Se întâmplă miracole la Spitalul de Neurochirurgie din Iași!

1neuro2

Dimensiune font:

| 04-09-2023 07:47

În urma unei intervenţii chirurgicale complexe, specialiştii neurochirurgi au reuşit să salveze o nouă viaţă. Este vorba despre o femeie în vârstă de 40 de ani, din Focşani, care a ajuns la Spitalul „Prof. Dr. Nicolae Oblu” din Iaşi, în căutarea unei şanse pentru o nouă viaţă. Această poveste de succes subliniază importanţa expertizei medicale de înaltă calitate şi a abordării personalizate în tratamentul cazurilor complexe.

După ce a trecut prin momente dificile şi încercări grele, femeia a găsit speranţă în mâinile pricepute ale medicilor de la Spitalul de Neurochirurgie, unde  s-a investit în tehnologie de vârf şi s-au format echipe de specialişti dedicaţi care reuşesc să abordeze cazuri dificile cu încredere şi să ofere şanse de recuperare. „Am avut o intervenţie pentru o tumoare cerebrală, care a fost operată, în partea stângă frontală. Toată lumea are dureri de cap, dar în cazul meu a fost mai grav. Am căzut jos din picioare într-o zi. Am fost adus de urgenţă la spital în Bucureşti, în timpul pandemiei. Norocul meu a fost că am fost operat de un doctor foarte bun de la Bagdasar. M-au operat cu şanse aproape nule la viaţă. Şi prin voia lui Dumnezeu, am trăit încă doi ani”, spune Simona Munteanu, o femeie din Focşani.

Numai că acum trei săptămâni, când ar fi trebuit să fie în vacanţă, a leşinat. „Am fost internată la Focşani timp de zece zile. După aceste zece zile am avut timp să meditez, să reflectez. Domnul profesor, atunci când am mers la el în mai, mi-a comunicat că nu are mijloacele necesare să mă opereze. Deci, acesta a fost diagnosticul şi verdictul. Am hotărât să încercăm să înlăturăm o parte din tumoare, chiar mai mică decât o nucă. Totuşi, am primit răspunsul că nu se poate realiza. De mult timp doream să ajung la domnul Eva. L-am contactat pe domnul profesor, un om deosebit. El a fost de acord să mă vadă şi să mă ajute. Mi-a oferit tot sprijinul necesar. Am înţeles că a reuşit să înlăture aproape întreaga tumoare. În două zile m-am recuperat pe culoarul spitalului. În concluzie, sunt fără cuvinte. În final, pentru toată lumea: Dumnezeu există! Trebuie doar să ştii să-I ceri ajutorul şi să-I mulţumeşti în momentul potrivit", spune Simona Olteanu.

Strategie inovatoare

O echipă de neurochirurgi, condusă de conf. univ. dr. Lucian Eva, a abordat cazul cu o strategie inovatoare.

Operaţia de extirpare a tumorii a fost un proces complex şi delicat, dată fiind recidiva şi complicaţiile anterioare. Cu toate acestea, echipa medicală a reuşit să îndepărteze întreaga tumoare printr-o intervenţie care a durat mai multe ore. „Pacienta a fost diagnosticată acum câţiva ani cu o tumoare cerebrală. Motiv pentru care a fost operată într-un centru din ţară. S-a făcut o intervenţie chirurgicală la momentul respectiv. A fost diagnosticată cu o tumoare cerebrală de grad mic. De altfel, trebuie să vă spun că tumorile cerebrale, din punct de vedere al agresivităţii lor, se împart în patru tipuri. De la gradul unu, care sunt tumori benigne, până la gradul patru, când vorbim de tumori maligne, adică cancere. Indiferent de tipul de tumoare, acestea se încadrează în această tipologie. Ea a fost diagnosticată la momentul respectiv cu o tumoare de grad intermediar. Evoluţia a fost destul de bună o perioadă de timp, după care s-a înrăutăţit. A venit la noi. A fost consultată, investigată imagistic şi s-a luat decizia de a reinterveni chirurgical, fiind singura ei şansă. Operaţia, de data aceasta, a constat într-o rezecţie maximală a acelei tumori, cu scopul de a-i oferi şansa de a depăşi această etapă şi de a o vindeca sau, în cel mai rău caz, de a-i prelungi viaţa, să spunem aşa", a spus dr. Lucian Eva.

