TUIASI cazează și studenți de la alte universități!

2cazare

Dimensiune font:

| 26-09-2023 20:45

După finalizarea procesului de cazare pentru studenţii TUIASI, Universitatea Tehnică „Gheorghe Asachi” din Iaşi va acorda locuri de cazare şi pentru studenţii de la celelalte patru universităţi de stat din Iaşi.

Decizia a fost luată pentru că sunt foarte mulţi studenţi, cu precădere de la Universitatea „Alexandru Ioan Cuza” şi Universitatea de Medicină şi Farmacie „Gr.T.Popa”, au sunat sau au transmis un email prin care au întrebat dacă se pot caza în Campusul studenţesc „Tudor Vladimirescu” pe perioada anului universitar 2023 - 2024.

În acest an, locurile de cazare se vor acorda în două serii.

Seria I, ce se va desfăşura în perioada 6 -15 octombrie, când vor fi disponibile aproximativ 100 - 150 de locuri, estimare făcută din experienţa anilor trecuţi.

Seria a II-a, ce se va desfăşura în perioada 16 - 30 octombrie, când vor fi disponibile aproximativ 250 de locuri. 

Cea mai parte a locurilor de cazare disponibile vor avea grupul sanitar spaţiile comune, iar tarifele de cămin vor fi aceleaşi ca pentru studenţii TUIASI. „Regula de acordare a locurilor de cazare va fi primul venit - primul servit. Astfel, studenţii celorlalte universităţi din Iaşi care doresc cazare sunt rugaţi să completeze acest formular”, a spus Bogdan Budeanu, directorul Direcţiei Servicii Studenţeşti a Universităţii Tehnice „Gh.Asachi”.

Cu o zi înainte de cazarea efectivă, în funcţie de seria I sau seria a II-a, se va transmite un email tuturor studenţilor care trebuie să se prezinte la administraţia căminului pentru a prelua cheia de la cameră şi a semna documentele aferente cazării. „Documentele necesare sunt cartea de identitate în original şi copie, două fotografii tip carte de identitate din care una pentru legitimaţia de cămin şi pentru contractul de închiriere, extras de cont bancar pe numele titularului contractului de cazare al studentului cazat (se poate printa şi o captură de ecran din aplicaţia bancară din care să reiasă în mod clar contul IBAN şi numele titularului de cont). Nu se acceptă extrase de cont pe numele părinţilor sau al colegilor de facultate; documente suplimentare în original pentru studenţii ce pot beneficia de cazare gratuită”, a spus Bogdan Budeanu, directorul Direcţiei Servicii Studenţeşti a Universităţii Tehnice „Gh.Asachi”. Laura RADU

Puncte preluare anunturi  "Evenimentul Regional al Moldovei"  in Iasi

<>

Adauga comentariul tau

Nume:

E-mail:

Comentariu:

