INCHIDE

Lucrările pe şantierul Iaşi – Dancu încep în două săptămâni

Lucrările pe şantierul Iaşi – Dancu încep în două săptămâni

 



Pe 25 iunie, primarul Mihai Chirica a anunţat semnarea contractului împreună cu ministrul Lucrărilor Publice, Dezvoltării, Ion Ştefan, referitor la demararea lucrărilor pe şantierul Doi Băieţi – Dancu. Proiectul, în valoare de 104.022.631.88 lei, va fi realizat în 36 de luni și are ca principal obiectiv reabilitarea infrastructurii și suprastructurii căii de rulare tramvai pe tronsonul cuprins între intersecția străzilor Vasile Lupu și strada Aurel Vlaicu și capătul din Dancu.

Municipalitatea ieşeană a realizat licitaţia vizând încredinţarea lucrărilor înainte de a semnarea contractului de finanţare, prin urmare constructorul se va putea apuca de treabă odată cu emiterea ordinului de către primar. Acesta a anunţat că firma Conesc va prelua amplasamentul după 20 iulie. „Acum trebuie să depună garanţia de execuţie. Estimez că după 20 iulie vor începe lucrările. Vom organiza un eveniment public”, a promis edilul-şef. Tudor DAMASCHIN