2taxe

Dimensiune font:

Taxele şi impozitele locale, plătite la foc automat

| 20-05-2020 00:00

Primăria Municipiului Iași reia parțial activitatea cu publicul, însă impune condiţii pentru accesul în clădirile Direcției Generale Economice şi Finanțe Publice Locale şi în centrele de cartier * una dintre acestea prevede ca fiecare contribuabil să nu staţioneze mai mult de 15 minute!

 


Odată cu încetarea stării de urgență și intrarea în starea de alertă instituite la nivel național pe fondul pandemiei COVID-19, Primăria Municipiului Iași reia parțial activitatea cu publicul, în ceea ce privește activitatea de impozite și taxe locale, începând cu ziua de joi, 21 mai. Activitatea cu publicul a Direcției Generale Economice si Finanțe Publice Locale Iași se va face în conformitate cu un regulament. În sediul din bd. Ștefan cel Mare și Sfânt nr. 11-15, parter (persoane juridice) intrarea se realizează exclusiv pe ușa nr. 1 din curtea interioară (curtea comună cu Direcţia Judeţeană de Administrare Drumuri şi Poduri Iaşi), iar ieşirea se realizează numai prin faţă, pe bd Ștefan cel Mare și Sfânt, pe ușa nr. 2.  În Corpul B din curtea interioară a Primăriei Municipiului Iaşi (persoane fizice), intrarea se realizează exclusiv pe ușa nr. 1, situată la parter, la intrarea dinspre str. Agatha Bârsescu, iar ieşirea se realizează numai pe uşa nr. 2, situată înspre colţul din stânga spate al sediului Primăriei Municipiului Iași. În fine, la camera 15 (Corpul B, la parter), atât intrarea, cât şi ieşirea se realizează pe ușa  nr. 3 aflată la mijlocul clădirii din curtea interioară a  Primăriei Municipiului Iaşi. Cât priveşte centrele de cartier din Tătărași, (str. Vasile Lupu nr. 82), Nicolina (str. Petre Țuţea nr. 2), Păcurari (şos. Păcurari nr. 34), Alexandru cel Bun (str. Tabacului nr. 1), Frumoasa (bd.. Poitiers nr. 22 – 26), atât intrarea, cât şi ieşirea se realizează pe ușa principală. În toate cazurile, intrarea și ieșirea se fac respectându-se următoarele reguli: o persoană intră doar când iese o altă persoană, iar contribuabilii să respecte marcajele care îndrumă fluxurile de intrare și ieşire şi cele de dirijare a sensului de circulaţie în incinta instituţiei.

Măsuri referitoare la triajul epidemiologic

În spațiile menționate este permis accesul persoanelor a căror temperatură corporală nu depășește 37,3 grade Celsius. Controlul va fi realizat la intrarea în clădire cu termometre non-contact de către persoane special desemnate pentru aceasta. În ceea ce-i priveşte pe ieşeni, aceştia trebuie să își dezinfecteze încălţămintea prin ştergerea de covoraşe îmbibate cu substanţe dezinfectante aflate la intrările în fiecare clădire. De asemenea, cetățenii trebuie să își dezinfecteze mâinile cu dezinfectantul aflat la intrările în fiecare clădire. „Pe toată durata prezenţei în instituţie este obligatorie purtarea măştii de protecţie facială (nas și gură), atât pentru personalul instituţiei, cât şi pentru toţi contribuabilii. Lipsa acestui echipament minim de protecţie sau utilizarea lui necorespunzătoare duce la îndepărtarea persoanei din sediul instituţiei. Este interzis accesul persoanelor fără mască, cât și al celor care refuză controlul temperaturii”, spun oficialii Primăriei.

Staţionarea în sediul instituţiei este permisă contribuabililor pentru cel mult 15 minute. De asemenea, se va păstra distanţa minimă de doi metri între persoanele care se află în incintă. Tudor DAMASCHIN

 

 

 

 

Adauga comentariul tau

Nume:

E-mail:

Comentariu:

Security Code
Imagine noua
ULTIMA ORA

Subscrisul Cabinet Individual de Insolvenţă Opriş Irina, în calitate de lichidator judiciar al debitorului S.C. SALIX FARM IMPEX S.R.L, conform Încheiere nr. 137 din data de 16.10.2018, emisă de Secţia a II a Civilă a Tribunalului Iaşi-Faliment, anunţă, scoaterea la vânzare, prin licitaţie publică cu strigare, în data de 09.03.2020, orele 14.00, a imobilului situat în localitatea Popeşti, parter, ap.1, judeţul Iaşi, la 9.037,50 euro fără TVA, reprezentand 75% din valoarea de piaţă stabilită prin Raportul de evaluare. Licitaţia se va desfăşura la sediul lichidatorului judiciar din Iaşi, str. Pictor Octav Băncilă, nr.1, jud. Iaşi în conformitate cu regulamentul de vânzare, ce va fi afişat la loc vizibil, cu cel puţin 5 zile înaintea ţinerii şedinţei de licitaţie. Preţul de la care începe licitaţia este echivalentul în Ron la cursul BNR din ziua licitaţiei a 75% din valoarea stabilită prin Raportul de evaluare a imobilului, la care se adaugă TVA. În cazul în care la licitaţia din data de 09.03.2020 nu se va reuşi valorificarea imobilului, se vor organiza noi licitaţii, în aceleaşi condiţii, pe 16.03.2020, respectiv 23.03.2020 orele 14,00. Toţi cei care posedă un drept real asupra imobilului scos la vânzare au obligaţia, sub sancţiunea decăderii, de a face lichitatorului dovada acestuia, până în preziua licitaţiei. Imobilul se va vinde liber de orice sarcini conform art. 91 alin. 1 din Legea 85/2014. Poate participa la licitatie orice persoană fizică sau juridică care depune cu cel puţin o zi înaintea ţinerii şedinţei de licitaţie, până la ora 12.00, la sediul lichidatorului documentele prevăzute în caietul de sarcini, care se poate procura de la sediul lichidatorului judiciar, în fiecare zi de luni până vineri, între orele 08.00-16.00. Garanţiei de participare este în procent de 20% din preţul de pornire la licitaţiei. Informaţii suplimentare se pot obţine la telefon 0751103771.
Tribunalul Iaşi, prin lichidatorul judiciar desemnat în dosarul nr. 4383/99/2017 (210/2017), în conformitate cu prevederile Legii nr. 85/2014, privind procedurile de prevenire a insolvenței și de insolvență, precum și a Codului de procedură civilă, anunță scoaterea la vânzare prin licitație publică cu strigare a bunurilor din patrimoniul debitoarei S.C. „Ago – Parus” S.R.L. Iaşi, cu sediul în municipiul Iaşi, str. Sf. Lazăr nr. 4, bl. Peneş Curcanu, tronson 5, biroul 9, în NH Bussiness Company, la sediul Cabinetului de Avocat Daniela Arhire, etj. 1, județul Iași, după cum urmează: Nr. crt. - DENUMIRE ACTIV – Componenţa – Valoare -lei- 1. Bunuri mobile - Aparate de joc electronice slot machine - 22.605,00. Preţul de pornire al licitației pentru bunurile scoase la vânzare este cel de mai sus, iar vânzarea se va face conform regulamentului de vânzare și hotărârea Adunării creditorilor din data de 10.03.2019. Vânzarea prin licitație publică va avea loc la data de 16.04.2020, ora 10.00 și se vor organiza 6 ședinţe la un interval de 7 zile, respectiv la data de 23.04.2020, 30.04.2020, 07.05.2020, 14.05.2020 și 21.05.2020, la sediul lichidatorului judiciar. Până la data și ora licitației, ofertanții vor depune la sediul lichidatorului judiciar dovada achitării taxei de participare de 10% din prețul de pornire al bunului licitat, a garanţiei de participare la licitaţie de 30% din preţul de pornire al bunului licitat și a caietului de sarcini, respectiv 100 lei, cât şi documentele de înfiinţare şi împuternicirea dată persoanei fizice de către persoana juridică pentru participare la licitație, iar pentru persoanele fizice buletinul de identitate. Neplata bunurilor la termenul stabilit prin procesul-verbal de licitație, duce la pierderea garanţiei de participare la licitație, cât și a celorlalte sume achitate în contul bunurilor, iar bunurile vor fi scoase din nou la vânzare în contul adjudecatarului. Toţi cei care pretind vreun drept asupra bunurilor scoase la vânzare, au obligația să anunțe lichidatorul judiciar înainte de data stabilită pentru vânzare. Informaţii suplimentare se pot obţine la sediul lichidatorului judiciar din Huşi, str. 1 Decembrie, nr. 32, localitatea Huşi, judeţul Vaslui sau la telefoanele 0335/566035 şi 0727/850575..
Tribunalul Iași, prin lichidatorul judiciar desemnat în dosarul nr. 8669/99/2017 (526/2017), în conformitate cu prevederile Legii nr. 85/2014, privind procedurile de prevenire a insolvenței și de insolvență, precum şi a Codului de procedură civilă, anunță scoaterea la vânzare prin licitație publică cu strigare a bunurilor din patrimoniul debitoarei S.C. „Tutun și Ziare” S.R.L. Iași, cu sediul în municipiul Iași, str. Bălţii nr. 6, judeţul Iaşi, după cum urmează: Nr. crt. DENUMIRE ACTIV – Valoare -lei- 1. Chioşcuri ziare dezafectate - 10.906,00; 2. Utilitare dacia Logan - 10.230,00. Preţul de pornire al licitației pentru bunurile scoase la vânzare este cel de mai sus, iar vânzarea se va face conform regulamentului de vânzare și hotărârea Adunării creditorilor din data de 10.03.2020. Vânzarea prin licitație publică va avea loc la data de 13.04.2020, ora 10.00 și se vor organiza 6 ședinţe la un interval de 7 zile, respectiv la data de 27.04.2020, 04.05.2020, 11.05.2020, 18.05.2020 și 25.05.2020, la sediul lichidatorului judiciar. Până la data și ora licitației, ofertanții vor depune la sediul lichidatorului judiciar dovada achitării taxei de participare de 10% din prețul de pornire al bunului licitat, a garanției de participare la licitație de 30% din prețul de pornire al bunului licitat și a caietului de sarcini, respectiv 100 lei, cât și documentele de înființare și împuternicirea dată persoanei fizice de către persoana juridică pentru participare la licitație, iar pentru persoanele fizice buletinul de identitate. Neplata bunurilor la termenul stabilit prin procesul-verbal de licitație, duce la pierderea garanției de participare la licitație, cât şi a celorlalte sume achitate în contul bunurilor, iar bunurile vor fi scoase din nou la vânzare în contul adjudecatarului. Toți cei care pretind vreun drept asupra bunurilor scoase la vânzare, au obligația să anunțe lichidatorul judiciar înainte de data stabilită pentru vânzare. Informații suplimentare se pot obține la sediul lichidatorului judiciar din Huşi, str. 1 Decembrie, nr. 32, localitatea Huşi, județul Vaslui sau la telefoanele 0335/566035, 0727/850575 și 0744/291653..
Modificări în circulaţia tramvaielor
29/05/2020 17:32