„Acesta este rolul nostru aici: să depăşim limitele”

Operaţia a decurs bine şi a fost făcută de o echipă multidisciplinară, după o serie de investigaţii neuroimagistice laborioase. „Aşteptăm rezultatul final anatomo-patologic. Evoluţia pacientei este bună. Ea prezintă anumite simptome legate de localizarea tumorii, şi anume în zona lobului frontal. Este important să menţionăm latura pozitivă a lucrurilor, deoarece manifestă dezinhibiţie, în timp ce în mod obişnuit, varianta contrară este reprezentată de inhibiţie, depresie sau agresivitate. Acest aspect reprezintă o perspectivă optimistă, întrucât, alături de recuperare şi tratamentul complementar, cu siguranţă, va putea beneficia de o calitate a vieţii sporită”, a spus dr Eva.

Aceasta este o poveste care ilustrează puterea voinţei umane şi cum limitele medicale pot fi extinse la maximum. În acest fel, pacienţii şi, în general, oamenii au şanse mai mari de vindecare. „Practic, acesta este rolul nostru aici: să depăşim limitele, şi asta facem în fiecare zi, cu fiecare pacient care ne solicită ajutorul, indiferent de patologia lor. Nu reuşim întotdeauna să îi salvăm pe toţi, deoarece suntem şi noi limitaţi. Cu toate acestea, putem contribui la depăşirea etapei respective, la prelungirea vieţii lor, la îmbunătăţirea calităţii acesteia şi, de cele mai multe ori, fără a exagera, chiar la vindecarea lor”, a spus dr Lucian Eva.

După intervenţie, femeia a prezentat semne de recuperare rapidă. Această reuşită medicală nu este un caz singular. Spitalul de Neurochirurgie „Prof. Dr. Nicolae Oblu” din Iaşi şi-a consolidat reputaţia de centru de excelenţă în tratarea cazurilor complexe de neurochirurgie, atrăgând pacienţi nu doar din întreaga ţară, ci şi din străinătate. Laura RADU

Puncte preluare anunturi  "Evenimentul Regional al Moldovei"  in Iasi

<>

Adauga comentariul tau

Nume:

E-mail:

Comentariu:

Security Code
Imagine noua
ULTIMA ORA
bancul zilei

05:46

PUBLICAȚIE DE VÂNZARE. Subscrisa, Management Reorganizare Lichidare Iaşi S.P.R.L., în calitate de lichidator judiciar al debitoarei IDIS CONSTRUCT S.R.L., cu sediul în Sat Chilișeni, Comuna Udești, nr. 5, Jud. Suceava, C.U.I. 24430897, nr. de înreg. Registrul Comerțului J33/1398/2008, potrivit Sentinței civile nr. 189/2018 din data de 02.04.2018, pronunţată de Tribunalul Suceava, în dosarul nr. 947/86/2018, anunţă scoaterea la vânzare prin licitaţie publică cu strigare, în conformitate cu prevederile Încheierii din 28.03.2023 a Tribunalului Suceava și în conformitate cu dispozițiile Noului Cod de Procedură Civilă, la data de 13.05.2024, ora 13.00, a următoarelor active aflate în proprietatea S.C. Idis Construct S.R.L., respectiv: Nr. activ: Activ 1, Denumire și descriere active: Proprietate Imobiliara - TEREN ARABIL – intravilan cu suprafata de 2.500 mp, identificat cu nr. cad. 30009, inscris in Cartea Funciara nr. 30009 UAT Udesti, situat in sat Chiliseni, comuna Udesti, judet Suceava. Valoare de piață stabilită de evaluator (lei, fără T.V.A.*): 37.400,00 lei. Valoarea de pornire la licitație (lei, fără T.V.A.): 18.700,00 lei. Persoanele care pretind vreun drept asupra bunurilor ce urmează a fi scoase la vânzare au obligaţia, sub sancţiunea decăderii, să facă dovada acestui fapt până la data de 10.05.2024, ora 13.00, la sediul lichidatorului judiciar din mun. Iași, Aleea Nicolina, nr. 82, jud. Iași. Ofertanții sunt obligați să depună până la data de 10.05.2024, ora 13.00, toate documentele menționate în publicația de vânzare/caietul de sarcini, precum și o garanție reprezentând 10% din prețul de pornire la licitație, în contul de lichidare al societății debitoare. Componenţa şi descrierea activelor scoase la vânzare sunt cuprinse în caietele de sarcini, care se pot procura de la sediul lichidatorului judiciar din mun. Iași, Aleea Nicolina, nr. 82, jud. Iași, în fiecare zi de luni până vineri, până la data de 22.06.2023, ora 13.00. Relaţii suplimentare se pot obţine la tel: 0232/243.864, 0751/084.083.
1. Informatii generale privind autoritatea contractanta, in special denumirea, codul de identificare fiscala, adresa, numarul de telefon, fax si/sau adresa de e-mail, persoana de contact: Comuna Tasca, cu sediul in sat Tasca, Str. Lt. Mitru Vasile nr. 11, judetul Neamt, telefon/fax 0233/255.023, e-mail: primaria_tasca@yahoo.com, cod fiscal 2614457. 2. Informatii generale privind obiectul procedurii de licitatie publica, in special descrierea si identificarea bunului care urmeaza sa fie inchiriat: Trup de pasune Neagra I, in suprafata totala de 2,25 ha, compus din numarul cadastral 50644, in suprafata de 1,18 ha, situat in extravilanul comunei Tasca si numarul cadastral 50650, in suprafata de 1,07 ha, situat in intravilanul comunei Tasca, apartine domeniului public al Comunei Tasca, conform caietului de sarcini, H.C.L. Tasca nr. 39/18.04.2024 si O.U.G. nr. 57/03.07.2019. 3. Informatii privind documentatia de atribuire: se regasesc in caietul de sarcini. 3.1.Modalitatea sau modalitatile prin care persoanele interesate pot intra in posesia unui exemplar al documentatiei de atribuire: la cerere, de la sediul Comunei Tasca. 3.2. Denumirea si datele de contact ale serviciului/ compartimentului din cadrul institutiei de la care se poate obtine un exemplar din documentatia de atribuire: Compartimentul Secretariat, din cadrul Comunei Tasca, sat Tasca, Str. Lt. Mitru Vasile nr. 11, judetul Neamt. 3.3. Costul si conditiile de plata pentru obtinerea acestui exemplar, unde este cazul, potrivit prevederilor O.U.G. nr. 57/2019 privind Codul administrativ: 100 Lei, se achita cu numerar la Casieria Comunei Tasca. 3.4. Data-limita pentru solicitarea clarificarilor: 17.05.2024, ora 16.00. 4. Informatii privind ofertele: 4.1. Data-limita de depunere a ofertelor: 27.05.2024, ora 09.00. 4.2. Adresa la care trebuie depuse ofertele: Comuna Tasca, sat Tasca, Str. Lt. Mitru Vasile nr. 11, judetul Neamt. 4.3. Numarul de exemplare in care trebuie depusa fiecare oferta: Oferta se depune intr-un singur exemplar, in doua plicuri sigilate, unul exterior si unul interior. 5. Data si locul la care se va desfasura sedinta publica de deschidere a ofertelor: 27.05/2024, ora 10.00, la sediul Comunei Tasca, sat Tasca, Str. Lt. Mitru Vasile nr. 11, judetul Neamt. 6. Denumirea, adresa, numarul de telefon si/sau adresa de e-mail ale instantei competente in solutionarea litigiilor aparute si termenele pentru sesizarea instantei: Sectia de Contencios -Administrativ a Tribunalului Neamt, Piatra-Neamt, B-dul Decebal nr. 5, judetul Neamt, telefon 0233/212.717, fax 0233/232.363, e-mail: tr-neamt@just.ro. 7. Data transmiterii anuntului de licitatie catre institutiile abilitate, in vederea publicarii: 23.04.2024.
Accident mortal la Flămânzi
29/04/2024 13:23

