Mihai Chirica - Activitatea municipalității ieșene a revenit la normal incepand de pe 4 ianuarie
Activitatea Primăriei Municipiului Iași, ca și a direcțiilor, societăților comerciale și instituțiilor subordinate a revenit la normal astăzi, 4 ianuarie 2021, după minivacanța acordată cu ocazia Anului Nou. Peste 80% dintre angajații Primăriei Municipiului Iași au revenit la serviciu, o mică parte beneficiind în continuare de concedii de odihnă sau medical. „Am început în condiții normale treaba în acest nou an și, împreună cu colegii mei din Primărie, suntem mobilizați, concentrați și dornici să atingem scopurile propuse și asumate în fața ieșenilor.
Pe lângă activitățile curente, obiectivele cele mai importante ale acestui an țin de continuarea și finalizarea proiectelor de dezvoltare locală și regională deja începute, precum și de demararea unor proiecte noi, cu impact pozitiv pentru orașul și regiunea noastre. În perioada imediat următoare, așa cum am făcut în ultimii cinci ani, vom demara consultările publice pentru elaborarea bugetului local pe acest an, dar și o serie de discuții cu partidele reprezentate în Consiliul Local pentru stabilirea de comun acord a unor proiecte relevante pentru comunitate. De asemenea, vom sprijini cu toate mijloacele care ne stau la îndemână organizarea în cele mai bune condiții a campanei de vaccinare împotriva noului coronavirus, astfel încât să putem relua în condiții cât mai sigure și cât mai repede posibil activitățile economice, dar și cele sociale obișnuite. Sper ca acest an să fie cu adevărat anul redresării economice atât pentru Regiunea Nord-Est, cât și pentru întreaga țară, iar pentru aceasta vom încerca, prin proiecte solide și de impact, să atragem cât mai multe fondurile europene disponibile din acest an”, a declarat primarul Mihai Chirica.
În context, în cursul zilei de astăzi, 4 ianuarie 2021, municipalitatea ieșeană a fost informată de Agenția pentru Dezvoltare Regională Nord – Est că proiectul cu titlul „Institutul de Cercetare Avansată a Creierului Iași (iBRAINS)” a fost declarat admis și selectat în portofoliul de proiecte al Strategiei de Cercetare și Inovare pentru Specializare Inteligentă a Regiunii Nord – Est.
În altă ordine de idei, începând cu data de luni, 4 ianuarie 2021 toate impozitele, taxele, contribuţiile şi alte sume datorate bugetului local, inclusiv cele aferente anului 2021, se încasează în regim de program normal, respectiv de luni până vineri între orele 8.30 și 16.30, cu excepţia zilei de joi, când programul este între orele 8.30 și 18.30.
Plata se poate face la ghișee în numerar sau cu cardul, atât la Direcția Generală Economică și Finanțe Publice Locale (bulevardul Ştefan cel Mare şi Sfânt, nr. 11), cât şi la centrele de cartier situate astfel:
– Tătărași, strada Vasile Lupu nr. 82, telefon 0232.277.310;
– Nicolina, strada Petre Țuțea nr. 2, telefon 0232.227.517;
– Păcurari, șoseaua Păcurari nr. 34, telefon 0232.276.787;
– Alexandru cel Bun, strada Tabacului nr. 1, telefon 0232.253.160;
– Frumoasa, bulevardul Poitiers nr. 20 – 22, telefon 0232.223.031;
– ghișeul din clădirea situată în șoseaua Națională nr. 43, telefon 0232.264.246.
În contextul epidemiologic actual se recomandă ȋn continuare ca plata impozitelor şi taxelor locale să fie făcută online, fie prin Sistemul Naţional Electronic de Plată Online www.ghiseul.ro, fie prin e-commerce de pe site-ul Primăriei Municipiului Iaşi, www.primaria-iasi.ro, meniul Taxe Online.
Pe www.ghiseul.ro există două modalităţi de plată:
1. plata fără autentificare: nu sunt necesare date de acces, pot fi plătite doar taxele şi impozitele al căror cuantum este deja cunoscut;
2. plata cu autentificare: sunt necesare date de acces (utilizator şi parolă); datele se pot obţine online, prin completarea formularelor şi a datelor unui card bancar valabil al contribuabilului.
Autentificarea pe www.ghiseul.ro se face direct pe site.
Pentru plata de pe site-ul Primăriei Municipiului Iaşi, www.primaria-iasi.ro, meniul Taxe Online, se transmite o cerere la sediul central al instituţiei sau la informatii@primaria-iasi.ro. Cererea trebuie să fie ȋnsoţită de copia cărţii de identitate, adresa de e-mail şi numărul de telefon. Ulterior vor fi expediate prin e-mail datele de autentificare (utilizator şi parolă).
Plata se poate efectua şi prin virament prin Trezoreria Municipiului Iaşi, beneficiar Municipiul Iaşi (persoană juridică de drept public), cod fiscal 4541580. Conturile IBAN în care se pot efectua plăți sunt afișate pe site-ul Primăriei Municipiului Iaşi și pot fi văzute accesând adresa www.primaria-iasi.ro -> Transparență -> Acte de interes public -> Conturile IBAN ale Municipiului Iași valabile în anul 2020.
Evenimentul pe WhatsApp – cele mai tari stiri, direct pe telefon!
