Sindicatele din învățământul preuniversitar au reluat seria protestelor

laviniu-lacusta-4

Dimensiune font:

| 13-01-2022 16:30

Sindicatele din învățământul preuniversitar au reluat seria protestelor după ce discuţiile purtate cu reprezentanții Guvernului, în ultima lună, au rămas fără rezultat.

100 de reprezentanţi ai celor trei federaţii sindicale din educaţie protestează, la această oră în faţa sediilor PNL şi PSD din Capitală, după ce dimineață, au pichetat sediul Guvernului.

Ei sunt nemulţumiţi că salariile angajaţilor din învăţământ nu au fost mărite la nivelul prevăzut de legea salarizării adoptată în 2017, respectiv cu 16%.

Liderul USLIP Iași, Laviniu Lăcustă a declarat că majorarea de doar 4 procente, aplicată de la începutul anului, înseamnă un plus mediu net de 65 de lei pentru fiecare cadru didactic, ceea ce a provocat o stare de nemulţumire generală în rândul salariaţilor:

„La acestă acțiune, participă reprezentanți ai salariaților din învățământ din toată țara. Revendicările sunt cam tot aceleași, pentru că nu s-a schimbat nimic. Ne referim aici la principala solicitare – și anume, aceea de a pune în aplicare corect Legea 153/2017, care prevedea – sau ar fi trebuit să prevadă – o majorare pentru salariații din învățământ de 16%, lucru care, așa cum se știe, nu s-a realizat. Am primit doar 4%, ceea ce s-ar traduce printr-o majorare de maxim 60 de lei. În context, sindicatele din învățământul preuniversitar nu exclud declanşarea unei greve de avertisment săptămâna viitoare", a mai spus liderul USLIP Iași, Laviniu Lăcustă:

„Referendumul nostru se încheie abia în cursul zilei de mâine (14 ianuarie). Prin urmare, problema încheierii sau neîncheierii mediilor nu este una de actualitate. În același timp, trebuie să spun că ne focalizăm strict pe acele acțiuni care sunt curpinse în Legea Dialogului Social, deoarece considerăm că acțiunea noastră trebuie să fie una – sau să aibă toate aspectele care țin de legalitate. Este foarte posibil ca, în cursul săptămânii viitoare, să vorbim de o opțiune mai radicală, la nivelul țării, și mă refer aici, în principal, la o posibilă grevă de avertisment", a mai spus Lăcustă.

Puncte preluare anunturi  "Evenimentul Regional al Moldovei"  in Iasi

<>

Adauga comentariul tau

Nume:

E-mail:

Comentariu:

Security Code
Imagine noua
ULTIMA ORA

PUBLICAȚIE DE VÂNZARE. Subscrisa, Management Reorganizare Lichidare Iaşi S.P.R.L., în calitate de lichidator judiciar al debitoarei IDIS CONSTRUCT S.R.L., cu sediul în Sat Chilișeni, Comuna Udești, nr. 5, Jud. Suceava, C.U.I. 24430897, nr. de înreg. Registrul Comerțului J33/1398/2008, potrivit Sentinței civile nr. 189/2018 din data de 02.04.2018, pronunţată de Tribunalul Suceava, în dosarul nr. 947/86/2018, anunţă scoaterea la vânzare prin licitaţie publică cu strigare, în conformitate cu prevederile Încheierii din 28.03.2023 a Tribunalului Suceava și în conformitate cu dispozițiile Noului Cod de Procedură Civilă, la data de 13.05.2024, ora 13.00, a următoarelor active aflate în proprietatea S.C. Idis Construct S.R.L., respectiv: Nr. activ: Activ 1, Denumire și descriere active: Proprietate Imobiliara - TEREN ARABIL – intravilan cu suprafata de 2.500 mp, identificat cu nr. cad. 30009, inscris in Cartea Funciara nr. 30009 UAT Udesti, situat in sat Chiliseni, comuna Udesti, judet Suceava. Valoare de piață stabilită de evaluator (lei, fără T.V.A.*): 37.400,00 lei. Valoarea de pornire la licitație (lei, fără T.V.A.): 18.700,00 lei. Persoanele care pretind vreun drept asupra bunurilor ce urmează a fi scoase la vânzare au obligaţia, sub sancţiunea decăderii, să facă dovada acestui fapt până la data de 10.05.2024, ora 13.00, la sediul lichidatorului judiciar din mun. Iași, Aleea Nicolina, nr. 82, jud. Iași. Ofertanții sunt obligați să depună până la data de 10.05.2024, ora 13.00, toate documentele menționate în publicația de vânzare/caietul de sarcini, precum și o garanție reprezentând 10% din prețul de pornire la licitație, în contul de lichidare al societății debitoare. Componenţa şi descrierea activelor scoase la vânzare sunt cuprinse în caietele de sarcini, care se pot procura de la sediul lichidatorului judiciar din mun. Iași, Aleea Nicolina, nr. 82, jud. Iași, în fiecare zi de luni până vineri, până la data de 22.06.2023, ora 13.00. Relaţii suplimentare se pot obţine la tel: 0232/243.864, 0751/084.083.
1. Informatii generale privind autoritatea contractanta, in special denumirea, codul de identificare fiscala, adresa, numarul de telefon, fax si/sau adresa de e-mail, persoana de contact: Comuna Tasca, cu sediul in sat Tasca, Str. Lt. Mitru Vasile nr. 11, judetul Neamt, telefon/fax 0233/255.023, e-mail: primaria_tasca@yahoo.com, cod fiscal 2614457. 2. Informatii generale privind obiectul procedurii de licitatie publica, in special descrierea si identificarea bunului care urmeaza sa fie inchiriat: Trup de pasune Neagra I, in suprafata totala de 2,25 ha, compus din numarul cadastral 50644, in suprafata de 1,18 ha, situat in extravilanul comunei Tasca si numarul cadastral 50650, in suprafata de 1,07 ha, situat in intravilanul comunei Tasca, apartine domeniului public al Comunei Tasca, conform caietului de sarcini, H.C.L. Tasca nr. 39/18.04.2024 si O.U.G. nr. 57/03.07.2019. 3. Informatii privind documentatia de atribuire: se regasesc in caietul de sarcini. 3.1.Modalitatea sau modalitatile prin care persoanele interesate pot intra in posesia unui exemplar al documentatiei de atribuire: la cerere, de la sediul Comunei Tasca. 3.2. Denumirea si datele de contact ale serviciului/ compartimentului din cadrul institutiei de la care se poate obtine un exemplar din documentatia de atribuire: Compartimentul Secretariat, din cadrul Comunei Tasca, sat Tasca, Str. Lt. Mitru Vasile nr. 11, judetul Neamt. 3.3. Costul si conditiile de plata pentru obtinerea acestui exemplar, unde este cazul, potrivit prevederilor O.U.G. nr. 57/2019 privind Codul administrativ: 100 Lei, se achita cu numerar la Casieria Comunei Tasca. 3.4. Data-limita pentru solicitarea clarificarilor: 17.05.2024, ora 16.00. 4. Informatii privind ofertele: 4.1. Data-limita de depunere a ofertelor: 27.05.2024, ora 09.00. 4.2. Adresa la care trebuie depuse ofertele: Comuna Tasca, sat Tasca, Str. Lt. Mitru Vasile nr. 11, judetul Neamt. 4.3. Numarul de exemplare in care trebuie depusa fiecare oferta: Oferta se depune intr-un singur exemplar, in doua plicuri sigilate, unul exterior si unul interior. 5. Data si locul la care se va desfasura sedinta publica de deschidere a ofertelor: 27.05/2024, ora 10.00, la sediul Comunei Tasca, sat Tasca, Str. Lt. Mitru Vasile nr. 11, judetul Neamt. 6. Denumirea, adresa, numarul de telefon si/sau adresa de e-mail ale instantei competente in solutionarea litigiilor aparute si termenele pentru sesizarea instantei: Sectia de Contencios -Administrativ a Tribunalului Neamt, Piatra-Neamt, B-dul Decebal nr. 5, judetul Neamt, telefon 0233/212.717, fax 0233/232.363, e-mail: tr-neamt@just.ro. 7. Data transmiterii anuntului de licitatie catre institutiile abilitate, in vederea publicarii: 23.04.2024.
Dumitru Buzatu scapă de unele probe din dosar!
01/05/2024 09:11