Security Code
Imagine noua

ULTIMA ORA
Bancul Zilei

05:22

Data publicării: 29/11/2023. ANUNȚ DE PARTICIPARE - selecție de oferte - la procedura de achiziție pentru atribuirea contractului de achiziție având ca obiect Furnizare, montare, instalare și punere în funcțiune instalație electrică fotovoltaică cu sistem de stocare a energiei electrice S.C. FRIZON HOLDING S.A., cu sediul social în Bucureşti Sectorul 2, Strada C. A. ROSETTI, Nr. 17, Birou 216 Campus 06, Etaj 2, telefon: 0726714275, e-mail: office@frizon.ro, organizează procedura de achiziție prin selecție de oferte pentru atribuirea contractului de furnizare, montare, instalare și punere în funcțiune instalație electrică fotovoltaică cu sistem de stocare a energiei electrice. Prezenta procedură este organizată în vederea depunerii unei oferte concurențiale în cadrul Schemei de ajutor privind sprijinirea investiţiilor în noi capacităţi de producere a energiei electrice produsă din surse regenerabile pentru autoconsumul întreprinderilor din cadrul sectorului agricol și industriei alimentare. Astfel, invităm operatorii economici interesați să transmită oferte de preț, cu respectarea următoarelor condiții: Ofertanții vor avea cod CAEN 4321 – Lucrări de instalații electrice, autorizat la sediul social/punct de lucru/terți; Locul și modul de obținere a documentației tehnice: se solicită în scris la adresa de e-mail office@frizon.ro pana la data de 04.12.2023, ora 12:00. Solicitările primite după acest termen nu vor fi luate în considerare. Termenul limită de depunere a ofertelor: Miercuri, 06.12.2023, ora 16:00. Modalitatea de transmitere a ofertei de către ofertanți: oferta semnată de reprezentantul legal/ împuternicit, se depune personal sau prin curier/ poștă cu confirmare de primire, într-un exemplar original, pe suport de hârtie, în plic închis și sigilat, la adresa beneficiarului: Punct de lucru - bază de recepţie şi depozitare Tătăranu - Sat Tătăranu, Comuna Tătăranu, Strada Fabricii de Zahar, Nr. 17, Judet Vrancea. După finalizarea evaluarii, toți operatorii economici care au depus oferte vor fi notificați cu privire la rezultatul evaluării. Prezentul anunț conține informațiile minime legate de derularea procedurii. Condițiile detaliate se regăsesc în documentația tehnică pe care vă invităm să o solicitați conform mențiunilor de mai sus.
Data publicării: 29/11/2023. ANUNȚ DE PARTICIPARE - selecție de oferte - la procedura de achiziție pentru atribuirea contractului de achiziție având ca obiect Furnizare, montare, instalare și punere în funcțiune instalație electrică fotovoltaică cu sistem de stocare a energiei electrice OUAI SPP5 NĂMOLOASA , cu sediul social în comuna Nănești, sat Nănești, județul Vrancea, telefon: 0726714275, e-mail: ouai.spp5.namoloasa@gmail.com, organizează procedura de achiziție prin selecție de oferte pentru atribuirea contractului de furnizare, montare, instalare și punere în funcțiune instalație electrică fotovoltaică cu sistem de stocare a energiei electrice. Prezenta procedură este organizată în vederea depunerii unei oferte concurențiale în cadrul Schemei de ajutor privind sprijinirea investiţiilor în noi capacităţi de producere a energiei electrice produsă din surse regenerabile pentru autoconsumul întreprinderilor din cadrul sectorului agricol și industriei alimentare. Astfel, invităm operatorii economici interesați să transmită oferte de preț, cu respectarea următoarelor condiții: * Ofertanții vor avea cod CAEN 4321 – Lucrări de instalații electrice, autorizat la sediul social/punct de lucru/terți; * Locul și modul de obținere a documentației tehnice: se solicită în scris la adresa de e-mail ouai.spp5.namoloasa@gmail.com pana la data de 04.12.2023, ora 12:00. Solicitările primite după acest termen nu vor fi luate în considerare. * Termenul limită de depunere a ofertelor: Miercuri, 06.12.2023, ora 16:00. * Modalitatea de transmitere a ofertei de către ofertanți: oferta semnată de reprezentantul legal/ împuternicit, se depune personal sau prin curier/ poștă cu confirmare de primire, într-un exemplar original, pe suport de hârtie, în plic închis și sigilat, la adresa beneficiarului: comuna Nănești, sat Nănești, județul Vrancea. După finalizarea evaluarii, toți operatorii economici care au depus oferte vor fi notificați cu privire la rezultatul evaluării. Prezentul anunț conține informațiile minime legate de derularea procedurii. Condițiile detaliate se regăsesc în documentația tehnică pe care vă invităm să o solicitați conform mențiunilor de mai sus.
Data publicării: 29/11/2023, ANUNȚ DE PARTICIPARE - selecție de oferte - la procedura de achiziție pentru atribuirea contractului de achiziție având ca obiect Furnizare, montare, instalare și punere în funcțiune instalație electrică fotovoltaică cu sistem de stocare a energiei electrice OUAI SPP10 GABANA FERM MĂICĂNEȘTI, cu sediul social în comuna Nănești, sat Nănești, județul Vrancea, telefon: 0721253612, e-mail: frizonagra@gmail.com, organizează procedura de achiziție prin selecție de oferte pentru atribuirea contractului de furnizare, montare, instalare și punere în funcțiune instalație electrică fotovoltaică cu sistem de stocare a energiei electrice. Prezenta procedură este organizată în vederea depunerii unei oferte concurențiale în cadrul Schemei de ajutor privind sprijinirea investiţiilor în noi capacităţi de producere a energiei electrice produsă din surse regenerabile pentru autoconsumul întreprinderilor din cadrul sectorului agricol și industriei alimentare. Astfel, invităm operatorii economici interesați să transmită oferte de preț, cu respectarea următoarelor condiții: Ofertanții vor avea cod CAEN 4321 – Lucrări de instalații electrice, autorizat la sediul social/punct de lucru/terți; * Locul și modul de obținere a documentației tehnice: se solicită în scris la adresa de e-mail frizonagra@gmail.com, pana la data de 04.12.2023, ora 12:00. Solicitările primite după acest termen nu vor fi luate în considerare. * Termenul limită de depunere a ofertelor: Miercuri, 06.12.2023, ora 16:00. Modalitatea de transmitere a ofertei de către ofertanți: oferta semnată de reprezentantul legal/ împuternicit, se depune personal sau prin curier/ poștă cu confirmare de primire, într-un exemplar original, pe suport de hârtie, în plic închis și sigilat, la adresa beneficiarului: comuna Nănești, sat Nănești, județul Vrancea. După finalizarea evaluarii, toți operatorii economici care au depus oferte vor fi notificați cu privire la rezultatul evaluării. Prezentul anunț conține informațiile minime legate de derularea procedurii. Condițiile detaliate se regăsesc în documentația tehnică pe care vă invităm să o solicitați conform mențiunilor de mai sus.
 Dr. Sidonia Susanu a, decorată cu Ordinul „Meritul Sanitar” în grad de „Cavaler”
01/12/2023 14:16

