La Iaşi, minorele se pot căsători doar dacă rămân gravide sau au născut

08 11 minore

Dimensiune font:

| 08-11-2022 23:59

 Conform prevederilor art. 272 alin. 2 din Codul civil, pentru motive temeinice, minorul care a împlinit vârsta de 16 ani se poate căsători, în temeiul unui aviz medical, cu încuviinţarea părinţilor săi sau, după caz, a tutorelui şi cu autorizarea instanţei de tutelă în a cărei circumscripţie minorul îşi are domiciliul. Condiţii necesare, dar nu şi suficiente, după cum o dovedesc, fără echivoc, sentinţele pronunţate anul acesta de către instanţele ieşene.

 Un prim exemplu este cel al Magdalenei P., o fată în vârstă de 17 ani, ce locuieşte în Târgu Frumos. Ea se află, de doi ani, într-o relaţie amoroasă cu Gheorghiţă, un bărbat în etate de 27 de ani. În vară, a rămas însărcinată, vrea să păstreze copilul şi să oficializeze legătura cu iubitul ei. Pentru asta a trebuit să se adreseze instanţei şi să completeze un dosar destul de stufos. Acordul scris al părinţilor, buletinul ecografic prin care a dovedit faptul că este însărcinată, adeverinţa medicală din care rezultă că starea de sănătate îi permite să se căsătorească, mărturii din partea vecinilor lui Gheorghiţă cum că acesta provine dintr-o familie organizată şi are o reputaţie bună în comunitate. Viitorul soţ a trebuit să prezinte în faţa judecătorilor şi dovada că are un loc de muncă stabil, că are un venit suficient pentru a-şi susţine nevasta şi copilul ce se va naşte şi că deţine condiţiile locative necesare. Magistraţii păşcăneni i-au admis cererea, acum sunt în toi pregătirile de nuntă.

O situaţie mai dificilă, dar rezolvată în mod fericit, a avut Maria G. din Iaşi. E în vârstă de 16 ani, e orfană de ambii părinţi, locuieşte la cămin, se iubeşte de multă vreme cu Alexandru, are deja un băieţel ce a împlinit doi anişori luna trecută. În afara actelor ce i s-au cerut şi Magdalenei, Maria a mai trebuit să depună la dosar şi înscrisuri din partea Direcţiei Generale de Asistenţă Socială şi Protecţia Copilului Iaşi. Judecătorii i-au dat şi ei autorizaţie de căsătorie.

 

În lipsa încheierii căsătoriei, nu se poate deplasa la iubitul ei, în Germania

Anişoara e încă elevă, se află de trei ani într-o relaţie amoroasă cu Constantin, locuieşte la el, dar n-au copii. Sunt creştini penticostali, doresc să fie cununaţi legal, apoi religios şi abia după aceea să se gândească la urmaşi. Religia lor „se opune concubinajului şi încurajează întemeierea unei familii”, a subliniat adolescenta în cererea adresată Judecătoriei Iaşi. Mama ei şi-a dat încuviinţarea, tatăl e necunoscut, a venit în instanţă cu toate actele necesare, dar n-a avut câştig de cauză. „Instanţa reţine că exclusiv voinţa părţilor şi apartenenţa acestora la cultul penticostal nu constituie motive temeinice pentru încuviinţarea căsătoriei anterior împlinirii vârstei de 18 ani”. Nu au copii şi nu-i împiedică nimic să mai aştepte câteva luni, până ce Anişoara va deveni majoră. Judecătorii i-au respins solicitarea, ea a atacat sentinţa, dar n-a avut câştig de cauză nici în apel, la Tribunalul Iaşi.

Florentina are o situaţie cu totul specială. Tocmai a împlinit 17 ani, este elevă în clasa a X-a, locuieşte cu mama ei şi cu tatăl vitreg. Cel natural a părăsit-o de când avea un an, nu a plătit niciodată pensie de întreţinere, iar acum se află încarcerat într-un penitenciar din Spania. Dar nu acesta a fost impedimentul...

S-a cunoscut cu Marian în 2020, a fost dragoste la prima vedere, dar acum e una mai mult platonică. Tânărul lucrează în Germania, „are un venit lunar de aproximativ 2.000 euro şi îi asigură minorei nu doar suport moral, ci şi sprijin financiar, trimiţându-i sume de bani lunar pentru a se întreţine şi pentru a-şi continua studiile”. Vine acasă doar de două ori pe an, în acele perioade locuiesc împreună, formând o familie de facto. A depus şi ea toate actele necesare, ba chiar mai mult. A precizat că, în lipsa încheierii căsătoriei, nu se poate deplasa la iubitul ei, în Germania, întrucât nu poate obţine acordul tatălui natural. Degeaba, magistraţii au constatat că „minora nu este însărcinată şi nici nu a dat naştere unui copil până în prezent”. I-au respins cererea. Marcel FLUERARU

