Se modifică circulaţia în intersecţia din Podu Roş!

1semafoare

Dimensiune font:

| 19-02-2020 00:00


În scurt timp, vor deveni funcţionale trei noi semafoare care, potrivit edililor, vor creşte viteza de deplasare în intersecţie * timpii se semaforizare vor fi variabili, urmând a se schimba la diferite ore ale zilei, în funcţie de trafic

Municipalitatea ieşeană continuă implementarea măsurilor vizând fluidizarea traficului în marile intersecţii din oraş, a doua mare problemă a oraşului după poluare. Extrem de aglomerată, cea din Podu Roş va avea parte de schimbări majore, odată apariţia în zonă a trei noi semafoare. „Suntem în faza de a porni trei semafoare. Ne doream să facem acest lucru la sfârşitul acestei săptămâni, însă am fost nevoiţi să amânăm pentru săptămâna viitoare. Primul semafor este cel pe direcţia Bulevardului Nicolina, exact când se intră în rond. Al doilea va fi amplasat la intersecţia rondului cu Bulevardul Socola, pentru cei care vin dinspre Bucium. Al treilea semafor este în rond, când vii dinspre centru, ai ajuns la liniile de tramvai şi faci stânga spre Socola şi Bucium”, spune viceprimarul Radu Botez.

De la 5 km/oră, la 40/50 km/oră

Ce va aduce nou această semaforizare? Oficialul Primăriei spune că traficul din Podu Roş se va regla după modelului celui din Podul de Piatră, unde  pornirea acelui semafor de pe Nicolae Iorga a fluidizat traficul spre cele două maluri ale Bahluiului şi dinspre cartierul Alexandru cel Bun. „Traficul se regularizează, într-un rond cum este cel din Podu Roş nu va mai exista un trafic cu intermitenţe cum este acum. O altă problemă a zonei este dată de capacităţile de stocare. Distanţa este foarte mică între rond şi interescţia de la BCR, de pe Splai Mal Stâng, este o distanţă mică ce nu poate fi umplută cu maşini. Prin urmare nu sunt prea multe posibilităţi. Dată fiind stocarea redusă nu putem pune în funcţiune toate semafoarele. Prin urmare, dăm drumul celor trei. Când este oprit semaforul din rond, ultimul de care v-am spus, pleacă cei din Nicolina fără să se mai dacă îi vine o maşină din stânga. Astfel traficul din Nicolina reuşeşte să-i iasă mai rapid, cred că i-am dat 60 de secunde, destul de mult am zice noi, însă maşinile vor ajunge să parcurgă intersecţia cu viteze de 40-50 km/oră şi nu cu 5 km/oră. Practic creşte foarte mult viteza de traversare a rondului”, mai spune viceprimarul Botez.

„La fel stau lucrurile şi pentru cei care vin dinspre Bucium. Semaforul de la intersecţia rondului cu Bulevardul Socola va fi setat pe 20 secunde, suficient cât să iasă pe trei benzi maşinile care stau între trecerea de pietoni şi acest semafor. Practic, 15 maşini ies în acest interval fără nicio grijă. Este evidentă îmbunătăţirea viteza de traversare a intersecţiei şi fluidizarea traficului pentru că, repet, tranzitarea intersecţiei nu se va mai face cu intermitenţe”, mai spune edilul.

Timpii se semaforizare vor fi variabili, urmând a se schimba la diferite ore ale zilei, în funcţie de trafic. Tudor DAMASCHIN

 

 

Puncte preluare anunturi  "Evenimentul Regional al Moldovei"  in Iasi

<>

Adauga comentariul tau

Nume:

E-mail:

Comentariu:

Security Code
Imagine noua

ULTIMA ORA
Bancul Zilei

04:22

1. Informatii generale privind autoritatea contractanta, in special denumirea, codul de identificare fiscala, adresa, numarul de telefon, fax si/sau adresa de e-mail, persoana de contact: Comuna Tasca, cu sediul in sat Tasca, Str. Lt. Mitru Vasile nr. 11, judetul Neamt, telefon/fax 0233/255.023, e-mail: primaria_tasca@yahoo.com, cod fiscal 2614457. 2. Informatii generale privind obiectul procedurii de licitatie publica, in special descrierea si identificarea bunului care urmeaza sa fie inchiriat: Trup de pasune Neagra I, in suprafata totala de 2,25 ha, compus din numarul cadastral 50644, in suprafata de 1,18 ha, situat in extravilanul comunei Tasca si numarul cadastral 50650, in suprafata de 1,07 ha, situat in intravilanul comunei Tasca, apartine domeniului public al Comunei Tasca, conform caietului de sarcini, H.C.L. Tasca nr. 39/18.04.2024 si O.U.G. nr. 57/03.07.2019. 3. Informatii privind documentatia de atribuire: se regasesc in caietul de sarcini. 3.1.Modalitatea sau modalitatile prin care persoanele interesate pot intra in posesia unui exemplar al documentatiei de atribuire: la cerere, de la sediul Comunei Tasca. 3.2. Denumirea si datele de contact ale serviciului/ compartimentului din cadrul institutiei de la care se poate obtine un exemplar din documentatia de atribuire: Compartimentul Secretariat, din cadrul Comunei Tasca, sat Tasca, Str. Lt. Mitru Vasile nr. 11, judetul Neamt. 3.3. Costul si conditiile de plata pentru obtinerea acestui exemplar, unde este cazul, potrivit prevederilor O.U.G. nr. 57/2019 privind Codul administrativ: 100 Lei, se achita cu numerar la Casieria Comunei Tasca. 3.4. Data-limita pentru solicitarea clarificarilor: 17.05.2024, ora 16.00. 4. Informatii privind ofertele: 4.1. Data-limita de depunere a ofertelor: 27.05.2024, ora 09.00. 4.2. Adresa la care trebuie depuse ofertele: Comuna Tasca, sat Tasca, Str. Lt. Mitru Vasile nr. 11, judetul Neamt. 4.3. Numarul de exemplare in care trebuie depusa fiecare oferta: Oferta se depune intr-un singur exemplar, in doua plicuri sigilate, unul exterior si unul interior. 5. Data si locul la care se va desfasura sedinta publica de deschidere a ofertelor: 27.05/2024, ora 10.00, la sediul Comunei Tasca, sat Tasca, Str. Lt. Mitru Vasile nr. 11, judetul Neamt. 6. Denumirea, adresa, numarul de telefon si/sau adresa de e-mail ale instantei competente in solutionarea litigiilor aparute si termenele pentru sesizarea instantei: Sectia de Contencios -Administrativ a Tribunalului Neamt, Piatra-Neamt, B-dul Decebal nr. 5, judetul Neamt, telefon 0233/212.717, fax 0233/232.363, e-mail: tr-neamt@just.ro. 7. Data transmiterii anuntului de licitatie catre institutiile abilitate, in vederea publicarii: 23.04.2024.
S-a finalizat ancheta privind drona din Ucraina prăbușită în Botoşani
18/05/2024 14:23