Cu prilejul Zilei Naţionale a Romaniei, in semn de apreciere pentru rezultatele importante avute de-a lungul carierei profesionale, pentru excelenta cu care a asigurat un act medical de inaltă calificare şi ...

Singurul muzeu din România dedicat oii. Rasa karakul de Botoșani este unică în Europa
30/11/2023 17:46

In judetul Botosani se află singurul muzeu din Romania dedicat oii. Este vorba despre muzeul rasei karakul de Botosani, situat in incinta Statiunii de Cercetare a Ovinelor si Caprinelor Popouti. Rasa Karaku ...

Un polițist și-a pus capăt zilelor, în cimitir, chiar pe mormântul fetiței sale pe care o chema Andreea
30/11/2023 12:50

Un poliţist a fost găsit mort, astăzi, in cimitirul din Vlăsineşti, judeţul Botoşani, Un bătran, care voia să aprindă o lumanare, a făcut descoperirea şi a sunat la numărul de urgenţă 112. „As ...

160.00 de pensionari ieşeni vor primi pensii majorate
30/11/2023 09:59

  De la inceputul anului viitor, punctul de pensie va creste cu 13,8% pentru totii pensionari din Romania. Noua valoare a punctului de pensie va fi de 2.032 de lei, iar la Iaşi vor beneficia de inde ...

ApaVital trage un semnal de alarmă: „Protejați-vă de îngheţ instalaţiile!”
30/11/2023 09:59

Odată cu venirea sezonului rece, specialiştii ApaVital atrag din nou atenţia atenţia asupra creşterii riscul apariţiei ingheţului pe reţelele de distribuţie şi in instalaţiile interioare. Pentru a ev ...

Foc mocnit în Sănătate şi în Educaţie
30/11/2023 09:48

Reapar nemultumirile si in randul angajaţilor din sistemul de sănătate. Sindicaliştii de la Sanitas nu exclud declanşarea unor noi forme de protest. Printre cei nemulţumiţi sunt şi cei din personalul TE ...

Ce să-i cumperi iubitului de Crăciun?
30/11/2023 09:28

Ce să-i cumperi iubitului de Crăciun?ezonul festiv se apropie, iar găsirea cadoului perfect pentru iubitul tău poate fi o misiune plină de emotie si anticipatie. Astfel, in căutarea unui cadou unic si mem ...

Benzile unice revin în actualitate
30/11/2023 09:20

Indiferent de ultimele transformări, transportul public rămane o castană fierbinte in mana actualei administratii. Problemele, dar mai ales activitatea Companiei de Transport Iasi a fost repuse pe tapet ieri ...

Managerul de la Spitalul de Psihiatrie Murgeni și-a dat demisia
30/11/2023 09:15

* directorul economic de la Primăria Murgeni se va ocupa in această perioadă de interimat * nici acum insă nu se stie ce anume a dus la tragedia de la spital * rezultatele analizelor de laborator venite pan ...

Aboneaza-te la cele mai noi stiri din Regiunea Moldovei