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

Puncte preluare anunturi  "Evenimentul Regional al Moldovei"  in Iasi

<>

Adauga comentariul tau

Nume:

E-mail:

Comentariu:

Security Code
Imagine noua
ULTIMA ORA

PUBLICAȚIE DE VÂNZARE. Subscrisa, Management Reorganizare Lichidare Iaşi S.P.R.L., în calitate de lichidator judiciar al debitoarei IDIS CONSTRUCT S.R.L., cu sediul în Sat Chilișeni, Comuna Udești, nr. 5, Jud. Suceava, C.U.I. 24430897, nr. de înreg. Registrul Comerțului J33/1398/2008, potrivit Sentinței civile nr. 189/2018 din data de 02.04.2018, pronunţată de Tribunalul Suceava, în dosarul nr. 947/86/2018, anunţă scoaterea la vânzare prin licitaţie publică cu strigare, în conformitate cu prevederile Încheierii din 28.03.2023 a Tribunalului Suceava și în conformitate cu dispozițiile Noului Cod de Procedură Civilă, la data de 13.05.2024, ora 13.00, a următoarelor active aflate în proprietatea S.C. Idis Construct S.R.L., respectiv: Nr. activ: Activ 1, Denumire și descriere active: Proprietate Imobiliara - TEREN ARABIL – intravilan cu suprafata de 2.500 mp, identificat cu nr. cad. 30009, inscris in Cartea Funciara nr. 30009 UAT Udesti, situat in sat Chiliseni, comuna Udesti, judet Suceava. Valoare de piață stabilită de evaluator (lei, fără T.V.A.*): 37.400,00 lei. Valoarea de pornire la licitație (lei, fără T.V.A.): 18.700,00 lei. Persoanele care pretind vreun drept asupra bunurilor ce urmează a fi scoase la vânzare au obligaţia, sub sancţiunea decăderii, să facă dovada acestui fapt până la data de 10.05.2024, ora 13.00, la sediul lichidatorului judiciar din mun. Iași, Aleea Nicolina, nr. 82, jud. Iași. Ofertanții sunt obligați să depună până la data de 10.05.2024, ora 13.00, toate documentele menționate în publicația de vânzare/caietul de sarcini, precum și o garanție reprezentând 10% din prețul de pornire la licitație, în contul de lichidare al societății debitoare. Componenţa şi descrierea activelor scoase la vânzare sunt cuprinse în caietele de sarcini, care se pot procura de la sediul lichidatorului judiciar din mun. Iași, Aleea Nicolina, nr. 82, jud. Iași, în fiecare zi de luni până vineri, până la data de 22.06.2023, ora 13.00. Relaţii suplimentare se pot obţine la tel: 0232/243.864, 0751/084.083.
1. Informatii generale privind autoritatea contractanta, in special denumirea, codul de identificare fiscala, adresa, numarul de telefon, fax si/sau adresa de e-mail, persoana de contact: Comuna Tasca, cu sediul in sat Tasca, Str. Lt. Mitru Vasile nr. 11, judetul Neamt, telefon/fax 0233/255.023, e-mail: primaria_tasca@yahoo.com, cod fiscal 2614457. 2. Informatii generale privind obiectul procedurii de licitatie publica, in special descrierea si identificarea bunului care urmeaza sa fie inchiriat: Trup de pasune Neagra I, in suprafata totala de 2,25 ha, compus din numarul cadastral 50644, in suprafata de 1,18 ha, situat in extravilanul comunei Tasca si numarul cadastral 50650, in suprafata de 1,07 ha, situat in intravilanul comunei Tasca, apartine domeniului public al Comunei Tasca, conform caietului de sarcini, H.C.L. Tasca nr. 39/18.04.2024 si O.U.G. nr. 57/03.07.2019. 3. Informatii privind documentatia de atribuire: se regasesc in caietul de sarcini. 3.1.Modalitatea sau modalitatile prin care persoanele interesate pot intra in posesia unui exemplar al documentatiei de atribuire: la cerere, de la sediul Comunei Tasca. 3.2. Denumirea si datele de contact ale serviciului/ compartimentului din cadrul institutiei de la care se poate obtine un exemplar din documentatia de atribuire: Compartimentul Secretariat, din cadrul Comunei Tasca, sat Tasca, Str. Lt. Mitru Vasile nr. 11, judetul Neamt. 3.3. Costul si conditiile de plata pentru obtinerea acestui exemplar, unde este cazul, potrivit prevederilor O.U.G. nr. 57/2019 privind Codul administrativ: 100 Lei, se achita cu numerar la Casieria Comunei Tasca. 3.4. Data-limita pentru solicitarea clarificarilor: 17.05.2024, ora 16.00. 4. Informatii privind ofertele: 4.1. Data-limita de depunere a ofertelor: 27.05.2024, ora 09.00. 4.2. Adresa la care trebuie depuse ofertele: Comuna Tasca, sat Tasca, Str. Lt. Mitru Vasile nr. 11, judetul Neamt. 4.3. Numarul de exemplare in care trebuie depusa fiecare oferta: Oferta se depune intr-un singur exemplar, in doua plicuri sigilate, unul exterior si unul interior. 5. Data si locul la care se va desfasura sedinta publica de deschidere a ofertelor: 27.05/2024, ora 10.00, la sediul Comunei Tasca, sat Tasca, Str. Lt. Mitru Vasile nr. 11, judetul Neamt. 6. Denumirea, adresa, numarul de telefon si/sau adresa de e-mail ale instantei competente in solutionarea litigiilor aparute si termenele pentru sesizarea instantei: Sectia de Contencios -Administrativ a Tribunalului Neamt, Piatra-Neamt, B-dul Decebal nr. 5, judetul Neamt, telefon 0233/212.717, fax 0233/232.363, e-mail: tr-neamt@just.ro. 7. Data transmiterii anuntului de licitatie catre institutiile abilitate, in vederea publicarii: 23.04.2024.
Bunătăţi pascale din Bucovina
30/04/2024 14:52

