Schimbări radicale pe o importantă stradă din oraş

2simionescu

Dimensiune font:

| 22-08-2021 11:00

Strada Prof. I. Simionescu și un teren viran din zonă vor fi modernizate printr-un proiect european al Primăriei Iași, „Oaza de verdeaţă din cartierul nostru” * de asemenea, aici este în curs de ridicare o grădiniţă care va asigura 280 de locuri suplimentare în învăţământul preşcolar

Pe strada Prof. I. Simionescu din cartierul Dacia au început ieri lucrările de subtraversare în vederea racordării la rețeaua centralizată de termoficare a noii grădinițe, cu 280 de locuri, care este construită cu fonduri europene de Primăria Municipiului Iași. Lucrările sunt executate de SC Pro Instal SRL Neamţ și sunt avizate până la sfârșitul acestei luni de Biroul Rutier – Poliția Municipiului Iași. După finalizarea lucrărilor pe carosabil, acestea vor continua pe trotuar. Lucrările vor genera restricții de circulație și vor fi semnalate corespunzător de constructor. Valoarea totală a proiectului „Construirea și echiparea unei grădinițe în zona Dacia” este de 7.952.864,61 lei (circa 1,65 milioane euro), iar cea mai mare parte a sumei este finanțată prin Programul Operațional Regional 2014 – 2020 – Axa 4.4. Contractul de finanțare europeană a fost semnat de primarul Mihai Chirica pe 27 februarie 2020. Durata de implementarea a proiectului este de 36 de luni, din care 30 de luni reprezintă durata de execuţie a lucrărilor. Construcția grădiniței este realizată de Stasform Consult SRL Vaslui în cadrul unui contract în valoare de 5.259.838,51 lei, fără TVA (6.259.207,82 lei, cu TVA).

Investiţia constă în ridicarea unui corp de clădire P+E cu o suprafaţă construită de 1.166,6 metri pătrați, o suprafaţă construită desfăşurată de 2.375 metri pătrați şi care va cuprinde 14 săli de grupă. Construirea acestei grădiniţe va duce la crearea a 280 de locuri pentru învăţământul preşcolar. De asemenea, proiectul include echiparea funcţionalului şcolar şi amenajarea unui spaţiu de joacă pentru copii.  Terenul amenajat prin proiect are o suprafață de 4.420 metri pătrați și se află în zona străzilor Tabacului și Prof. I. Simionescu, lângă Secția 1 Poliție.

Spaţii verzi

La rândul său, strada Prof. I. Simionescu și un teren viran din zonă vor fi modernizate printr-un alt proiect european al Primăriei Municipiului Iași, „Oaza de verdeaţă din cartierul nostru”, un program comunitar de revitalizare a spaţiilor publice abandonate sau degradate de mici dimensiuni care vizează reconversia şi refuncţionalizarea a 12.741 de metri pătraţi de teren neutilizat. Terenurile care urmează a fi înfrumuseţate sunt situate pe aleea Prof. I. Simionescu (2.664 metri pătraţi), strada Bradului nr. 17 A (4.250 metri pătraţi), strada Egalităţii nr. 27 A (2.519 metri pătraţi), strada Butnari nr. 13 A (1.673 metri pătraţi) şi strada Romană (1.635 metri pătraţi). Proiectul include și modernizarea a trei străzi de acces direct către aceste scuaruri: Prof. I. Simionescu, Orientului și Romană, cu o suprafață totală de 15.868 metri pătrați.

Contractul de finanțare europeană aferent acestui proiect a fost semnat pe 5 februarie 2020. Pe 16 iunie 2020 primarul Mihai Chirica a semnat și contractul de lucrări de construire aferente proiectului cu finanțare europeană. Lucrările sunt executate de SC Con Ted Company SRL pentru o sumă de 4.294.362,30 lei, fără TVA (5.110.291,14 lei, cu TVA). Lucian STATE

 

Puncte preluare anunturi  "Evenimentul Regional al Moldovei"  in Iasi

<>

Adauga comentariul tau

Nume:

E-mail:

Comentariu:

