Ouă încondeiate la Ghimeş, pe masa Papei
Dimensiune font:
În avanpremiera celei de-a treia ediţie a Expoziţiei-concurs de ouă încondeiate care a avut loc la Ghimeş-Făget în Duminica Floriilor la catolici, organizatorii au avut grijă ca ouăle de Paşte să ajungă deja pe masa Papei Francisc. Iniţiatorul festivalului de încondeiat ouă din Ghimeş, Petru Pal, a ajuns la Vatican la sfârşitul săptămânii, împreună cu un preot franciscan din Ungaria.
Petru Pal i-a dus Suveranului Pontif două coşuri de produse tradiţionale din zona Ghimeş, dar şi o mulţime de ouă încondeiate şi două superbe statuete cioplite din lemn care îl înfăţişează pe Sfântul Iosif cu pruncul Iisus în braţe. Zilele trecute, copiii, femeile şi bunicuţele de pe Valea Ghimeşului şi-au arătat îndemânarea în încondeierea ouălor, care au respectat rigorile de încondeiat cu motive tradiţionale locale. Concurenţii cei mai merituoşi au fost recompensaţi cu trei premii de popularitate, decise în urma voturilor vizitatorilor, şi un premiu de autenticitate, acordat de juriul specializat pe etnografie. Câştigătorii au beneficiat şi de premii semnificative, oferite de organizatori. „Din dorinţa de a păstra vie simbolistica mistică a sărbătorii, în care oul roşu, simbol al umanităţii şi Învierii lui Iisus Hristos, devine motiv central în registrul tradiţiei spirituale şi a simbolisticii, pentru a treia oară, consecutiv, la Ghimş-Făget, tradiţia se întâlneşte cu viaţa cotidiană”, a spus Petru Pal, iniţiatorul Expoziţiei de Încondeiat Ouă.
Florin CRĂCIUN
Puncte preluare anunturi "Evenimentul Regional al Moldovei" in Iasi
<
Adauga comentariul tau