Desigur că doamnele incearcă să fie inventive şi reuşesc tot felul de inovaţii delicioase prin bucătării, dar, in afară de ouăle inroşite, trei feluri de bucate sunt considerate tradiţional obligato ...

Un artist al Filarmonicii din Iași s-a sinucis
30/04/2024 14:48

Teodor Aurelian Popescu locuia impreună cu fiica in localitatea Dorobanti, spun apropiatii. Era baterist al formatiei Opis Band dar canta si la Filarmonica Iasi. Bărbatul a fost găsit spanzurat in casa lu ...

Incendiu la Mănăstirea Văratec
30/04/2024 14:08

Două locuinţe ale Mănăstirii Văratec au fost distruse de un incendiu care a izbucnit, luni seara, din cauza unui scurtcircuit, a informat Inspectoratul pentru Situaţii de Urgenţă (ISU) Neamţ. La faţa ...

Răsturnare de situație în cazul procesului lui Dumitru Buzatu
30/04/2024 13:59

Tribunalul Vaslui a dispus in cazul fostului preşedinte al CJ Dumitru Buzatu indepărtarea de la dosar a unor mijloace de probă constand in inregistrări efectuate prin folosirea de dispozitive tehnice. Toto ...

Un zâmbet pentru fiecare inimă
30/04/2024 13:13

  Este uimitor cum un gest mic poate lumina ziua cuiva, asa cum a fost astăzi in Centrul de Zi al IRO Iasi. Pacientii aflati la tratamente au primit vizita unui grup de doamne de la Clubul Inner Wheel Ia ...

  1 Mai, ecourile solidarității muncitorești
30/04/2024 12:58

  În fiecare primăvară, odată cu venirea lunii mai, oamenii din intreaga lume sărbătoresc munca si solidaritatea, Această sărbătoare are rădăcini adanci, imbinand traditii istorice si aspi ...

Iubita nu l-a vrut după gratii. Judecătorii au decis că da
30/04/2024 08:57

S.L. e cetăţean al Republicii Moldova, locuieşte intr-un sat din raionul Ungheni şi a avut, pană in ianuarie 2022, o relaţie de concubinaj cu ieşeanca M.N. S-au certat, el s-a imbătat teribil de trei or ...

Spitalul „Parhon”, Centru de Excelență în Hipertensiune
30/04/2024 08:30

Spitalul Clinic „Dr. C.I. Parhon” este prima unitate medicală din Iasi si cea de-a doua din tară care indeplineste criteriile pentru a deveni Centru de Excelentă in Hipertensiune, asa cum au fost ...

„Școala modulară” de la Colegiul Pedagogic va fi realizată în patru luni!
30/04/2024 08:15

* primarul Mihai Chirica a semnat luni, 29 aprilie, contractul privind amenajarea platformei modulare in care urmează să-si desfăsoare activitatea elevii si cadrele didactice de la Colegiul Pedagogic „ ...

La Iaşi, şomajul creşte încet, dar sigur
30/04/2024 08:15

  Conform datelor furnizate de AJOFM, rata şomajului la nivelul judeţului Iaşi a ajuns la 3,41%, cu 0,25 puncte procentuale mai mare decat la sfarşitul lunii februarie. E vorba de numărul oficial, ad ...

Aboneaza-te la cele mai noi stiri din Regiunea Moldovei