Security Code
Imagine noua
ULTIMA ORA

1. Informatii generale privind autoritatea contractanta, in special denumirea, codul de identificare fiscala, adresa, numarul de telefon, fax si/sau adresa de e-mail, persoana de contact: Comuna Nicolae Balcescu, cu sediul in sat Nicolae Balcescu, comuna Nicolae Balcescu, Str. Eroilor nr. 380, judetul Bacau, telefon 0234.214.071, fax 0234.214.016, e-mail: registratura@primaria-nicolae-balcescu.ro, cod fiscal 4353234. 2. Informatii generale privind obiectul procedurii de licitatie publica, in special descrierea si identificarea bunului care urmeaza sa fie inchiriat: -spatiu cu suprafata de 10,95 mp, in vederea desfasurarii activitatii cabinet de oftalmologie si optica medicala, situat in imobilul Dispensar Uman din satul Nicolae Balcescu, Str. Eroilor nr. 8, avand nr. cadastral 61861, CF 61861, apartinand domeniului public al Comunei Nicolae Balcescu, conform caietului de sarcini, H.C.L. Nicolae Balcescu nr. 31/11.03.2024 si temeiului legal O.U.G. nr. 57/03.07.2019. 3. Informatii privind documentatia de atribuire: se regasesc in caietul de sarcini. 3.1. Modalitatea sau modalitatile prin care persoanele interesate pot intra in posesia unui exemplar al documentatiei de atribuire: La cerere, de la sediul institutiei, Compartiment Relatii cu Publicul si Arhiva. 3.2. Denumirea si datele de contact ale serviciului/ compartimentului din cadrul institutiei de la care se poate obtine un exemplar din documentatia de atribuire: Compartimentul Relatii cu Publicul si Arhiva din cadrul Comunei Nicolae Balcescu, sat Nicolae Balcescu, comuna Nicolae Balcescu, Str.Eroilor nr.380, judetul Bacau. 3.3.Costul si conditiile de plata pentru obtinerea acestui exemplar, unde este cazul, potrivit prevederilor O.U.G.nr.57/2019 privind Codul administrativ: 30 Lei/exemplar, se achita numerar sau prin OP la Compartimentul Impozite si Taxe din cadrul Comunei Nicolae Balcescu. 3.4. Data-limita pentru solicitarea clarificarilor: 06.06.2024, ora 13.00. 4. Informatii privind ofertele: 4.1.Data-limita de depunere a ofertelor: 14.06.2024, ora 13.00. 4.2. Adresa la care trebuie depuse ofertele: Comuna Nicolae Balcescu, sat Nicolae Balcescu, comuna Nicolae Balcescu, Str. Eroilor nr. 380, judetul Bacau, Compartiment Relatii cu Publicul si Arhiva. 4.3. Numarul de exemplare in care trebuie depusa fiecare oferta: Se depun intr-un singur exemplar, in doua plicuri sigilate. 5. Data si locul la care se va desfasura sedinta publica de deschidere a ofertelor: 17.06.2024, ora 10.00, Comuna Nicolae Balcescu, sat Nicolae Balcescu, comuna Nicolae Balcescu, Str. Eroilor nr. 380, judetul Bacau. 6. Denumirea, adresa, numarul de telefon si/sau adresa de e-mail ale instantei competente in solutionarea litigiilor aparute si termenele pentru sesizarea instantei: Sectia a II-a civila si de contencios administrativ si fiscal a Tribunalului Bacau, municipiul Bacau, Str. Stefan cel Mare nr. 4, judetul Bacau, telefon 0234.514.419, fax 0234.525.211, e-mail: tr-bacau-reg2@just.ro. 7. Data transmiterii anuntului de licitatie catre institutiile abilitate, in vederea publicarii: 16.05.2024.
ECOPIATA S.A. IASI organizeaza licitatii publice cu strigare pentru inchirierea urmatoarelor terenuri si spatii comerciale: - terenul nr. 4 (20 mp) din Bazar, destinat amplasarii unei rulote pentru activitatea de fast food, pe 31.05.2024 - ora 9.30; - terenul nr. 2 (20 mp) din Bazar, destinat amplasarii unei rulote pentru activitatea de fast food, pe 31.05.2024 - ora 9.45; - spatiul comercial S1 (5,87 mp) – Piata Independentei pe 31.05.2024 – ora 10.00; - spatiul comercial S3 (24 mp) - Piata Independentei pe 31.05.2024 - ora 10.30; - spatiul comercial S4 (38 mp) - Piata Independentei pe 31.05.2024 - ora 11.00; - spatiul comercial S5 (72,5 mp) - Piata Independentei pe 31.05.2024 - ora 11.30; - spatiul comercial S9 (48,21 mp) - Piata Independentei pe 31.05.2024 - ora 12.00; - spatiul comercial S25 (30,00 mp) - Piata Hala Centrala pe 31.05.2024 - ora 12.30; - spatiu comercial S2 (28,65 mp) - Piata Hala Centrala pe 31.05.2024 -ora 13.00; spatiul comercial S6 (28,65 mp) – Piata Hala Centrala pe 31.05.2024 – ora 13.30; - teren nr. 1 (25 mp) din Piata Pacurari, destinat amplasarii unei rulote/ chiosc/ modul pe 31.05.2024 – ora 13.45; - teren nr. 2 (25 mp) din Piata Pacurari, destinat amplasarii unei rulote/ chiosc/ modul, pe 31.05.2024 – ora 14.00. Licitatiile vor avea loc la sediul firmei din Str. Anastasie Panu nr. 48. Caietele de sarcini se pot cumpara de la secretariatul societatii, unde se va depune documentatia pentru inscriere pana la data si ora de incepere a fiecarei licitatii. Informatii suplimentare la tel. 0232/267844.
Lucrările la noul stadion al Iașului pot începe!
29/05/2024 00:01

