Procesiune de Vovidenii, la Botoşani
Dimensiune font:
Biserica „Vovidenia” din municipiul Botoșani va organiza o procesiune a moaştelor celor trei sfinţi aflate în patrimoniul lăcaşului. Slujba va avea loc miercuri, 20 noiembrie, când racla va fi scoasă în procesiune, apoi așezată pe un baldachin pentru credincioșii care vor să li se închine. În aceeași zi, de la ora 17.00, se va oficia Vecernia Mare. Joi, 21 noiembrie, în ziua sărbătorii Vividenia, va fi săvârșită Utrenia, apoi se va citi Sfânta Liturghie, urmată de pomenirea ctitorilor bisericii. Seara, Sfintele Moaște vor fi purtate într-un ritual de binecuvântare, în jurul bisericii, apoi se va oficia Taina Sfântului Maslu, prilej cu care bolnavii botoșăneni își vor putea sfinți alimente, spre îndreptarea sănătății. Biserica „Vovidenia” este cunoscută în special datorită numeroaselor activităţi cu elevii.
Nicolae DRUMEA
Puncte preluare anunturi "Evenimentul Regional al Moldovei" in Iasi
<
Adauga comentariul tau