în acest caz, coordonate de către un procuror de la Parchetul de pe lângă Judecătoria Iaşi sunt continuate. Lavinia DUCAŞ
Puncte preluare anunturi "Evenimentul Regional al Moldovei" in Iasi
<
Adauga comentariul tau