Locuitorii din trei comune sunt în pericol
Dimensiune font:
Nemţenii din trei comune nu beneficiază de serviciile unui medic de familie. La nivelul judeţului sunt înregistrate 73 de norme libere. În aceste condiţii, nemţenii din localităţile Văleni (Roman), Făurei şi Pânceşti trebuie să parcurgă zeci de kilometri pentru a beneficia de un control medical sau de o adeverinţă eliberată de un medic de familie.
Se anunţă vremuri şi mai grele
Reprezentanţii Casei de Asigurări de Sănătate susţin că situaţia ar putea fi şi mai grea, deoarece sunt şi alte localităţi care ar putea să rămână fără medic de familie dacă nu se va schimba legislaţia. „Propuneri au fost făcute pentru ca medicul de familie să poată deschide un punct de lucru în astfel de localităţi, iar programul să se poată desfăşura în aceste localităţi câteva ore pe săptămână. Asta pentru că, în momentul de faţă, legislaţia spune că dacă medicul îşi deschide un punct de lucru, el trebuie să aibă un program de 35 de ore şi, ca atare, ar trebui să angajeze un medic, dar nu se justifică, pentru că într-un sat mic nu sunt prea mulţi asiguraţi. În aceste condiţii, nu ar putea să supravieţuiască un medic de familie având o normă întreagă. Dacă s-ar rezolva acest lucru beneficiul va fi al pacienţilor, pentru că vor fi văzuţi în satele respective, fără ca ei să meargă acolo unde este cabinetul medicului de familie şi sperăm că acest lucru se va rezolva“, a declarat Gabriela Zamfir, director executiv al CJAS Neamţ.
În Neamţ sunt 73 de norme libere, ceea ce înseamnă că este nevoie de 73 de medici de familie pentru ca acest sector să fie acoperit în totalitate. Însă situaţia este îngrijorătoare deoarece sunt puţini rezidenţi care ar dori să vină în Neamţ. Medicii de familie au tras mai multe semnale de alarmă, atât la nivel local, cât şi la cel naţional, asupra problemelor cu care se confruntă, însă soluţii se lasă aşteptate.
Miruna ALEXANDRESCU
Puncte preluare anunturi "Evenimentul Regional al Moldovei" in Iasi
<
Adauga comentariul tau