Esti mereu pe fuga? Noi îti trimitem zilnic cele mai importante 3 stiri din Iasi, Moldova si tara – scurt, clar, fara spam.
Plus: alerte locale de urgenta, noutati exclusive si acces rapid la anunturi importante.
Intra pe canalul nostru oficial: WhatsApp Ziarul Evenimentul
⇒ Încearca 3 zile. Daca nu-ti place, poti iesi oricând.
Esti martorul unui eveniment care poate fi o stire de interes pentru comunitate?
Trimite-ne detalii si imagini la numarul de WhatsApp
0752 266 264 si noi le facem cunoscute!
Subiecte asemanatoare
Anul trecut, IPJ Iași a ridicat 8.500 de premise de conducere!
Bijuteriile și monedele de colecție, vedetele amaneturilor din Iași. O piesă numismatică ajunge la 10.300 de lei
Cei 3 Tenori ieșeni deschid sezonul cu două gale ale iubirii, la Sala Unirii. Valentine’s Day și Dragobete, cu invitați-surpriză
Ieșenii au returnat peste 13.000 tone de ambalaje cu garanție
Scriitorul Lucian Teodosiu a încetat din viață la 83 de ani
Interes crescut pentru școlile de șoferi din Iași
Al doilea pod strategic peste Prut a primit undă verde!
Încep exproprierile! Carpații, în sfârșit străpunși de A8
Astăzi începe vacanța de schi pentru elevii Iașului. Cursurile se reiau pe 23 februarie
DREPT LA REPLICĂ în vederea unei corecte informări a opiniei publice Societatea PARKMED S.R.L., Societatea DACORUM GRUP S.R.L.
DREPT LA REPLICĂ în vederea unei corecte informări a opiniei publice Societatea PARKMED S.R.L., Societatea DACORUM GRUP S.R.L.
Premierul aruncă bomba: „Băieții deștepți au blocat România!”
Noaptea terorii într-un sat din Iași
Anul trecut, IPJ Iași a ridicat 8.500 de premise de conducere!
„Sfântul Graal” al încrederii: Jocul responsabil la casino online
Bijuteriile și monedele de colecție, vedetele amaneturilor din Iași. O piesă numismatică ajunge la 10.300 de lei
Anunț privind începerea proiectului „ CONSTRUIRE SCOALA IN COMUNA VOITINEL, JUDETUL SUCEAVA”
La o cană cu tuș
Rețetele care au cucerit planeta. 15 preparate „globale”, de la paste la curry
Cum alegi scannerul de documente potrivit pentru fluxuri rapide de verificare a identității?
Vezi cum poți organiza un birou modular direct pe șantier
Cei 3 Tenori ieșeni deschid sezonul cu două gale ale iubirii, la Sala Unirii. Valentine’s Day și Dragobete, cu invitați-surpriză
Ieșenii au returnat peste 13.000 tone de ambalaje cu garanție
Scriitorul Lucian Teodosiu a încetat din viață la 83 de ani
Interes crescut pentru școlile de șoferi din Iași
Tot mai multe firme din România renunță la achiziția de imprimante și trec la închiriere
Al doilea pod strategic peste Prut a primit undă verde!
Încep exproprierile! Carpații, în sfârșit străpunși de A8
Rețeta zilei -- Varză călită cu afumătură, gustul „de acasă”
Astăzi începe vacanța de schi pentru elevii Iașului. Cursurile se reiau pe 23 februarie
Mintea se liniștește când subconștientul devine conștient. Cum faci asta, pas cu pas
Monorail Iași - studiul-cheie se semnează pe 26 februarie
Ieșenii, chemați să decidă soarta Bahluiului
Cutremur în educație! Noua reformă e amânată până în 2027!
Poli Iași: salvarea vine din Emirate sau istoria se închide definitiv?
Șase programe noi, 229 de opțiuni: admiterea UAIC 2026 bate toate recordurile
Istoria monahismului se rescrie: noi mănăstiri și metocuri, în Moldova!
Iașul dă lovitura! Ploaie de bani europeni, tramvaie noi și revoluție totală în trafic
Potop pe A7, după inaugurare!
Autostrada Moldovei, între șosea și imperiu comercial
FOTO - Esplanadă nouă în inima Iașului. Centrul orașului se închide pentru mașini
FOTO -- Ajută-l pe Andrei să iasă din tăcere!
FOTO -- Coșmarul șantierelor. Lucrările la Podul Aurel Vlaicu au dat peste cap circulația în Tătărași
Episcopul catolic de Iași, PS Iosif Păuleț, vizat de un dosar penal deschis de procurorii din Bacău
La „Masa care unește”, satul ieșean Frenciugi a câștigat cu tocănița care adună oamenii
O nouă sfântă pentru Iași: Sfântul Sinod a aprobat slujba Sfintei Blandina
Posturile TV care sunt obligatorii în orice grilă de programe. CNA a publicat lista completă
FOTO - Autostrada A7: până la finalul verii, Moldova ar putea primi un cadou istoric
Cine este șefa DNA Iași, Cristina Chiriac, care candidează la funcția de Procuror General: A ținut la sertar ancheta privind agresiunile sexuale comise de fostul episcop de Huși
FOTO -- Breazu, un sat departe de civilizație. Aleșii rămân constanți, dar absenți
Românul acuzat de două crime în Italia a încercat să evadeze din închisoare. Cum a reușit să scape din celulă și cum a fost prins FOTO
