Spectacol de lasere și drone, în loc de artificii, de Revelion !

1lasere

Dimensiune font:

| 30-12-2022 13:59

Argumentul suprem în modificarea programului tradiţional al evenimentului organizat pe 31 decembrie este cel al protejării animalelor de companie * „Nu suntem singuri pe planetă, suntem înconjuraţi şi de alte vieţuitoare, prin urmare ar trebui să le tratăm cu mai mult respect”, au spus iniţiatorii amendamentului * singura problemă o constituie condiţiile tehnice * astfel, dacă vremea o va permite, ieşenii vor asista la un spectacol de lumini, cu lasere şi drone * în schimb, o vreme geroasă şi cu vânt în rafale va genera revenirea la show-ul cunoscut: focuri de artificii în noaptea dintre ani


Şedinţa de ieri a consilierilor locali a indicat, printre altele, faptul că se apropie Crăciunul. Un moment din an în care cei mai mult dintre ieşeni îşi reevaluează comportamentul în sensul că îşi propun să fie mai buni şi mai toleranţi. Aşa au stat lucrurile şi cu aleşii locali, care au uitat de polemici şi de adversităţi, aceptând un amendament al consilierilor USR prin care se propune organizarea unui spectacol de lasere și drone în locul artificiilor de Revelion. „Ieșenii se vor bucura în noaptea de Revelion de un frumos joc de lumini cu drone și lasere în premieră pentru orașul nostru. Este o alternativă  modernă și prietenoasă cu natura, îndeosebi cu fauna urbană. Animalele nu vor mai fugi traumatizate iar aerul nu va mai fi poluat de focul de artificii. Un Iași modern și prietenos cu mediul este un Iași al secolului 21, un deziderat al tuturor cetățenilor”, au spus iniţiatorii.

Se merge pe două variante pentru showul potrivit

Discuţiile despre acest amendament au fost ample. În condiţiile în care a fost alocată suma de 600.000 lei pentru concertul de la Palat şi focul de artificii, unii consilieri s-au întrebat cât ar putea costa un show cu drone şi lasere. „Contravaloarea unui show cu 200 de drone, adunat cu valoarea jocului de lasere e undeva pe la 30.000 de euro dacă ne raportăm, de exemplu la ceea ce s-a întâmplat la Cluj. Neştiind cât a fost prevăzut în buget pentru focul de artificii, propunerea mea este de a creşte acest buget cu 10%”, a spus Iulian Nicolau, iniţiatorul amendamentului. Ulterior, discuţiile au atins un alt element sensibil : poate fi organizat un spectacol cu drone în noaptea dintre ani ? „Dronele au exigenţe tehnice severe : temperaturi de funcţionare şi lipsa precipitaţiilor. Apariţia de temperaturi scăzute şi a vântului pot împiedica organizarea unui astfel de spectacol. În situaţia în care vor avea astfel de condiţii meteo, va trebui să-l amânăm. Un spectacol pe timp de vară îşi permite să faci evenimentul a doua zi”, a spus primarul Mihai Chirica. Alţi consilieri s-au întrebat dacă ISU avizează înălţarea dronelor sau ce se întâmplă în situaţia în care se merge pe ideea organizarea unui show bazat pe lasare, nu se mai cumpără artificiile, iar vremea nu va permite ţinerea spectacolului dorit de consilierii USR. În cele din urmă s-a decis suplimentarea bugetului acestui evenimentul cu suma de 60.000 de lei, 10% din suma alocată iniţial (600.000 lei) astfel încât să fie posibile, funcţie de vreme, ambele variante. Lucian STATE

Puncte preluare anunturi  "Evenimentul Regional al Moldovei"  in Iasi

<>

Adauga comentariul tau

Nume:

E-mail:

Comentariu:

Security Code
Imagine noua
ULTIMA ORA

PUBLICAȚIE DE VÂNZARE. Subscrisa, Management Reorganizare Lichidare Iaşi S.P.R.L., în calitate de lichidator judiciar al debitoarei IDIS CONSTRUCT S.R.L., cu sediul în Sat Chilișeni, Comuna Udești, nr. 5, Jud. Suceava, C.U.I. 24430897, nr. de înreg. Registrul Comerțului J33/1398/2008, potrivit Sentinței civile nr. 189/2018 din data de 02.04.2018, pronunţată de Tribunalul Suceava, în dosarul nr. 947/86/2018, anunţă scoaterea la vânzare prin licitaţie publică cu strigare, în conformitate cu prevederile Încheierii din 28.03.2023 a Tribunalului Suceava și în conformitate cu dispozițiile Noului Cod de Procedură Civilă, la data de 13.05.2024, ora 13.00, a următoarelor active aflate în proprietatea S.C. Idis Construct S.R.L., respectiv: Nr. activ: Activ 1, Denumire și descriere active: Proprietate Imobiliara - TEREN ARABIL – intravilan cu suprafata de 2.500 mp, identificat cu nr. cad. 30009, inscris in Cartea Funciara nr. 30009 UAT Udesti, situat in sat Chiliseni, comuna Udesti, judet Suceava. Valoare de piață stabilită de evaluator (lei, fără T.V.A.*): 37.400,00 lei. Valoarea de pornire la licitație (lei, fără T.V.A.): 18.700,00 lei. Persoanele care pretind vreun drept asupra bunurilor ce urmează a fi scoase la vânzare au obligaţia, sub sancţiunea decăderii, să facă dovada acestui fapt până la data de 10.05.2024, ora 13.00, la sediul lichidatorului judiciar din mun. Iași, Aleea Nicolina, nr. 82, jud. Iași. Ofertanții sunt obligați să depună până la data de 10.05.2024, ora 13.00, toate documentele menționate în publicația de vânzare/caietul de sarcini, precum și o garanție reprezentând 10% din prețul de pornire la licitație, în contul de lichidare al societății debitoare. Componenţa şi descrierea activelor scoase la vânzare sunt cuprinse în caietele de sarcini, care se pot procura de la sediul lichidatorului judiciar din mun. Iași, Aleea Nicolina, nr. 82, jud. Iași, în fiecare zi de luni până vineri, până la data de 22.06.2023, ora 13.00. Relaţii suplimentare se pot obţine la tel: 0232/243.864, 0751/084.083.
1. Informatii generale privind autoritatea contractanta, in special denumirea, codul de identificare fiscala, adresa, numarul de telefon, fax si/sau adresa de e-mail, persoana de contact: Comuna Tasca, cu sediul in sat Tasca, Str. Lt. Mitru Vasile nr. 11, judetul Neamt, telefon/fax 0233/255.023, e-mail: primaria_tasca@yahoo.com, cod fiscal 2614457. 2. Informatii generale privind obiectul procedurii de licitatie publica, in special descrierea si identificarea bunului care urmeaza sa fie inchiriat: Trup de pasune Neagra I, in suprafata totala de 2,25 ha, compus din numarul cadastral 50644, in suprafata de 1,18 ha, situat in extravilanul comunei Tasca si numarul cadastral 50650, in suprafata de 1,07 ha, situat in intravilanul comunei Tasca, apartine domeniului public al Comunei Tasca, conform caietului de sarcini, H.C.L. Tasca nr. 39/18.04.2024 si O.U.G. nr. 57/03.07.2019. 3. Informatii privind documentatia de atribuire: se regasesc in caietul de sarcini. 3.1.Modalitatea sau modalitatile prin care persoanele interesate pot intra in posesia unui exemplar al documentatiei de atribuire: la cerere, de la sediul Comunei Tasca. 3.2. Denumirea si datele de contact ale serviciului/ compartimentului din cadrul institutiei de la care se poate obtine un exemplar din documentatia de atribuire: Compartimentul Secretariat, din cadrul Comunei Tasca, sat Tasca, Str. Lt. Mitru Vasile nr. 11, judetul Neamt. 3.3. Costul si conditiile de plata pentru obtinerea acestui exemplar, unde este cazul, potrivit prevederilor O.U.G. nr. 57/2019 privind Codul administrativ: 100 Lei, se achita cu numerar la Casieria Comunei Tasca. 3.4. Data-limita pentru solicitarea clarificarilor: 17.05.2024, ora 16.00. 4. Informatii privind ofertele: 4.1. Data-limita de depunere a ofertelor: 27.05.2024, ora 09.00. 4.2. Adresa la care trebuie depuse ofertele: Comuna Tasca, sat Tasca, Str. Lt. Mitru Vasile nr. 11, judetul Neamt. 4.3. Numarul de exemplare in care trebuie depusa fiecare oferta: Oferta se depune intr-un singur exemplar, in doua plicuri sigilate, unul exterior si unul interior. 5. Data si locul la care se va desfasura sedinta publica de deschidere a ofertelor: 27.05/2024, ora 10.00, la sediul Comunei Tasca, sat Tasca, Str. Lt. Mitru Vasile nr. 11, judetul Neamt. 6. Denumirea, adresa, numarul de telefon si/sau adresa de e-mail ale instantei competente in solutionarea litigiilor aparute si termenele pentru sesizarea instantei: Sectia de Contencios -Administrativ a Tribunalului Neamt, Piatra-Neamt, B-dul Decebal nr. 5, judetul Neamt, telefon 0233/212.717, fax 0233/232.363, e-mail: tr-neamt@just.ro. 7. Data transmiterii anuntului de licitatie catre institutiile abilitate, in vederea publicarii: 23.04.2024.
Lovitură pentru DNA - Dumitru Buzatu câștigă spectaculos în instanță: probele esențiale sunt excluse
29/04/2024 19:39

