Ieşenii rup uşile la Paşapoarte!

3pasapoarte

Dimensiune font:

| 07-03-2020 12:28

* în primele două luni din acest an, SPCP Iaşi a eliberat peste 15.000 de paşapoarte, 13.500 fiind paşapoarte simple electronice * taxa pentru eliberarea pașaportului simplu a ajuns la 258 de lei, iar actul este emis în termen de 14 zile calendaristice

Serviciul Public Comunitar de Pasapoarte Iași a procesat și eliberat un număr record de pașapoarte în ultima perioadă, cu mult mai multe faţă de perioadele similare din anii anteriori. Chiar dacă este început de an, autoritățile spun că numărul românilor care revin din străinătate, mai ales din zonele afectate de coronavirus, este foarte mare, iar afluenţa aceasta se regăseşte şi la cozile din faţa ghişeelor SCPC. Astfel, nu mai puțin de 15.000 de pașapoarte au fost emise, în două luni, la Iași, peste 13.500 fiind de paşapoarte simple electronice, alături de alte peste 1.000 documente temporare. „Din numărul total de cereri, aproximativ 5.300 au fost transmise de Ministerul Afacerilor Externe. Serviciul Public Comunitar de Paşapoarte Iași are program zilnic, între orele 8.30 și 16.30. Marți, în schimb, ghișeele sunt deschide de la 8.30 dimineața și până la 18.30. Taxa pentru eliberarea pașaportului simplu este de 258 de lei, iar actul este emis în termen de 14 zile calendaristice”, au transmis reprezentanții Serviciului Public Comunitar de Pașapoarte Iași. Ruxandra CAŞU

 

Puncte preluare anunturi  "Evenimentul Regional al Moldovei"  in Iasi

<>

Adauga comentariul tau

Nume:

E-mail:

Comentariu:

Security Code
Imagine noua

ULTIMA ORA

Salubris demarează o nouă campanie de salubrizare stradală
04/03/2021 00:00

    Pană pe 10 aprilie, angajaţii Salubris vor derula activităţi de salubrizare stradală cu ocazia desfăşurării campaniei „Curăţenia de primăvară pe arterele principale ale municip ...

Creştere spectaculoasă a numărului de infectări, la Iaşi
04/03/2021 00:00

În ultimele 24 de ore, in judeţul Iaşi au fost inregistrate 157 de cazuri noi de infectare cu virusul SARS-CoV-2, in creştere faţă de ultima raportare, numărul total de infecţii de la inceputul pan ...

Încă şase elevi ieşeni infectați cu coronavirus
04/03/2021 00:00

    Direcţia de Sănătate Publică (DSP) Iaşi a dat publicităţii ieri, situaţia cazurilor de COVID-19 inregistrate in cadrul unităţilor de invăţămant din judeţ de la reluarea cursurilor ...

Marian Grigoraş, prefect reînscăunat!
04/03/2021 00:00

    Premierul Florin Ciţu a anunţat ieri că au fost eliberaţi din funcţie 103 prefecţi şi subprefecţi şi au fost numiţi 36 de prefecţi şi 75 de subprefecţi care vor depune joi (n.r. &nd ...

Investiții în modernizarea şi extinderea reţelei de distribuţie a gazelor naturale
04/03/2021 00:00

  Alimentarea cu gaze naturale in conditii de sigurantă si racordarea de noi consumatori la sistemul de distributie a gazelor naturale sunt obiectivele principale ale Delgaz Grid, un rol important in rea ...

Amenzi de peste 42.000 lei aplicate de poliţiştii locali ieşeni
04/03/2021 00:00

    În urma activitătilor specifice desfăsurate, politistii locali au legitimat in ultimele zile 324 persoane, iar in urma constatărilor directe au intocmit 129 procese-verbale de constatar ...

Peste 10.000 de locuri libere la vaccinare, în judeţul Iaşi!
04/03/2021 00:00

    Singura optiune de programare pentru vaccinarea anti-COVID va fi pe listele de asteptare, incepand din 15 martie, iar. fiecare persoană va avea 24 de ore să confirme programarea după ce este ...

O ieșeancă a cerut ordin de protecţie, deşi fostul soţ se află în Spania!
03/03/2021 23:58

După externarea de la Psihiatrie, sătul de certurile cu Ana, bărbatul a sunat-o pe fiică-sa, rugand-o să-l primească la ea, in Spania, că poate-şi găseşte vreun rost acolo şi-şi reface viaţa. Tană ...

„Recolta” DGA Iaşi: doi şoferi şpăgari şi un infractor care fură curent
03/03/2021 23:57

În  primul, „procurorul din cadrul Parchetul de pe langă Tribunalul Iaşi a dispus trimiterea in judecată, in stare de arest la domiciliu, a unui inculpat pentru săvarşirea infracţiunilor ...

Tâlhăriţă itinerantă, la 74 de ani
03/03/2021 23:55

 Cea mai varstnică talhăriţă a ajuns marţi, 2 martie, in arestul IPJ Iaşi, după zece zile de căutări şi investigaţii. Bătrana, de loc din judeţul Suceava, a ajuns, pe 22 februarie, la o pensio ...

Aboneaza-te la cele mai noi stiri din Regiunea Moldovei