Noul Cod Rutier nu i-a speriat pe șoferii ieşeni

politie rutiera

Dimensiune font:

| 03-03-2022 10:15

 * un tânăr s-a ales cu dosar penal pentru că a condus cu permisul suspendat și cu 110  km/h

 Se pare că modificarea Codului Rutier nu i-a speriat pe șoferii din județul Iași. Un tânăr în vârstă de 24 de ani a fost prins de polițiștii rutieri cu viteza de 110 km/h, la un control radar în Iași. În urma verificărilor efectuate, s-a constatat faptul că tânărul avea suspendat dreptul de a conduce vehicule pe drumurile publice. În noaptea de 28 februarie spre 1 martie, poliţiştii din cadrul Biroului Rutier Iaşi au oprit, pe raza municipiului Iaşi, un autoturism care era condus de un tânăr de 24 de ani, cu viteza de 110 km/h control radar. În cauză a fost întocmit dosar penal sub aspectul săvârşirii infracţiunii de conducerea unui vehicul fără permis de conducere, iar cercetările sunt continuate, a transmis IPJ Iași.

Noul Cod Rutier intrat în vigoare începând cu 27 februarie prevede suspendarea permisului de circulație pentru patru luni (120 de zile) pentru depășirea limitei de viteză cu peste 70 km/h.

Într-o singură zi, oamenii legii au aplicat 56 de sancţiuni contravenţionale, în valoare totală de 13.795 de lei, dintre care șase pentru abateri săvârşite de pietoni. De asemenea, au fost reţinute trei permise de conducere şi a fost retras un certificat de înmatriculare. „O tânără de 23 de ani a fost sancţionată contravenţional, conform OUG nr. 195/2002, deoarece a traversat strada Bacinschi, din municipiul Iaşi, prin loc nepermis pietonilor, au mai spus polițiștii.

Cresc numărul de sancțiuni

Conform datelor oficiale, se remarcă o ușoară creștere a numărului de sancțiuni. Înainte de a intra în vigoare noul cod rutier, polițiștii rutieri aplicau în jur de 40 de amenzi zilnic. Spre exemplu, pe data de 21 februarie, au fost aplicate 44 de sancţiuni contravenţionale, în valoare totală de 15.370 de lei, dintre care 19 pentru neacordare prioritate de treecre pietonilor şi 25 pentru alte abateri. La data de 22 februarie, poliţiştii din cadrul Biroului Rutier Iaşi au aplicat 42 de sancţiuni contravenţionale, în valoare totală de 41.065 de lei, iar nouă permise de conducere au fost reținute. Ruxandra CAȘU

Puncte preluare anunturi  "Evenimentul Regional al Moldovei"  in Iasi

<>

Adauga comentariul tau

Nume:

E-mail:

Comentariu:

Security Code
Imagine noua

ULTIMA ORA
BANCUL ZILEI

05:26

1. Informatii generale privind autoritatea contractanta, in special denumirea, codul de identificare fiscala, adresa, numarul de telefon, fax si/sau adresa de e-mail, persoana de contact: Comuna Tasca, cu sediul in sat Tasca, Str. Lt. Mitru Vasile nr. 11, judetul Neamt, telefon/fax 0233/255.023, e-mail: primaria_tasca@yahoo.com, cod fiscal 2614457. 2. Informatii generale privind obiectul procedurii de licitatie publica, in special descrierea si identificarea bunului care urmeaza sa fie inchiriat: Trup de pasune Neagra I, in suprafata totala de 2,25 ha, compus din numarul cadastral 50644, in suprafata de 1,18 ha, situat in extravilanul comunei Tasca si numarul cadastral 50650, in suprafata de 1,07 ha, situat in intravilanul comunei Tasca, apartine domeniului public al Comunei Tasca, conform caietului de sarcini, H.C.L. Tasca nr. 39/18.04.2024 si O.U.G. nr. 57/03.07.2019. 3. Informatii privind documentatia de atribuire: se regasesc in caietul de sarcini. 3.1.Modalitatea sau modalitatile prin care persoanele interesate pot intra in posesia unui exemplar al documentatiei de atribuire: la cerere, de la sediul Comunei Tasca. 3.2. Denumirea si datele de contact ale serviciului/ compartimentului din cadrul institutiei de la care se poate obtine un exemplar din documentatia de atribuire: Compartimentul Secretariat, din cadrul Comunei Tasca, sat Tasca, Str. Lt. Mitru Vasile nr. 11, judetul Neamt. 3.3. Costul si conditiile de plata pentru obtinerea acestui exemplar, unde este cazul, potrivit prevederilor O.U.G. nr. 57/2019 privind Codul administrativ: 100 Lei, se achita cu numerar la Casieria Comunei Tasca. 3.4. Data-limita pentru solicitarea clarificarilor: 17.05.2024, ora 16.00. 4. Informatii privind ofertele: 4.1. Data-limita de depunere a ofertelor: 27.05.2024, ora 09.00. 4.2. Adresa la care trebuie depuse ofertele: Comuna Tasca, sat Tasca, Str. Lt. Mitru Vasile nr. 11, judetul Neamt. 4.3. Numarul de exemplare in care trebuie depusa fiecare oferta: Oferta se depune intr-un singur exemplar, in doua plicuri sigilate, unul exterior si unul interior. 5. Data si locul la care se va desfasura sedinta publica de deschidere a ofertelor: 27.05/2024, ora 10.00, la sediul Comunei Tasca, sat Tasca, Str. Lt. Mitru Vasile nr. 11, judetul Neamt. 6. Denumirea, adresa, numarul de telefon si/sau adresa de e-mail ale instantei competente in solutionarea litigiilor aparute si termenele pentru sesizarea instantei: Sectia de Contencios -Administrativ a Tribunalului Neamt, Piatra-Neamt, B-dul Decebal nr. 5, judetul Neamt, telefon 0233/212.717, fax 0233/232.363, e-mail: tr-neamt@just.ro. 7. Data transmiterii anuntului de licitatie catre institutiile abilitate, in vederea publicarii: 23.04.2024.
„Încrederea joacă un rol important în orice afacere te implici”
19/05/2024 16:44

