Începe Festivalul „Scârţ-Umor"
Dimensiune font:
Caricaturi la minut, expoziţii şi proiecţii de filme sunt câteva dintre surprizele oferite de către organizatori * invitat special, Ştefan Popa Popa’s va expune la Ateneul Naţional
La Ateneul Naţional din Iaşi începe astăzi Festivalul „Scârţ-Umor”, eveniment aflat la prima ediţie. În cadrul festivalului vor fi oferite cu titlu gratuit „Caricaturi la minut” la corturile Scârţ-Umor, care vor fi deschise la Ateneul Naţional, pe Pietonalul Ştefan cel Mare şi Sfânt, în Piaţa Unirii, Piaţa Voievozilor şi în Parcul Copou.
Desenatorii care au răspuns invitaţiei organizatorilor sunt Constantin Cuberschi, Lucian Amariei (Iaşi), Marian Avramescu (Prahova), Ovidiu Bortă, Doru Olaş, Iulian Dzubinschi, Sorin Ursan şi Viorel Corodescu (Suceava), Aurelian Suţă (Târgu Jiu), Leonte Năstase (Constanţa) şi Eugen Mirea (Bucureşti). Deschiderea oficială va fi urmată de vernisajul expoziţiilor de grafică satirică şi caricatură din cadrul festivalului, care va fi găzduit de către Muzeul Municipal „Regina Maria”, urmând ca ziua să se încheie cu un spectacol „In memoriam – Dumitru Grumăzescu”, care va avea loc pe strada Lăpuşneanu. Vor fi recitaluri de muzică (Walter Ghicolescu, Traian Lungu) şi poezie (umorişti – gazde şi invitaţi). A doua zi va fi rezervată Galei de premiere şi unor proiecţii de filme documentare Ştefan Popa Popa’s, în Piaţa Unirii. Festivalul se va încheia duminică, la Ateneul Naţional unde va avea loc vernisajul expoziţiei Ştefan Popa Popa’s.
Maura ANGHEL
Puncte preluare anunturi "Evenimentul Regional al Moldovei" in Iasi
<
Adauga comentariul tau