Un bărbat a murit şi un altul a fost rănit in urma unui accident rutier produs in noaptea de duminică spre luni pe un drum judeţean care leagă oraşul Flămanzi de comuna Prăjeni, au anunţat reprezentan ...

Dublă surpriză a Romanian Creative Week pentru comunitatea artistică: magazin offline și platformă online pentru vânzarea lucrărilor artiștilor invitați
29/04/2024 13:06

Romanian Creative Week (RCW), cel mai important eveniment dedicat industriilor creative din UE, si partenerii săi au pregătit, odată cu cea de-a patra editie, două surprize speciale pentru comunitatea art ...

Filarmonica MOLDOVA din Iași vă invită la concertele din 10 și 17 mai!
29/04/2024 12:45

Vineri, 10 mai 2024, ora 19:00 - Casa de Cultură a Studentilor Iasi – CONCERT SIMFONIC Orchestra simfonică a Filarmonicii MOLDOVA din Iasi Dirijor: RADU POSTĂVARU Solist: DRAGOS MÂNZA - vioar ...

Proiectul „ZETgeneration – Zâmbet, Empatie, Terapie” a ajuns la final
29/04/2024 11:45

Marti, 30 Aprilie, ora 11.00, la sediul Ateneului iesean, va avea loc Conferinta de inchidere a proiectului „ZETgeneration – Zambet, Empatie, Terapie”, proiect implementat de către Ateneul Na ...

Un șofer de la Ambulanță a făcut AVC în timp ce se afla la volan
29/04/2024 11:12

Un ambulantier in varstă de 57 de ani, de la substatia de ambulantă Rădăuti a SAJ Suceava, a făcut, sambătă, un accident vascular cerebral (AVC) in timp ce se afla la volan, in misiune de salvare, anunt ...

  Alege bunătățile de Paște, de la Mamma Mia!
29/04/2024 08:00

  Alege bunătătile de Paste, de la Mamma Mia! Sărbătorile Pascale sunt despre bunătate, familie, bucurie si bucate traditionale. Asa că adună-i pe cei dragi la masă si bucurati-vă de gustul ...

Spectacol plin de emoție la Opera Iași, în Joia Mare
29/04/2024 07:54

Prima reprezentatie a lunii mai programată de Opera Natională Romană din Iasi are loc joi. De la ora 18:30, in Sala Mare, publicul va putea urmări un spectacol incărcat de emotie, lucrarea vocal-simfonic ...

Iașul, dominat de violență. Poliția rezistă cu greu
29/04/2024 07:45

În realitate, cel puţin pe raza judeţului Iaşi, e, de departe, cea mai frecventă infracţiune. Lovire sau alte violenţe, articolul 193 din Noul Code Penal. Adică, pumni in cap, şuturi in figură, c ...

Liceul de Informatică are două echipe în finala celui mai important concurs de robotică din lume!
29/04/2024 07:45

Bucurie, preţuire şi admiraţie pentru echipele CyLiis & Peppers. Cele două echipe de la Liceul Teoretic de Inflormatică „Grigore Moisil” din Iaşi s-au calificat la MTI 2024, una dintre cel ...

  Serviciul de termoficare, concesionat pentru următorii 10 ani!
29/04/2024 07:30

Întruniti in sedintă ordinară, consilierii locali au aprobat, vineri, concesionarea serviciului public de termoficare, impreună cu regulamentul si caietul de sarcini pentru scoaterea la licitatie. Potr ...

Aboneaza-te la cele mai noi stiri din Regiunea Moldovei