Medicina, Calculatoarele şi Arhitectura, preferatele viitorilor studenţi
Dimensiune font:
Înscrierile la facultate continuă la Iaşi, la unele facultăţi anunţându-se concurenţă. La Universitatea de Medicină şi Farmacie „Grigore T. Popa”, ieri s-au înscris 522 de tineri, ridicând numărul dosarelor la 857. La Medicină s-au înscris 238 de candidaţi ieri, în total fiind 421. La Asistenţă Medicală Generală – 84 (în total 135), la Nutriţie şi Dietetică – 9 (14), la Medicină Dentară – 67 (103). La Farmacie ieri s-au prezentat 26 de candidaţi, în total fiind 43. La Bioingineri – 35 (48), iar la Balneofiziokinetoterapie şi recuperare – 47 (70). La UMF, candidaţii vor concura pe 725 de locuri bugetate distribuite astfel: 300 la Medicină, 55 la Asistenţă Medicală Generală, 10 la Nutriţie şi Dietetică, 89 la Medicină Dentară, 34 la Tehnică Dentară, 99 la Farmacie, 74 la Balneofiziokinetoterapie şi recuperare şi 64 la Bioinginerie.
În plus, sunt puse la dispoziţia elevilor din mediul rural 19 locuri: Medicină Dentară (două), Tehnică Dentară (4), Farmacie (6), Asistenţă Medicală Generală (5) şi Nutriţie şi Dietetică (două), 6 locuri pentru romi (2 – Medicină, 1 – Asistenţă Medicală Generală, 1 – Medicină Dentară, 1 – Tehnică Dentară şi 1 – Farmacie) şi 34 locuri pentru români de pretutindeni.
Studenţii internaţionali au la dispoziţie 624 de locuri pe cont propriu valutar.
Numărul de locuri cu taxă în lei este de 597, repartizate astfel: 178 la Medicină, 132 la Asistenţă Medicală Generală, 36 la Nutriţie şi Dietetică, 70 la Medicină Dentară, 39 la Tehnică Dentară, 85 la Farmacie, 39 la Balneofiziokinetoterapie şi recuperare şi 18 la Bioinginerie.
Înscrierile se vor încheia pe 20 iulie, iar concursul de admitere va avea loc pe 24 iulie, sub forma unui test grilă, cu durata de trei ore.
La Facultatea de Teatru din cadrul Universităţii Naţionale de Arte „George Enescu”, la studiile de licenţă, s-au înscris 25 de candidați: 12 pentru actorie şi actorie-păpuși, 10 pentru coregrafie, 2 la regie şi unul la teatrologie (Republica Moldova).
Universitatea de Ştiinţe Agricole şi Medicină Veterinară „Ion Ionescu de la Brad” din Iaşi (USAMV) oferă peste 1.500 de locuri la admiterea din iulie, atât pentru studii de licenţă, cât şi pentru master. Numărul total de locuri aprobat de către Ministerului Educaţiei Naţionale pentru absolvenţii de liceu este de 996, dintre care 691 locuri sunt de la buget (inclusiv pentru tinerii români de pretutindeni), iar 305 locuri sunt la taxă. Important de precizat este faptul că 25 de locuri de la buget sunt prevăzute pentru absolvenţii liceelor din mediul rural.
În ceea ce priveşte studiile de masterat, absolvenţii de facultate au la dispoziţie 554 de locuri, dintre care 430 sunt de la buget.
Noutatea admiterii din acest an este aceea că la Facultatea de Horticultură a USAMV Iaşi va fi introdusă o specializare nouă la studii de licenţă, respectiv Biotehnologii agricole, pentru care au fost aprobate 25 de locuri de la buget şi 10 locuri la taxă.
După primele două zile, cea mai căutată a fost Agricultura, unde şi-au depus dosarele 103 candidaţi. Din total, 32 au optat pentru Agronomie, 26 pentru Ingineria şi managementul afacerilor agricole, 40 pentru Protecţia Consumatorului şi a Mediului, iar 5 la Biologie. Pentru Horticultură au optat 18 tineri, la Zootehnie sunt 47 de aspiranţi, iar la Medicină Veterinară – 58. La Medicină Veterinară, testul grilă se va desfăşura în data de 26 iulie.
La Universitatea „Alexandru Ioan Cuza” au fost depuse peste 2.000 de dosare.
La Universitatea Tehnică „Gheorghe Asachi”, cei mai mulţi preferă Facultatea de Automatică şi Calculatoare, Arhitectura şi Electronica, Telecomunicaţiile şi Tehnologia Informaţiei.
Maura ANGHEL
Puncte preluare anunturi "Evenimentul Regional al Moldovei" in Iasi
<
Adauga comentariul tau