Pacientul cu coronavirus internat la Iaşi „tușește ca la o gripă ușoară”

1pacientul

Dimensiune font:

| 05-03-2020 19:53

* acesta nu are o stare generală care să pună probleme * în momentul de față primește tratamentul specific și de suport, fiind monitorizat în permanenţă * spitalul ieşean de boli infecţioase va fi dotat cu un aparat PCR şi cu un plămân artificial pentru cazurile grave de infecție respiratorie acută, extrem de necesar atât pentru infecția cu noul coronavirus, cât și la infecțiile de gripă sezonieră

Ieri a fost transferat la Iași un bărbat în vârstă de 71 de ani, din Suceava, diagnosticat pozitiv cu coronavirus. În prezent, se efectuează alte 13 probe de laborator, cinci dintre acestea aparţinând unor persoane care au intrat în contact cu suceveanul depistat pozitiv. Până acum, starea de sănătate a pacientului cu coronavirus este stabilă, iar personalul medical respectă întocmai circuitul medical, pentru a preveni transmiterea virusului. „Pacientul în vârstă de 71 de ani, confirmat cu coronavirus, nu are o stare generală care să pună probleme. În momentul de față primește tratamentul specific și de suport, fiind monitorizat în permanenţă. Infecția cu coronavirus pe care o îngrijim în momentul de față apare ca o gripă, dar nu o formă gravă. Apare cu febră, dar nu peste 39 de grade, tuse, dureri articulare și, din câte am înțeles de la colegii de la Suceava, nu a fost vorba de o înrăutățire a situației sale clinice din momentul în care a fost depistat până în prezent. Pentru ca totul să decurgă perfect în acest caz, este necesară o bună coordonare nu numai din punct de vedere medical, ci și din punct de vedere administrativ”, a declarat prof. univ. dr. Carmen Dorobăț, managerul Spitalului de Boli Infecțioase „Sf.Parascheva” din Iași.

Personalul medical ieşean a fost instruit pentru a respecta măsurile de igină și pentru a-i asigura pacientului diagnosticat cu coronavirus tot sprijinul terapeutic și psihologic. „În privinţa bolilor asociate ale pacientului, acestea sunt sub control, din punct de vedere terapeutic. Un pacient nu trebuie speriat în acest caz, iar încrederea vine din atitudinea personalului, a medicului și a asistentelor care îl îngrijesc. Pacientul s-a îngrijit în Italia. Are febră și tușește ca la o gripă ușoară. Avem cinci probe de la Suceava, de la persoane care au intrat în contact cu el. Până acum nu am înregistrat cazuri din acest punct de vedere. Acest virus are o contagiozitate deosebită și, din acest punct de vedere, circuitele și măsurile de prevenție sunt cele mai importante. Tocmai de aceea, vreau să transmitem populației că măsurile de prevenție sunt laboriose și trebuie respectate. Trebuie să se evite locurile închise și aglomerate, măștile să fie purtate mai mult de persoanele care au probleme de sănătate și nu de persoanele sănătoase”, a mai transmis managerul Dorobăţ.

Spitalul de Boli Infecțioase are echipamente speciale, primite de la Institutul „Matei Balș” din Bucureşti, ceea ce înseamnă proceduri de ultimă oră în ceea ce privește managementul unui astfel de pacient.

adică un plămân artificial pentru cazurile grave de infecție respiratorie

Unitatea spitalicească ieşeană deservește întreaga zonă, motiv pentru care toate cazurile grave sunt transferate aici. Spitalul de Boli Infecțioase din Iași asigură coordonarea din punct de vedere infecțios pentru toate cele șase județe ale zonei de Nord-Est, iar la laboratorul de biologie moleculară se lucrează toate probele din aceste județe. În prezent, mai avem în lucru 13 probe. În cursul acestei dimineți am vorbit cu domnul ministru al Sănătății, care a înțeles ritmul muncii colegilor de la laborator și va trimite un aparat PCR de ultimă generație (folosit pentru diagnostice de o precizie înaltă, la diferite infecţii – n.r.), a mai spus managerul.

Prof. univ. dr. Carmen Dorobăț afirmă că spitalul va fi dotat şi cu un aparat care poate înlocui un plămân, deoarece atât în cazul gripei, cât și al infecției cu coronavirus, pacienții prezintă insuficiență respiratorie acută. Am avut o discuție cu domnul ministru al Sănătăţii în ceea ce privește dotarea Secției de Terapie Intensivă cu un nou sistem ECO, adică un plămân artificial pentru cazurile grave de infecție respiratorie acută și nu ne gândim aici doar la infecția cu noul coronavirus, ci și la infecțiile de gripă sezonieră. Aceste infecţii determină, în mod frecvent, insuficiență respiratorie acută și, de regulă, decesele prin gripa sezonieră apar prin insuficiență respiratorie”, a declarat prof. univ. dr. Carmen Dorobăț.

