Zi decisivă pentru redeschiderea restaurantelor din Iaşi

1covid iasi

Dimensiune font:

| 29-12-2020 00:00

Ieri, 28 decembrie, rata de infectare în municipiul Iași a fost de 2,03 cazuri la mia de locuitori * în aceste condiții, Comitetul Local pentru Situații de Urgență analizează redeschiderea restaurantelor și cafenelelor din municipiul Iași * dacă votul va fi unul pozitiv, în ajunul Anului Nou sau după 1 ianuarie ar putea fi deschise restaurantele din oraş, la o treime din capacitate * ieri, la Iași au fost vaccinate anti-COVID, încă 90 de cadre medicale

Comitetul Local pentru Situații de Urgență se va întruni astăzi, 29 decembrie, pentru a analiza redeschiderea la interior a activităților din sectorul HoReCa. „La data de 30 decembrie, la ora 24.00, expiră durata de 14 zile. Deci, practic, în Ajun de An Nou și după data de 1 ianuarie, ar putea fi redeschise restaurantele”, au precizat reprezentanții Primăriei Iași. Măsura survine după ce incidenţa pe municipiul Iaşi scăzut simţitor. Duminică, aceasta era de 2,25 cazuri la mia de locuitori, iar ieri s-a situat la valoarea de 2,03/1000, după doar 50 de infectări înregistrate în municipiu dintr-un total de 76 de cazuri în tot judeţul. De altfel, incidenţa pe judeţ s-a situat ieri la valoarea de 1,07 cazuri la mia de locuitori. Totalul cazurilor pe judeţ de la izbucnirea pandemiei a ajuns la 26.455 de persoane infectate, iar dintre persoanele confirmate pozitiv, 6254 au fost externate (cu 7 persoane externate în plus faţă de ziua precedentă). Tot în judeţul Iaşi în ultimele 24 de ore s-au înregistrat 3 decese în rândul persoanelor confirmate pozitiv, numărul total de decese fiind 444. Conform datelor centralizate la nivelul Direcţiei de Sănătate Publică Iaşi, ieri, un număr de 3.247 de persoane se aflau în izolare, iar 3.985 de persoane erau carantinate la domiciliu.

Cinci paturi ATI libere

Referitor la gradul de ocupare al paturilor (inclusiv paturi ATI) din spitalele suport COVID-19, conform raportărilor, sunt ocupate 473 de paturi, din care 62 sunt paturi ATI. În ceea ce priveşte gradul de ocupare pentru paturile ATI, din cele 62, 9 sunt ocupate la Spitalul de Boli Infecţioase, 18 la Spitalul Mobil Leţcani, 6 la Spitalul de Pneumoftiziologie, 3 la Spitalul Municipal Paşcani, 5 la Spitalul de Recuperare, 7 la Spitalul C.F. Iaşi şi 14 la Spitalul de Neurochirurgie. În momentul de faţă mai sunt libere 5 paturi ATI, 3 paturi la Spitalul Municipal Paşcani, si 2 paturi ATI la Spitalul de Neurochirurgie.

În spitalele suport COVID-19 mai sunt libere 239 de paturi: 15 de paturi la Spitalul de Boli Infecţioase, 6 la Spitalul Spitalul Mobil Leţcani, 3 paturi la Spitalul de Pneumoftiziologie, 15 paturi la Spitalul de Recuperare, 63 de paturi la Spitalul C.F Iaşi, 10 paturi la Spitalul „Sf. Spiridon”, 22 paturi la Spitalul Militar şi 67 de paturi la Spitalul CF Paşcani.

În ceea ce priveşte Spitalul Clinic „Dr. C.I. Parhon”, centru suport COVID-19 pentru bolnavii care au nevoie de asistenţă medicală de specialitate, sunt ocupate 4 paturi ATI. În momentul de faţă sunt 9 bolnavi confirmaţi pozitiv cu noul coronavirus care fac dializă pe staţia de dializă de la Spitalul Clinic „Dr. C.I. Parhon” Iaşi.

