Pasarelă din materiale uşoare, în zona Bucium!
Dimensiune font:
Este una dintre propunerile vehiculate la dezbaterea despre traficul din oraş, iniţiată de conducerea municipală a PMP Iaşi
Organizaţia Municipale a Partidului Mişcarea Populară Iaşi iniţiază o serie de trei dezbateri menite a oferi soluţii la probleme oraşului. Prima dintre acestea a avut loc zilele trecute, când organizatori şi invitaţii acestora au discutat pe tema traficul rutier din Iaşi. „Consider că prin seria dezbaterilor pe care le propunem, alături de specialişti din mediul academic, reprezentanţi ai administraţiei locale şi ai formaţiunilor politice prezente în viaţa comunităţii noastre, vom găsi soluţiile potrivite pentru rezolvarea problemelor ieşenilor. Nu ne propunem să criticăm, ci să provocăm o avalanşă de idei care pot contura un plan de lungă durată care să aducă rezolvare la majoritatea dificultăţilor pe care le întâmpinăm. Dezbaterea pe tema Traficul în Iaşi a apărut din necesitatea de a identifica o serie de soluţii constructive şi inovative pentru una din cele mai importante probleme cu care se confruntă oraşul nostru”, spune Alin Aivănoaei, preşedinte Organizaţiei Municipale a PMP Iaşi.
Pasarele pietonale în Podu Roş şi Valea Lupului
În opinia celor prezenţi al dezbatere, traficul din Iaşi prezintă trei zone cu probleme majore, generate de masivele investiţii imobiliare. Una dintre acestea este cea din zona Bucium, unde frecvent au loc ambuteiaje, în special la orele de vârf. Descongestionarea traficului s-ar putea realiza prin realizarea unei pasarele supraterane, în paralel cu cea existentă. Practic ar fi vorba de crearea a două benzi suplimentare prin apariţia acestei noi pasarele, care să preia strict traficul dinspre Bucium spre Podu Roş. Noutatea absolută o constituie ideea realizării acestei structuri din plăci turnate, susţinute de stâlpi montaţi în exteriorul actualei pasarele, prevăzuţi cu cabluri, cumva în genul podurilor din San Francisco!
O altă pasarelă, de această dată pietonală, peste sensul giratoriu, ar putea descongestiona traficul din Podu Roş. „Ne-am gândit la o pasarelă pietonală circulară, care, dincolo de utilitatea pentru care a fost concepută, poate constitui o atracţie turistică pentru panorama pe care ar oferi-o celor care o parcurg”, au mai spus organizatorii dezbaterii. La fel ar putea sta lucrurile şi în Valea Lupului, zonă unde au loc frecvente accidente şi unde se intenţionează, de ani buni, realizarea unor pasarele pietonale care să traverseze drumul european. Tudor DAMASCHIN
* * *
O altă ideea vine din partea consilierul judeţean PMP, Marian Uscatu. Acesta propune conducerii Consiliului Judeţean realizarea unui proiect care ar putea reduce semnificativ numărul de victime produse în accidente rutiere. Este vorba despre construirea a minim zece pasarele pietonale pe traseul Iaşi - Târgu Frumos. „Cunoaştem cu toţii problema numeroaselor accidente rutiere care au loc pe drumul european E85. Consiliul Judeţean, în calitate de instituţie de importanţă majoră în comunitatea ieşeană, ar trebui să intervină în această problemă. De aceea am propus un proiect de construire a mai multor pasarele pietonale, supraterane sau subterane, pe traseul cuprins între ieşirea din municipiul Iaşi şi oraşul Târgu Frumos. Un exemplu asemănător îl avem în Judeţul Ilfov. Cred că se impune realizarea măcar a măcar zece astfel de pasarele, care ar costa circa 6 milioane de lei”, a declarat Marian Uscatu.
Puncte preluare anunturi "Evenimentul Regional al Moldovei" in Iasi
<
Adauga comentariul tau