Moment emoţionant pe Dealul Copoului, de Ziua Armatei

2coroane1

Dimensiune font:

| 26-10-2022 05:52

 

Militarii Brigăzii 15 Mecanizată „Podu Înaltau sărbătorit ieri Ziua Armatei României printr-un ceremonial militar şi religios desfăşurat în faţa monumentului Eroilor Regimentului 15 Infanterie „Războienide pe Dealul Copoului.

Evenimentul a debutat cu defilarea şi salutul gărzii de onoare, formată din militari ai Batalionului 151 Infanterie „Războieni”. 

Serviciul religios a fost oficiat de un sobor de preoţi condus de ÎPS Teofan, mitropolit al Moldovei şi Bucovinei. De asemenea, un sobor de preoţi romano-catolic a oficiat serviciul religios din partea Diecezei de Iaşi.

La ceremonialul militar şi religios au participat personalităţi apropiate instituţiei militare, comandanţi ai unităţilor militare şi structurilor Ministerului Afacerilor Interne din Garnizoana Iaşi, reprezentanţi ai asociaţiilor veteranilor de război şi cadrelor militare în rezervă şi în retragere, cadre militare active, copii dar şi un numeros public.

Comandantul marii unităţi ieşene, colonelul Claudiu Tamaş, a spus că Ziua Armatei României reprezintă un simbol cu valoare de referinţă în istoria poporului român. „O zi în care dincolo de semnificaţia sa istorică, acea a eliberării în 1944 a ultimei brazde de pământ strămoşesc glorificăm faptele de vitejie ale eroilor neamului din toate timpurile. Ziua de astăzi constituie un bun prilej să aducem un pios omagiu bunilor şi bravilor noştri camarazi ce au căzut la datorie în teatrele de operaţii apărând valorile şi interesele naţionale: sublocotenent post moterm Iosif Silviu Pogoraş şi sublocotentent post mortem Mihai Anton Samuilă, căzuţi la datorie în Afganistan în anul 2003, şi sublocotenent post mortem Bogdan Valerian Hâncu, căzut la datorie în teatrul de operaţiune din Irak în anul 2006, sunt eroii noştri, ai Armatei Române, ai Brigăzii 15 Mecanizate Podu Înalt. Sărbătoarea de astăzi este de a aduce în atenţia ieşenilor voinţa şi devotamentul militarilor români care prin jurământul sacru pe care l-au făcut pun patria pe primul rând şi acţionează în sprijinul cetăţenilor, a spus  col. Claudiu Tamaş, comandantul Brigăzii 15 Mecanizate „Podu Înalt”.

 La ceremonia organizată de Ziua Armatei Române a fost prezent şi primarul Mihai Chirica. „Au trecut deja 78 de ani de la eliberarea teritoriului României de sub ocupaţia nazistă... În Decembrie 1989, când Armata a trecut de partea manifestanţilor, situaţia s-a schimbat definitiv în favoarea celor care au dorit cu oricec preţ să redevină oameni liberi. Armata a fost dintotdeauna cu noi, cu poporul, cu Ţara, cu întreaga naţiune şi lunga sa istorie. Alături de Biserică, Armata ne-a apărat fiinţa naţională în cele mai grele momente întâmpinate de-a lungul secolelor. Am deplină încredere în profesionalismul militarilor noştri, care duc mai departe curajul şi devotamentul eroilor neamului, a spus primarul Mihai Chirica.

În cadrul evenimentului a mai susţinut alocuţiuni şi Prefectul judeţului, Petru Bogdan Cojocaru. „În data de 25 octombrie ne sărbătorim una dintre cele mai iubite instituţii din România. Armata naţională se bucură de un binemeritat respect din partea tuturor românilor, respect câştigat cu multe sacrificii şi plătit cu sângele înaintaşilor noştri. Ne omagiem acum ostaşii care s-au sacrificat pe câmpul de luptă pentru apărarea patriei, dar şi eroii care şi-au dat viaţa în teatrele de operaţii din afara României”, a spus prefectul Bogdan Petru Cojocaru.