De menţionat faptul că Iaşul a înregistrat, de la începutul anului, un număr de 350 de pacienți cu gripă, cu 120 mai mulți decât în aceeași perioadă a anului trecut. Avem deja nouă decese, față de cinci, câte au fost anul trecut, dar ceea ce ar fi de subliniat este faptul că un copil și două persoane tinere, de 40 de ani, au decedat deşi nu aveau niciun fel de comorbidități . Este vorba de o tulpină agresivă a virusului AH1N1, toate cazurile fiind confirmate cu gripă de tip A”, a menţionat managerul de la Infecţioase. Ruxandra CAŞU

Puncte preluare anunturi  "Evenimentul Regional al Moldovei"  in Iasi

<>

Adauga comentariul tau

Nume:

E-mail:

Comentariu:

Security Code
Imagine noua
ULTIMA ORA
bancul zilei

05:46

PUBLICAȚIE DE VÂNZARE. Subscrisa, Management Reorganizare Lichidare Iaşi S.P.R.L., în calitate de lichidator judiciar al debitoarei IDIS CONSTRUCT S.R.L., cu sediul în Sat Chilișeni, Comuna Udești, nr. 5, Jud. Suceava, C.U.I. 24430897, nr. de înreg. Registrul Comerțului J33/1398/2008, potrivit Sentinței civile nr. 189/2018 din data de 02.04.2018, pronunţată de Tribunalul Suceava, în dosarul nr. 947/86/2018, anunţă scoaterea la vânzare prin licitaţie publică cu strigare, în conformitate cu prevederile Încheierii din 28.03.2023 a Tribunalului Suceava și în conformitate cu dispozițiile Noului Cod de Procedură Civilă, la data de 13.05.2024, ora 13.00, a următoarelor active aflate în proprietatea S.C. Idis Construct S.R.L., respectiv: Nr. activ: Activ 1, Denumire și descriere active: Proprietate Imobiliara - TEREN ARABIL – intravilan cu suprafata de 2.500 mp, identificat cu nr. cad. 30009, inscris in Cartea Funciara nr. 30009 UAT Udesti, situat in sat Chiliseni, comuna Udesti, judet Suceava. Valoare de piață stabilită de evaluator (lei, fără T.V.A.*): 37.400,00 lei. Valoarea de pornire la licitație (lei, fără T.V.A.): 18.700,00 lei. Persoanele care pretind vreun drept asupra bunurilor ce urmează a fi scoase la vânzare au obligaţia, sub sancţiunea decăderii, să facă dovada acestui fapt până la data de 10.05.2024, ora 13.00, la sediul lichidatorului judiciar din mun. Iași, Aleea Nicolina, nr. 82, jud. Iași. Ofertanții sunt obligați să depună până la data de 10.05.2024, ora 13.00, toate documentele menționate în publicația de vânzare/caietul de sarcini, precum și o garanție reprezentând 10% din prețul de pornire la licitație, în contul de lichidare al societății debitoare. Componenţa şi descrierea activelor scoase la vânzare sunt cuprinse în caietele de sarcini, care se pot procura de la sediul lichidatorului judiciar din mun. Iași, Aleea Nicolina, nr. 82, jud. Iași, în fiecare zi de luni până vineri, până la data de 22.06.2023, ora 13.00. Relaţii suplimentare se pot obţine la tel: 0232/243.864, 0751/084.083.
1. Informatii generale privind autoritatea contractanta, in special denumirea, codul de identificare fiscala, adresa, numarul de telefon, fax si/sau adresa de e-mail, persoana de contact: Comuna Tasca, cu sediul in sat Tasca, Str. Lt. Mitru Vasile nr. 11, judetul Neamt, telefon/fax 0233/255.023, e-mail: primaria_tasca@yahoo.com, cod fiscal 2614457. 2. Informatii generale privind obiectul procedurii de licitatie publica, in special descrierea si identificarea bunului care urmeaza sa fie inchiriat: Trup de pasune Neagra I, in suprafata totala de 2,25 ha, compus din numarul cadastral 50644, in suprafata de 1,18 ha, situat in extravilanul comunei Tasca si numarul cadastral 50650, in suprafata de 1,07 ha, situat in intravilanul comunei Tasca, apartine domeniului public al Comunei Tasca, conform caietului de sarcini, H.C.L. Tasca nr. 39/18.04.2024 si O.U.G. nr. 57/03.07.2019. 3. Informatii privind documentatia de atribuire: se regasesc in caietul de sarcini. 3.1.Modalitatea sau modalitatile prin care persoanele interesate pot intra in posesia unui exemplar al documentatiei de atribuire: la cerere, de la sediul Comunei Tasca. 3.2. Denumirea si datele de contact ale serviciului/ compartimentului din cadrul institutiei de la care se poate obtine un exemplar din documentatia de atribuire: Compartimentul Secretariat, din cadrul Comunei Tasca, sat Tasca, Str. Lt. Mitru Vasile nr. 11, judetul Neamt. 3.3. Costul si conditiile de plata pentru obtinerea acestui exemplar, unde este cazul, potrivit prevederilor O.U.G. nr. 57/2019 privind Codul administrativ: 100 Lei, se achita cu numerar la Casieria Comunei Tasca. 3.4. Data-limita pentru solicitarea clarificarilor: 17.05.2024, ora 16.00. 4. Informatii privind ofertele: 4.1. Data-limita de depunere a ofertelor: 27.05.2024, ora 09.00. 4.2. Adresa la care trebuie depuse ofertele: Comuna Tasca, sat Tasca, Str. Lt. Mitru Vasile nr. 11, judetul Neamt. 4.3. Numarul de exemplare in care trebuie depusa fiecare oferta: Oferta se depune intr-un singur exemplar, in doua plicuri sigilate, unul exterior si unul interior. 5. Data si locul la care se va desfasura sedinta publica de deschidere a ofertelor: 27.05/2024, ora 10.00, la sediul Comunei Tasca, sat Tasca, Str. Lt. Mitru Vasile nr. 11, judetul Neamt. 6. Denumirea, adresa, numarul de telefon si/sau adresa de e-mail ale instantei competente in solutionarea litigiilor aparute si termenele pentru sesizarea instantei: Sectia de Contencios -Administrativ a Tribunalului Neamt, Piatra-Neamt, B-dul Decebal nr. 5, judetul Neamt, telefon 0233/212.717, fax 0233/232.363, e-mail: tr-neamt@just.ro. 7. Data transmiterii anuntului de licitatie catre institutiile abilitate, in vederea publicarii: 23.04.2024.
Accident mortal la Flămânzi
29/04/2024 13:23

