Primăria își recompensează angajații, de Crăciun

3prime1

Dimensiune font:

| 29-11-2022 07:59

Mare parte dintre societăţile subordonate Primăriei Iaşi au finalizat coşul de sărbători pentru angajaţi * anul acesta, Salubris pare campion incontestabil al stimulării angajaţilor, cu o primă maximă de 1.100 lei * la alte societăţi, nivelul primei de Crăciun a rămas la valoarea de 400 de lei

 

 Anii în care angajaţii societăţilor Primăriei nu primeau prime pentru sărbătorile de iarnă motivat de dificultăţile financiare ale fiecărei companii sau de ordinele venite de la Palatul  Victoria par a fi apus. Majoritatea directorilor spun că vor acorda bonusuri şi în acest an, însă mărimea acestora este comparabilă cu cea de anul trecut. De exemplu, la Compania de Transport Public, prima de Crăciun a fost bătută în cuie prin negocierile dintre conducere şi sindicate şi stipulată în Contractul Colectiv de Muncă.

„Va fi o primă în bani şi un cadoul simbolic pentru copiii angajaţilor noştri. Suma este de 400 de lei negociată conform Contractului Colectiv de Muncă, iar suma pentru dulciuri şi alte jucărioare de 100 de lei”, spune Cristian Stoica, directorul CTP Iaşi.

Primă de 1.100  lei la Salubris

Mult mai darnici cu proprii angajaţi se doveşte a fi directorul Salubris, Cătălin Neculau. Un fapt absolut normal, având în vedere că societatea pe care o păstoreşte este cea mai profitabilă unitate din subordinea Primăriei, alături de Servicii Publice. Astfel, unii dintre angajaţii societăţii de salubritate vor primi un bonus de Crăciun la care alţii doar visează. „Primele de Crăciun sunt diferenţiate funcţie de cât a muncit fiecare. Primele îmbracă forma unuii ajutor material care va fi acelaşi pentru toată lumea, iar pe lângă acest ajutor material, vor veni premiile pentru cei merituoşi. Cea mai mică primă va fi de 400 lei, iar cea mai mare în jur de 1.000-1100 lei”, spune Neculau.

Prime prinse în buget

La alte societăţi, cuantumul bonusurilor este stipulat în bugetul de venituri şi cheltuieli pe anul în curs, şefii societăţilor evitând să avanseze vreo sumă. „Încercăm şi în acest an să acordăm salariaţilor noştri, având în vedere şi efortul susţinut depus în decursul întregului an, nişte beneficii sub forma unor premii băneşti. Societatea şi-a bugetat această cheltuială”, spune Laurenţiu Ivan, directorul SC Servicii Publice. Potrivit BVC al societăţii, cheltuielie cu bonusurile însumează 2.265.000 lei, însă aici sunt incluse toate primele dintr-un an calendaristic, inclusiv cele de Paşte. La rândul lor,  economiştii Citadin au bugetat suma de 45.000 lei drept bonusuri, dar şi aici ele curprind mai multe categorii, nu doar prima de Crăciun. Lucian STATE

 

* * *

Conform unui studiu, aproape 30% dintre firmele din România au declarat că valoarea pachetului de sărbători va fi de peste 1.000 de lei pentru fiecare angajat. 25% dintre ele au alocat, în acest scop, între 400 și 600 de lei, 14,3% între 200 și 400 de lei, 7,1% între 600 și 800 de lei, iar 3,6% între 800 și 1.000 de lei. 21,4%, în schimb, se vor limita la un buget cuprins între 100 și 200 de lei pentru fiecare angajat din companie

Puncte preluare anunturi  "Evenimentul Regional al Moldovei"  in Iasi

<>

Adauga comentariul tau

Nume:

E-mail:

Comentariu:

Security Code
Imagine noua
ULTIMA ORA

1. Informatii generale privind autoritatea contractanta, in special denumirea, codul de identificare fiscala, adresa, numarul de telefon, fax si/sau adresa de e-mail, persoana de contact: Comuna Tasca, cu sediul in sat Tasca, Str. Lt. Mitru Vasile nr. 11, judetul Neamt, telefon/fax 0233/255.023, e-mail: primaria_tasca@yahoo.com, cod fiscal 2614457. 2. Informatii generale privind obiectul procedurii de licitatie publica, in special descrierea si identificarea bunului care urmeaza sa fie inchiriat: Trup de pasune Neagra I, in suprafata totala de 2,25 ha, compus din numarul cadastral 50644, in suprafata de 1,18 ha, situat in extravilanul comunei Tasca si numarul cadastral 50650, in suprafata de 1,07 ha, situat in intravilanul comunei Tasca, apartine domeniului public al Comunei Tasca, conform caietului de sarcini, H.C.L. Tasca nr. 39/18.04.2024 si O.U.G. nr. 57/03.07.2019. 3. Informatii privind documentatia de atribuire: se regasesc in caietul de sarcini. 3.1.Modalitatea sau modalitatile prin care persoanele interesate pot intra in posesia unui exemplar al documentatiei de atribuire: la cerere, de la sediul Comunei Tasca. 3.2. Denumirea si datele de contact ale serviciului/ compartimentului din cadrul institutiei de la care se poate obtine un exemplar din documentatia de atribuire: Compartimentul Secretariat, din cadrul Comunei Tasca, sat Tasca, Str. Lt. Mitru Vasile nr. 11, judetul Neamt. 3.3. Costul si conditiile de plata pentru obtinerea acestui exemplar, unde este cazul, potrivit prevederilor O.U.G. nr. 57/2019 privind Codul administrativ: 100 Lei, se achita cu numerar la Casieria Comunei Tasca. 3.4. Data-limita pentru solicitarea clarificarilor: 17.05.2024, ora 16.00. 4. Informatii privind ofertele: 4.1. Data-limita de depunere a ofertelor: 27.05.2024, ora 09.00. 4.2. Adresa la care trebuie depuse ofertele: Comuna Tasca, sat Tasca, Str. Lt. Mitru Vasile nr. 11, judetul Neamt. 4.3. Numarul de exemplare in care trebuie depusa fiecare oferta: Oferta se depune intr-un singur exemplar, in doua plicuri sigilate, unul exterior si unul interior. 5. Data si locul la care se va desfasura sedinta publica de deschidere a ofertelor: 27.05/2024, ora 10.00, la sediul Comunei Tasca, sat Tasca, Str. Lt. Mitru Vasile nr. 11, judetul Neamt. 6. Denumirea, adresa, numarul de telefon si/sau adresa de e-mail ale instantei competente in solutionarea litigiilor aparute si termenele pentru sesizarea instantei: Sectia de Contencios -Administrativ a Tribunalului Neamt, Piatra-Neamt, B-dul Decebal nr. 5, judetul Neamt, telefon 0233/212.717, fax 0233/232.363, e-mail: tr-neamt@just.ro. 7. Data transmiterii anuntului de licitatie catre institutiile abilitate, in vederea publicarii: 23.04.2024.
1. Informatii generale privind autoritatea contractanta, in special denumirea, codul de identificare fiscala, adresa, numarul de telefon, fax si/sau adresa de e-mail, persoana de contact: Comuna Nicolae Balcescu, cu sediul in sat Nicolae Balcescu, comuna Nicolae Balcescu, Str. Eroilor nr. 380, judetul Bacau, telefon 0234.214.071, fax 0234.214.016, e-mail: registratura@primaria-nicolae-balcescu.ro, cod fiscal 4353234. 2. Informatii generale privind obiectul procedurii de licitatie publica, in special descrierea si identificarea bunului care urmeaza sa fie inchiriat: -spatiu cu suprafata de 10,95 mp, in vederea desfasurarii activitatii cabinet de oftalmologie si optica medicala, situat in imobilul Dispensar Uman din satul Nicolae Balcescu, Str. Eroilor nr. 8, avand nr. cadastral 61861, CF 61861, apartinand domeniului public al Comunei Nicolae Balcescu, conform caietului de sarcini, H.C.L. Nicolae Balcescu nr. 31/11.03.2024 si temeiului legal O.U.G. nr. 57/03.07.2019. 3. Informatii privind documentatia de atribuire: se regasesc in caietul de sarcini. 3.1. Modalitatea sau modalitatile prin care persoanele interesate pot intra in posesia unui exemplar al documentatiei de atribuire: La cerere, de la sediul institutiei, Compartiment Relatii cu Publicul si Arhiva. 3.2. Denumirea si datele de contact ale serviciului/ compartimentului din cadrul institutiei de la care se poate obtine un exemplar din documentatia de atribuire: Compartimentul Relatii cu Publicul si Arhiva din cadrul Comunei Nicolae Balcescu, sat Nicolae Balcescu, comuna Nicolae Balcescu, Str.Eroilor nr.380, judetul Bacau. 3.3.Costul si conditiile de plata pentru obtinerea acestui exemplar, unde este cazul, potrivit prevederilor O.U.G.nr.57/2019 privind Codul administrativ: 30 Lei/exemplar, se achita numerar sau prin OP la Compartimentul Impozite si Taxe din cadrul Comunei Nicolae Balcescu. 3.4. Data-limita pentru solicitarea clarificarilor: 06.06.2024, ora 13.00. 4. Informatii privind ofertele: 4.1.Data-limita de depunere a ofertelor: 14.06.2024, ora 13.00. 4.2. Adresa la care trebuie depuse ofertele: Comuna Nicolae Balcescu, sat Nicolae Balcescu, comuna Nicolae Balcescu, Str. Eroilor nr. 380, judetul Bacau, Compartiment Relatii cu Publicul si Arhiva. 4.3. Numarul de exemplare in care trebuie depusa fiecare oferta: Se depun intr-un singur exemplar, in doua plicuri sigilate. 5. Data si locul la care se va desfasura sedinta publica de deschidere a ofertelor: 17.06.2024, ora 10.00, Comuna Nicolae Balcescu, sat Nicolae Balcescu, comuna Nicolae Balcescu, Str. Eroilor nr. 380, judetul Bacau. 6. Denumirea, adresa, numarul de telefon si/sau adresa de e-mail ale instantei competente in solutionarea litigiilor aparute si termenele pentru sesizarea instantei: Sectia a II-a civila si de contencios administrativ si fiscal a Tribunalului Bacau, municipiul Bacau, Str. Stefan cel Mare nr. 4, judetul Bacau, telefon 0234.514.419, fax 0234.525.211, e-mail: tr-bacau-reg2@just.ro. 7. Data transmiterii anuntului de licitatie catre institutiile abilitate, in vederea publicarii: 16.05.2024.
Pacient la un pas de moarte din cauza unui șarpe
21/05/2024 18:38