Tribunalul Vaslui a dispus in cazul fostului preşedinte al Consiliului Judetean, Dumitru Buzatu, indepărtarea de la dosar a unor mijloace de probă constand in inregistrări efectuate prin folosirea de dispoz ...

Elevii ieșeni, medaliați  la Olimpiada Națională de Limbi clasice
01/05/2024 09:06

Începutul vacantei de primăvară a adus elevilor ieseni participanti la Olimpiada Natională de Limbi clasice (latină, greaca veche), derulată la Timisoara, in intervalul 25-28 aprilie. Numărul de pre ...

Şi-a tăiat şi fiul o dată cu porcul. Atât animalul, cât şi adolescentul au murit în chinuri
01/05/2024 09:01

Gigel Manta din Ivăneşti, Vaslui a rămas văduv imediat după pandemie. Are doi copii, dar de grija fiicei a scăpat, ea a devenit majoră şi s-a mutat la iubitul ei. Astfel, in casă, doar el şi cu băiat ...

Trimis în judecată, după ce a furat zece ciocolate
01/05/2024 08:45

Mult prea pofticios din fire, indrăgostit de dulciuri, ieşeanul Dănuţ L. nu s-a putut abţine şi s-a dus să fure din supermarket. Pentru simplul motiv că, la acel moment, n-avea bani. A inşfăcat de la ...

Tot mai mulți comercianți pun în pericol viaţa şi sănătatea ieșenilor
01/05/2024 08:30

Comisarii de la Protecţia Consumatorilor Iaşi spun că printre cele mai numeroase abateri este utilizarea unor materii prime cu data limită de consum depăşită la carnaţi, carne de mici, băuturi răcorit ...

Proiectele de infrastructură din regiunea Moldovei bat pasul pe loc!
01/05/2024 08:28

Calmul desăvarsit pare să fi pus stăpanire pe majoritatea proiectele de infrastructură rutieră din Moldova, printre cauzele care au condus la această situatie numărandu-se intocmirea greoaie a documentat ...

Programul unităţilor medicale şi al farmaciilor, în zilele de Paşte
01/05/2024 08:15

  Avand in vedere zilele libere stabilite pentru următoarea perioadă, Direcţia de Sănătate Publică a transmis programul privind continuitatea serviciilor medicale la nivelul judetului Iasi. Spitale ...

Restart pentru Autostrada Braşov-Bacău!
01/05/2024 08:10

Compania Naţională de Administrare a Infrastructurii Rutiere (CNAIR) a desemnat, marţi, caştigătorul pentru contractul necesar finalizării studiului de fezabilitate al Autostrăzii Braşov-Bacău, respect ...

Din cauza încăpăţânării de a conduce fără permis, un ieşean a ajuns după gratii
01/05/2024 08:07

Luni, 29 aprilie, judecătorul de cameră preliminară a dispus inceperea procesului impotriva lui Andrei G., un sătean originar din judeţul Constanţa, dar care s-a stabilit de cinci ani in Răducăneni. Şi ...

Opt ani de procese pentru câteva grame de cannabis şi condamnări cu suspendare
01/05/2024 08:06

Alex Mihai B., un tanăr stomatolog, s-a apucat de traficul cu stupefiante in noiembrie 2015 şi a rezistat pe piaţă pană in martie 2016, comercializand cateva grame de cannabis. A fost prins in fapt după c ...

Aboneaza-te la cele mai noi stiri din Regiunea Moldovei