Ministerului Apărării Naţionale (MApN) a anunţat, joi, că un aparat de zbor fără pilot a fost găsit, in februarie, in judeţul Botoşani. Acesta era de provenienţă civilă şi nu avea armament şi nic ...

Primar din Suceava, internat în spital cu arsuri grave, în urma exploziei unui cazan de țuică
18/05/2024 13:50

Primarul din orasul sucevean Frasin, Marinel Bălan, si incă o persoană au ajuns la spital cu arsuri după explozia unei instalatii artizanale de tuică. Incidentul s-a petrecut miercuri, 15 mai 2024, in gosp ...

Mafia detergenților. Polițiștii au confiscat o cantitate uriașă de produse contrafăcute la Suceava
18/05/2024 13:43

Poliţiştii suceveni au ridicat, in urma unor controale, peste o tonă de detergent de vase şi detergent de rufe care poartă denumirile unor branduri premium şi despre care există suspiciunea că ar fi con ...

Casnica din România care și-a depus actele de pensionare, deși nu a lucrat o zi în viața ei. Cum s-a tranșat situația
18/05/2024 13:36

O femeie din Suceava a incercat să obtină pensionarea pentru limită de varstă cu o adeverintă falsă, din care reiesea că a muncit 13 ani ca muncitor necalificat. Functionarii casei de pensii au făcut ve ...

A fost semnat contractul pentru noul Spital Județean de Urgență. Finanțarea este asigurată prin PNRR
18/05/2024 13:11

Ministrul Sănătăţii, Alexandru Rafila, şi preşedintele Consiliului Judeţean Neamţ, Ion Asaftei, au semnat, vineri, in prezenţa prim-ministrului Marcel Ciolacu, contractul pentru construirea noului Spit ...

Spitalul de Urgență Suceava. Purtătorul de cuvânt al instituției se angajează la SAJ
18/05/2024 00:24

Demisii in lant ale medicilor de la Spitalul Clinic Judetean de Urgentă ”Sf. Ioan cel Nou” din Suceava. Un alt medic urgentist a părăsit unitatea medicală. Este vorba despre Dan Teodorovici, cel care a ...

Rusia pune România pe lista țărilor care oferă armament Ucrainei. Despre sistemul Patriot încă nu se spune nimic
18/05/2024 00:13

Rusia a plasat Romania pe un fel de “listă neagră”, aceea a tărilor care furnizează sprijin militar Ucrainei, indicand precis si ce fel de arme a primit Ucraina din partea membrilor NATO, cu toate că n ...

Tot mai mulți traficanți de droguri au căzut în plasa procurorilor DIICOT
18/05/2024 00:10

Procurorii Directiei de Investigare a Infractiunilor de Criminalitate Organizată si Terorism (DIICOT) – Biroul Teritorial Neamt au dispus, ieri, retinerea a patru inculpati. Ei sunt cercetati pentru săvarsi ...

FC Botoșani - CS Mioveni 1-0. Aldair a dat lovitura în prelungiri! Moldovenii, avantaj minim pentru retur
17/05/2024 22:37

FC Botosani a invins-o pe CS Mioveni, scor 1-0, intr-un meci care a putut fi văzut la Digi Sport 1, in turul barajului de mentinere/promovare in SuperLiga. FC Botosani - CS Mioveni 1-0. Aldair a făcut difere ...

Câte arme precum cea cu care a fost împușcat premierul slovac sunt într-un mare oraș din România
17/05/2024 22:07

 Atentatul recent din Slovacia, in care un bărbat l-ar fi impuscat pe premier cu o armă cu bile, a pus pe ganduri autoritătile din Romania. În judetul Iasi există in prezent la populatie, inregis ...

Aboneaza-te la cele mai noi stiri din Regiunea Moldovei