 În era contemporană, caracterizată de o competitivitate accentuată si de o piată globalizată, afacerile de servicii pentru clienti (customer services) au devenit un pilon esential pentru succes ...

„Fiți egoiste cu voi. Puneți-vă pe primul loc”
19/05/2024 16:18

„Împreună ne este mai bine” a fost unul din mesajele primei conferinte a Clubului Inner Wheel Iasi si care a reunit aproximativ 200 de doamne in spatiul generos al Hotelului Traian. Înt ...

Ciolacu, la Iași: „Ştiţi că eu am mai vândut şi Ardealul!”
19/05/2024 09:14

Marcel Ciolacu a venit la Iaşi cu răspunsul pregătit pentru eventualitatea in care va fi intrebat de ziarişti despre gafa făcută cu Buzăul şi Moldova. Mai mult dec\t atat, şi-a cerut incă o dată scuz ...

Operaţie inedită de reconstrucţie mamară, realizată la Iași de medici români şi americani
19/05/2024 08:06

Specialistii de peste Ocean au intrat in sala de operatie impreună cu medicii din Iasi. Interventia de reconstructie a sanilor a durat mai bine de zece ore si a fost un real succes, transmit reprezentantii Ins ...

S-a finalizat ancheta privind drona din Ucraina prăbușită în Botoşani
18/05/2024 14:23

Ministerului Apărării Naţionale (MApN) a anunţat, joi, că un aparat de zbor fără pilot a fost găsit, in februarie, in judeţul Botoşani. Acesta era de provenienţă civilă şi nu avea armament şi nic ...

Primar din Suceava, internat în spital cu arsuri grave, în urma exploziei unui cazan de țuică
18/05/2024 13:50

Primarul din orasul sucevean Frasin, Marinel Bălan, si incă o persoană au ajuns la spital cu arsuri după explozia unei instalatii artizanale de tuică. Incidentul s-a petrecut miercuri, 15 mai 2024, in gosp ...

Mafia detergenților. Polițiștii au confiscat o cantitate uriașă de produse contrafăcute la Suceava
18/05/2024 13:43

Poliţiştii suceveni au ridicat, in urma unor controale, peste o tonă de detergent de vase şi detergent de rufe care poartă denumirile unor branduri premium şi despre care există suspiciunea că ar fi con ...

Casnica din România care și-a depus actele de pensionare, deși nu a lucrat o zi în viața ei. Cum s-a tranșat situația
18/05/2024 13:36

O femeie din Suceava a incercat să obtină pensionarea pentru limită de varstă cu o adeverintă falsă, din care reiesea că a muncit 13 ani ca muncitor necalificat. Functionarii casei de pensii au făcut ve ...

A fost semnat contractul pentru noul Spital Județean de Urgență. Finanțarea este asigurată prin PNRR
18/05/2024 13:11

Ministrul Sănătăţii, Alexandru Rafila, şi preşedintele Consiliului Judeţean Neamţ, Ion Asaftei, au semnat, vineri, in prezenţa prim-ministrului Marcel Ciolacu, contractul pentru construirea noului Spit ...

Spitalul de Urgență Suceava. Purtătorul de cuvânt al instituției se angajează la SAJ
18/05/2024 00:24

Demisii in lant ale medicilor de la Spitalul Clinic Judetean de Urgentă ”Sf. Ioan cel Nou” din Suceava. Un alt medic urgentist a părăsit unitatea medicală. Este vorba despre Dan Teodorovici, cel care a ...

Aboneaza-te la cele mai noi stiri din Regiunea Moldovei