* „Creditul a fost incheiat in condiţii foarte avantajoase, motiv pentru care, credem noi, in cel mai scurt timp putem demara procedurile pentru inceperea lucrărilor”, a declarat primarul Mihai Ch ...

Aqualand în Moara de Vânt!
29/05/2024 00:01

Primarul Mihai Chirica a anunţat marţi că a semnat contractul cu firma SC Goliat SRL din Oradea pentru proiectarea şi construcţia unui parc de distracţii acvatic (aqualand) in zona Moara de Vant, in aprop ...

 Încă doi hoţi de catalizatoare trimişi în judecată
28/05/2024 22:13

.L. ar trebui să fie om la casa lui, deşi a terminat doar gimnaziul, s-a căsătorit şi are acum un copil mic. În prima tinereţe a suferit mai multe condamnări, toate pentru „furt calificat&rdq ...

 Un ieşean a furat câteva mii de pachete de ţigări
28/05/2024 22:12

De puţin timp, magistraţii şi-au schimbat radical optica in ce priveşte hoţii. Pană acum, aceştia primeau, cel mult, o condamnare cu suspendare, cu amanare sau se hotăra renunţarea la procesul penal. & ...

 De la diagnostic crunt, la speranţă - Bărbat din Neamţ, salvat de neurochirurgii ieşeni
28/05/2024 22:11

Un bărbat de 58 de ani din judeţul Neamţ, care a lucrat o viaţă intreagă la hidrocentrală, a primit un diagnostic crunt: o tumoră de 10 cm care i-a pus viaţa in pericol. De la Spitalul Judeţean Neamţ ...

 S-a deschis sezonul dulcețurilor
28/05/2024 22:09

În pietele din Iasi gospodinele caută căpsuni aromate, numai bune de făcut dulceată. În mai toate gospodăriile din judet se găsesc oale la fiert cu tot felul de bunătăti: dulceată de tranda ...

Ministrul Muncii: Persoanele cu stagiul de cotizare de peste 25 de ani vor fi avantajate la recalcularea pensiei
28/05/2024 22:06

Prioritatea Ministerului Muncii si Solidaritătii Sociale (MMSS) o reprezintă reclacularea pensiilor după noua formulă si intrarea acestora in plată incepand cu 1 septembrie 2024, a declarat marti, la Iasi, ...

  Culorile Evei
28/05/2024 18:40

  În lumea artei, fiecare trasătură de pensulă si fiecare linie desenată anuntă povestiri in sine, iar artistul devine narator. Într-o societate in care creativitatea si expresia personal ...

  Cea mai amuzantă cursă caritabilă revine la Iași
28/05/2024 15:23

Pentru al doilea an consecutiv, Clubul Rotaract Iasi, alături de Clubul Rotaract Iasi Curtea Domnească, organizează unul dintre cele mai interactive evenimente caritabile din Iasi – Cursa de Rătuste R ...

Salariul minim pe economie în România va fi de 3.700 de lei, de la 1 iulie
28/05/2024 15:11

Salariul minim pe economie in Romania va fi de 3.700 de lei, incepand cu 1 iulie, a afirmat astăzi, la Iasi, Ministrul Muncii si Solidaritătii Sociale, Simona Bucura Oprescu. Ea a precizat că acesta este ni ...

Aboneaza-te la cele mai noi stiri din Regiunea Moldovei