La sfârşitul evenimentului, muzica militară a Garnizoanei a susţinut un scurt concert de marşuri şi cântece patriotice dar şi muzică de promenadă, care a putut fi admirat de toţi cei prezenţi.

Defilarea Detaşamentului de Onoare a încheiat cermonia de celebrare a Armatei Române. Laura RADU

 

 

Puncte preluare anunturi  "Evenimentul Regional al Moldovei"  in Iasi

<>

Adauga comentariul tau

Nume:

E-mail:

Comentariu:

Security Code
Imagine noua

ULTIMA ORA
Bancul Zilei

04:22

1. Informatii generale privind autoritatea contractanta, in special denumirea, codul de identificare fiscala, adresa, numarul de telefon, fax si/sau adresa de e-mail, persoana de contact: Comuna Tasca, cu sediul in sat Tasca, Str. Lt. Mitru Vasile nr. 11, judetul Neamt, telefon/fax 0233/255.023, e-mail: primaria_tasca@yahoo.com, cod fiscal 2614457. 2. Informatii generale privind obiectul procedurii de licitatie publica, in special descrierea si identificarea bunului care urmeaza sa fie inchiriat: Trup de pasune Neagra I, in suprafata totala de 2,25 ha, compus din numarul cadastral 50644, in suprafata de 1,18 ha, situat in extravilanul comunei Tasca si numarul cadastral 50650, in suprafata de 1,07 ha, situat in intravilanul comunei Tasca, apartine domeniului public al Comunei Tasca, conform caietului de sarcini, H.C.L. Tasca nr. 39/18.04.2024 si O.U.G. nr. 57/03.07.2019. 3. Informatii privind documentatia de atribuire: se regasesc in caietul de sarcini. 3.1.Modalitatea sau modalitatile prin care persoanele interesate pot intra in posesia unui exemplar al documentatiei de atribuire: la cerere, de la sediul Comunei Tasca. 3.2. Denumirea si datele de contact ale serviciului/ compartimentului din cadrul institutiei de la care se poate obtine un exemplar din documentatia de atribuire: Compartimentul Secretariat, din cadrul Comunei Tasca, sat Tasca, Str. Lt. Mitru Vasile nr. 11, judetul Neamt. 3.3. Costul si conditiile de plata pentru obtinerea acestui exemplar, unde este cazul, potrivit prevederilor O.U.G. nr. 57/2019 privind Codul administrativ: 100 Lei, se achita cu numerar la Casieria Comunei Tasca. 3.4. Data-limita pentru solicitarea clarificarilor: 17.05.2024, ora 16.00. 4. Informatii privind ofertele: 4.1. Data-limita de depunere a ofertelor: 27.05.2024, ora 09.00. 4.2. Adresa la care trebuie depuse ofertele: Comuna Tasca, sat Tasca, Str. Lt. Mitru Vasile nr. 11, judetul Neamt. 4.3. Numarul de exemplare in care trebuie depusa fiecare oferta: Oferta se depune intr-un singur exemplar, in doua plicuri sigilate, unul exterior si unul interior. 5. Data si locul la care se va desfasura sedinta publica de deschidere a ofertelor: 27.05/2024, ora 10.00, la sediul Comunei Tasca, sat Tasca, Str. Lt. Mitru Vasile nr. 11, judetul Neamt. 6. Denumirea, adresa, numarul de telefon si/sau adresa de e-mail ale instantei competente in solutionarea litigiilor aparute si termenele pentru sesizarea instantei: Sectia de Contencios -Administrativ a Tribunalului Neamt, Piatra-Neamt, B-dul Decebal nr. 5, judetul Neamt, telefon 0233/212.717, fax 0233/232.363, e-mail: tr-neamt@just.ro. 7. Data transmiterii anuntului de licitatie catre institutiile abilitate, in vederea publicarii: 23.04.2024.
S-a finalizat ancheta privind drona din Ucraina prăbușită în Botoşani
18/05/2024 14:23

Ministerului Apărării Naţionale (MApN) a anunţat, joi, că un aparat de zbor fără pilot a fost găsit, in februarie, in judeţul Botoşani. Acesta era de provenienţă civilă şi nu avea armament şi nic ...