La Spitalul Clinic de Obstetrică şi Ginecologie „Elena Doamna” Iasi, centru suport COVID-19 pentru gravidele care au nevoie de asistenţă medicală de specialitate, nu sunt ocupate cele două paturi ATI.

Mâine ajung la Iaşi noi vaccinuri COVID-19

Grupul de Comunicare Strategică a anunţat că în opt ţări este întârziată livrearea vaccinurile împotriva COVID-19 din cauza unor probleme tehnice ale producătorului. Astfel, pe 30 decembrie vor sosi noi vaccinuri în Braşov, Constanţa, Craiova şi Iaşi. România va beneficia în total de aproximativ 10 milioane de doze de vaccin, urmând să primească săptămânal între 140.000 şi 150.000 de doze.

Ieri, la Iași au fost vaccinate anti-COVI încă 90 de cadre medicale. Lucian STATE

 

Puncte preluare anunturi  "Evenimentul Regional al Moldovei"  in Iasi

<>

Adauga comentariul tau

Nume:

E-mail:

Comentariu:

Security Code
Imagine noua

ULTIMA ORA
Bancul Zilei

04:22

1. Informatii generale privind autoritatea contractanta, in special denumirea, codul de identificare fiscala, adresa, numarul de telefon, fax si/sau adresa de e-mail, persoana de contact: Comuna Tasca, cu sediul in sat Tasca, Str. Lt. Mitru Vasile nr. 11, judetul Neamt, telefon/fax 0233/255.023, e-mail: primaria_tasca@yahoo.com, cod fiscal 2614457. 2. Informatii generale privind obiectul procedurii de licitatie publica, in special descrierea si identificarea bunului care urmeaza sa fie inchiriat: Trup de pasune Neagra I, in suprafata totala de 2,25 ha, compus din numarul cadastral 50644, in suprafata de 1,18 ha, situat in extravilanul comunei Tasca si numarul cadastral 50650, in suprafata de 1,07 ha, situat in intravilanul comunei Tasca, apartine domeniului public al Comunei Tasca, conform caietului de sarcini, H.C.L. Tasca nr. 39/18.04.2024 si O.U.G. nr. 57/03.07.2019. 3. Informatii privind documentatia de atribuire: se regasesc in caietul de sarcini. 3.1.Modalitatea sau modalitatile prin care persoanele interesate pot intra in posesia unui exemplar al documentatiei de atribuire: la cerere, de la sediul Comunei Tasca. 3.2. Denumirea si datele de contact ale serviciului/ compartimentului din cadrul institutiei de la care se poate obtine un exemplar din documentatia de atribuire: Compartimentul Secretariat, din cadrul Comunei Tasca, sat Tasca, Str. Lt. Mitru Vasile nr. 11, judetul Neamt. 3.3. Costul si conditiile de plata pentru obtinerea acestui exemplar, unde este cazul, potrivit prevederilor O.U.G. nr. 57/2019 privind Codul administrativ: 100 Lei, se achita cu numerar la Casieria Comunei Tasca. 3.4. Data-limita pentru solicitarea clarificarilor: 17.05.2024, ora 16.00. 4. Informatii privind ofertele: 4.1. Data-limita de depunere a ofertelor: 27.05.2024, ora 09.00. 4.2. Adresa la care trebuie depuse ofertele: Comuna Tasca, sat Tasca, Str. Lt. Mitru Vasile nr. 11, judetul Neamt. 4.3. Numarul de exemplare in care trebuie depusa fiecare oferta: Oferta se depune intr-un singur exemplar, in doua plicuri sigilate, unul exterior si unul interior. 5. Data si locul la care se va desfasura sedinta publica de deschidere a ofertelor: 27.05/2024, ora 10.00, la sediul Comunei Tasca, sat Tasca, Str. Lt. Mitru Vasile nr. 11, judetul Neamt. 6. Denumirea, adresa, numarul de telefon si/sau adresa de e-mail ale instantei competente in solutionarea litigiilor aparute si termenele pentru sesizarea instantei: Sectia de Contencios -Administrativ a Tribunalului Neamt, Piatra-Neamt, B-dul Decebal nr. 5, judetul Neamt, telefon 0233/212.717, fax 0233/232.363, e-mail: tr-neamt@just.ro. 7. Data transmiterii anuntului de licitatie catre institutiile abilitate, in vederea publicarii: 23.04.2024.
S-a finalizat ancheta privind drona din Ucraina prăbușită în Botoşani
18/05/2024 14:23

Ministerului Apărării Naţionale (MApN) a anunţat, joi, că un aparat de zbor fără pilot a fost găsit, in februarie, in judeţul Botoşani. Acesta era de provenienţă civilă şi nu avea armament şi nic ...