Începerea lucrărilor in cadrul proiectului de reabilitare a infrastructurii de tramvai pe Strada Pădurii (intre Cinci Drumuri si intersectia cu Str. Nicorită) aduce schimbări si in circulatia mijlo ...

Contractul pentru execuția tronsonului de autostradă A3 Târgu Mureș - Ungheni (Aeroport)  a fost semnat vineri de către Compania de Drumuri
29/05/2020 16:54

 Contractul pentru executia tronsonului de autostradă A3 Targu Mures - Ungheni (Aeroport) si drum de legătură a fost semnat vineri de către Compania de Drumuri si Strabag, după o licitatie plină de t ...

Asistență socială ieșeană, la un pas de faliment!
29/05/2020 15:09

* aproape s-au epuizat banii pentru asigurarea traiului celor din sistemul de protectie socială - copiii din centrele de plasament, plata asistentilor maternali, asigurarea conditiilor de trai si ingrijire pen ...

PREMIERĂ Guvernul făcut de rușine de judele Neamț și Iași – Primul spital Modular Mobil pentru bolnavii de COVID din Moldova este aproape gata
29/05/2020 08:22

 Primul spital Modular Mobil pentru bolnavii de COVID-19 este gata! În aceste zile se instalează containerele care au sosit deja la destinatie... urmand ca in perioada imediat următoare v ...

Numărul firmelor nou-înfiinţate a scăzut, la Iaşi, cu peste 40%!
29/05/2020 00:01

* dintre acestea, 934 sunt societăţi cu răspundere limitată (SRL), 301 persoane fizice autorizate (PFA), 8 intreprinderi familiale (IF) şi 143 intreprinderi individuale (II), capitol la care Iaşul deţine ...

Reprezentanţii societăţii civile se opun construirii pasajelor din Podu Roş
29/05/2020 00:00

  „Dacă facem mai mult loc pentru masini, o să avem mai multe masini”. Este ceea ce susţin reprezentaţii Asociaţiei Civica, care, invocand faptul că principiul centrării mobilităti ...

Consiliul Local va hotărî, astăzi, soarta a 25 de proiecte esenţiale pentru ieşeni
29/05/2020 00:00

  Consilierii locali se reunesc astăzi in şedinţa ordinară aferentă lunii mai, pe ordinea de zi figurand 25 de proiecte cu tematică variată. Unul dintre cele mai importante vizează modernizar ...

O nouă campanie de colectare a hârburilor din casele ieşenilor
29/05/2020 00:00

  Primăria Municipiului Iasi si Asociatia RoRec, Serviciul Local de Colectare Iasi, SC Salubris S.A impreună cu partenerii locali organizează in luna iunie o actiune specială de colectare a deseur ...


CTP IASI- Totul pentru sanatatea ta!


CTP IASI- Totul pentru sanatatea ta!