Primar din Suceava, internat în spital cu arsuri grave, în urma exploziei unui cazan de țuică
18/05/2024 13:50

Primarul din orasul sucevean Frasin, Marinel Bălan, si incă o persoană au ajuns la spital cu arsuri după explozia unei instalatii artizanale de tuică. Incidentul s-a petrecut miercuri, 15 mai 2024, in gosp ...

Mafia detergenților. Polițiștii au confiscat o cantitate uriașă de produse contrafăcute la Suceava
18/05/2024 13:43

Poliţiştii suceveni au ridicat, in urma unor controale, peste o tonă de detergent de vase şi detergent de rufe care poartă denumirile unor branduri premium şi despre care există suspiciunea că ar fi con ...

Casnica din România care și-a depus actele de pensionare, deși nu a lucrat o zi în viața ei. Cum s-a tranșat situația
18/05/2024 13:36

O femeie din Suceava a incercat să obtină pensionarea pentru limită de varstă cu o adeverintă falsă, din care reiesea că a muncit 13 ani ca muncitor necalificat. Functionarii casei de pensii au făcut ve ...

A fost semnat contractul pentru noul Spital Județean de Urgență. Finanțarea este asigurată prin PNRR
18/05/2024 13:11

Ministrul Sănătăţii, Alexandru Rafila, şi preşedintele Consiliului Judeţean Neamţ, Ion Asaftei, au semnat, vineri, in prezenţa prim-ministrului Marcel Ciolacu, contractul pentru construirea noului Spit ...

Spitalul de Urgență Suceava. Purtătorul de cuvânt al instituției se angajează la SAJ
18/05/2024 00:24

Demisii in lant ale medicilor de la Spitalul Clinic Judetean de Urgentă ”Sf. Ioan cel Nou” din Suceava. Un alt medic urgentist a părăsit unitatea medicală. Este vorba despre Dan Teodorovici, cel care a ...

Rusia pune România pe lista țărilor care oferă armament Ucrainei. Despre sistemul Patriot încă nu se spune nimic
18/05/2024 00:13

Rusia a plasat Romania pe un fel de “listă neagră”, aceea a tărilor care furnizează sprijin militar Ucrainei, indicand precis si ce fel de arme a primit Ucraina din partea membrilor NATO, cu toate că n ...

Tot mai mulți traficanți de droguri au căzut în plasa procurorilor DIICOT
18/05/2024 00:10

Procurorii Directiei de Investigare a Infractiunilor de Criminalitate Organizată si Terorism (DIICOT) – Biroul Teritorial Neamt au dispus, ieri, retinerea a patru inculpati. Ei sunt cercetati pentru săvarsi ...

FC Botoșani - CS Mioveni 1-0. Aldair a dat lovitura în prelungiri! Moldovenii, avantaj minim pentru retur
17/05/2024 22:37

FC Botosani a invins-o pe CS Mioveni, scor 1-0, intr-un meci care a putut fi văzut la Digi Sport 1, in turul barajului de mentinere/promovare in SuperLiga. FC Botosani - CS Mioveni 1-0. Aldair a făcut difere ...

Câte arme precum cea cu care a fost împușcat premierul slovac sunt într-un mare oraș din România
17/05/2024 22:07

 Atentatul recent din Slovacia, in care un bărbat l-ar fi impuscat pe premier cu o armă cu bile, a pus pe ganduri autoritătile din Romania. În judetul Iasi există in prezent la populatie, inregis ...

Aboneaza-te la cele mai noi stiri din Regiunea Moldovei