Cel mai mare si mai mediatizat flagrant al DNA, realizat in dosarul de mare coruptie in care fostul presedinte al Consiliului Judetean Vaslui, Dumitru Buzatu, a fost trimis in judecată sub acuzatia de a fi pre ...

Accident mortal la Flămânzi
29/04/2024 13:23

Un bărbat a murit şi un altul a fost rănit in urma unui accident rutier produs in noaptea de duminică spre luni pe un drum judeţean care leagă oraşul Flămanzi de comuna Prăjeni, au anunţat reprezentan ...

Dublă surpriză a Romanian Creative Week pentru comunitatea artistică: magazin offline și platformă online pentru vânzarea lucrărilor artiștilor invitați
29/04/2024 13:06

Romanian Creative Week (RCW), cel mai important eveniment dedicat industriilor creative din UE, si partenerii săi au pregătit, odată cu cea de-a patra editie, două surprize speciale pentru comunitatea art ...

Filarmonica MOLDOVA din Iași vă invită la concertele din 10 și 17 mai!
29/04/2024 12:45

Vineri, 10 mai 2024, ora 19:00 - Casa de Cultură a Studentilor Iasi – CONCERT SIMFONIC Orchestra simfonică a Filarmonicii MOLDOVA din Iasi Dirijor: RADU POSTĂVARU Solist: DRAGOS MÂNZA - vioar ...

Temperaturile mari din aprilie nu ridică semne de întrebare
29/04/2024 11:45

Încălzirea record cu care se confruntă lumea nu depăşeşte limitele modelelor climatice, chiar dacă mai sunt unele "lucruri ce trebuie explicate", a declarat pentru AFP climatologul Robert ...

Un șofer de la Ambulanță a făcut AVC în timp ce se afla la volan
29/04/2024 11:12

Un ambulantier in varstă de 57 de ani, de la substatia de ambulantă Rădăuti a SAJ Suceava, a făcut, sambătă, un accident vascular cerebral (AVC) in timp ce se afla la volan, in misiune de salvare, anunt ...

  Alege bunătățile de Paște, de la Mamma Mia!
29/04/2024 08:00

  Alege bunătătile de Paste, de la Mamma Mia! Sărbătorile Pascale sunt despre bunătate, familie, bucurie si bucate traditionale. Asa că adună-i pe cei dragi la masă si bucurati-vă de gustul ...

Spectacol plin de emoție la Opera Iași, în Joia Mare
29/04/2024 07:54

Prima reprezentatie a lunii mai programată de Opera Natională Romană din Iasi are loc joi. De la ora 18:30, in Sala Mare, publicul va putea urmări un spectacol incărcat de emotie, lucrarea vocal-simfonic ...

Iașul, dominat de violență. Poliția rezistă cu greu
29/04/2024 07:45

În realitate, cel puţin pe raza judeţului Iaşi, e, de departe, cea mai frecventă infracţiune. Lovire sau alte violenţe, articolul 193 din Noul Code Penal. Adică, pumni in cap, şuturi in figură, c ...

Liceul de Informatică are două echipe în finala celui mai important concurs de robotică din lume!
29/04/2024 07:45

Bucurie, preţuire şi admiraţie pentru echipele CyLiis & Peppers. Cele două echipe de la Liceul Teoretic de Inflormatică „Grigore Moisil” din Iaşi s-au calificat la MTI 2024, una dintre cel ...

Aboneaza-te la cele mai noi stiri din Regiunea Moldovei