Primar din Suceava, internat în spital cu arsuri grave, în urma exploziei unui cazan de țuică
18/05/2024 13:50

Primarul din orasul sucevean Frasin, Marinel Bălan, si incă o persoană au ajuns la spital cu arsuri după explozia unei instalatii artizanale de tuică. Incidentul s-a petrecut miercuri, 15 mai 2024, in gosp ...

Mafia detergenților. Polițiștii au confiscat o cantitate uriașă de produse contrafăcute la Suceava
18/05/2024 13:43

Poliţiştii suceveni au ridicat, in urma unor controale, peste o tonă de detergent de vase şi detergent de rufe care poartă denumirile unor branduri premium şi despre care există suspiciunea că ar fi con ...

Casnica din România care și-a depus actele de pensionare, deși nu a lucrat o zi în viața ei. Cum s-a tranșat situația
18/05/2024 13:36

O femeie din Suceava a incercat să obtină pensionarea pentru limită de varstă cu o adeverintă falsă, din care reiesea că a muncit 13 ani ca muncitor necalificat. Functionarii casei de pensii au făcut ve ...

A fost semnat contractul pentru noul Spital Județean de Urgență. Finanțarea este asigurată prin PNRR
18/05/2024 13:11

Ministrul Sănătăţii, Alexandru Rafila, şi preşedintele Consiliului Judeţean Neamţ, Ion Asaftei, au semnat, vineri, in prezenţa prim-ministrului Marcel Ciolacu, contractul pentru construirea noului Spit ...

Spitalul de Urgență Suceava. Purtătorul de cuvânt al instituției se angajează la SAJ
18/05/2024 00:24

Demisii in lant ale medicilor de la Spitalul Clinic Judetean de Urgentă ”Sf. Ioan cel Nou” din Suceava. Un alt medic urgentist a părăsit unitatea medicală. Este vorba despre Dan Teodorovici, cel care a ...

Rusia pune România pe lista țărilor care oferă armament Ucrainei. Despre sistemul Patriot încă nu se spune nimic
18/05/2024 00:13

Rusia a plasat Romania pe un fel de “listă neagră”, aceea a tărilor care furnizează sprijin militar Ucrainei, indicand precis si ce fel de arme a primit Ucraina din partea membrilor NATO, cu toate că n ...

Tot mai mulți traficanți de droguri au căzut în plasa procurorilor DIICOT
18/05/2024 00:10

Procurorii Directiei de Investigare a Infractiunilor de Criminalitate Organizată si Terorism (DIICOT) – Biroul Teritorial Neamt au dispus, ieri, retinerea a patru inculpati. Ei sunt cercetati pentru săvarsi ...

FC Botoșani - CS Mioveni 1-0. Aldair a dat lovitura în prelungiri! Moldovenii, avantaj minim pentru retur
17/05/2024 22:37

FC Botosani a invins-o pe CS Mioveni, scor 1-0, intr-un meci care a putut fi văzut la Digi Sport 1, in turul barajului de mentinere/promovare in SuperLiga. FC Botosani - CS Mioveni 1-0. Aldair a făcut difere ...

Câte arme precum cea cu care a fost împușcat premierul slovac sunt într-un mare oraș din România
17/05/2024 22:07

 Atentatul recent din Slovacia, in care un bărbat l-ar fi impuscat pe premier cu o armă cu bile, a pus pe ganduri autoritătile din Romania. În judetul Iasi există in prezent la populatie, inregis ...

Aboneaza-te la cele mai noi stiri din Regiunea Moldovei