Pază de 1,45 milioane lei pe an, la ApaVital
ApaVital a lansat o nouă licitaţie pentru desemnarea firmei care va asigura protecţia angajaţilor şi paza obiectivelor, bunurilor şi valorilor societăţii. Este un demers pe care furnizorul de apă îl realizează în fiecare an, din raţiuni financiare. „Deşi serviciile de pază nu fac parte din categoria serviciilor pentru care trebuie organizate proceduri de atribuire, pentru o mai bună folosire a fondurilor, ApaVital a organizat începerea unei proceduri de atribuire prin cerere de oferte, având ca etapă finală licitaţia electronică în care criteriul de atribuire este preţul cel mai scăzut. Valoarea estimată a achiziţiei este de 1.455.562 lei”, au declarat oficialii societăţii. Ofertele se depun la sediul societăţii până pe 4 iunie, dată la care vor fi analizate dosarele primite.
Patrulare cu bărci pneumatice şi câini
Printre alte obiective, firmele de pază trebuie să asigure protecţia drenurilor captării Timişeşti, a Lacului Chiriţa, a staţiilor de înmagazinare şi de tratare a apei, a staţiilor de epurare şi a celor de pompare sau a casieriilor unităţii. Dacă anii trecuţi erau solicitate 14 posturi de pază, anul acesta numărul lor a crescut la 22, în condiţiile în care investiţiile derulate de operator au dus la apariţia altor şase obiective. Firesc, firmele interesate trebuie să îndeplinească o serie de cerinţe obligatorii, printre care să aibă licenţă eliberată de către Inspectoratul General al Poliţiei Române, să deţină aviz de funcţionare pentru dispecerat în Iaşi, să facă dovada existenţei mijloacelor de intervenţie rapidă, cum ar fi autoturismele 4x4. Mai mult decât atât, în caietul de sarcini, şefii ApaVital solicită viitorilor parteneri să deţină două ATV-uri, o barcă cu motor necesară la patrularea pe Lacul Chiriţa şi să aibă minim trei câini dresaţi, tot pentru patrulare. (Tudor Damaschin)
Acum ne poți urmări și pe FACEBOOK
Evenimentul pe WhatsApp – cele mai tari stiri, direct pe telefon!
Esti mereu pe fuga? Noi îti trimitem zilnic cele mai importante 3 stiri din Iasi, Moldova si tara – scurt, clar, fara spam.
Plus: alerte locale de urgenta, noutati exclusive si acces rapid la anunturi importante.
Intra pe canalul nostru oficial: WhatsApp Ziarul Evenimentul
⇒ Încearca 3 zile. Daca nu-ti place, poti iesi oricând.
Esti martorul unui eveniment care poate fi o stire de interes pentru comunitate?
Trimite-ne detalii si imagini la numarul de WhatsApp
0752 266 264 si noi le facem cunoscute!