Un bărbat a murit şi un altul a fost rănit in urma unui accident rutier produs in noaptea de duminică spre luni pe un drum judeţean care leagă oraşul Flămanzi de comuna Prăjeni, au anunţat reprezentan ...

Dublă surpriză a Romanian Creative Week pentru comunitatea artistică: magazin offline și platformă online pentru vânzarea lucrărilor artiștilor invitați
29/04/2024 13:06

Romanian Creative Week (RCW), cel mai important eveniment dedicat industriilor creative din UE, si partenerii săi au pregătit, odată cu cea de-a patra editie, două surprize speciale pentru comunitatea art ...

Filarmonica MOLDOVA din Iași vă invită la concertele din 10 și 17 mai!
29/04/2024 12:45

Vineri, 10 mai 2024, ora 19:00 - Casa de Cultură a Studentilor Iasi – CONCERT SIMFONIC Orchestra simfonică a Filarmonicii MOLDOVA din Iasi Dirijor: RADU POSTĂVARU Solist: DRAGOS MÂNZA - vioar ...

Proiectul „ZETgeneration – Zâmbet, Empatie, Terapie” a ajuns la final
29/04/2024 11:45

Marti, 30 Aprilie, ora 11.00, la sediul Ateneului iesean, va avea loc Conferinta de inchidere a proiectului „ZETgeneration – Zambet, Empatie, Terapie”, proiect implementat de către Ateneul Na ...

Un șofer de la Ambulanță a făcut AVC în timp ce se afla la volan
29/04/2024 11:12

Un ambulantier in varstă de 57 de ani, de la substatia de ambulantă Rădăuti a SAJ Suceava, a făcut, sambătă, un accident vascular cerebral (AVC) in timp ce se afla la volan, in misiune de salvare, anunt ...

  Alege bunătățile de Paște, de la Mamma Mia!
29/04/2024 08:00

  Alege bunătătile de Paste, de la Mamma Mia! Sărbătorile Pascale sunt despre bunătate, familie, bucurie si bucate traditionale. Asa că adună-i pe cei dragi la masă si bucurati-vă de gustul ...

Spectacol plin de emoție la Opera Iași, în Joia Mare
29/04/2024 07:54

Prima reprezentatie a lunii mai programată de Opera Natională Romană din Iasi are loc joi. De la ora 18:30, in Sala Mare, publicul va putea urmări un spectacol incărcat de emotie, lucrarea vocal-simfonic ...

Iașul, dominat de violență. Poliția rezistă cu greu
29/04/2024 07:45

În realitate, cel puţin pe raza judeţului Iaşi, e, de departe, cea mai frecventă infracţiune. Lovire sau alte violenţe, articolul 193 din Noul Code Penal. Adică, pumni in cap, şuturi in figură, c ...

Liceul de Informatică are două echipe în finala celui mai important concurs de robotică din lume!
29/04/2024 07:45

Bucurie, preţuire şi admiraţie pentru echipele CyLiis & Peppers. Cele două echipe de la Liceul Teoretic de Inflormatică „Grigore Moisil” din Iaşi s-au calificat la MTI 2024, una dintre cel ...

  Serviciul de termoficare, concesionat pentru următorii 10 ani!
29/04/2024 07:30

Întruniti in sedintă ordinară, consilierii locali au aprobat, vineri, concesionarea serviciului public de termoficare, impreună cu regulamentul si caietul de sarcini pentru scoaterea la licitatie. Potr ...

Aboneaza-te la cele mai noi stiri din Regiunea Moldovei