La Spitalul Municipal Roman a fost adus un tanăr de 22 de ani, după ce a fost muscat de un sarpe. Lipsa serului antiviperin a impus transferul pacientului la Spitalul Judetean de Urgentă Bacău. „Medi ...

Spectacol electrizant de dans, la Palatul Culturii din Iași, în cadrul Romanian Creative Week
21/05/2024 17:22

Petrecere la Palat: spectacol electrizant de dans, cu ropote de aplauze, la Palatul Culturii din Iasi. Expozitiile de artă si fashion imbogătesc atmosfera la Romanian Creative Week Petrecere la Palat: specta ...

Crimă urmată de sinucidere într-un sat din Vaslui. Dascălul din localitate a descoperit totul
21/05/2024 15:55

Crimă urmată de sinucidere intr-un sat din Vaslui. Dascălul din localitate a descoperit totul. Ce s-a intamplat de fapt si cum a fost descoperită oroarea? Crimă urmată de sinucidere la Vaslui Posibilă ...

A doua zi de grevă la Agenţia pentru Protecţia Mediului
21/05/2024 14:42

Angajaţii Agenţiei pentru Protecţia Mediului (APM) Vaslui au intrerupt activitatea, marţi, pentru a doua zi consecutiv, cu scopul de a atrage atenţia cu privire la necesitatea obţinerii egalizării salari ...

Un angajat al Inspectoratului de Stat în Construcţii a fost reţinut de procurorii Parchetului de pe lângă Tribunalul Iaşi pentru luare de mită
21/05/2024 13:35

Un angajat al Inspectoratului de Stat in Construcţii (ISC) a fost reţinut de procurorii Parchetului de pe langă Tribunalul Iaşi pentru luare de mită, intr-un dosar instrumentat de impreună cu ofiţerii de ...

Angajat al Inspectoratului de Stat în Construcţii Iaşi, cercetat pentru luare de mită - Ar fi cerut şase sisteme de aer condiţionat cu module Wi-Fi
21/05/2024 13:04

Un angajat al Inspectoratului de Stat in Construcţii Iaşi este cercetat pentru luare de mită. Ar fi cerut şase sisteme de aer condiţionat cu module Wi-Fi pentru a semna documentaţia necesară pentru recep ...

Detalii șocante în cazul tentativei de suicid a grefierei de la Vaslui. Ce a împins-o la acest gest
21/05/2024 10:47

Apar detalii socante in cazul grefierei din Vaslui care a incercat să isi pună capăt zilelor. Femeia ar fi dat foc mai multor dosare in biroul in care lucra, iar apoi a incercat să se spanzure. Potrivit an ...

Medvedev, furibund împotriva lui Zelenski: 'Ar trebui judecat sau lichidat!' / 'E o țintă legitimă pentru noi'
21/05/2024 10:37

Vicepresedintele Consiliului de Securitate al Federatiei Ruse, Dmitri Medvedev, a avut o nouă iesire surprinzătoare, foarte dură impotriva presedintelui ucrainean Volodimir Zelenski, despre care spune că ar ...

Viitorul sună bine pentru tinerii din Moldova!
21/05/2024 08:39

Gura Humorului a găzduit in week-end unul dintre cele mai complexe si dinamice evenimente dedicate tinerilor din zona Moldovei, Tabăra RYLA Med+ Moldova — Rotary Youth Leadership Awards. Evenimentul, or ...

Consilierii locali, la ultima şedinţă!
21/05/2024 08:11

Unanimitate pentru toate proiectele * consilierii locali s-au intrunit luni, 20 mai, in ultima şedinţă ordinară din acest manadat, pe a cărei ordine de zi s-au aflat 26 de proiecte de hotărare * in mai p ...

Aboneaza-te la cele mai noi stiri din Regiunea Moldovei