Mamă şi fiică, despărţite de două chichiţe legislative

Mirela G. a trăit în concubinaj cu Mihai M. din anul 2004, în anul 2006 născându-se minora Beatrice. Au continuat să locuiască împreună până în vara lui 2015, când, pe fondul lipsurilor materiale tot mai mari, femeia a plecat la muncă în Spania. Fetiţa a rămas în grija tatălui. Vreme de câteva luni viitorul părea oarecum rozaliu. Mirela câştiga destul de bine, făcea economii la sânge şi trimitea în ţară cât de mulţi bani putea. Pentru ca Mihai şi Beatrice să ducă un trai mai bun, fără grija zilei de mâine şi fără privaţiunile omului sărac.

În acest timp, Mihai a căzut în patima jocurilor de noroc. Tot timpul liber şi-l petrecea la păcănele, lăsând acolo, în aparate, sume din ce în ce mai mari. Mai toţi banii trimişi de Mirela. La un moment dat, nici ăştia nu-i mai ajungeau, aşa că s-a apucat de făcut, pe bandă rulantă, împrumuturi la bănci. În speranţa eternă a jucătorului fără leac, aceea cum că va da marea lovitură.

Urmărit de bănci şi creditori, bărbatul a fugit în lumea largă

Nici pomeneală, dimpotrivă. A început să fie bombardat cu notificări şi somaţii de la creditori. Nu mai avea pe unde să scoată cămaşa şi a plecat în lumea largă. Lasând baltă gospodăria, iar pe fată, la Mila Domnului.

Beatrice a ajuns la bunica maternă, dar, cu toată grija şi străduiala bătrânei, traiul a devenit din ce în ce mai amar. Singura soluţie rezonabilă, să meargă în Spania, la Mirela. În cei aproape 5 ani de Spania, cu loc de muncă stabil şi salariu rezonabil, femeia îşi făcuse un rost. Iar Beatrice ar fi avut acolo toate condiţiile şi perspectiva unui viitor mult mai bun. Dar, pentru a putea merge acolo, pentru a i se putea face paşaport fetei, conform legii, trebuie acordul scris al tatălui.

Începând din ianuarie, anul trecut, Mirela l-a tot căutat pe Mihai, la telefon, a încercat să dea de el pe net, a contactat prietenii şi cunoştinţele comune. Nicio veste, de nicăieri. Fostul ei partener părea să se fi pierdut în neant.

Nu mai rămăsese decât o singură variantă pentru a debloca situaţia. Obţinerea unei ordonanţe preşedinţiale care să suplinească acordul lui Mihai, iar Beatrice să poată călători în străinătate.

Astfel, pe 31 ianuarie 2020, Mirela a depus la Judecătoria Iaşi o cerere în acest sens. S-a judecat relativ repede, iar pe 25 februarie, spre totala ei dezamăgire, instanţa i-a respins cererea. Deoarece nu e îndeplinită condiţia vremelniciei, ci dimpotrivă. Al doilea motiv al respingerii a fost acela că Mirela n-a putut dovedi „îndeplinirea condiţiei urgenţei”.

Încă un ghinion, la apel s-au socotit 5 zile calendaristice, nu lucrătoare

Mirela nu s-a dat bătută, a declarat apel, criticând prima sentinţă pentru „nelegalitate şi netemeinicie”. Consiliată de avocat, a şi detaliat în scris: „Instanţa face confuzie între noţiunea de vremelnicie şi durata în timp a măsurii provizorii, întrucât nicio prevedere legală nu prevede obligativitatea pronunţării unei ordonanţe preşedinţiale numai pentru un termen cert. În cazul de faţă există judecată asupra fondului şi ca urmare măsura de însoţire şi locuire a minorei cu mama-reclamantă nu este una permanentă şi nu poate echivala cu stabilirea locuinţei minorei la mamă”.

Pronunţarea asupra apelului s-a făcut alaltăieri şi a fost un şoc total pentru Mirela. Instanţa din oficiu a invocat excepţia tardivităţii introducerii de apel şi i-a respins cererea, păstrând prima sentinţă. Motivarea a fost aceea că „Ordonanța este supusă numai apelului în termen de 5 zile de la pronunțare”. Calendaristic, aşa e, s-au scurs 7 zile între prima sentinţă şi depunerea apelului. Dar au fost şi două zile nelucrătoare. Sâmbătă, 29 februarie şi duminică, 1 martie. Scăzute, ar rămâne fix 5, adică încadrare în termen...

Beatrice rămâne despărţită de mama ei până cine ştie când. Până când va reapărea Mihai din misteriosul său neant. Marcel FLUERARU