Weekend „de foc” pentru ISU
Dimensiune font:
În doar trei zile, pompierii militari din cadrul Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă „Mihail Sturdza„ al Judeţului Iaşi au gestionat 195 de evenimente. Cele mai multe au fost solicitările pentru SMURD.
Au fost însă şi cinci intervenţii pentru stingerea incendiilor în oraşul Hârlău, în localitatea Blăgeşti, suburbie a municipiului Paşcani, unde au ars aproximativ 6.000 de mp de vegetaţie uscată.
Cauza probabilă de producere a incendiilor a fost folosirea focului deschis în spaţii deschise.
De asemenea, în Iaşi, la un depozit de materiale textile, de pe calea Chişinăului, s-a prefăcut în scrum din cauza unei ţigări.
Tot din cauza fumatului au ars un depozit cu două tone de plante furajere în localitatea Sodomeni, suburbie a municipiului Paşcani. Pompierii au găsit şi un cal carbonizat.
În cele trei zile de la sfârşitul săptămânii trecute au fost înregistrate 94 de solicitări pentru ca echipajele SMURD să acorde primul ajutor şi transportarea la spital a persoanelor rănite ori cu probleme medicale grave.
A fost şi o misiune de asanare a muniţiei rămase neexplodate sau nedezactivate din cel de-Al Doilea Război Mondial, în localitatea Cozmeşti, din comuna Stolniceni-Prăjescu. De la faţa locului a fost ridicat şi transportat în condiţii de siguranţă, în vederea distrugerii, un proiectil exploziv, calibru 37 de milimetri.
De asemenea, salvatorii au fost implicaţi în 64 de acţiuni pentru monitorizarea transporturilor periculoase, 10 situaţii pentru monitorizarea unor situaţii de urgenţă şi
13 activităţi de control şi informare preventivă. Laura RADU
Puncte preluare anunturi "Evenimentul Regional al Moldovei" in Iasi
<
Adauga comentariul tau